ICCJ. Decizia nr. 4861/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4861/2011
Dosar nr. 234/205/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu din 6 iunie 2011
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, sub nr. 8849/300 din 09 iunie 2009, reclamanta T.G.F.A. a chemat în judecată pe pârâţii M.I.C., R.M., M.D.I., M.M.M., M.D.A., M.V., O.S., C.D.S.S., M.M.D., M.V., K.S. (L.), M.L., I.A., M.M., Comisia Locală de Fond Funciar Dâmbovicioara şi Comisia judeţeană de Fond Funciar Argeş şi a solicitat deschiderea succesiunii după defuncta D.V., decedată la 12 iunie 1971 în Bucureşti, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, sector 2, să se constate că reclamanta şi pârâtul M.C. sunt singurii moştenitori de drept ai defunctei, componenţa masei succesorale formate din 40 ha şi 3600 mp. conform titlului de proprietate nr. 138987/2009, 1 ha şi 700 mp. conform titlului de proprietate nr. 139093/2009 şi suprafaţa de 9 ha potrivit titlului de proprietate nr. 128406/2004, să se dispună ieşirea din indiviziune asupra masei succesorale, să se atribuie reclamantei imobilele ce i se cuvin, să se constate şi nulitatea absolută a titlurilor de proprietate menţionate şi a actelor subsecvente acestora.
La 19 aprilie 2010, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, înţelegând să se judece în contradictoriu cu M.I.C., I.A., R.M., M.D.I., M.D.A., M.V., O.S., C.D.S.S., M.V., K.S. (L.), M.L., M.F., M.M.M., C.G.A., M.M., M.M.D., Comisia Locală de Fond Funciar Dâmbovicioara şi Comisia judeţeană de Fond Funciar Argeş, L.M., precum şi sub aspectul obiectului, solicitând să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor rămase de pe urma defunctelor D.V. şi N.Z., să se constate că persoanele înscrise în certificatul de moştenitor eliberat ca urmare a decesului celor două defuncte, care nu au formulat în termen legal cereri de reconstituire, să se constate calitatea reclamantei ca unică moştenitoare a celor două defuncte prin acceptare tacită, menţionând expres că nu mai solicită dezbaterea succesiunii de pe urma celor două defuncte.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a menţionat că este singura persoană îndreptăţită să beneficieze de terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlurilor de proprietate menţionate şi nulitatea acestor titluri să fie dispusă, deoarece persoanele înscrise în titluri nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, neavând recunoscută această calitate prin hotărâre judecătorească.
La aceeaşi dată, reclamanta a precizat din nou obiectul cererii de chemare în judecată, menţionând că nu contestă certificatul de moştenitor emis de pe urma celor două defuncte şi să se constate că are calitate de moştenitor alături de ceilalţi succesori înscrişi în certificatele de moştenitor.
Ulterior, reclamanta şi-a modificat din nou cererea de chemare în judecată la data de 13 septembrie 2010 şi 18 octombrie 2010, arătând că primul capăt de cerere este constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor rămase de pe urma defunctelor D.V. şi N.Z. ca moştenitoare a acestora, iar al doilea capăt de cerere fiind constatarea nulităţii absolute parţiale a titlurilor de proprietate menţionate în cererea iniţială.
Prin sentinţa nr. 9705 din 18 octombrie 2010, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, excepţie ce a fost admisă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, cu motivarea că terenul pretins se află în raza teritorială a acestei judecătorii.
După reînregistrarea dosarului la Judecătoriei Câmpulung, reclamanta şi-a precizat obiectul acţiunii şi părţile cu care înţelege să se judece în cauză.
Astfel, a arătat că obiectul acţiunii este cel indicat şi în faţa primei instanţe sesizate (Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti).
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, faţă de dispoziţiile legale incidente, în conformitate cu art. 1591 C. proc. civ., în redactarea dată de Legea nr. 202/2010 de modificare şi completare a Codului de procedură civilă, s-a declarat necompetentă teritorial şi material, conform art. 14 C. proc. civ., menţionând că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
S-a reţinut că reclamanta T.G.F.A. a investit instanţa cu o cerere pentru stabilirea calităţii sale de moştenitoare faţă de succesiunea defunctei D.V., decedată la 12 iulie 1971 în Bucureşti, cu ultimul domiciliu în Bucureşti şi, faţă de succesiunea defunctei N.Z., cu ultimul domiciliu în Bucureşti şi, în subsidiar, în această calitate de moştenitoare a celor două defuncte, să se constate că este persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut defunctei.
