ICCJ. Decizia nr. 4923/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4923/2011
Dosar nr. 901/118/2009
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Constanţa, în temeiul prevederilor art. 480 C. civ., obligarea pârâţilor de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Constanţa, judeţul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 319,60 mp şi construcţiile aferente acestui teren, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul mai sus menţionat a fost dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 55471 din 08 decembrie 1971 la notariatul de Stat Constanţa şi transcris în registrul de transcripţiuni imobiliare sub nr. 538 din 08 decembrie 1971, compus la data cumpărării din două camere şi dependinţe şi terenul aferent de 527,10 mp, iar prin Decizia nr. 1011 din 15 august 1973 a Tribunalului Judeţului Constanţa, pronunţată în dosarul 1768/1973, s-a statuat că, în realitate, suprafaţa de teren pe care a cumpărat-o de la vânzătorii A.I. şi E., măsoară doar 319,60 mp, iar după cumpărarea imobilului a mai construit încă un corp de clădire, format din două camere şi dependinţe, pe o suprafaţă de 91 mp.
Reclamantul a mai învederat instanţei că, prin sentinţa civilă nr. 3953 din 30 iunie 1976, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 3754/1976, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus sesizarea Comisiei constituită în temeiul Legii 18/1968 şi s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Constanţa, fosta proprietate a numitului B.V., în valoare de 60.000 lei, iar prin Decizia nr. 481 din 22 septembrie 1978 a fostului Comitet Executiv al fostului Consiliu Popular al Judeţului Constanţa, s-a dispus transmiterea în administrarea fostului I.C.R.A.L Constanţa a imobilului mai sus menţionat.
Reclamantul a mai relevat împrejurarea că, prin sentinţa civilă nr. 1796 din 19 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 1986/118/2006, a fost admisă acţiunea civilă având ca obiect contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată de B.V. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, şi a obligat pârâţii să restituie în natură către reclamant imobilul mai sus menţionat, format din construcţie şi teren în suprafaţă de 319,60 mp.
A mai precizat reclamantul că, prin Decizia civilă nr. 67/C din 2 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost admis apelul şi schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, reţinându-se că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, potrivit Legii nr. 18/1968 care constituie temeiul legal de preluare, însă pe calea acţiunii în revendicare se solicită restituirea bunului, de la actualul posesor, ca urmare a comparării titlurilor de proprietate deţinute de părţi.
Prin încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2009, Tribunalul Constanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocate de pârâţi prin întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 275 din 18 februarie 2010, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că, deşi prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 14735 din 8 decembrie 1971 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin sentinţa civilă nr. 3953 din 30 iunie 1976 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 3754/1976 în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1968, a fost admisă sesizarea comisiei pentru constatarea provenienţei unor bunuri aparţinând persoanelor fizice şi s-a constatat faptul că reclamantul B.V. nu a justificat provenienţa licită a unor bunuri, dispunându-se trecerea, în patrimoniul statului, a imobilului mai sus menţionat, cu menţinerea măsurii indisponibilizării bunurilor aparţinând pârâtului din acea cauză, sentinţă rămasă definitivă potrivit menţiunii aplicate sub nr. 3754/ 1976.
Tribunalul a apreciat că imobilul mai sus menţionat a trecut în proprietatea statului ca bun dobândit locuit, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată conform dispoziţiei Legii nr. 18/1968, privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit, ce constituie titlul legal de trecere în patrimoniul domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale locale, iar faptul că imobilul în litigiu a fost preluat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, prin care s-a stabilit că se impune sancţionarea dobândirii unei averi ilicite în înţelesul Legii nr. 18/1968, s-a reţinut şi în considerentele deciziei civile nr. 67/C din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa şi, respectiv, a deciziei civile nr. 7287 din 21 noiembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul civil nr. 1986/118/2006.
Pe cale de consecinţă, prima a instanţă constatat că, deşi reclamantul B.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, prin actul de vânzare cumpărare arătat, acesta a fost pierdut ulterior prin preluarea, în patrimoniul statului, printr-un titlu dat de o hotărâre judecătorească de aplicare a unor dispoziţii legale privind dobândirea ilicită a unor bunuri, ce nu a fost anulată sau desfiinţată prin intermediul căilor de atac în vigoare la acea dată, situaţie în care se apreciază că pârâţii sunt cei care au justificat preluarea în patrimoniul acestora, a imobilului ce formează obiectul cererii dedusă judecăţii.
