ICCJ. Decizia nr. 4352/2011. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4352/2011
Dosar nr. 8395/62/2008
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 12 decembrie 2008 reclamanţii F.E. şi F.G. prin mandatar S.G. au chemat în judecată pe pârâţii D.C. şi Comuna Vulcan prin primar solicitând:
- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 28 mai 2008, având ca obiect imobilul situat în comuna Vulcan, înscris în CF Vulcan, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă totală de 2015 mp;
- rectificarea cărţii funciare, radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtului 1 şi reînscrierea dreptului de proprietate al pârâtei 2, în vederea restituirii în natură conform Legii nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanţii au arătat că pârâtul D.C.T. cumpărător al imobilului mai sus individualizat a semnat în calitate de primar, dispoziţia nr. 311 din 28 mai 2008, prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor de restituire în natură a aceluiaşi imobil, iar potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, contractul este lovit de nulitate absolută, dispoziţia fiind semnată de pârât, la aceeaşi dată a încheierii contractului, a cărui constatare a nulităţii absolute se solicită.
Reclamanţii au susţinut că, în aceste condiţii, contractul din 28 mai 2008 este fundamentat pe o cauză ilicită, scopul vânzării fiind însuşirea fără drept a bunului altuia, iar pârâtul a profitat de calitatea sa.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi cele prevăzute de art. 966 C. civ.
La data de 11 martie 2009 reclamanţii şi-au completat acţiunea introductivă solicitând a se judeca în contradictoriu şi cu pârâta B.E.C.
Cadrul procesual pasiv a fost configurat şi prin două întâmpinări formulate, prima de către pârâta Comuna Vulcan, prin care actualul primar se abţine a exprima un punct de vedere cu privire la legalitatea contractului încheiat de fostul primar, iar cea de-a doua, de către pârâtul D.C., acesta din urmă invocând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului S.G.
Prin sentinţa civilă nr. 299/S din 23 noiembrie 2009, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului S.G.
A admis în parte acţiunea completată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 28 mai 2008.
A dispus rectificarea de CF Vulcan, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate de sub B 20, 21 în favoarea pârâţilor D.C. şi B.E.C. şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului anulat privind proprietatea asupra imobilului.
A respins restul pretenţiilor reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că există o procură dată lui S.G. la 28 octombrie 2008, în Germania, de către reclamanţi pentru „reprezentare în procesul civil având ca obiect revendicarea imobilului situat în Vulcan, şi, în raport de dispoziţiile art. 67 alin. (2) şi art. 68 alin. (3) C. proc. civ. s-a reţinut că s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a mandatarului sus menţionat.
S-a stabilit că, în fapt, reclamanţii sunt proprietarii imobilului, conform înscrierii în CF Vulcan, iar în baza Deciziei nr. 41/1977 a fostului Consiliu Popular al comunei Vulcan, imobilul a fost preluat de Statul Român, în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar la 25 iulie1982 a trecut în administrarea operativă a I.C.R.A.L. Braşov.
La data de 30 noiembrie 2005, reclamanţii au depus notificare înregistrată la Comuna Vulcan sub nr. 8174, iar prin dispoziţia nr. 311 din 28 mai 2008 s-a respins notificarea acestora.
Prin Hotărârea nr. 11/2006, Consiliul local Vulcan a aprobat repartizarea locuinţei ce face obiectul litigiului, familiei pârâtului D.C.T. şi s-a încheiat contractul de închiriere din 17 aprilie 2006, iar ulterior, la 28 mai 2008 s-a perfectat şi contractul de vânzare-cumpărare nr. X, prin care Statul Român, reprezentat de unitatea administrativ teritorială Comuna Vulcan a vândut pârâtului imobilul individualizat ca fiind situat în Vulcan, înscris în CF.
Tribunalul Braşov a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 1308 C. civ., mandatarii convenţionali şi/sau legali nu pot cumpăra un bun pe care au fost împuterniciţi a-l vinde, întrucât, de regulă nu se poate admite ca o persoană să cumuleze calitatea de vânzător şi pe cea de cumpărător (alin. (2)).
Interdicţia vizează şi persoanele care administrează bunuri ce aparţin statului sau comunelor, precum şi funcţionarii publici atunci când bunurile statului sau unităţii administrativ-teritoriale se vând prin mijlocirea lor (alin. (3) şi (4)).
Potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt lovite de nulitate absolută actele de înstrăinare a imobilelor preluate de stat încheiate anterior finalizării procedurilor administrative, iar depunerea notificării cu depăşirea termenului prevăzut de lege, nu poate înlătura această sancţiune, în speţă, în dispoziţia de respingere a notificării neregăsindu-se acest motiv.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâţii B.E.C. şi D.C.T., criticând-o pentru nelegalitate, deoarece: instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut; a omis a se pronunţa asupra apărărilor pârâţilor; instanţa nu a avut în vedere, că în raportul juridic din speţă, reclamanţii nu au calitatea de a solicita nulitatea contractului de vânzare-cumpărare; nu s-a invocat şi nu s-a dovedit reaua-credinţă a cumpărătorului; s-a ignorat nedeţinerea imobilului în totalitate de către reclamanţi.
