ICCJ. Decizia nr. 4740/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.4740/2011

Dosar nr. 8575/1/2010

Şedinţa publică din 02 iunie 2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 21 octombrie 2010, A.C. a solicitat revizuirea deciziei nr. 5285 din 15 octombrie 2010, pronunţată de instanţa supremă, în Dosarul nr. 8334/1/2009 al aceleiaşi secţii.

În motivarea cererii sale, expunând pe larg fondul litigiului, revizuentul a arătat, în esenţă, că Decizia împotriva căreia a exercitat calea extraordinară de atac de retractare de faţă a fost pronunţată „cu grave greşeli de judecată, pe baza unor înscrisuri false, de o instanţă necompetentă".

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322-328 şi art. 304 C. proc. civ. şi s-a solicitat „casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză", întrucât acestea sunt - în opinia revizuentului - nule de drept.

În raport de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea cererii de revizuire, pe care o va respinge pentru considerentele ce succed:

Prin Decizia nr. 5285 pronunţată la 15 octombrie 2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 8298 dată de aceeaşi instanţă, la data de 15 octombrie 2009, cu motivarea că Decizia pronunţată de instanţa de recurs nu evocă fondul cauzei, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

La rându-i, această ultimă decizie, a făcut obiectul unei alte cereri de revizuire, formulată de revizuentul A.C.

Reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile strict şi limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale textului procedural mai sus evocat.

În cazul concret dedus judecăţii, este de observat că hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire de faţă îl constituie o decizie prin care a fost respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 8298 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

În consecinţă, cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat o altă cerere de revizuire, nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac, de retractare, datorită neîndeplinirii condiţiilor impuse de lege, în interpretarea prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pentru însăşi admisibilitatea ei.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu este admisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile generale de admisibilitate a acesteia, impusă de dispoziţiile procedurale mai sus evocate.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 5285 din 15 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul A.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 5285 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul A.C.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4740/2011. Civil. Fond funciar. Revizuire - Recurs