ICCJ. Decizia nr. 4875/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4875/2011
Dosar nr. 3251/91/2009
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 05 octombrie 2009, reclamanţii I.D., B.C.I. şi P.L. au chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, să fie obligat la plata unor daune în cuantum de 2.000.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare condamnării politice a tatălui lor P.V. (respectiv soţul reclamantei de rând 3) şi pedepsei executate, însumând 5 ani şi 36 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, în intervalul 20 octombrie 1949-23 noiembrie 1954.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că P.V., actualmente decedat, a fost supus pe perioada detenţiei unor condiţii inumane, contractând diferite boli (inclusiv T.B.C.) şi suferind intervenţii chirurgicale care, până la urmă i-au grăbit sfârşitul, la vârsta de numai 66 ani.
Şi familiei celui în cauză, mai arată reclamanţii, i-a fost ştirbită în mod drastic onoarea, demnitatea şi respectul de care se bucurau în comunitate, fiindu-le produse prejudicii atât în plan moral, social, cât şi profesional.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 129 din 25 februarie 2010, a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 250.000 RON despăgubiri morale.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că datorită caracterului prejudiciului nepatrimonial, trebuie a se stabili o sumă necesară nu atât pentru a pune victima într-o situaţie similară cu aceea avută anterior, cât pentru a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Ţinând seama de perioada în care cel în cauză a fost privat de libertate, de evoluţia politică de după 1990, când Statul a condamnat regimul comunist, aceasta fiind, în sine, o satisfacţie morală dată celor care au luptat împotriva comunismului, de beneficiile deja acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, instanţa a apreciat că suma de 250.000 RON, reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamanţilor, acţiunea fiind admisă, în parte.
Apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Vrancea, a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 216/A din 26 august 2010, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale către reclamanţi, în loc de 250.000 RON, cât a stabilit tribunalul.
A respins totodată ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că suma stabilită ca despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamanţilor, trebuie cuantificată în raport de limitele maximale impuse prin OUG nr. 62/2010, care a completat şi modificat Legea nr. 221/2009.
Având în vedere aceleaşi considerente, justificate de noua reglementare în materie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanţii I.D., B.C.I. şi P.L. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul „subaprecierii" cuantumului pretenţiilor solicitate, suma stabilită nefiind de natură a „şterge" sau măcar repara parţial daunele produse.
Chiar dacă, mai arată recurenţii, este unanimă ideea că daunele morale, se acordă prin aprecierea concretă asupra fiecărui caz în parte, reducerea drastică a pretenţiilor formulate prin acţiunea introductivă, încalcă limita de subiectivitate inerentă oricărei cuantificări.
Astfel, solicitarea formulată prin cererea introductivă a avut în vedere, în mod justificat, ororile la care autorul lor a fost supus de către regimul comunist, instanţa neavând vreun motiv pentru diminuarea atât de drastică a pretenţiilor, mai ales că este vorba despre suferinţe personale cauzate într-un regim, dintre cele mai dure din istorie.
Cât priveşte dispoziţiile OUG nr. 62/2010, pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, se apreciază că instanţa de control judiciar ar fi trebuit să dispună suspendarea apelului, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate privitoare la aceste prevederi, în acord cu dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Pe parcursul soluţionării cauzei, înainte de data pronunţării deciziei atacate, a fost adoptată OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, „pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente".
Potrivit art. 1 al acestui act normativ, publicat în M. Of. nr. 446/01.07.2010, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se modifică în sensul că pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, de până la 10.000 euro, pentru persoana care a suferit condamnarea sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, 5.000 euro, pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I şi, respectiv 2.500 euro, pentru descendenţii de gradul II.
Aşadar, actul normativ aflat în vigoare la data pronunţării deciziei atacate a limitat – din considerente ce vizau impactul asupra menţinerii echilibrului bugetar – cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate atât persoanelor ce au suferit în urma condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative asimilate acestora, cât şi soţului supravieţuitor ori descendenţilor de gradul I şi II.
În acest context, instanţa de control judiciar, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi, nu putea adopta o soluţie, în afara cadrului legislativ existent la data soluţionării căii ordinare de atac.
Este important a semnala, de asemenea, data la care dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi art. 2 din actul normativ mai sus citat au fost declarate neconstituţionale – prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale – care este cu mult ulterioară hotărârii atacate, pronunţată la 26 august 2010.
Nu poate fi imputat instanţei de apel nici faptul că nu ar fi suspendat cauza, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate aflată pe rolul instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care, în prezentul dosar nu s-a formulat o atare excepţie, în acord cu art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 177 din 28 septembrie 2010.
Trebuie amintit însă şi faptul că la o zi de la examinarea OUG nr. 62/2010, sub aspectul conformităţii acesteia cu Legea fundamentală, a fost declarat ca fiind neconstituţional chiar textul – art. 5 alin. (1) teza I din Legea nr. 221/2009 – în temeiul căruia s-a formulat cererea introductivă, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.D., B.C.I. şi P.L. împotriva deciziei nr. 216/A din 26 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4879/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4877/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
