ICCJ. Decizia nr. 4927/2011. Civil. Anulare act. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4927/2011
Dosar nr. 21586/3/2005
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 178 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a constatat perimat recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei civile nr. 74 din 13 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi R.M. şi M.N.
S-a reţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 248 C. proc. civ., având în vedere că de la data suspendării judecăţii în recurs a trecut mai mult de un an fără a fi îndeplinit vreun act de procedură de către părţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.G..
Calea de atac astfel exercitată este inadmisibilă, având în vedere următoarele:
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot face obiect al recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
În speţă, recursul a fost îndreptat împotriva unei hotărâri irevocabile [în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.], pronunţată ea însăşi în soluţionarea unui recurs.
Or, sistemul căilor de atac se caracterizează prin legalitate şi unicitate, ceea ce înseamnă că nu pot fi exercitate căi de atac în afara dispoziţiilor legale, şi că, odată declarată o cale de atac, s-a epuizat dreptul la exerciţiul acesteia, nemaifiind posibilă readucerea în faţa judecăţii a unui nou recurs.
Pentru aceste considerente, constatându-se caracterul inadmisibil al recursului, declarat în afara cadrului legal, urmează ca acesta să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 178 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4930/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 4923/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|