ICCJ. Decizia nr. 4730/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4730/2011
Dosar nr.8746/1/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 463/2002, pe rolul Tribunalului Constanţa, contestatorul J.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanţa, prin reprezentantul său legal Primarul Municipiului Constanţa, obligarea acesteia de a emite Decizia sau dispoziţia motivată de soluţionare a notificării privind restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa sau acordarea de despăgubiri, în măsura în care restituirea nu este posibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 15 martie 2002, Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei capacităţii procesual civile a Primăriei Municipiului Constanţa, reprezentată de Primarul Municipiului Constanţa; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Constanţa, reprezentată de Primarul Municipiului Constanţa şi a respins acţiunea formulată de reclamantul J.C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia civilă nr. 69/C din 21 mai 2002, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins apelul formulat de reclamantul J.C. împotriva sentinţei civile nr. 161 din 15 martie 2002 a Tribunalului Constanţa, ca nefondat.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că reclamantul J.C. a chemat în judecată Primăria Municipiului Constanţa, solicitând obligarea acesteia să emită Decizia sau dispoziţia motivată cu privire la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Constanţa.
Or, în raport de dispoziţiile Legii nr. 215/2001, Primăria nu este decât o structură funcţională, cu aparat propriu, ce aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile Primarului, neavând patrimoniu propriu şi neputând încheia acte juridice în nume propriu.
Curtea de apel a apreciat că cererea nu este îndreptăţită nici pe fond, termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, în opinia acestei instanţe, fiind un termen de recomandare, iar întârzierea în soluţionarea cererii formulată de reclamant având motive obiective, determinate de prelungirea repetată a termenului de depunere a notificării şi de apariţia cu întârziere a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul J.C.
În dezvoltarea criticilor, recurentul a invocat următoarele:
Instanţa nu avea dreptul să se considere lămurită, potrivit art. 150 C. proc. civ., întrucât pârâta Primăria Municipiului Constanta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte care este actul prin care s-a considerat că a devenit proprietar sau administrator al bunului imobil din Constanţa; care este temeiul legal, în baza căruia şi-a arogat dreptul a dispune de acest bun imobil, emiţând Decizia nr. 65/1972, prin care a atribuit bunul imobil în litigiu în administrarea Cooperativei I. Constanţa şi a U.J.C.M. Constanţa; care este situaţia juridica a acestui bun imobil.
În continuarea motivelor de recurs, recurentul a criticat atitudinea judecătorilor care au format completul de judecată, învestit cu soluţionarea apelului.
În şedinţa publică din 02 iunie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a invocat nulitatea recursului, în raport de imposibilitatea încadrării criticilor formulate de reclamant, în motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile înscrise în 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.
Recursul, fiind o cale extraordinară de atac, care nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se realizează numai în raport cu motivele de nelegalitate prevăzute exhaustiv de art. 304 C. proc. civ.
În acelaşi sens, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nemotivării recursului este nulitatea.
În speţă, se observă că recurentul J.C. nu a formulat nicio critică de nelegalitate, care să poată fi încadrată în pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ., cu privire la soluţia pronunţată prin Decizia recurată, soluţie ce se raporta exclusiv la admiterea excepţiei procesuale de fond, absolută, peremptorie, a lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Primăriei Municipiului Constanţa, astfel că recursul este nemotivat, sub acest aspect esenţial.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în condiţiile prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în aplicarea sancţiunii reglementate de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să se constate nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul J.C. împotriva deciziei civile nr. 69/C din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurentul reclamant J.C. împotriva deciziei nr. 69/C din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4733/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4726/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
