ICCJ. Decizia nr. 4825/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4825/2011
Dosar nr. 4978/2/2010
Şedinţa publică din 6 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1392 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Ialomiţa a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul V.A., având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic la care a fost supus prin strămutarea din localitatea Şandra, judeţul Timiş, şi stabilirea domiciliului forţat în localitatea Perieţi, judeţul Ialomiţa, cererea fiind formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că prevederile Legii nr. 221/2009 (art. 5) nu recunosc persoanelor care au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, dreptul la daune morale pentru prejudiciul suferit prin aplicarea acestor măsuri, acest drept fiind recunoscut exclusiv celor care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din acest act normativ. Constatând că reclamantul nu a suferit o condamnare, ci doar a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a solicitat admiterea căii de atac promovate, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea acţiuni astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamantul a susţinut faptul că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, în sensul că legiuitorul, se referă în art. 5 alin. (1) lit. a) la cei persecutaţi din punct de vedere politic în perioada regimului comunist, în această categorie intrând atât cei care au suferit condamnări cu caracter politic, cât şi cei care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, aceştia din urmă fiind asimilaţi celor condamnaţi.
De asemenea, apelantul-reclamant a mai invocat faptul că prima instanţă a interpretat greşit şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, care prevăd că acest act normativ este aplicabil şi celor cărora le-au fost recunoscute drepturile prin Decretul-Lege nr. 118/1990, celor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit OUG nr. 214/1999, în măsura în care se încadrează în dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009. Pornind de la aceste prevederi legale, reclamantul a învederat instanţei de apel faptul că nu este exclus de la aplicarea legii, singura condiţie fiind aceea de a se încadra în prevederile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009, cerinţa fiind îndeplinită, având în vedere că măsura strămutării şi a stabilirii forţate a domiciliului la care a fost supus reclamantul figurează printre cele menţionate de dispoziţiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Reţinând că a fost legal învestită şi că este competentă să soluţioneze cale de atac promovată, Curtea a apreciat că apelul este fondat.
Prin Decizia nr. 453 din 09 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de apelantul reclamant V.A. împotriva sentinţei civile nr. 1392 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost desfiinţată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciu suferit ca urmare a aplicări măsurilor administrative cu caracter politic, a strămutării şi a stabilirii domiciliului forţat în Bărăgan, cererea fiind respinsă ca nefondată de către prima instanţă, pe considerentul că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 nu recunosc celor care au fost supuşi măsurilor administrative decât dreptul la acordarea daunelor materiale, nu şi la acordarea daunelor morale, acest drept fiind recunoscut exclusiv celor care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic.
Prin OUG nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010 (data publicării în M. Of.) s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul la acordarea daunelor morale şi celor care au fost supuşi măsurilor administrative, plafonând totodată cuantumul acestora la suma de 10.000 de euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri abuzive.
Prin dispoziţiile art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, sunt aplicabile şi proceselor care nu au fost încă definitiv soluţionate la data intrării în vigoare a ordonanţei. Dând eficienţă acestor dispoziţii legale şi constatând, prin raportare la prevederile art. 377 C. proc. civ., că prezenta cauză nu era soluţionată prin hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, instanţa de apel a apreciat că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 221/2009, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2009. Pe cale de consecinţă, s-a considerat că în raport de noul cadru legislativ, soluţia primei instanţe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor exclusiv pe considerentul nerecunoaşterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ajungându-se la soluţia deja arătată.
Împotriva deciziei nr. 453 din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Ialomiţa, care, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o critică pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
În dezvoltarea criticii învederează că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, reţinând că, prin OUG nr. 62/2010 s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, recunoscându-se dreptul la despăgubiri şi celor care au fost supuşi măsurilor administrative, plafonând cuantumul acestor despăgubiri la 10.000 euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i-au fost aplicate aceste măsuri.
Se susţine că, în mod eronat instanţa de apel a asimilat condamnărilor cu caracter politic, în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, şi măsurile administrative cu caracter politic, reţinând că aceasta este voinţa legiuitorului.
Mai arată recurentul că, reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, întrucât a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic, în condiţiile art. 3 din lege, respectiv dislocare şi stabilire de domiciliu obligatoriu.
În acest sens, recurentul susţine că reclamantul nu a solicitat despăgubiri reprezentând prejudiciu moral ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic la care a fost supus şi că în mod eronat s-a reţinut că ar beneficia de prevederile art. 5 lit. a) din lege.
Mai mult decât atât, se susţine că, prin intrarea în vigoare a OUG nr. 62/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, despăgubirile au fost plafonate la suma de 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnare cu caracter politic.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Corect instanţa de apel a apreciat că interpretarea instanţei de fond nu este eronată, cu privire la art. 5 din Legea nr. 221/2009, deoarece legiuitorul se referă, în alin. (1) lit. a) a acestui text, la cei persecutaţi din punct de vedere politic în perioada regimului comunist, deoarece include în categoria persoanelor îndreptăţite la despăgubiri morale, atât pe cei care au suferit condamnări cu caracter politic, cât şi pe cei care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, persoane asimilate celor condamnaţi.
Pornind de la soluţia pronunţată de instanţa de fond, care a respins acţiunea promovată de reclamant, se reţine că au fost interpretate greşit şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege, dispoziţii ce prevăd că actul normativ se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prin Decretul-Lege nr. 118/1990, celor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit OUG nr. 214/1999, în măsura în care se încadrează în dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009.
În cauză, reclamantul nu este exclus de la aplicarea acestei legi, având în vedere că măsura strămutării şi stabilirii forţate a domiciliului la care a fost supus, se numără printre cele prev. la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Este evident că reclamantul a solicitat prin acţiunea promovată acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic, respectiv a stabilirii domiciliului forţat în Bărăgan.
Instanţa de apel a reţinut corect că soluţia primei instanţe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor numai pe considerentul nerecunoaşterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, şi a desfiinţat sentinţa instanţei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Ca atare, s-a dovedit îndreptăţirea reclamantului la măsurile reparatorii, prevăzute de Legea nr. 221/2009, astfel că este nefondată critica pârâtului conform căreia nu s-ar datora daune morale şi că acţiunea ar trebui să fie respinsă.
În acelaşi timp, însă, nu vor fi luate în considerare, fiind lipsite de fundament juridic, susţinerile din recursul pârâtului, conform cărora, la stabilirea despăgubirilor trebuie avută în vedere plafonarea limitelor acestora introdusă prin OUG nr. 62/2002.
Aceasta, întrucât ordonanţa de urgenţă menţionată a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354/2010, iar potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, dispoziţiile constatate neconstituţionale încetându-şi efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of.
Rezultă că recurentul îşi fundamentează această critică pe un text fără existenţă juridică şi, drept urmare, neproducător de consecinţe în sensul pretins de către parte.
Pentru considerentele anterior expuse, criticile recurentului pârât fiind nefondate, urmează ca recursul acestuia să fie respins şi să fie menţinută ca legală şi temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Ialomiţa împotriva deciziei nr. 453 din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4824/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4828/2011. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