Împotriva acestei sentinţei a formulat apel reclamantul B.V., arătând că imobilul în litigiu a fost preluat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, care însă nu a putut fi anulată sau desfiinţată prin intermediul căilor de atac în vigoare la acea dată, pentru că este de notorietate că nimeni şi niciodată nu a avut curajul să uziteze de o cale de atac într-o asemenea situaţie, de frica opresiunii comuniste.
Reclamantul a mai arătat că, această sentinţă este netemeinică şi nelegală, chiar în aplicarea legii privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care au fost dobândite în mod ilicit, aceasta rezultând din cercetarea veniturilor şi a cheltuielilor cercetatului B.V. ce a cuprins perioada 01 aprilie 1975 - 01 februarie 1976 şi nu perioada anterioară anului 1971, când s-a dobândit licit proprietatea asupra acestui bun.
De asemenea, instanţa a înlăturat nejustificat probele cu acte şi martorii audiaţi din care rezulta că în luna martie 1975, tatăl reclamantului a cumpărat un autoturism Dacia 1300 cu preţul de 70000 lei şi i-a dat fiului său procură să-l vândă, ceea ce s-a şi petrecut în luna septembrie 1975, fiind încasată suma de 60000 lei.
Din cuprinsul sentinţei civile nr. 3053 din 30 iunie 1976 a Judecătoriei Constanţa, nelegală în raport cu dispoziţiile Legii nr. 18/1968 în baza căreia a fost pronunţată hotărârea, rezultă neîndoielnic că instanţa a stabilit valoarea imobilului în sumă de 60000 lei, iar cum din fişa de calcul s-a stabilit că numai valoarea construcţiilor este 60,948 lei, ceea ce nu include deci, şi valoarea terenului aferent construcţiei, se înţelege clar că în proprietatea statului a fost trecută numai locuinţa nu şi terenul intravilan aferent acesteia, în suprafaţă de 319,60 mp.
Ca urmare, reclamantul a pretins că, chiar dacă s-ar admite că sentinţa mai sus arătată este nelegală, ea fiind definitivă şi executată, neputând fi supusă reformării după 30 de ani, nu se poate susţine că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, în baza unei hotărârii judecătoreşti dată fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, respectiv a celor prevăzute de Legea nr. 18/1998.
Reclamantul a mai arătat că, din Hotărârea nr. 296 din 24 iulie 2001 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa (unde în anexa nr. 3, la numărul de inventar 14079 apare imobilul, fişa bunului imobil), rezultă situaţia juridică a imobilului în litigiu (respectiv, faptul că acesta aparţine domeniului public privat al municipiului Constanţa), istoricul de rol fiscal pentru imobilul din Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 319,60 mp şi construcţiile aferente acestui imobil (de unde rezultă că „în baza noastră de date - persoane fizice, la adresa din Constanţa, figurează M.E. şi S., cu imobil având suprafaţa construită desfăşurată de 146,10 mp şi teren în proprietate în suprafaţă de 463,00 mp) care, raportate la sentinţa civilă nr. 3053 din 30 iunie 1976 a Judecătoriei Constanţa, rezultă că, deşi s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului, concret nu este identificat acest imobil după compunere şi vecinătăţi, cu atât mai mult cu cât de la data achiziţionării şi până la cercetarea conform Legii nr. 18/1968, reclamantul a mai construit un corp de clădire, imobilul trecut în proprietatea statului fiind enunţat doar generic şi fără referire la suprafaţa de teren.
In aceste împrejurări, reclamantul a arătat că nu se poate reţine identitatea între imobilul la care face referire acea sentinţă (nr. 3853/1976 a Judecătoriei Constanţa) cu imobilul revendicat în prezenta cauză, elementele de identificare fiind insuficiente în sentinţă, raportat la expertiza efectuată în dosarul civil nr. 1986/118/2006, care cuprinde toate elementele de identificare, astfel încât titlul său este preferabil, fiind cel mai bine caracterizat, iar prima instanţă în mod greşit a respins acţiunea ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 164/C din 1 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că acţiunea acestuia apare ca neîntemeiată dintr-o dublă perspectivă, atât a căii procedurale alese - revendicare bazată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. - cât şi a lipsei preluării fără titlu a bunului revendicat.
In acest sens, instanţa de apel a reţinut că bunul dobândit de reclamant, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 14735 din 08 decembrie 1971 la Notariatul de Stat Constanţa, a fost confiscat de stat prin sentinţa civilă nr. 3953 din 30 iunie 1976 în baza art. 10 din Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod ilicit, iar demersurile de restituire iniţiate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un cadru procesual anterior, au fost soluţionate nefavorabil, respectiv, s-a apreciat că bunul nu face parte din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 şi că preluarea nu a avut caracter abuziv.
