ICCJ. Decizia nr. 4871/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4871/2011
Dosar nr. 290/46/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 5694 din 10 noiembrie 2008, Primarul Municipiului Piteşti a respins notificarea formulată de V.E. în temeiul Legii nr. 10/2001 – vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti, pentru imobilul deţinut de autorul său, I.M.I., în Piteşti, cu motivarea că atât cea în cauză, cât şi ulterior, moştenitorul acesteia, V.C., nu au făcut dovada că autorul lor ar fi deţinut în proprietate vreun teren în locaţia menţionată şi nici nu au prezentat alte acte doveditoare care să ateste că imobilul ar fi fost preluat abuziv de către stat.
La 09 decembrie 2008, V.C. a contestat sus-menţionata dispoziţie, solicitând instanţei – în calitate de unic moştenitor al notificatoarei V.E. – acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru suprafaţa de 2.919 m.p., imposibil de restituite în natură, din totalul de 5.000 m.p. (categoria curţi – construcţii) ce a aparţinut autorului lor I.M.I., teren situat în intravilanul mun. Piteşti.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 249 din 30 noiembrie 2009, a respins cererea, reţinând în esenţă că terenul ce a aparţinut autorului reclamantului a făcut obiect de reglementare al legilor fondului funciar, fiindu-i reconstituit notificatoarei dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2.081 m.p., hotărâre a Comisiei judeţene de fond funciar care a şi fost supusă controlului judiciar.
Ceea ce s-a dorit de către petent, mai arată instanţa fondului, a fost ca notificarea să fi valorat în accepţiunea pârâtului şi, mai apoi, a instanţelor de judecată, o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţa de teren care, potrivit principiului „plângerea greşit îndreptată se consideră valabilă dacă este formulată în termen" să fi fost înaintată organelor cu competenţe în materie, spre soluţionare.
Ca atare, s-a reţinut că soluţia dată de pârât notificării, este cea legală.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti care, prin Decizia nr. 59/A din 05 mai 2010, a respins apelul formulat de reclamant reţinând că regimul juridic al imobilului notificat, este acela de teren adus în C.A.P., astfel încât constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al foştilor proprietari ori al moştenitorilor acestora este reglementată de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi respectiv Legea nr. 1/2000, ale căror proceduri au şi fost urmate de autoarea reclamantului.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul V.C. care, fără a invoca temeiul pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârile pronunţate, pe considerentul greşitei respingeri a contestaţiei în condiţiile în care, se arată, a reuşit să facă dovada, prin probele administrate, că autorul său I.I. a cumpărat de la numitul R.I. terenul în suprafaţă de 5.000 m.p., pe care l-a folosit până în anul 1962, când a fost preluat abuziv de fostul C.A.P.
De altfel, se arată, dovada proprietăţii asupra terenului notificat a fost consfinţită prin hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate de Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti.
Prin emiterea deciziei contestate, conchide recurentul, pârâtul încalcă principiul „plângerea greşit îndreptată se consideră valabilă dacă aceasta este în termen" şi cu rea credinţă nu a înaintat cererea formulată de autoarea sa, organelor competente în materie, spre soluţionare.
Se constată că, astfel cum au fost formulate, criticile recurentului pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexă la notificare, o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 24 de luni de la intrarea în vigoare a legii, ulterior termenul fiind prelungit până la data de 14 martie 2003.
Întrucât textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, regulile de drept comun întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară sunt cele aplicabile.
Din economia textului, rezultă că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanelor îndreptăţite se dovedesc doar cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate, în favoarea persoanei ce îl invocă.
În dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, potrivit legii, pot fi folosite şi orice alte înscrisuri care se întregesc cu înscrisurile originare sau, le prezumă juris tantum.
În speţă, prin probele administrate, reclamantul nu a reuşit să facă dovada împrejurării că terenul ce se pretinde a fi fost preluat abuziv de către Stat, a fost proprietatea autorului său.
Astfel, nici actul de schimb invocat şi nici adeverinţa emisă la 17 februarie 1992 de Primăria Municipiului Piteşti nu atestă că autorul reclamantului ar fi deţinut teren la adresa poştală indicată.
Cât priveşte hotărârile judecătoreşti la care recurentul face trimitere (sentinţa civilă nr. 665 din 27 septembrie 2006 a Tribunalului Argeş şi respectiv Decizia nr. 76/R din 07 februarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă) date în materia legii fondului funciar, acestea atestă de asemenea că autoarea reclamantului nu a putut proba dreptul său de proprietate asupra întregii suprafeţe de 5.000 m.p. (situaţi în intravilanul mun. Piteşti) cu înscrisuri care să completeze evidenţele registrului agricol.
Ca atare, se reţine că nu împrejurarea solicitării spre restituire a terenului notificat şi pe calea legilor fondului funciar este de natură să conducă la concluzia corectei respingeri a notificării – avându-se în vedere caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, faţă de celelalte acte normative reparatorii, din domeniul imobiliar – ci aspectul esenţial, reţinut de altfel corect prin dispoziţia atacată, al lipsei actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.C. împotriva deciziei nr. 59/A din 05 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4878/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4873/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
