ICCJ. Decizia nr. 487/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 487/2011
Dosar nr.2553/99/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe data de 1 aprilie 2009, contestatoarea Academia Română s-a adresat instanţei, formulând contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 94 din 24 februarie 2009 emisă de Primarul comunei Ipatele, jud. Iaşi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei respective cu consecinţa restituirii în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent a imobilului situat în comuna Ipatele, sat Bâcu, jud. Iaşi, imobil format din construcţie cu destinaţie de conac şi teren aferent.
Motivându-şi în fapt cererea, contestatoarea a arătat că imobilul a cărei restituire o solicită (conac şi terenul aferent) i-a fost testat de defunctul V.D. prin testamentul olograf, întocmit la data de 23 ianuarie 1943, iar prin Decizia nr. 7807/1944 Ministerul Culturii şi cultelor a autorizat-o să accepte legatul sub beneficiu de inventar. Totodată, prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1486 din 8 noiembrie 1948, Academia Română a fost deposedată abuziv de acest imobil care a trecut la Ministerul Agriculturii.
S-a mai susţinut că, în anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 564/2004 - de completare a art. 4 alin. (8) din Legea nr. 752/ 2001 - a formulat notificarea nr. 20 din 16 iunie 2005, solicitând restituirea în natură a imobilului, însă, prin dispoziţia contestată i s-a respins cererea de restituire a acestuia.
Contestatoarea a mai arătat că dispoziţia emisă de intimat este nelegală, motivat de faptul că, pe de o parte, defunctul V.D. a instituit-o legatară universală, iar pe de altă parte, pentru că, prin Decizia civilă nr. 93 din 6 februarie 1952 a Curţii de Apel Bucureşti (prin care s-a menţinut sentinţa civilă nr. 14 din 12 februarie 1945 a Tribunalului Ilfov), s-a stabilit că moştenitorilor defunctului li se cuvenea o cotă de 1/4 din legat, iar Academiei Române o cotă de 3/4. Prin urmare, nu putea fi restituit moştenitorilor autorului defunct V.D., întregul imobil.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1728 din 02 noiembrie 2009, a respins cererea formulată de Academia Română, împotriva dispoziţiei nr. 94 din 24 februarie 2009 emisă de Primarul comunei Ipatele, jud. Iaşi, reţinându-se că, prin dispoziţia respectivă s-a respins notificarea formulată de contestatoarea Academia Română prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului (conac şi terenul aferent) situat în comuna Ipatele, jud. Iaşi, motivat de faptul că bunul a fost atribuit în natură, numiţilor D.V.G. şi D.R.D., conform Ordinului nr. 910 din 26 octombrie 2000 a emis de Prefectul judeţului Iaşi.
S-a reţinut că este nefondată contestaţia formulată de către Academia Română sub două aspecte, potrivit cărora, notificarea a fost tardiv formulată, precum şi faptul că nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, s-a arătat că reclamanta a formulat notificare pe data de 16 iunie 2005, fiind introdusă tardiv câtă vreme s-a depăşit termenul prevăzut de dispoziţiile legale, termen care este unul de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, iar sancţiunea nerespectării acestuia atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana juridică deţinătoare, termen care nu a fost respectat de către reclamantă, notificarea fiind formulată pe data de 16 iunie 2005.
În ceea ce priveşte calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită în înţelesul legii speciale, s-a considerat că nu se încadrează în dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent şi persoanele juridice, fără a include în această categorie şi instituţii ale statului, iar reclamanta este o instituţie publică finanţată de la bugetul de stat.
S-a mai arătat că prevederile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu cele ale Legii nr. 752/2001, modificată, privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, dispoziţii potrivit cărora [art. 1 alin. (3) şi art. 9 alin. (1)] Academia Română este instituţie de interes public naţional, de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei.
Împotriva hotărârii respective, la data de 28 ianuarie 2010, a declarat apel contestatoarea Academia Română, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin motivele de apel, s-a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut că ar fi formulat notificarea tardiv, deoarece, prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 564/2004, a fost reglementată repunerea în termen a acestei instituţii.
Astfel, susţine apelanta, că termenul limită pentru depunerea notificării a fost 17 decembrie 2005, iar ea a formulat notificarea la data de 16 iunie 2005, deci în termenul prevăzut de lege.
S-a mai susţinut că prima instanţă, în mod greşit a reţinut şi împrejurarea că ea nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilelor preluate de către stat, întrucât Legea nr. 564/2004 prevede expres că Academia Română poate revendica imobilele care i-au aparţinut şi care au trecut abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Legal citată, Comuna Ipatele, prin primar, a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 43 din 19 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de Academia Română împotriva sentinţei civile nr. 1728 din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de reclamantă, constatându-se următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa apelată, a respins contestaţia formulată de Academia Română împotriva Dispoziţiei nr. 947 din 24 februarie 2009 a Primarului comunei Ipatele, judeţul Iaşi fundamentându-şi soluţia atât pe împrejurarea că notificarea ar fi fost formulată tardiv, conform art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, cât şi pe împrejurarea ca Academia Română nu ar face parte din categoria persoanelor juridice îndreptăţite la retrocedarea imobilelor preluate de stat, ce sunt reglementate la art. 3 alin. (2) din legea reparatorie.
