ICCJ. Decizia nr. 4966/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4966/2011
Dosar nr. 1099/89/2009
Şedinţa publică din 09 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2702 din 02 decembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, s-au respins excepţiile invocate de pârâţii G.M. şi P.D.C. privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului.
S-a admis cererea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâţii Primarul mun. Bârlad şi P.D.C.
A obligat Primarul mun. Bârlad să emită pe numele reclamantului o dispoziţie de restituire în natură a terenului situat în Bârlad, în suprafaţă de 169,44 m.p., conform dispoziţiei nr. 1070 din 23 martie 2005 astfel cum a fost modificată prin sentinţa civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, sub sancţiunea de daune cominatorii în sumă de 15 RON pe fiecare zi întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe şi până la executarea obligaţiei.
A obligat Primarul mun. Bârlad să-l pună în posesie pe reclamant cu această suprafaţă, alături de pârâţii G.M. şi P.D.C., şi să întocmească proces-verbal de punere în posesie în acest sens.
A respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamantul şi pârâţii G.M. şi P.D.C. sunt moştenitorii defunctei P.P., pe linia colateralilor privilegiaţi.
În termen legal, aceştia au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul ce a aparţinut mătuşii lor, notificare soluţionată prin dispoziţia nr. 1070 din 23 martie 2005.
Această dispoziţie, nr. 1070 din 23 martie 2005, a fost atacată în instanţă de către G.M. şi P.D.C. care au contestat refuzul de restituire în natură a terenului şi cuantumul despăgubirilor propuse a fi acordate pentru construcţia demolată .
Prin sentinţa civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă, dispoziţia nr. 1070 a fost anulată în parte doar cu privire la posibilitatea de retrocedare în natură a unei părţi din teren şi cu privire la cuantumul despăgubirilor care au fost majorate.
În baza acestei sentinţe, Primarul mun. Bârlad a procedat la punerea în posesie a reclamanţilor din Dosarul nr. 1498/89/2005.
Imobilul ce a fost revendicat este dobândit prin moştenire legală fiind în coproprietatea tuturor moştenitorilor până la sistarea stării de indiviziune potrivit dreptului comun.
În consecinţă, fiind vorba de un drept comun, demersul judiciar al unora dintre moştenitori profită tuturor în ceea ce priveşte rezultatul acestuia.
Prin urmare, cererea reclamantului nu este lipsită de obiect şi, totodată, acesta are calitate procesuală activă în promovarea prezentei acţiuni, calitate care derivă din dispoziţia nr. 1070 din 23 martie 2005 şi care nu i-a fost negată de către instanţele de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 236/2006 nu s-au adus modificări cu privire la calitatea persoanelor îndreptăţite. Acestea nu pot primi cu privire la acelaşi imobil (169,44 m.p. teren) o dublă reparaţie atât restituire în natură, cât şi despăgubiri, cum eronat susţine pârâta G.M.
În acest context, Primarul avea obligaţia să-l pună în posesie şi pe celălalt moştenitor care nu a fost parte în Dosarul nr. 498/89/2005 cu terenul retrocedat de către instanţă.
Fiind vorba de executarea unei obligaţii personale a debitorului, pentru a exista o garanţie cu privire la finalizarea acesteia, instanţa a obligat pârâtul Primarul mun. Bârlad la plata de daune cominatorii în sumă de 15 RON pentru fiecare zi, în caz de întârziere în onorarea acesteia.
Cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii P.D.C. şi G.M., pentru următoarele motive:
- hotărârea instanţei este nemotivată deoarece nu arată motivele de drept şi de fapt care au format convingerea instanţei;
- hotărârea este contrară Legii nr. 10/2001, procedura în întregime pentru restituire se găseşte în Cap. III al legii.
Decizia nr. 1070 din 23 martie 2005 nu cuprinde restituirea în natură, ci respinge cererea formulată de apelanţii şi intimaţii din prezenta cauză.
Această decizie a fost atacată numai de apelanţi care au obţinut restituirea în natură a terenului pentru suprafaţa de 1.269,44 m.p. teren din Bârlad şi a majorat valoarea titlurilor pentru despăgubire.
Intimatul nu a atacat această decizie şi, ca atare, el nu poate beneficia de sentinţa civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui.
Lipsa de diligenţă a intimatului nu putea fi acoperită de apelanţi şi nici nu poate să-i profite deoarece niciun text de lege nu permite acest lucru.
