ICCJ. Decizia nr. 4874/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4874/2011
Dosar nr. 7965/101/2009
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi la 09 noiembrie 2009, reclamanta N.S. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în cuantum de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării şi stabilirii domiciliului forţat pentru o perioadă de 5 ani în comuna Zagna Vădeni, judeţul Brăila.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 59 din 08 februarie 2010, Tribunalul Mehedinţi a respins cererea reclamantului, reţinând că, în baza deciziei Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. 200/1951, reclamantei şi autorilor săi li s-a fixat domiciliul obligatoriu în comuna Zagna - Brăila, începând cu data de 18 iunie 1951, restricţia fiind ridicată la 24 februarie 1956, conform deciziei Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 6200/1955.
Prin hotărârea Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 s-a dispus acordarea unei indemnizaţii lunare de 936 RON în favoarea reclamantei, precum şi a celorlalte drepturi prevăzute de acelaşi act normativ.
S-a considerat că acţiunea reclamantei prin care se solicită obligarea statului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând prejudiciul moral suferit de aceasta, ca urmare a măsurii administrative a deportării, nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de măsuri reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009. Prima instanţă a apreciat că reclamanta trebuia să facă dovada că ea sau părinţii săi au suferit o condamnare, acesta fiind singurul caz prevăzut de textul legal menţionat pentru a se putea acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta criticând-o pentru greşita interpretare şi aplicare a Legii nr. 221/2009, care se adresează tuturor persoanelor care, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 au suferit condamnări politice sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Reclamanta a susţinut că măsura ce i-a fost aplicată reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic ce se încadrează în dispoziţiile art. 3 din lege.
Pe de altă parte, s-a susţinut că acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 nu exclude acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 221/2009, motivarea primei instanţe încălcând dispoziţiile art. 5 alin. (4) din acest act normativ.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 147 din 05 mai 2010, a admis apelul reclamantei N.S. şi a desfiinţat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, din economia generală a textelor cuprinse în Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, precum şi din interpretarea logică şi teleologică a acestora rezultă faptul că atât persoanele condamnat politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referinţă (cu caracter de drept politic sau constatat judiciar), beneficiază, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 5 alin. (1) din lege, de dreptul la despăgubiri morale şi/sau materiale.
De asemenea, s-a avut în vedere că evitarea unei duble reparaţii este valabilă atât în privinţa prejudiciului de ordin material, cât şi a celui de ordin moral, iar nerepararea adecvată a celui moral reclamă o solicitare în acest sens în temeiul şi în condiţiile noii legi.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că persoanele faţă de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptăţite la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, la determinarea căruia se ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate ca efect al Decretului-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999.
S-a reţinut ca atare că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, considerând că acţiunea este inadmisibilă şi, prin urmare, neanalizându-se cererea pe fond sub aspectul întinderii prejudiciului şi a măsurii în care acesta a fost acoperit prin măsuri reparatorii anterioare, sunt incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul prin Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant legal al Statului Român, prin D.G.F.P. Mehedinţi, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., considerând că instanţa de fond a soluţionat cauza fără o cercetare pe fond, deşi Tribunalul a motivat şi pe fond soluţia respingerii acţiunii reclamantei.
Cea de-a doua critică s-a referit la împrejurarea că instanţa de apel avea obligaţia, ca în cazul desfiinţării sentinţei primei instanţe să reţină cauza spre rejudecare, ca efect al caracterului devolutiv al apelului.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul pârât, Curtea va constata că acestea sunt neîntemeiate, raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica formulată prin primul motiv de recurs nu poate fi primită întrucât prima instanţă, reţinând că acţiunea reclamantei nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de măsuri reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009, nu a analizat fondul pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv întinderea prejudiciului şi a măsurii în care acesta a fost acoperit prin măsuri reparatorii anterioare şi, în consecinţă, temeiniciei cererii.
Ca atare, se va reţine că soluţia desfiinţării hotărârii primei instanţe este legală raportat la dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., părţile neputând fi lipsite de un grad de jurisdicţie.
Întrucât, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei primei instanţe, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă exclusiv pentru neîncadrarea în dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea de apel nu se putea pronunţa decât cu privire la legalitatea soluţiei din perspectiva motivelor care au fundamentat-o.
Faţă de limitele învestirii, ce nu puteau viza decât motivele care au stat la baza pronunţării hotărârii primei instanţe, celelalte critici formulate prin motivele de apel de către reclamantă, referitoare la temeinicia pretenţiilor sale nu puteau fi cenzurate direct în faza procesuală a apelului, câtă vreme nu au fost analizate de prima instanţă.
Pe cale de consecinţă, se va constata că instanţa de apel nu putea reţine cauza spre rejudecare, urmare a desfiinţării sentinţei tribunalului, nici sub acest aspect criticile recurentului nefiind fondate.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizată, fiind invocată formal, fără ca din dezvoltarea motivelor de recurs să rezulte că se invocă greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, ori schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 147 din 05 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4873/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4823/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