Potrivit certificatelor de deces seria D.S. nr. 555787 din 01 aprilie 2009 şi nr. 855 din 18 iunie 1984, ultimul domiciliu al defunctelor D.V. şi N.Z. a fost în Bucureşti.
În materie succesorală competenţa teritorială a instanţelor de judecată este absolută, ea fiind reglementată de prevederile art. 14 C. proc. civ., revenind instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului.
Potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954, domiciliul unei persoane este acolo unde îşi are locuinţa statornică sau principală.
Faţă de împrejurarea că locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt, dovada lui se poate face, în principiu, cu orice mijloc de probă admis de lege.
Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din actul de identitate sau din certificatul de deces al persoanei care lasă moştenirea.
În speţă, instanţa sesizată iniţial (Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti) a ajuns la concluzia că obiectul acţiunii reclamantei îl constituie de fapt o cerere prin care se contestă reconstituirea dreptului de proprietate pe numele pârâţilor, incidente în cauză fiind dispoziţiile art. 53 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 prin care se stabileşte competenţa în favoarea judecătoriei în raza căreia sunt situate terenurile astfel că, Judecătoria Câmpulung este competentă, terenurile aflându-se arondate razei sale de activitate.
De fapt, aşa cum s-a arătat anterior, obiectul principal al cauzei dedus judecăţii îl constituie cererea reclamantei de a se constata că are calitate de moştenitoare faţă de succesiunile defunctelor D.V., decedată la 12 iulie 1971 şi N.Z., ambele cu ultimul domiciliu în Bucureşti.
Cealaltă cerere, aşa cum a precizat chiar reclamanta, este o cerere subsidiară, accesorie cererii principale.
Instanţa trebuie să-şi stabilească competenţa faţă de obiectul cererii principale şi nu în raport de cererile accesorii şi subsidiare.
De fapt, acţiunea reclamantei are ca temei juridic dispoziţiile art. 651 şi art. 654 C. civ., texte ce reglementează materia moştenirii care este de competenţa exclusivă a ultimului domiciliu al defunctului.
Astfel, în cauză, în materie de competenţă s-a stabilit cu prioritate aplicarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 549 din 22 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş, această instanţă s-a declarat necompetenţă material şi teritorial, conform dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Conform art. 20 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 22 pct. 3 C. proc. civ., s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
S-a mai reţinut că pentru buna administrare a justiţiei cauza trebuie soluţionată în întregul ei de către aceeaşi instanţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., conform cărora „cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală".
Cauza a fost scoasă de pe rol şi înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
S-a reţinut în esenţă că, imobilele din titlurile de proprietate ce fac obiectul cererii subsidiare de partaj succesoral, sunt situate pe raza de activitate a Judecătoriei Câmpulung, judeţ Argeş, dar, conform art. 14 pct. 2 C. proc. civ., cererile privitoare la moştenire sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, care în speţă este municipiul Bucureşti.
Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, pentru următoarele considerente:
Reclamanta T.G.F.A. în contradictoriu cu pârâţii a solicitat prin acţiunea principală să se constate că are calitate de moştenitoare faţă de succesiunile defunctelor D.V. şi N.Z., ambele decedate în Bucureşti, cu domiciliul în aceeaşi localitate.
Este adevărat că în subsidiar, prin cereri accesorii, reclamanta a solicitat partajarea imobilelor terenuri pentru care s-au reconstituit drepturile de proprietate ale defunctelor. Respectivele terenuri se află în raza de activitate a Judecătoriei Câmpulung.
În conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială excepţională, prin derogare de la principiul înscris în art. 13 din acelaşi cod, potrivit căruia „cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căruia se află imobilele, cererile în materie de moştenire sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al celui decedat.
Dispoziţia cuprinsă în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competenţa în materie de moştenire, are caracter derogator şi, deci, de excepţie de la regula competenţei teritoriale înscrise în art. 13, pentru consideraţiuni de ordin general, de mai bună apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale unor categorii de persoane, adică ale moştenitorilor legali şi testamentari, cât şi ale creditorilor.
Aprecierea făcută de legiuitor, că aceste drepturi şi interese vor putea fi recunoscute şi stabilite în condiţii mai avantajoase de instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, decât de aceea de la locul imobilului, imprimă dispoziţiei din art. 14 C. proc. civ. un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, iar instanţele sunt ţinute să le respecte din proprie iniţiativă. Această competentă are caracter imperativ.
Pentru considerentele expuse, se stabileşte competenţa pentru soluţionarea acţiunii formulată de reclamantă în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, căreia urmează să i se trimită dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4833/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
