ICCJ. Decizia nr. 4679/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4679/2011
Dosar nr.4974/2/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1390din 27 octombrie 2009 Tribunalul Ialomiţa a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta M.P., având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic la care a fost supus prin strămutarea din localitatea Moraviţa, judeţul Timiş şi stabilirea domiciliului forţat în Bărăgan, judeţul Ialomiţa, cererea fiind formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că prevederile Legii 221/2009(art. 5) nu recunosc persoanelor care au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit prin aplicarea acestor măsuri, acest drept fiind recunoscut exclusiv celor care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din acest normativ. Constatând că reclamanta nu a suferit o condamnare, ci doar a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin Decizia nr. 452 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantei şi a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, reţinând următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciu suferit ca urmare a aplicări măsurilor administrative cu caracter politic, a strămutării şi a stabilirii domiciliului forţat în Bărăgan, cererea fiind respinsă ca nefondată de către prima instanţă, pe considerentul că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 nu recunosc celor care au fost supuşi măsurilor administrative decât dreptul la acordarea daunelor materiale, nu şi la cele morale, acest drept fiind recunoscut exclusiv celor care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic.
Prin OUG nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010(data publicării în Monitorul Oficial) s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul la acordarea daunelor morale şi celor care au fost supuşi măsurilor administrative, plafonând totodată cuantumul acestora la suma de 10 000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri abuzive.
Prin dispoziţiile art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, sunt aplicabile şi proceselor care nu au fost încă definitiv soluţionate la data intrării în vigoare a ordonanţei. Dând eficienţă acestor dispoziţii legale şi constatând, prin raportare la prevederile art. 377 C. proc. civ., că prezentul dosar nu era soluţionat prin hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, Curtea a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 221/2009, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2009. Pe cale de consecinţă, Curtea a considerat că, în raport de noul cadru legislativ, soluţia primei instanţe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor exclusiv pe considerentul nerecunoaşterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, care atrage, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dispune acordarea de despăgubiri doar pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu şi, astfel cum este situaţia în speţă, pentru cel determinat de măsurile administrative cu caracter politic, art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 făcând distincţie netă între cele două noţiuni juridice.
Legea nu menţionează în textul său că măsura administrativă cu caracter politic este asimilată condamnării cu caracter politic, distincţie pe care nici interpretul nu trebuie să o facă.
Din această perspectivă, dar şi pentru greşita interpretare şi aplicare a OUG nr. 62/2010, (de modificare şi completare a Legii nr. 221/2009), au solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei instanţei de apel în sensul menţinerii hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Recursul nu este fondat.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic, ci şi celor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Faptul că la lit. a) alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu infirmă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic.
Aceasta pentru că, astfel cum rezultă din conţinutul său, alin. (1) al art. 5 din lege, deschide calea acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic, sens în care dispune că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1998 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, …".
Prin urmare, categoriile de despăgubiri – morale şi materiale – enumerate în continuare de textul enunţat [lit. a) şi b)], nu pot fi înţelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menţionate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.
Nu poate fi primită interpretarea susţinută de recurentul-pârât, în sensul că n-ar putea fi acordate despăgubiri decât pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu şi pentru cel suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, întrucât ea ignoră sensul dispoziţiilor legale enunţate şi, în final, însăşi raţiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, de a asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.
Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situaţii similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii morale şi materiale celor care s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.
Prin urmare, recunoscând reclamantei dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva deciziei nr. 452 din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4683/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4497/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
