ICCJ. Decizia nr. 4733/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4733/2011
Dosar nr. 6060/2/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Deliberând, asupra recursului civil faţă, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 26 mai 2009, înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, sub nr. 860/122/2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei să restrângă exercitarea dreptului la liberă circulaţie în Franţa, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului F.I., domiciliat în comuna Ulmi, judeţul Giurgiu.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în data de 11 aprilie 2009, lucrătorii punctului de frontieră au întocmit, pe numele pârâtului, talonul de returnare a acestuia din Franţa, motivul returnării pârâtului de pe teritoriul Franţei constând în faptul că a fost arestat de autorităţile franceze, judecat şi condamnat pentru „muncă la negru".
Reclamanta a mai arătat că returnarea pârâtului are la bază acordul de readmisie încheiat între Franţa şi România, aprobat prin HG nr. 278/1994.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005.
Prin încheierea din data de 18 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 860/2009, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1037 din 27 august 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât, a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Giurgiu şi s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 14F din 17 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, s-a stabilit competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, a fost admisă solicitarea reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte şi, în baza art. 52 din Legea nr. 248/2005, s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie, pe teritoriul Franţei, a pârâtului F.I., pentru o perioadă de 6 luni.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE trebuie interpretate, în sensul că statele membre de origine pot restrânge libertatea de circulaţie şi şederea cetăţenilor săi, care au şi cetăţenia Uniunii, pentru încălcarea legislaţiei statului membru, din care a fost repatriat şi cu care România are acord de readmisie.
Având în vedere faptul că pârâtul a fost judecat pentru muncă la negru şi a fost condamnat de Tribunalul de Mare Instanţă din Bastia şi ţinând seama de dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2008, prima instanţă a apreciat că se impune restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului, pentru o perioadă de 6 luni, precizând că, în acest fel, se asigură eficienţa tratatelor internaţionale la care România este parte.
Împotriva sentinţei Tribunalului, a declarat apel pârâtul.
În motivarea apelului, s-a arătat, în primul rând, că procedura de citare, la momentul judecării pricinii, nu a fost legal îndeplinită, întrucât, prin cererea de amânare din 18 iunie 2009, pârâtul şi-a ales domiciliul la Cabinetul Individual de Avocat B.U., în Bucureşti, sector 4.
În al doilea rând, pârâtul a arătat că dispoziţiile art. 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 vin în conflict cu Directiva nr. 2004/38/CE, deoarece norma internă de drept instituie, drept singură condiţie de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, cerinţa returnării dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, fără a prevedea condiţia ca returnarea să fie rezultatul unor situaţii excepţionale privind motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Prin Decizia civilă nr. 502 A din 09 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca tardiv formulat, apelul apelantului-pârât F.I.
Pentru a adopta această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a soluţionat litigiul la termenul din 13 mai 2010. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul, pentru termenul menţionat, se află la Dosarul nr. 28346/3/2009. Citaţia a fost primită, conform dispoziţiilor legale, de către soţia pârâtului, numita F.E., care a semnat de primire şi a fost identificată pe baza actului de identitate de către agentul procedural.
În Dosarul nr. 28346/3/2009, format la Tribunalul Giurgiu, după pronunţarea regulatorului de competenţă, de către Curtea de Apel Bucureşti, nu există nicio alegere de domiciliu. Alegerea de domiciliu, la care face referire apelantul, s-a făcut în Dosarul nr. 860/122/2009, dar, după declinarea competenţei către Tribunalul Bucureşti, pârâtul nu a făcut alegere de domiciliu, indicând, în toate actele ulterioare, ca domiciliu pentru citare, adresa la care a fost citat.
Având în vedere că alegerea de domiciliu este valabilă doar pentru ciclul procesul şi pentru dosarul în care a fost făcută (acest procedeu de citare derogă de la dreptul comun), ţinând seama de faptul că, în speţă, pârâtul a arătat, în acte de procedură întocmite ulterior alegerii de domiciliu (întâmpinarea), altă adresă la care să fie citat şi de faptul că citaţia a fost primită de soţia pârâtului (procedura de citare nu s-a făcut prin afişare), Curtea a reţinut că procedura de citare a pârâtului, pentru termenul la care s-a judecat cauza la prima instanţă, şi procedura de comunicare a hotărârii judecătoreşti apelate sunt legale.
Faţă de cele arătate, Curtea a reţinut că termenul pentru declararea apelului începe să curgă de la data de 22 iunie 2010, dată la care sentinţa civilă nr. 110 din 13 mai 2010 a fost comunicată numitului F.I.O., tatăl pârâtului, care a fost identificat de agentul procedural şi care a semnat pe dovada de comunicare a sentinţei, aflată la dosarul de fond.