Curtea a apreciat că soluţia primei instanţe de control judiciar este legală, însă a considerat că se impune substituirea considerentelor care au stat la baza acesteia, deoarece, dacă s-ar menţine motivarea Tribunalului, s-ar ajunge la o înrăutăţire a situaţiei Academici Române în propria cale de atac, contrar principiului „non reformatio in pejus".
Curtea a reţinut că Primarul comunei Ipatele nu a contestat faptul că notificarea nu ar fi fost formulată în termen şi nici faptul că Academia Română nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedarea imobilelor preluare de către stat.
Pe de altă parte, prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 564 din 09 decembrie 2004, s-a prevăzut că art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române se completează prin introducerea alineatului 8, potrivit căruia restituirea altor categorii de imobile - decât cele prevăzute la alin. (2)1 - care au aparţinut Academiei Române se face în condiţiile Legii nr. 10/2001, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din lege. Termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Din interpretarea acestui text a reţinut că, prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Academia Română are calitatea de a solicita acordarea de măsuri reparatorii, reglementate de legea specială în materie, pentru imobilele preluate de către stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit textului, termenul de şase luni, prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru formularea notificării a început să curgă la data intrării în vigoare a Legii nr. 564 din 09 decembrie 2004, respectiv la 17 decembrie 2004 şi s-a împlinit la 17 iunie 2005. Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 si prin OUG nr. 145/2001, iar notificarea Academici Române a fost comunicată prin Biroul Executorilor Judecătoreşti A.C. şi M.R. la data de 16 iunie 2005 (fila 25 dosar fond), deci înăuntrul termenului prevăzut de lege.
Insă, Curtea a constatat că dispoziţia Primarului comunei Ipatele este dată cu respectarea Capitolului II din HG nr. 250/2007, potrivit căruia entitatea învestită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
Conform art. 21.5 din normele metodologice, în cazul în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială, organul de conducere abilitat expres de lege este primarul, respectiv Primarul General al municipiului Bucureşti, ori, după caz, preşedintele consiliului judeţean.
În acest sens, Curtea a reţinut că notificarea Academiei Române a fost respinsă motivat de faptul că bunurile notificate - conac şi teren aferent - nu se mai aflau în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, fiind restituite numiţilor D.V.G. şi D.R.D., în calitate de moştenitori ai defunctului D.V.
Susţinerea Primarului comunei Ipatele a fost dovedită cu Ordinul Prefectului Judeţului Iaşi nr. 910 din 26 octombrie 2000 (fila 51 dosar fond) din care a rezultat că numiţilor D.V.G. şi D.R.D. li s-au atribuit, în natură, construcţiile din sat Bâcu, comuna Ipatele, compuse din 1 casă - 4 camere, 1 magazie, 1 cramă şi 1 pivniţă, precum şi terenul aferent, în suprafaţă de 725 mp.
S-a concluzionat că, deşi reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, iar notificarea a fost formulată în termenul prevăzut de Legea specială nr. 564/2004, pârâtul Primarul Comunei Ipatele nu are calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării, întrucât imobilul solicitat nu se mai află în patrimoniul comunei respective câtă vreme prin Ordinul prefectului Judeţului Iaşi nr. 910 din 26 octombrie 2000 acelaşi imobil s-a restituit, în integralitatea lui, către moştenitorii autorului V.D., respectiv D.V.G. şi D.R.D.
Împotriva deciziei respective, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Academia Română, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe care să fie schimbată în totalitate, în sensul admiterii contestaţiei, aşa cum a fost formulată, anularea dispoziţiei nr. 94 din 24 februarie 2009 emisă de Primarul comunei Ipatele, judeţul Iaşi, cu consecinţa restituirii în natură a imobilului ( construcţie – conac şi teren aferent ) situat pe teritoriul satului Bîcu, comuna Ipatele, judeţul Iaşi.
Prin motivele de recurs încadrate în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a criticat Decizia recurată, susţinându-se că, în mod greşit, Curtea de Apel Iaşi a constatat că Primăria comunei Ipatele, judeţul Iaşi, nu are calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificării nr. 20 din 16 iunie 2005, câtă vreme imobilul aflat în litigiu a fost atribuit numiţilor D.V.G. şi D.R.D. ) moştenitorii autorului defunct V.D. ) prin Ordinul prefectului judeţului Iaşi nr. 910 din 26 octombrie 2000, ordin care nu a fost atacat de către recurentă, astfel încât se bucură de prezumţia de validitate.