Asupra temeiniciei acţiunii în revendicare bazată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., instanţa de apel a reţinut în esenţă că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta nu mai este posibilă, iar o acţiune fondată pe dispoziţiile noii legi este condiţionată de parcurgerea procedurii administrative (obligatorii), prealabil sesizării instanţelor judecătoreşti.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, calea pentru valorificarea dreptului de proprietate nu mai este acţiunea în revendicare bazată pe dispoziţiile dreptului comun, ci procedura administrativă prealabilă prevăzută de actul normativ de reparaţie, o interpretare contrară echivalând cu golirea de sens a prevederilor acestei legi care stabilesc o procedură obligatorie, dar şi termene specifice, succesiv prelungite, a căror nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii.
Instanţa de apel a mai reţinut că, din analiza hotărârii pronunţate în dosarul nr. 1986/118/2006, rezultă că instanţa a avut în vedere situaţia că bunul a intrat în proprietatea statului în mod valabil, iar prin considerarea sentinţei civile nr. 3953 din 30 iunie 1976 a Judecătoriei Constanţa drept un titlu valabil, înseamnă că de la executarea acesteia, bunul a ieşit în mod definitiv (şi legal) din patrimoniul reclamantului şi a intrat în patrimoniul statului (în prezent terenul se găseşte în domeniul privat al Municipiului Constanţa).
Această situaţie juridică stabilită de instanţe nu poate fi contrazisă de nicio altă instanţă investită cu analiza unei alte cererii a reclamantului - tocmai lipsa identităţii de obiect (şi eventual de cauză) împiedică soluţionarea revendicării în baza excepţiei autorităţii de lucru judecat - cerere în care se urmăreşte determinarea unei stări contrare celei hotărâte cu putere de lucru judecat.
De aceea sentinţa civilă 1796 din 19 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7287/2008 a I.C.C.J.) impune constatarea că reclamantul nu are calitatea de proprietar al bunului revendicat şi că pârâtul posesor al bunului exercită folosinţa asupra acestuia în temeiul unui drept valabil constituit (starea de fapt fiind concordantă stării de drept).
Împotriva acestei decizi a declarat recurs reclamantul B.V., arătând că în mod greşit instanţa de apel a constatat că nu este proprietarul bunului revendicat, reţinând, pe de o parte, că imobilele preluate în temeiul Legii nr. 18/1968 nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, că hotărârile pronunţate în dosarul nr. 1986/118/2006 impun concluzia că bunul a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil.
In acest sens arată că, chiar dacă imobilul a fost preluat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, această hotărâre nu a putut fi desfiinţată sau anulată prin intermediul căilor de atac în vigoare la acea dată întrucât nimeni, niciodată, nu a avut curajul să uziteze de o asemenea cale de atac într-o astfel de situaţie, din cauza opresiunii comuniste.
Mai arată că, în mod greşit s-a constatat că nu se poate formula acţiune în revendicare prin comparare de titluri, întrucât nu există identitate între imobilul trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 18/1968 şi imobilul proprietatea reclamantului, relevantă în acest sens fiind sentinţa civilă nr. 3953/1976 a Judecătoriei Constanţa, din care rezultă că valoarea imobilului este de 60.000 lei, în timp ce din fişa de calcul rezultă că numai valoarea construcţiilor este de 60.948 lei, ceea ce nu include şi valoarea terenului, fapt de natură să conducă la concluzia că în proprietatea statului a trecut numai locuinţa, nu şi terenul intravilan aferent acesteia în suprafaţă de 319,60 mp.
Pe de altă parte, anterior trecerii în proprietatea statului, reclamantul a mai construit un corp de casă, în proprietatea statului trecând doar „imobilul din Constanţa, în valoare de 60.000 lei".
Sentinţa civilă arătată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul preluării, astfel încât nu se poate susţine că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil.
Recursul este nefondat pentru argumentele ce succed:
Autoritatea de lucru judecat interesează ordinea publică şi are drept scop, pe de o parte, înlăturarea contradicţiilor existente între hotărârile judecătoreşti, iar pe de altă parte, necesitatea de a pune capăt unor litigii care, prin posibilitatea revenirii pe rolul instanţelor, ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice.
Autoritatea de lucru judecat, indiferent că se manifestă prin efectul său negativ care interzice o nouă judecată sau prin funcţiunea ei pozitivă, care obligă cea de-a doua instanţă să ţină seama de cele statuate anterior, depăşeşte sfera intereselor private, nefiind la îndemâna părţilor să ignore hotărârea anterioară (indiferent că este în profitul sau în dauna acestora), după cum nici instanţa nou învestită nu poate nesocoti lucrul judecat anterior.