Totodată au fost dezvoltate critici privind faptul că imobilului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10 din 2001, dreptul la acţiune al reclamanţilor fiind prescris din data de 14 februarie 2002, iar primarul nu are calitatea de administrator, instanţa dispunând restabilirea situaţiei anterioare de CF cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, fără a dispune anularea încheierii de Carte funciară.
Prin Decizia nr. 42/Ap din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi, reţinând următoarele:
Pentru a exista situaţia de „ultra petita" invocată de apelanţi, ar fi trebuit ca instanţa să acorde mai mult decât s-a cerut, or, în speţă, instanţa a admis în parte acţiunea.
Considerentele referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 1308 C. civ. nu constituie un „plus petita", având în vedere că, în motivarea în fapt a acţiunii se invocă fraudarea legii şi încălcarea prevederilor art. 966 C. civ., dispoziţii generale aplicabile oricărei convenţii.
În raport de cauza de nulitate, instanţa a apreciat că are calitate procesuală activă orice persoană interesată.
Cu privire la aplicabilitatea legii speciale, Curtea de Apel Braşov a reţinut că imobilul a fost preluat de stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Au fost înlăturate ca nefondate şi criticile privind prescripţia dreptului la acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare deoarece, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167 din 1958 privind prescripţia extinctivă, ci cele ale art. 2 care dispun că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic nu se prescrie.
Instanţa de apel a reţinut că nu poate fi analizată prescripţia dreptului la prezenta acţiune prin raportare la dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, atât timp cât acestea nu fac obiectul prezentei cauze şi nu s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă că notificarea a fost depusă tardiv.
Dispoziţiile art. 1308 C. civ. reţinute de prima instanţă sunt aplicabile în speţă.
Dacă potrivit Legii nr. 215/2001 primarii nu au calitatea de administratori, în considerarea prevederilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 42 alin.(1)din Normele metodologice de aplicare a acesteia, deţinătorul bunului este cel însărcinat cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar unitatea administrativ teritorială, prin Consiliul local a mandatat pe pârâtul D.C., în calitate de primar să încheie acest contract, este evident că în speţă devin aplicabile dispoziţiile legii speciale de restituire a imobilelor, nefiind relevante în conturarea raportului juridic descris în prezenta cauză, dispoziţiiile legii privind administraţia publică locală.
Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu este condiţionată de buna sau reaua-credinţă a cumpărătorilor şi nu se poate reţine că apelantul-pârât D.C T. nu cunoştea despre existenţa notificării, deoarece în calitatea sa de primar al Comunei Vulcan era persoana însărcinată cu soluţionarea acesteia.
Faptul deţinerii în proprietate de către reclamanţi anterior deposedări de către stat, a întregului imobil, sau numai a unei cote din acesta nu constituie un impediment al constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare în integralitatea sa, cât timp acesta a fost încheiat cu fraudarea legii.
Instanţa de apel a considerat nefondate şi criticile privind încălcarea prevederilor legale în vigoare, respectiv în materia rectificărilor de Carte funciară, fiind evident că, urmare constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, este fondată şi cererea având ca obiect rectificarea de CF, radierea dreptului înscris greşit şi restabilirea situaţiei anterioare operând în Cartea funciară, instanţa de apel considerând legal aplicabile dispoziţiile art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Împotriva Deciziei civile nr. 42/Ap din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov au declarat recurs pârâţii B.E.C. şi D.C.. criticând-o pentru nelegalitate în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, primul motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii atacate, deoarece instanţa s-a pronunţat „ultra petita", în sensul că, în mod eronat şi-a întemeiat argumentele din considerente invocând şi prevederile art. 1308 C. civ.
Recurenţii-pârâţi susţin că reclamanţii nu şi-au motivat în drept, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 28 mai 2008, pe dispoziţiile art. 1308 C. civ., iar instanţele, cu nerespectarea cadrului procesual s-au pronunţat asupra unor chestiuni, care nu s-au cerut.
Acest aspect face inoperante în cauza dedusă judecăţii şi prevederile art. 966 şi 1308 C. civ., deoarece contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, s-a încheiat în aplicarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10 din 2001.
Se mai invocă nelegalitatea deciziei întrucât nu s-a cerut stabilirea situaţiei anterioare de CF, iar instanţa a pronunţat un „plus petita" referitor la capătul 2 al acţiunii.
O altă critică dezvoltată de pârâţi este circumscrisă motivului reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se referă la faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât în pricina dedusă judecăţii, imobilul nu a fost notificat în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din legea specială, reclamanţii fiind decăzuţi din dreptul de a cere măsuri reparatorii, întrucât cererea tardiv formulată nu poate produce efecte.
