ICCJ. Decizia nr. 4625/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4625/2011
Dosar nr. 589/117/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 05 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, fiind respinsă, în consecinţă, acţiunea civilă exercitată de reclamantul S.N.G. în contradictoriu cu Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca, şi a fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, formulată de SC L.B.M. SRL Cluj-Napoca.
În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că, iniţial, prin sentinţa civilă 13642/2008, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 5133/211/2007, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, cu consecinţa admiterii cererii de intervenţie, formulată de intervenient SC L.B.M. SRL, fiind, de asemenea, respinsă şi pe fond, acţiunea civilă formulată de reclamantul S.N.G., admiţându-se cererea de intervenţie accesorie.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamant a fost admis în parte, prin Decizia nr. 168/A/2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, în sensul modificării parţiale a sentinţei atacate, în sensul respingerii pe fond a acţiunii civile formulată de reclamantă.
Prin Decizia nr. 2454/R/2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva sus-amintitei sentinţe, ce a fost casată şi rejudecându-se apelul declarat de reclamant, împotriva sentinţei civile nr. 13642/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost anulată şi trimisă cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Tribunalului Cluj.
După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. dosar 589/117/2010.
Instanţa din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la împrejurarea că dispoziţia a cărei caducitate se solicită a se constata a fost analizată de către instanţe judecătoreşti în mod irevocabil.
Prin dispoziţia nr. 1853/2002, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a fost respinsă cererea reclamantului de restituirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul situat în Cluj-Napoca, cu acordarea de despăgubiri.
Această dispoziţie a rămas irevocabilă prin soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 11694/2004.
Astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanta a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin depunerea notificării şi exercitarea căii de atac împotriva dispoziţiei prin care s-a soluţionat notificarea.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, anume 22 iulie 2007, notificarea reclamantului era soluţionată irevocabil.
De prevederile noii legi, nu mai pot beneficia decât persoanele a căror notificări nu erau soluţionate sau nu erau soluţionate irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.
Motivarea acţiunii are la bază ideea de caducitate a dispoziţie, ca fiind lipsă de cauză juridică, raportat la prevederile art. 18 şi 181 din Legea nr. 10/2001, modificată, dispoziţii mai favorabile, având în vedere că situaţia de fapt a imobilului a rămas neschimbată în raport cu momentul emiterii dispoziţiei, respectiv cota de 1/2 din imobil este încă în proprietatea statului.
Prin acest demers, reclamantul urmăreşte aplicarea legii noi, respectiv a art. 181, introdus de Legea nr. 247/2005, cu privire la notificarea sa, în condiţiile în care aceasta a fost soluţionată prin dispoziţie emisă de Primar şi cenzurată de instanţele judecătoreşti care au menţinut soluţia Primarului.
Doctrina şi în majoritatea jurisprudenţei definesc caducitatea ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte, datorită intervenirii unor împrejurări ulterioare încheierii sale şi independente de voinţa autorului actului juridic.
În cauza de faţă, trebuie analizat dacă un nou act normativ constituie o cauză de ineficacitate ce ar lipsi un act juridic, valabil încheiat, de orice efecte.
În primul rând, dispoziţia emisă de Primar în exercitarea atribuţiei sale, nu este un act juridic emis în baza principiului consensualismului, principiu ce guvernează de regulă, încheierea actelor juridice.
Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în sarcina Primarului s-a pus atribuţia soluţionării notificărilor formulate, astfel încât el acţionează, pentru respectarea dispoziţiilor legale şi nu în conformitate cu propriile sale consideraţii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamantul arată că prima instanţă, invocând excepţia inadmisibilităţii, nu a indicat temeiul ei în drept, reclamantul neputându-şi formula, astfel, apărarea, cunoscând raţiunile instanţei abia la data comunicării hotărârii.
În realitate, instanţa se referă la o excepţie a autorităţii de lucru judecat, care a fost deja respinsă irevocabil în prima fază a judecăţii, pentru lipsa condiţiei identităţii obiectului.
Tocmai pentru că dispoziţia emisă de Primar nu este un act juridic încheiat în baza convenţiei părţilor, instanţa are menirea să constate cauza de ineficacitate, rezultând din intrarea în vigoare a legii noi, care lipseşte de efecte actul unilateral emis de autoritatea publică.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 184 din 16 iunie 2010 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a tirmis cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei s-a reţinut că dispoziţia nr. 1853 din 19 aprilie 2002 emisă de pârâtul-intimat, a cărei caducitate se susţine, nu soluţionează fondul pretenţiilor reclamantului referitoare la imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, obiect al prezentului litigiu, preluat de stat abuziv, ci doar stabileşte dreptul reclamantului la „măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum la care se va ţine seama de despăgubirile încasate, actualizate, de către instituţiile abilitate, în condiţiile legii".
Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justţie de respingere a recursului reclamantului în cauza având ca obiect plângere împotriva dispoziţiei mai sus amintite a fost pronunţată la data de 21 aprilie 2005 şi, de la această dată, adică de peste 5 ani, reclamantului nu i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
La data de 25 iulie 2005, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care, în Titlul VII, art. 16 alin. (4) prevede că „pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură."
