ICCJ. Decizia nr. 4739/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4739/2011
Dosar nr. 5103/1/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 09 iunie 2010, sub nr. 5103/1/2010, revizuienta T.E. a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 3239 din 25 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 16177/3/2007, solicitând admiterea cererii, schimbarea în tot a deciziei atacate, respingerea recursului şi menţinerea deciziei nr. 809A din 11 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a sentinţei civile nr. 376 din 22 august 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În motivarea cererii, după reiterarea situaţiei de fapt şi expunerea motivelor ce ar întemeia admiterea acţiunii în revendicare, revizuienta a susţinut, în esenţă, că, instanţa de recurs, în mod greşit, a soluţionat cauza pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deşi temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituia art. 480 C. civ. şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, revizuienta a apreciat că instanţa de recurs a judecat cauza ultra petit partium, încălcând art. 6 al Convenţiei.
În drept, au fost invocate dispoziţile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind legal timbrată.
Intimaţii T.F.T. şi T.V. nu au formulat întâmpinare, în condiţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., depunând concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 2 teza finală C. proc. civ. se raportează la nerespectarea principiului disponibilităţii, în ipoteza în care, instanţa, admiţând o cerere de chemare în judecată, depăşeşte limitele obiective, fixate prin efectul cererii de chemare în judecată, şi acordă mai mult decât s-a cerut (plus petita).
Potrivit art. 129 C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Astfel, textul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. implică exigenta ca revizuienta să se raporteze la obiectul cererii de chemare în judecată, iar nu la temeiurile acesteia sau la mijloacele de apărare.
În cauză, prin Decizia civilă nr. 3239 din 25 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâţii T.F.T. şi T.V. împotriva deciziei civile nr. 809A din 11 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a modificat-o, în sensul că a admis apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 376 din 22 august 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa schimbării în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
În acest context procesual, având în vedere cauza juridică a cererii de revizuire introdusă de revizuienta T.E. - art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa de recurs, prin examinarea acţiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun, şi din perspectiva legii speciale, nu a acordat altceva decât s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut.
Astfel, deşi instanţa de revizuire nu are atributul de a exercita un control al deciziei pronunţate de instanţa de recurs decât în limitele fixate de textul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte consideră necesar să precizeze, doar pentru argumente de rigoare, că, şi în ipoteza în care partea reclamantă se prevalează de un anumit temei juridic pentru cererea cu care învestesc instanţa, temei juridic ce se integrează dreptului comun, instanţa de judecată, constatând că, pentru cererea dedusă judecăţii, există edictat un act normativ special, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, este ţinută a face aplicarea normelor speciale, după ce va fi supus această chestiune dezbaterii părţilor, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Existenţa principiului anterior menţionat, cu aplicabilitate atât în planul dreptului substanţial, cât şi al celui procesual, constituie un impediment în a se recurge la normele dreptului comun, egal opozabil părţilor şi instanţei, de esenţa lui fiind aceea că părţile nu pot avea alegerea normelor aplicabile, potrivit ierarhiei şi priorităţilor normelor juridice ce operează într-un stat de drept.
În acest sens, instanţei nu îi este permis a ignora existenţa actului normativ special ce se suprapune dreptului comun pentru reglementarea unui anumit tip de relaţii sociale, disciplinate juridic prin adoptarea unei legi speciale; instanţa este autoritatea ce aplică legea, iar adoptarea unui act normativ special este o chestiune de opţiune a legislativului, ce nu poate fi cenzurată în procesul de aplicare a legii, fără a interfera cu autoritatea legiuitoare, ceea ce ar contraveni principiului separaţiei puterilor în stat.
Or, promovând cererea de revendicare a imobilului, în temeiului dreptului comun - art. 480 C. civ., reclamanta a urmărit aceeaşi finalitate ca cea proprie procedurii prealabile, obligatorii, instituite de legea specială, Legea nr. 10/2001, anume restituirea în natură sau prin echivalent a acestui imobil, astfel încât analizarea cererii din perspectiva legii speciale nu echivalează cu pronunţarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) sau cu acordarea a mai mult decât s-a cerut (plus petita), pentru a atrage revizuirea deciziei instanţei de recurs.
Mai mult, instanţa constată că, prin motivele de revizuire expuse, revizuienta invocă veritabile temeiuri de fond, care, în opinia sa, ar determina admiterea acţiunii în revendicare şi critică hotărârea instanţei de recurs din unghiul acestor motive, iar nu din cel care ar justifica promovarea unei cereri de revizuire, în sensul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., declanşând un adevărat recurs la recurs.
În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel deghizat, prin care să se obţină o rejudecare a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (cauzele Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008).
Astfel, redeschiderea procedurilor nu poate fi admisă decât în cazul existentei unor circumstanţe excepţionale şi de substanţă, cu păstrarea unui just echilibru al intereselor părţilor implicate în cauză, circumstanţe care nu se regăsesc în cauza dedusă judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu este incident motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienta T.E. împotriva deciziei civile nr. 3239 din 25 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Înalta Curte o va obliga pe revizuienta T.E. la 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii T.F.T. şi T.V., cheltuieli reduse în raport de criteriul complexităţii cauzei, impus de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 3239 din 25 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuienta T.E.
Obligă pe revizuienta T.E. la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii T.F.T. şi T.V., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4810/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4740/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