Împotriva hotărârii a formulat apel şi Primarul mun. Bârlad, invocând următoarele motive:
- reclamanţii au înstrăinat terenul în suprafaţă de 169,00 m.p. unor terţe persoane;
- prin urmare, independent de căile de atac ce ar putea fi exercitate împotriva sentinţei civile nr. 2702 din 02 decembrie 2009, instituţia Primăriei nu poate pune în executare dispozitivul sentinţei motivat că nu este proprietarul imobilului în discuţie;
- mai mult, Primarul nu mai are calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 60 din 14 aprilie 2010, a admis apelurile pârâţilor, a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a respins acţiunea păstrând excepţiile invocate de pârâţi. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 1.967 RON cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei s-a arătat că excepţia inadmisibilităţii invocată de apelanţi nu poate fi primită, pentru că în caz contrar s-ar încălca dreptul de acces la o instanţă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nici critica că cererea reclamantului a rămas fără obiect nu poate fi primită, deoarece obiectul acţiunii este în fiinţă.
Nici excepţiile invocate prin apelul formulat de Primarul mun. Vaslui nu pot fi primite.
Regula unanimităţii nu-şi găseşte aplicare în speţă, acţiunea promovată fiind una personală şi nu reală.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu poate fi primită, raportat la cadrul procesual de învestire.
Criticile formulate pe fond prin ambele apeluri sunt fondate şi urmează a fi admise pentru următoarele motive:
Reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o acţiune prin care a cerut Primarului mun. Bârlad să emită o dispoziţie prin care să i se restituie în natură terenul în suprafaţă de 169,44 m.p., având în vedere dispoziţiile sentinţei civile nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui.
Greşit, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului. Astfel, sorgintea dreptului reclamantului trebuie verificată în raport de dispoziţia nr. 1070 a Primarului mun. Bârlad emisă la 23 martie 2005.
Astfel, prin această dispoziţie i s-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent de pârâtul-apelant. Prin această dispoziţie s-au propus tuturor petenţilor, respectiv reclamantului şi pârâţilor persoane fizice, acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 394.758.736 RON. Totodată li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului.
Reclamantul nu a contestat această dispoziţie, mai mult, prin trecerea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, acesta a acceptat ca şi măsură reparatorie prin echivalent titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Împotriva acestei dispoziţii au formulat contestaţie numai pârâţii-apelanţi. Acestora, prin sentinţă civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui li s-a admis contestaţia, s-a anulat dispoziţia nr. 1070 din 23 martie 2005 în sensul că s-a stabilit o altă valoare a acţiunilor, şi li s-a restituit în natură terenul în suprafaţă de 169,44 m.p.; această hotărâre rămasă irevocabilă produce efecte numai faţă de părţile din cauză.
Reclamantul, fiind terţ faţă de această hotărâre, nu poate beneficia de cele dispuse prin hotărâre, având în vedere că nu s-a dispus extinderea efectelor şi faţă de el.
Invocarea acestei hotărâri în contradictoriu cu Primarul mun. Bârlad şi solicitarea obligării acestuia la emiterea unei dispoziţii în sensul celor arătate prin acţiune nu este întemeiată.
Primarul mun. Bârlad, raportat la hotărârea invocată de reclamant, nu putea trece la executarea ei, atâta timp cât reclamantul nu era parte.
În mod greşit prima instanţă a admis acţiunea având în vedere că terenul în litigiu a aparţinut autorilor părţilor, astfel că şi reclamantului i se cuvine restituirea în natură.
În speţă, instanţa nu a fost învestită cu o acţiune pe drept comun între coindivizari, ci cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care este o procedură specială, iar dreptul reclamantului se raportează la dispoziţia emisă şi la conduita procesuală ulterioară emiterii ei.
Este fără echivoc că raporturile juridice au încetat între reclamant şi entitatea deţinătoare din momentul în care nu a contestat dispoziţia emisă de aceasta.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul P.V., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel prin hotărârea recurată a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deşi apelanţii, prin apărător, au învederat instanţa de judecată că nu solicită astfel de cheltuieli.
- Hotărârea cuprinde motive contradictorii în considerente şi, faţă de acest motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se invocă nulitatea hotărârii în condiţiile în care nu cuprinde o motivare cu respectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. Contradicţia constă în menţinerea excepţiilor invocate şi încetarea raporturilor cu emitentul.
- Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii schimbând natura şi înţelesul lămurit al acesteia. Chiar şi în cazul calităţii de terţ al recurentului faţă de sentinţa civilă nr. 236 din 14 martie 2006 această hotărâre îşi extinde efectele şi asupra dreptului de proprietate al recurentului.
