ICCJ. Decizia nr. 4673/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4673/2011
Dosar nr. 5538/2/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2008, sub nr. 40180/3/2008, reclamantul G.E. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 10480 din 29 aprilie 2008, emisă de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti şi a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa, completarea acesteia, în sensul de a i se acorda despăgubiri băneşti şi pentru terenul în suprafaţă de 216,50 m.p., situat în Bucureşti, sector 5.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia menţionată mai sus s-a propus să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată în suprafaţă utilă de 62,12 m.p., situată în Bucureşti, sector 5. Această dispoziţie nu conţine nicio menţiune cu privire la terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 216,50 m.p. Reclamantul a susţinut că, deşi în notificarea pe care a formulat-o nu a menţionat nimic referitor la acest teren, este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru acesta.
Reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a formulat această contestaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 05 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 40180/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea formulată de contestatorul G.E. ca neîntemeiată.
Tribunalul a reţinut că prin notificarea nr. 3260 din 04 octombrie 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantul G.E. nu a solicitat să-i fie acordate măsuri reparatorii şi pentru terenul în suprafaţă de 216,50 m.p., situat în Bucureşti, sectorul 5, ci numai pentru construcţia ce s-a aflat pe acesta şi care a fost demolată.
Conform dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 21 (modificat prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001), Tribunalul a reţinut că dispoziţia nr. 10408 din 29 aprilie 2008 nu se impune să fie completată, deoarece prin aceasta a fost soluţionată corect notificarea formulată de reclamant, acestuia acordându-i-se măsuri reparatorii numai pentru ceea ce a cerut, respectiv numai pentru construcţia care a fost demolată. Cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul aferent acestei construcţii nu a fost formulată în termenul legal, astfel încât reclamantul a pierdut dreptul de a solicita, în prezent, aceste măsuri reparatorii. S-a mai reţinut că nu a fost formulată nicio cerere prin care reclamantul să solicite o eventuală repunere a sa în termenul de a solicita acordarea măsurilor reparatorii la care susţine că este îndreptăţit.
Prin Decizia civilă nr. 533 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 304 din 05 martie 2009, pronunţate în Dosarul nr. 40180/3/2008, de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control a reţinut că este de domeniul evidenţei faptul că, reclamantul a solicitat atât despăgubiri pentru locuinţă cât şi pentru teren, această solicitare rezultând din ansamblul cererii şi actele depuse şi reprezintă, de asemenea, situaţia cea mai frecventă în cazul notificărilor, cazul opus fiind de excepţie. A mai reţinut că instanţa de fond, adoptând interpretarea formală a cererii, a concluzionat că notificarea a fost incompletă, iar o completare este tardivă. În final, instanţa de control a reţinut că Tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, stabilind greşit că notificarea reclamantului se referea numai la construcţie şi nu şi la suprafaţa de teren aferentă construcţiei demolate.
Prin sentinţa civilă nr. 791 din 13 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 40180/3/2008 a fost admisă contestaţia formulată de reclamantul G.E., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti, a fost obligată pârâta să completeze dispoziţia nr. 10408 din 29 aprilie 2008, în sensul de a propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent şi pentru terenul în suprafaţă de 216,50 m.p., situat în Bucureşti, sectorul 5.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut următoarele:
Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile obligatorii ale instanţei de control, arătate mai sus, Tribunalul a constatat că se impune să reţină că G.E. a solicitat, prin notificarea pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent şi pentru terenul în suprafaţă de 216,50 m.p., situat în Bucureşti, sectorul 5. Tot potrivit dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de control, Tribunalul a reţinut că acest teren nu poate fi restituit în natură, deoarece pe el s-a construit un bloc. Dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la aceste măsuri reparatorii a fost făcută, aşa cum s-a arătat şi în Decizia instanţei de control, cu înscrisurile ce au fost depuse la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile privind terenul în litigiu şi situaţia juridică a acestuia.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, având în vederea dispoziţiile prevăzute de art. 315 din Codul de procedură civilă, referitoare la dispoziţiile obligatorii ale instanţei de control, tribunalul a admis contestaţia reclamantului G.E. şi a obligat pârâta să completeze dispoziţia nr. 10408 din 29 aprilie 2008, în sensul de a propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent şi pentru terenul în suprafaţă de 216,50 m.p., situat în Bucureşti, sectorul 5.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 182 A din 07 septembrie 2010.
Curtea a constatat că intimata-parata nu a formulat întâmpinare în faţa primei instanţe, iar singura susţinere în apărarea sa, invocată cu ocazia concluziilor puse în fata instanţei, a fost aceea ca reclamantul nu a solicitat prin notificare despăgubiri şi pentru teren, ci doar pentru construcţie, aspect care a fost deja soluţionat prin Decizia civilă nr. 533 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a stabilit că notificarea a privit în egală măsură construcţia şi terenul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Primăria Municipiului Bucureşti nu are capacitate procesuală de folosinţă, în raport cu art. 19 şi 18 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, care limitează persoana juridică care poate sta în instanţă ca parte.
Astfel, conform art. 19 din Legea nr. 215/2001, „comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină".
Textul se coroborează cu dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Lege, potrivit cu care „Unele oraşe pot fi declarate municipii, în condiţiile legii".
În concluzie, oraşul este persoana juridică de drept public, cu patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină, prin urmare numai Municipiul Bucureşti este persoana juridică cu capacitate deplină care poate sta în instanţă ca parte.
Art. 67 din Legea nr. 215/2001 stabileşte că reprezentantul persoanei juridice în relaţiile cu terţii în justiţie este conducătorul acesteia. „Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie".
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 91 din lege care dispune „Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al oraşului sau al subdiviziunii administrativ teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau oraşului care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiilor primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale".
În consecinţă, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti nu are capacitate de folosinţă, deoarece Legea nr. 215/2001 stabileşte exact persoana care are personalitate juridică deplină – Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
Formalităţile impuse de Legea nr. 10/2001 vizează persoana juridică deţinătoare, situaţie în care reţinerile instanţei nu sunt corecte.
Înscrisurile considerate de instanţă ca fiind doveditoare a dreptului de proprietate, nu sunt cele originare, cerute de lege, reclamantul având obligaţia a le fi depus ca cerere în notificare, precum şi obligaţia de a fi făcut dovada că nu au primit despăgubiri la momentul preluării terenului în proprietatea statului.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul declarat de pârâtă instanţa reţine că doar critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive este susceptibilă de a fi examinată prin prisma pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., restul criticilor reiterând în realitate situaţii de fapt ce sunt nesusceptibile de a fi calificate juridic a aparţine vreunui motiv de recurs, inclusiv cel indicat de recurentă pentru toate criticile.
Motivul de recurs vizând lipsa calităţii procesuale pasive este neîntemeiat. Primăria Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă atâta vreme cât este, în sensul Legii nr. 10/2001, entitate obligată la restituire, care aduce la îndeplinire dispoziţiile primarului.
Faţă de cele reţinute, recursul formulat de recurentă este neîntemeiat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 182A din 07 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4717/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4677/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