Prin urmare, noua lege prevede posibilitatea ca organul administrativ să cenzureze dispoziţia anterioară sub aspectul legalităţii respingerii restituirii în natură, inclusiv raportat la dispoziţiile cuprinse în noua lege, care sunt de imediată aplicare.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că, textul art. 181 devenit după republicare art. 19 al Legii nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005, prevede că:
„În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurata însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(2) În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţiala, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului."
Având în vedere durata excesivă a procedurii, pentru a nu se încălca dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, instanţa de apel va da îndrumări primei instanţe, în sensul că, în rejudecare, instanţa va avea în vedere aceste dispoziţii, urmând să verifice dacă imobilul este sau nu unul nou raportat la cel existent la data preluării, în funcţie de suprafaţa acestuia, precum şi dacă există corpuri de sine stătătoare ce pot fi restituite din imobilul iniţial.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta SC L.B.M. SRL.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Acţiunea este inadmisibilă, iar excepţia inadmisibilităţii, fiind o excepţie de ordine publică, poate fi invocată în toate fazele procesuale, inclusiv în faza de atac a recursului.
- Caracterul consensual sau nu al actului juridic dedus judecăţii nu are nicio reglementare raportat la autoritatea de lucru judecat, excepţie invocată în fazele anterioare ale procesului civil.
- Decizia emisă de pârâtă are un caracter administrativ, iar caducitatea ca sancţiune vizează un raport juridic civil contractual şi, prin urmare, orice demers făcut potrivit dreptului civil devine inadmisibil. Prin dispoziţia nr. 1853/2002 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a respins cererea reclamantului de restituire a 1/2 parte din imobilul situat în Cluj-Napoca, acordându-se măsuri reparatorii în echivalent. Această dispoziţie a rămas valabilă producând efecte înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. De noile prevederi legale, respectiv art. 181, devenit art. 19 după republicare, introdus prin Legea nr. 247/2005, au putut beneficia doar persoanele ale căror notificări nu erau soluţionate. Interpretarea dată de instanţa de apel actului juridic dedus judecăţii aduce atingere stabilităţii circuitului civil, întrucât dispoziţia emisă urmează regimul de drept comun, stabilit de dispoziţia legilor în vigoare, regim ce ar putea fi tulburat prin rediscutarea temeiniciei pretenţiilor de restituire în natură, încălcându-se în acelaşi timp şi autoritatea de lucru judecat.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1853 din 19 aprilie 2002 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în baza Legii nr. 10/2001, s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent.
Nemulţumit de măsurile dispuse de pârât prin această dispoziţie, ce viza imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, reclamantul s-a adresat instanţelor judecătoreşti, utilizând toate căile de atac prevăzute de Legea nr. 10/2001, în sensul că a uzat şi de calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul reclamantului la data de 21 aprilie 2005 şi, drept urmare, dispoziţia emisă de pârât a rămas nemodificată în sensul că s-au păstrat măsurile dispuse în cuprinsul acesteia.
În consecinţă, dispoziţia nr. 1853 din 19 aprilie 2002 a devenit un veritabil titlu de proprietate, care a intrat în circuitul civil.
Ulterior, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 care a modificat Legea nr. 10/2001, dar dispoziţiile noii legi nu au repus persoanele îndreptăţite, în termenul de formulate a notificărilor, de prevederile acestei legi, au beneficiat, persoane ale căror notificări, nu au fost soluţionate sau acele persoane ale căror plângeri împotriva dispoziţiilor/deciziilor emise erau în curs de soluţionare.
Cum dispoziţia ce face obiectul prezentului litigiu a fost analizată pe cale judecătorească pronunţându-se în acest sens o hotărâre, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în mod legal s-a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat.
Prin prezentul demers judiciar se solicită caducitatea dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Dar trebuie subliniat că caducitatea constă în lipsirea actului juridic de orice efecte, datorită unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa autorului actului.
Caducitatea loveşte, deci, un act juridic civil valid, care nu a produs încă efecte.
În motivarea prezentei acţiuni se susţine ideea de caducitate a dispoziţiei emisă de Primar, care este un act administrativ, nu civil, ca fiind lipsită de cauza juridică, raportat la prevederile art. 181 introdus prin Legea nr. 247/2005.
Cu alte cuvinte, prin prezenta acţiune, de fapt, se contestă din nou dispoziţia nr. 1853 din 19 aprilie 2002 (care a făcut deja obiectul unui litigiu) în sensul aplicării dispoziţiilor noi legii mai precis a dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, corect a reţinut instanţa fondului că în soluţionarea cauzei nu se pot neglija hotărârile judecătoreşti care au cenzurat deja dispoziţia administrativă emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi care face obiectul prezentului litigiu.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate (Brumărescu contra României).
Or, aşa cum bine se arată şi prin motivele de recurs, raţionamentul instanţei de apel conduce indubitabil la rediscutarea unei soluţii definitive privind dispoziţia emisă de Primar prin care s-a soluţionat notificarea reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001, aspect ce conduce la încălcarea principiului securităţii juridice.
În concluzie, în cauza supusă atenţiei sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. şi, drept urmare, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursurile, va modifica hotărârea în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant şi va păstra ca legală hotărârea primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta SC L.B.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 184 A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4623/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4613/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
