ICCJ. Decizia nr. 4726/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4726/2011
Dosar nr.34624/3/2008
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 34624/3 din 18 septembrie 2009, reclamanţii N.M.I. şi D.G. l-au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia la emiterea dispoziţiei de acordare de despăgubiri, în sumă de 600.000 euro, pentru terenul situat în Bucureşti, sector 2; obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 500 RON, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care trebuia să se conformeze somaţiei primite din partea executorului judecătoresc.
La data de 14 ianuarie 2009, reclamanţii au formulat cerere precizatoare, prin care au solicitat soluţionarea de către instanţă a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin restituirea terenului situat în Bucureşti, sector 2, sau prin stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate.
La data de 11 martie 2009, reclamanţii au depus o nouă cerere precizatoare, solicitând constatarea calităţii lor de persoane îndreptăţite, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul situat în Bucureşti, sector 2, şi constatarea că sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri pentru acest teren, în cote egale, de 1/2 fiecare, deoarece terenul nu mai poate fi restituit în natură.
La data de 13 mai 2009, reclamanţii au depus la dosar o cerere modificatoare, prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 10.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 1382 din 02 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea precizată, având ca obiect obligarea pârâtului la soluţionarea notificării, a disjuns cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, dispunând formarea unui nou dosar, şi a obligat pârâtul la plata sumei de 700 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, prin dispoziţia nr. 12200 din 30 septembrie 2009, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor, pentru terenul în suprafaţă de 269,87 m.p., situat în Bucureşti, sector 2, imposibil de restituit persoanelor îndreptăţite N.M.I. şi D.G.
În această situaţie, Tribunalul a constatat că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă, în baza dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 112 pct. 3 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor, având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, Tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea acesteia şi formarea unui nou dosar.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi, constând în onorariul de expert, considerând că acesta este în culpă procesuală, întrucât a emis dispoziţia de soluţionare a notificării după data sesizării instanţei de către reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, solicitând modificarea în parte a hotărârii apelate, prin respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că, în speţă, nu este partea căzută în pretenţii, întrucât cererea reclamanţilor precizată a fost respinsă.
Prin Decizia civilă nr. 494A din 06 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Pentru a adopta această solutie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
La data de 18 septembrie 2008, reclamanţii au înregistrat o cerere pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care au solicitat obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei de acordare de despăgubiri pentru terenul care a format obiectul notificărilor formulate în anul 2001.
Ulterior promovării acţiunii, la data de 30 septembrie 2009, Primarul General al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 12200, prin care a soluţionat aceste notificări.
În această situaţie, în mod corect, a reţinut Tribunalul culpa procesuală a pârâtului şi l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, întrucât intimatul-pârât a emis dispoziţia în cursul procesului.
Prevederile art. 275 C. proc. civ., conform cărora pârâtul care a recunoscut, la prima zi de înfăţişare, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, nu sunt aplicabile, întrucât intimatul-pârât a executat abia pe parcursul procesului prestaţia solicitată prin acţiune, determinând, prin conduita sa, sesizarea instanţei de judecată.
În consecinţă, în temeiul art. 274 C. proc. civ., apelanţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi la acordarea cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a pârâtului-intimat fiind corect reţinută de instanţă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, pentru motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea singurei critici formulate, pârâtul a reiterat continutul cererilor şi al soluţiilor pronuntaţe în cauză, susţinând că, în mod greşit, Tribunalul a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, prin aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât, Primarul General şi-a îndeplinit obligaţiile, prin emiterea dispoziţiei nr. 12200 din 30 septembrie 2009, astfel că nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtului.
Examinând Decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispozitiilor legale relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin efectul general al introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantii N.M.I. şi D.G. au învestit instanţa cu o cerere prin care au solicitat, iniţial, obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la emiterea dispoziţiei de acordare de despăgubiri, în sumă de 600.000 euro, pentru terenul situat în Bucureşti, sector 2, în temeiul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ulterior, această cerere a fost modificată, solicitându-se soluţionarea, în mod direct, în procedura judiciară, a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin restituirea terenului situat în Bucureşti, sector 2, sau prin stabilirea despăgubirilor aferente.
Pe parcursul procesului, la data de 30 septembrie 2009, Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 12200, prin care au fost soluţionate notificările formulate de N.M.I. şi D.G., având ca obiect imobilul în litigiu.
Astfel, deşi pretenţiile reclamanţilor, sub acest aspect, au fost realizate, cererea de chemare în judecată rămânând fără obiect, declanşarea procedurii judiciare a fost determinată de culpa recurentului-pârât, care nu şi-a respectat obligaţiile impuse de legea specială de reparaţie, Legea nr. 10/2001, şi nu a emis, în termenul obligatoriu stabilit de acest act normativ, dispoziţie motivată cu privire la notificarea reclamanţilor.
Această atitudine de pasivitate în nerespectarea obligatiilor legale privind soluţionarea notificărilor persoanelor interesate, în termenele şi conditiile reglementate de legea specială, cu consecinţa recunoaşterii drepturilor acestora, în cadrul procedurii judiciare, după 8 ani de la iniţierea procedurii administrative, conturează culpa procesuală a recurentului-pârât şi dă dreptul la dezdăunarea reclamanţilor, prin acordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul litigiu, dovedite în cauză.
În acelasi sens, deşi prin emiterea dispoziţiei nr. 12200 din 30 septembrie 2009, pârâtul a recunoscut pretenţiile reclamanţilor, această recunoastere nu s-a realizat la primul termen de judecată, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză s-a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 494A din 06 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 494A din 06 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4730/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4728/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
