ICCJ. Decizia nr. 4640/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4640/2011
Dosar nr. 8717/1/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra prezentei contestaţii în anulare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2010 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatoarea D.V. a atacat cu contestaţie în anulare Decizia nr. 4983 din 05 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost invocat motivul prevăzut de art. 318 şi urm. C. proc. civ.
În fapt, contestatoarea a apreciat că respingerea recursului prin Decizia atacată a fost determinată de existenţa unor vădite greşeli prin Decizia atacată a fost determinată de existenţa unor vădite greşeli materiale şi Curtea a omis să cerceteze, dintr-o regretabilă eroare, toate motivele de modificare şi de casare, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri de natură să afecteze grav interesele justiţiei şi ale contestatoarei.
Prin Decizia nr. 4983 din 05 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D.V. şi de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 166 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cauza a privit o acţiune în pretenţii morale formulată la 17 august 2006 de reclamanta D.V. împotriva Statului Român, în temeiul art. 504 şi urm. C. proc. pen.
După două cicluri procesuale, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că eroarea judiciară s-a putut produce datorită atitudinii culpabile a petentei, manifestată pe parcursul urmăririi penale, reclamanta, cu bună ştiinţă, pentru a-şi proteja fiul, a indus în eroare organele de urmărire penală, asumându-şi astfel riscul unei condamnări penale.
Sentinţa Tribunalului Prahova nr. 272 din 30 ianuarie 2004 a fost menţinută prin Decizia 166 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Prahova şi a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 4983 din 05 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin contestaţia în anulare contestatoarea reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
Potrivit acestui articol, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, în două situaţii: fie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, fie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestatoarea nu a identificat greşelile care permit această cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 318 teza I, pentru ca instanţa să verifice dacă în cauză este vorba despre o greşeală materială. În înţelesul art. 318, greşelile trebuie să aibe un caracter procedural, să nu necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, să fie săvârşite de instanţă, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
În lipsa unor precizări care să permită instanţei un demers de verificare din limitele arătate, se constată că acest motiv nu este în fapt susţinut.
Nici motivul prevăzut de art. 318 teza a ll-a nu este precizat.
Contestatoarea se referă la împrejurarea că instanţa a omis să cerceteze toate motivele de casare sau/şi de modificare.
În primul rând, este de observat că formularea art. 318 teza a ll-a, se referă la omiterea vreunui motiv de casare sau modificare, ceea ce presupune ca omiterea să opereze în raport de motivele cu care instanţa a fost sesizată şi nu în raport de toate motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În al doilea rând, şi pentru acest motiv de contestaţie în anulare, contestatoarea se limitează la termeni generali, fără să indice precis care este motivul de recurs omis a fi cercetat din eroare, de instanţa care i-a respins recursul.
Examinând Decizia instanţei de recurs, sub acest din urmă aspect, se constată că aceasta a reţinut, potrivit cererii de recurs de la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că reclamanta a atacat Decizia Curţii de Apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Respingerea recursului reclamantei a fost argumentată amplu în decizie, în care a fost examinat individual fiecare motiv în parte, în raport de criticile formulate.
Pe cale de consecinţă, constatând că în cauză nu sunt dovedite motivele de contestaţie în anulare formulate şi întemeiate pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia formulată de D.V. împotriva deciziei nr. 4983 din 05 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4677/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4639/2011. Civil. Excepţie de... → |
|---|
