ICCJ. Decizia nr. 4684/2011. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4684/2011
Dosar nr. 4224/2/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3088 R din 29 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia în anulare formulată de reclamantul S.J. împotriva deciziei civile nr. 1516 R din 25 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând că prin această contestaţie în anulare, contestatorul a vizat, de fapt, modificarea soluţiei instanţei de fond întrucât nici unul dintre motivele invocate nu se circumscriu ipotezelor legale instituite de art. 318 C. proc. civ.
Practic, contestatorul a înţeles să declare un recurs la recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.J., fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate a deciziei atacate.
La termenul de judecată din data de 1 iunie 2011, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului, având a se pronunţa, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii acestuia, dat fiind faptul că a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Art. 299 C. proc. civ. stabileşte ce categorie de hotărâri judecătoreşti sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs şi anume, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Prin urmare, dreptul de recurs există numai în ceea ce priveşte hotărârile menţionate, neexistând posibilitatea să se declare recurs şi împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
In speţă, Decizia pronunţată de curtea de apel în contestaţie în anulare este irevocabilă, în sensul dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 raportat la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., calea extraordinară de atac fiind exercitată, la rândul său, împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
In consecinţă, fiind în prezenţa unei hotărâri irevocabile (pronunţată în contestaţie în anulare), calea de atac a recursului exercitată împotriva acesteia, este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul S.J. împotriva deciziei nr. 3088 R din 29 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4680/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4675/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|