S-a susţinut că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că nu s-a contestat ordinul respectiv, întrucât a intrat în posesia unei copii a acestuia odată cu întâmpinarea depusă de instituţia Primarului comunei Ipatele, judeţul Iaşi, în cadrul instanţei de fond, la termenul din 15 iunie 2009. Or, raportat la acest ordin nelegal, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul, motivat de faptul că bunurile nu se mai află în patrimoniul comunei Ipatele, iar unitatea administrativ-teritorială nu are calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării.
S-a mai arătat că imobilul solicitat nu putea fi restituit în integralitatea lui către moştenitorii autorului defunct V.D. câtă vreme aceştia aveau dreptul la o cotă de ¼ din legat, avându-se în vedere testamentul olograf, din data de 23 ianuarie 1943 prin care autorul V.D. a instituit Academia Română ca legatar universal asupra întregii sale averi, cât şi Decizia civilă nr. 93 din 6 februarie 1952 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a penală, pronunţată în dosarul nr. 576/1951, prin care s-a menţinut sentinţa civilă nr. 14 din 12 februarie 1945 a Tribunalului Ilfov şi prin care s-a stabilit că moştenitorilor defunctului V.D. i se cuvine o cotă de ¼ din legat, iar Academiei Române o cotă de ¾.
La data de 20 ianuarie 2011 intimata Primăria comunei Ipatele, judeţul Iaşi a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, ca fiind nefondat.
Analizând recursul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate, Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed:
Astfel, raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se leagă între persoana îndreptăţită la restituire şi unitatea deţinătoare a bunului solicitat sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Potrivit capitolului II din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 250/2007, unitatea deţinătore este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii ( minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică ), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii ( regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Iar prin entitate învestită cu soluţionarea notificării, se înţelege după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său ( Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate ).
În acelaşi timp, prevederile art. 21 pct. 5 din aceleaşi norme metodologice stabilesc faptul că, în cazul în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială, organul de conducere abilitat expres de lege să emită dispoziţie sau decizie este primarul, respectiv Primarul General al municipiului Bucureşti, ori, după caz, preşedintele consiliului judeţean.
Raportat la situaţia de fapt, reţinută de către instanţa de apel, în funcţie de probatoriul administrat în cauză şi care nu mai poate fi cenzurată în cadrul instanţei de recurs, se constată faptul că, în mod corect, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că Primăria comunei Ipatele nu are calitatea de unitatea deţinătoare câtă vreme imobilul solicitat nu se mai află în patrimoniul acestei unităţi administrativ-teritoriale.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr. 910 din 26 octombrie 2000 emis de Prefectul judeţului Iaşi în baza prevederilor Legii nr. 1/2000, s-a admis cererea numiţilor D.V.G. şi D.R.D., fiindu-le atribuit acestora imobilul situat în satul Bîcu, comuna Ipatele, judeţul Iaşi, imobil format din teren în suprafaţă de 725 mp şi construcţii constând într-o casă de locuit cu patru camere, magazie, cramă şi pivniţă.
Prin acest ordin, imobilul aflat în litigiu a ieşit din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale şi a fost transferat în proprietatea moştenitorilor autorului defunct V.D., constituind titlu de proprietate pentru aceştia, câtă vreme nu a fost contestat în instanţă de către persoanele interesate, în speţă de către recurenta-reclamantă Academia Română.
Sub acest aspect, este lipsit de relevanţă faptul că recurenta nu a cunoscut de existenţa acestui ordin decât în cadrul primei instanţe, fiindu-i adus la cunoştinţă odată cu întâmpinarea depusă de către pârâta comuna Ipatele, judeţul Iaşi, pe data de 15 iunie 2009, câtă vreme aceasta avea posibilitatea să-l atace odată ce a luat cunoştinţă de acesta, în condiţiile în care a fost evident prejudiciată prin emiterea sa.
Aceasta întrucât, prin înscrisurile depuse la dosar, moştenitorilor defunctului V.D. li se cuvenea doar o cotă de ¼ din legatul instituit de acesta prin testamentul olograf întocmit pe data de 23 ianuarie 1943, iar Academiei Române o cotă de ¾ din acest legat, iar prin ordinul respectiv s-a atribuit către cei doi moştenitori legali, întregul imobil.
Câtă vreme, însă, ordinul respectiv nu a fost contestat în instanţă de către recurenta-reclamantă, imobilul aflat în litigiu nu mai poate fi solicitat de la unitatea administrativ-teritorială, în condiţiile în care bunul respectiv nu se mai afla în patrimoniul acesteia la data formulării notificării, astfel încât, Primăria comunei Ipatele, judeţul Iaşi, prin Primar nu mai are calitatea de unitatea deţinătoare, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 752/2001, privind organizarea şi funcţionarea Academiei Românie, modificată şi completată prin Legea nr. 564/2004.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat de către recurentă, respectiv prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei civile nr. 43 din 19 martie2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4917/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4767/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