Ca atare, neexistând vreo notificare a imobilului care să fi respectat condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001, soluţia de admitere în parte a acţiunii şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare este nelegală, reclamanţii neavând calitate procesuală activă în cauză.
Astfel, în condiţiile sancţiunii impusă de prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce reclamanţii nu mai pot obţine măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, este lipsită de orice finalitate acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, neputând produce nici un fel de efecte juridice în favoarea reclamanţilor.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în mod constant s-a considerat că reclamanţii nu pot pretinde o încălcare a art. 1 din Primul Protocol, decât în măsura în care hotărârile contestate de aceştia se raportau la „bunurile" sale, în sensul acestei prevederi, în speţă reclamanţii nedovedind un interes, astfel că, prin urmare, aceştia nu pot fi titularii unui „bun" ori al unei valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în baza cărora să poată pretinde că au cel puţin o „speranţă legitimă" de a obţine folosinţa efectivă a dreptului de proprietate.
Recursul sub toate motivele invocate de pârâţi este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este aplicabil hotărârilor pronunţate de instanţa de apel, prin care se păstrează în întregime soluţia atacată, respingându-se calea de atac, întrucât, în acesta situaţie, instanţa de control judiciar nu rejudecă cererea de chemare în judecată, pentru a da mai mult decât s-a cerut.
Ca atare, acest motiv de casare nu poate fi primit din punct de vedere formal, procedural, întrucât în speţă, apelul a fost respins ca nefondat, iar motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este funcţional numai în situaţia în care instanţa de apel s-ar fi pronunţă ea însăşi asupra fondului cererii, ipoteză ce nu se regăseşte în speţă.
Referitor la motivul de recurs ce vizează nelegalitatea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în sensul acordării unui „plus petita" este de observat că prin cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanţii au solicitat instanţei rectificarea Cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate nelegal înscris în favoarea pârâtului D.C., astfel că nu subzistă nici această critică.
Este de observat că instanţa de fond nu a acordat nici mai mult decât s-a cerut, nici ceea ce nu s-a cerut, iar instanţa de control judiciar a păstrat soluţia tribunalului, respingând apelul pârâţilor, pronunţându-se asupra tuturor motivelor şi apărărilor invocate de părţi.
Nu se pot reţine cu temei nici criticile legate de invocarea de principiu a unor dispoziţii reglementate de Codul civil şi nici împrejurarea că, invocarea acestor prevederi ar putea constitui un „plus petita", în sensul pronunţării asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Nici criticile circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, cu privire la nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) şi (3) ale acestui act normativ nu sunt fondate, deoarece legalitatea dispoziţiei nr. 311 emisă la data de 28 mai 2008 de către Comuna Vulcan prin primar a format obiectul unui alt dosar, înregistrat sub nr. 7646/2008 al Tribunalului Braşov, chestiunile legate de procedura depunerii notificării în condiţiile respectării termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a aspectelor de formă, cerute de legea specială în privinţa depunerii notificării prin executorul judecătoresc, neputând fi analizate în cadrul procesual din prezenta cauză.
Contractul de vânzare-cumpărare (având ca obiect imobilul din Vulcan, judeţul Braşov, înscris în CF, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 2015 mp) a fost încheiat la data de 28 mai 2008, în aceeaşi zi în care Comuna Vulcan, prin primar a pronunţat dispoziţia nr. 311, prin care s-a respins notificarea reclamanţilor F.E. şi F.G., prin mandatar S.G., fără a se aştepta comunicarea dispoziţiei şi finalizarea contestării acesteia, conform procedurii reglementate de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Reţinând frauda la lege şi încălcarea interdicţiei de înstrăinare, instanţele de fond şi apel au apreciat corect asupra sancţiunii nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, constatând incidente dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea (..) bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.
Nici criticile din recurs ce vizează lipsa calităţii procesuale active nu sunt fondate, astfel că nu se poate reţine nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel, sub acest aspect.
Obiectul acţiunii, constituind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, calitate procesuală activă are orice persoană interesată şi, întrucât reclamanţii justifică un interes legitim în cauză, referitor la redobândirea dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, pe care Statul Român l-a înstrăinat cu încălcarea normelor imperative în materie este evident că, în acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii au legitimare procesuală activă.
Ca atare, reclamanţii au interes în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul asupra căruia nu s-a finalizat, prin procedura contestării dispoziţiei de respingere a notificării, redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
„Speranţa legitimă" este cea conferită de beneficiul Legii nr. 10/2001 la o reparaţie echitabilă pentru abuzul săvârşit de statul comunist, iar formularea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, are drept scop înlăturarea situaţiei imposibilităţii de restituire a bunului, ce a fost vândut cu eludarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din actul normativ menţionat.
Aşa fiind, în raport de toate aceste considerente, înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B.E.C. şi D.C.T. împotriva Deciziei nr. 42/Ap din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4344/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4438/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