Întrucât, termenul de apel este de 5 zile de la comunicare, iar, în speţă, apelul a fost declarat la data de 30 iunie 2010 (ştampila de pe plicul prin care apelul a fost depus la oficiul poştal), Curtea a constatat că excepţia tardivităţii este întemeiată.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul F.I., pentru motivele de nelegalitate, reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimitea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, în vederea judecării apelului în fond.
În dezvoltarea criticilor, s-a arătat că, prin cererea de amânare depusă la data de 18 iunie 2009, recurentul şi-a ales domiciliul la Cabinetul Individual Avocat B.U., în Bucureşti, sector 4, însă, în mod nelegal, a fost citat la o adresă la care nu locuieşte, pentru judecata în fond, care s-a realizat la data de 13 mai 2010.
De asemenea, în mod nelegal, i-a fost comunicată hotărârea nr. 110 din 13 mai 2010, pronunţata de Tribunalul Giurgiu, la o adresă la care nu locuieşte de mai mulţi ani.
În mod nelegal, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a reţinut că domiciliul ales în Dosarul nr. 860/122/2009, prin cererea de la dosar, nu a mai fost valabil la judecata ulterioară, deşi, în faţa Tribunalului Bucureşti, a fost citat la domiciliul ales, respectiv, la Cabinetul Individual de Avocat B.U., în Bucureşti, sector 4.
Or, dispoziţiile art. 93 C. proc. civ. nu face vreo menţiune privind pierderea valabilităţii domiciliului ales, aşa cum concluzionează instanţa de apel.
Astfel, domiciliul la care este citată o persoană în cadrul unui proces civil nu este domiciliul din actele de identitate, dacă persoana chemată în judecată nu locuieşte la acea adresă, ci domiciliul unde aceasta locuieşte efectiv sau unde poate lua la cunoştinţă de actele procedurale.
În speţă, alegerea domiciliul la un cabinet de avocat s-a făcut tocmai pentru faptul că recurentul nu locuieşte în România, la adresa indicată de reclamantă.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor succede:
Asupra motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. [când, prin hotărârea dată, instanţa a încălca formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.], instanţa retine următoarele:
Prin cererea depusă şi înregistrată la data de 10 iunie 2009, în Dosarul nr. 860/122/2009, pârâtul F.I. a indicat instanţei domiciliul său procesual, în Bucureşti, sector 4, solicitând ca, la acel domiciliu, să ii fie comunicate toate actele de procedură.
Se poate constata că, în acel dosar, deşi procedura de citare cu pârâtul nu era legal îndeplinită, nefiind citat la domiciliul procesual ales, s-a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale, şi a fost declinată competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
După pronunţarea unui regulator de competenţă de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, s-a stabilit competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanţa, în faţa căreia a continuat judecarea în fond a cauzei.
În acest punct, instanţa de recurs nu poate fi de acord cu interpretarea instanţei de apel, conform căreia, după pronunţarea regulatorului de competenţă, pârâtul ar fi trebuit să facă o nouă alegere de domiciliu, în considerarea faptului că alegerea de domiciliu este valabilă doar pentru ciclul procesul şi pentru dosarul în care a fost făcută, câtă vreme nu fusese încheiat niciun ciclu procesual şi, în cauză, intervenise doar un impediment procesual, iar judecata cauzei în fond a continuat la instanţa iniţial învestită – Tribunalul Giurgiu, în faţa căruia, pârâtul formulase o cerere expresă de alegere de domiciliu procesual şi solicitase ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la domiciliul indicat.
Astfel, Tribunalul Giurgiu avea obligaţia să-i comunice pârâtului sentinţa civilă nr. 110 din 13 mai 2010 la adresa din Bucureşti, sector 4, or, verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs constată că această sentinţă a fost comunicată exclusiv la adresa din comuna Ulmi, judeţul Giurgiu.
În ceea ce priveşte termenul de apel, Înalta Curte retine că, în această materie specială, Legea nr. 248/2005 instituie, prin art. 39 alin. (4), un termen de apel special, derogatoriu de la dreptul comun, respectiv termenul de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Cum sentinţa civilă nr. 110 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, nu i-a fost comunicată pârâtului F.I., la domiciliul procesual ales, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, termenul de apel nu începuse să curgă, iar pârâtul era în termen să exercite calea de atac a apelului şi nu i se putea opune excepţia procesuală a tardivităţii declarării acestei căi de atac.
În consecinţă, constatând că, prin respingerea, ca tardiv, a apelului declarat împotriva acestei sentinţe, i s-a produs pârâtului o vătămare procesuală, ce a determinat afectarea dreptului său la apărare, componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul F.I. împotriva deciziei nr. 502A din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul F.I. împotriva deciziei nr. 502A din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4731/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4730/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
