ICCJ. Decizia nr. 4920/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4920/2011
Dosar nr. 32627/3/2009
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 6 august 2009, reclamantul P.G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la restituirea preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, sector 4, la nivelul preţului de circulaţie pe piaţa imobiliară stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
In motivarea acţiunii, s-a arătat că imobilul menţionat anterior a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 781 din 6 noiembrie 1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 între Primăria Municipiului Bucureşti în calitate de vânzător, şi reclamant, în calitate de cumpărător, preţul vânzării fiind de 8.867.005 lei vechi, achitat integral la 19 ianuarie 1998.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, moştenitorii fostului proprietar al imobilului au solicitat şi au obţinut anularea acestui contract, iar prin sentinţa civilă nr. 1520/2003 a Judecătoriei sectorului 4 s-a constatat nulitatea acestui act.
Prin sentinţa civilă nr. 260 din 23 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, respingând acţiunea pentru acest temei, reţinând că, potrivit art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, acei proprietari ale căror contracte de vânzare-cumpărare, deşi desfiinţate, au fost încheiate cu respectarea prevederilor acestui din urmă act normativ.
Tribunalul a constatat că rezultă cu putere de lucru judecat din considerentele sentinţei civile nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, că actul de vânzare-cumpărare nr. 781/1996 a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi art. 13 din Normele metodologice de aplicare, situaţie faţă de care reclamantul nu se încadrează în ipoteza dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu are calitate procesuală activă să solicite restituirea preţului de circulaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, apreciind că este netemeinică şi nelegală soluţia pronunţată, întrucât nu se poate reţine faptul că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, deoarece la data încheierii sale, statul avea titlu valabil asupra imobilului, iar cumpărătorul a fost de bună-credinţă cu ocazia semnării contractului.
Reclamantul, în calitate de cumpărător, este singurul în măsură să formuleze prezenta acţiune, astfel încât poate solicita restituirea preţului de piaţă, conform prevederilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat că, prin soluţia pronunţată, se lasă fără conţinut şi fără finalitate textul art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aspect faţă de care hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Prin Decizia civilă nr. 498/A din 27 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că, în prezenta cauză, obiectul acţiunii îl constituie restituirea preţului vânzării achitat de reclamant în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 781/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Instanţa de apel a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul a dat posibilitatea cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 să li se restituie preţul vânzării, distingând două situaţii, respectiv restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Art. 501 reia dispoziţia art. 50 alin. (2)1, arătând că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Pentru a se analiza categoria din care face parte reclamantul şi despăgubirile ce i se cuvin, urmare a desfiinţării actului său de proprietate, este necesar a i se recunoaşte în prealabil calitatea procesuală activă.
Din această perspectivă, reclamantul are calitate, întrucât fiind chiriaş, a încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, un act de vânzare-cumpărare, act care a fost desfiinţat ulterior prin sentinţa civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Încadrarea reclamantului într-una din categoriile menţionate de art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 şi acordarea preţului actualizat ori a preţului de piaţă pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o chestiune ce ţine de fondul cauzei şi nu de calitatea procesuală a acestuia, iar sentinţa instanţei de fond apare contradictorie, având în vedere considerentele sale, în care se analizează chestiuni de fond ale cauzei şi dispozitivul său din care rezultă că ceea ce s-a pus în discuţie şi ceea ce s-a soluţionat este doar excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, arătând că, în mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamantului pe considerentul că încadrarea acestuia într-una din categoriile prevăzute de art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 şi acordarea preţului actualizat ori a preţului de piaţă pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o chestiune ce ţine de fondul cauzei şi nu de calitatea procesuală a acestuia, în condiţiile în care o astfel de încadrare reprezintă o chestiune ce tine de calitatea procesuală a reclamantului.
In acest sens, arată că textul legal anterior menţionat astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, prevede, pentru restituirea preţului de piaţă la valoarea de circulaţie, întrunirea a două condiţii cumulative, respectiv, pe de o parte, contractul de vânzare-cumpărare al chiriaşilor cumpărători să fi fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
In speţă, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume, contractul de vânzare-cumpărare în discuţie a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, fapt ce rezultă din sentinţa civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a apreciat asupra încadrării reclamantului în situaţia prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul a mai arătat că, nefiind îndeplinite condiţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul nu are calitate procesuală activă, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, cererea de chemare în garanţie impunându-se a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Recursul este fondat si va fi admis, pentru următoarele argumente:
In orice acţiune în justiţie, înainte de a discuta dreptul reclamantului, instanţa este obligată să verifice calitatea părţilor, pentru că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecăţii.
Verificările pe care instanţa este datoare să le facă se impun în privinţa oricărei acţiuni, indiferent de obiectul ei, deci indiferent după cum se urmăreşte realizarea dreptului sau numai constatarea existenţei sau inexistenţei lui.
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii şi trebuie analizată cu prioritate faţă de aspectele ce ar atrage, în mod obişnuit, cercetarea pe fond a cauzei, care devine inutilă în cazul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
In speţă, deşi instanţa de fond a soluţionat cauza pronunţându-se asupra lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, din cuprinsul considerentelor hotărârii rezultă că aceasta a procedat la o veritabilă analiză pe fond a cauzei, făcând ample referiri la condiţiile impuse de dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv, art. 501 şi art. 50 alin. (2)1 din Legea nr. 10/2001 privind posibilitatea de restituire a preţului de piaţă al imobilului faţă de care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, condiţii a căror cercetare reprezenta obiectul cercetării pe fond a litigiului dedus judecăţii.
Instanţa de apel a admis apelul reclamantului şi a constatat că acesta are calitate procesuală activă, justificată prin posibilitatea acordată de lege cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995, foşti chiriaşi, de a solicita restituirea preţului vânzării privind imobilele faţă de care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, trimiţând, în mod greşit, cauza spre rejudecare primei instanţe.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „...în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat expres luarea acestei măsuri. De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată...".
Din economia textului legal anterior citat, rezultă că soluţia de desfiinţare a hotărârii atacate şi trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de fond, este limitată în mod expres, la două situaţii, respectiv, atunci când prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului şi când partea nu a fost legal citată.
Or, în speţă, cu ocazia derulării procedurii judiciare în primă instanţă părţile au fost legal citate, iar tribunalul, aşa cum deja s-a arătat, deşi a statuat asupra lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în considerentele expuse, a procedat la analiza fondului cauzei, rezultând că cele două condiţii impuse de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care ar fi justificat soluţia adoptată nu sunt îndeplinite.
In atare situaţie, soluţia instanţei de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare, încalcă dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd o asemenea posibilitate doar în cele două ipoteze mai sus menţionate, ce nu se regăsesc în cauză, iar în consecinţă, încalcă şi principiul efectului devolutiv al acestei căi de atac, în virtutea căruia, în faţa judecătorului superior se devoluează întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt şi de drept ce-i aparţin, în scopul soluţionării cu celeritate a cauzelor.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 498 A din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 498 A din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4923/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4917/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