Sub acest aspect, critica privind legalitatea sentinţei nr. 3953/1976 a Judecătoriei Constanţa nu poate fi primită, întrucât cele statuate prin această hotărâre au intrat în puterea lucrului judecat, şi nu mai pot forma obiect al analizei în cadrul unui alt litigiu.
Puterea de lucru judecat presupune că ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Cu alte cuvinte, respectarea autorităţii de lucru judecat a chestiunii tranşate anterior se impune indiferent de natura soluţiei pronunţate, întrucât ceea ce interesează este dezlegarea problemei de drept care, soluţionată într-un anume fel în cadrul primului proces, nu mai poate face obiectul unor verificări jurisdicţionale în cadrul unei a doua judecăţi.
Este vorba de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, manifestat sub forma prezumţiei şi nu a excepţiei, care nu opreşte judecata celui de-al doilea proces (întrucât nu prezintă tripla identitate cu primul, dar are legătură cu cele deja rezolvate), ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice anterioare şi care nu pot fi ignorate.
In speţă, contrar susţinerilor reclamantului, sentinţa civilă nr. 3953/1976 a Judecătoriei Constanţa a fost dată cu respectarea normelor în vigoare la acea dată, iar împrejurarea că reclamantul nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege, indiferent din ce raţiuni, nu poate fi analizată din perspectiva motivelor de recurs invocate.
Astfel, în mod corect instanţele anterioare au constatat că, deşi reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1971, acesta a fost pierdut ulterior prin preluarea, de către stat, printr-un titlu reprezentat de o hotărâre judecătorească de aplicare a unor dispoziţii legale privind dobândirea ilicită a unor bunuri, ce nu a fost desfiinţată sau anulată prin intermediul căilor de atac în vigoare la acea dată, situaţie faţă de care preluarea se dovedeşte a fi făcută cu titlu.
Acest aspect a fost tranşat, de altfel, în cadrul litigiului având ca obiect contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în dosarul nr. 1986/118/2006, finalizat în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 67/C din 2 aprilie 2008 a I.C.C.J., prin care s-a concluzionat că „...imobilul dobândit de reclamant prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în 1971 a trecut în proprietatea statului ca bun dobândit ilicit, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul Legii nr. 18/1968, care constituia titlu legal de preluare, şi că titularul acţiunii nu poate susţine cu temei caracterul abuziv al preluării, pentru că măsura nu se încadrează în nici una din situaţiile reglementate de art. 2 alin. (1) lit. a)-h) din Legea nr. 10/2001 şi nici în cazurile prevăzute de lit. i) a aceluiaşi text de lege".
De asemenea, critica privind lipsa de identitate dintre imobilul trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 18/1868 şi imobilul proprietatea reclamantului nu poate fi reţinută, fiind avută în vedere la pronunţarea aceleiaşi decizii evocate mai sus, prin care s-a statuat, cu privire la acest aspect, „că preluarea dispusă în temeiul Legii nr. 18/1868 a privit imobilul cumpărat de reclamant în 1971", aşa cum rezultă din probatoriile administrate în cauza respectivă.
Ca atare, aspectele vizând modalitatea de preluare a imobilului în litigiu, identitatea dintre imobilul preluat prin sentinţa civilă nr. 3953/1976 a Judecătoriei Constanţa şi imobilul proprietatea reclamantului, precum şi faptul că imobilul în litigiu nu intră în sfera de incidenţă a Legii nr. 10/2001 se bucură de prezumţia de lucru judecat, în virtutea căreia, aşa cum deja s-a arătat, ceea ce s-a tranşat jurisdicţional într-un litigiu anterior şi este folosit cu prilejul noii judecăţi, nu trebuie să contrazică constatările anterioare ale instanţei.
In acest context, acţiunea în revendicare, care poate fi exercitată doar de către titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, prin care se tinde a se stabili direct existenţa dreptului de proprietate, redobândirea posesiei fiind doar un efect accesoriu al acţiunii, apare ca nefondată, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi prin sentinţa civilă nr. 1796 din 19 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7287/2008 a I.C.C.J.) reclamantul nu are calitatea de proprietar al bunului revendicat, iar pârâtul posesor al bunului exercită folosinţa asupra acestuia în temeiul unui drept valabil constituit, starea de fapt fiind în concordanţă cu starea de drept.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 164/C din 1 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4927/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4920/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