- Greşit se reţine că raporturile juridice între recurent şi Primarul mun. Bârlad au încetat. Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 stabilesc faptul că după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care se restituie în natură o suprafaţă de teren unitatea deţinătoare este obligată să emită o nouă dispoziţie, iar în situaţia de faţă această nouă dispoziţie nu a mai fost emisă.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed:
1. Motivul de recurs ce vizează încălcarea normelor procedurale privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată este nefondat.
Dispoziţiile legale ce reglementează acordarea cheltuielilor de judecată sunt înscrise în dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală.
A cădea în pretenţii, înseamnă a pierde procesul, iar în speţa supusă analizei, recurentul-reclamant în calea de atac a apelului a pierdut procesul, deci a căzut în pretenţii.
Într-adevăr cheltuielile de judecată se acordă la cererea părţilor, dar susţinerile recurentului în sensul că intimaţii-pârâţi în susţinerea apelului nu au cerut şi cheltuieli de judecată sunt combătute de menţiunile înserate în practicaua hotărârii recurate unde se arată expres că apărătorii pârâţilor au solicitat „admiterea apelului, anularea sentinţei Tribunalului Vaslui, respingerea cererii intimatului P.V., cu cheltuieli de judecată".
Cum, recurentul-reclamant este parte căzută în pretenţii, iar intimaţii-pârâţi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată este cert că hotărârea recurată sub acest aspect a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale ce privesc cheltuielile de judecată.
2. Motivele de recurs ce vizează incidenţa în speţă a motivelor de nelegalitate indicate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate. Contradicţia între considerente.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Hotărârea este casabilă: dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la anumită soluţie, însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară: când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele, netemeinicia acestora.
Prin motivele de recurs se susţine, referitor la acest ultim aspect, că prin unele considerente ale hotărârii recurate se recunoaşte reclamantului calitatea procesuală activă şi că are interes în promovarea acţiunii, iar prin considerentele ulterioare se susţine contrar că raporturile acestuia cu emitentul dispoziţiei au încetat din momentul în care nu a contestat dispoziţia emisă.
Situaţia prezentată de recurent nu poate fi calificată ca o contradicţie între considerentele hotărârii în sensul sus enunţat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât a recunoaşte calitatea procesuală activă a reclamantului şi faptul că are interes în promovarea cererii de chemare în judecată nu conduce indubitabil şi la admiterea acţiunii promovate de acesta.
Calitatea procesuală activă se referă la puterea de a acţiona în justiţie, bazată pe un interes legal, personal şi direct.
În situaţia în care nu s-ar fi recunoscut calitatea procesuală a reclamantului, cererea promovată de acesta s-ar fi respins prin admiterea acestei excepţii, fără ca instanţa să păşească la soluţionarea fondului cauzei.
Or, legal s-a înlăturat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului şi s-a păşit la soluţionarea cauzei în fond, reţinându-se corect pe fondul cauzei că instanţa nu a fost învestită cu o acţiune pe dreptul comun între coindivizari, ci cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, care derogă de la dreptul comun, iar, conform acestei proceduri speciale, dreptul reclamantului se raportează la dispoziţia emisă şi la conduita procesuală ulterior emiterii dispoziţiei şi legal s-a reţinut că „raporturile juridice dintre reclamant şi emitentul dispoziţiei au încetat din momentul în care nu a contestat dispoziţia emisă".
Mai clar, recurentul-reclamant este în imposibilitate din punct de vedere juridic să mai emită pretenţii raportat la considerentele dispoziţiei dacă în termenul legal nu a contestat-o.
Lipsa contestării dispoziţiei emisă de unitatea deţinătoare echivalează cu acceptarea dispoziţiilor cuprinse în acest act administrativ.
3. Motivul de recurs ce vizează incidenţa în speţă a motivelor de nelegalitate indicate în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este tot nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de nelegalitate se referă la faptul că, deşi rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecăţii, ori înţelesul acestuia, instanţa reţine un cu totul alt act juridic sau conţinut.
Acest motiv de casare şi-ar găsi aplicarea, de exemplu dacă instanţa ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locaţiune ori dacă ar stabili, fără niciun suport probator, anumite obligaţii în sarcina unei părţi, deşi la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligaţii.
Referitor la acest motiv de recurs se susţine că instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit al sentinţei civile nr. 236 din 14 martie 2006 faţă de care recurentul are calitate de terţ în sensul că efectele acestei hotărâri judecătoreşti se extind şi asupra dreptului reclamantului.
Susţinerile recurentului nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa nu a schimbat natura şi înţelesul hotărârii judecătoreşti sus-arătate având în vedere că dispoziţiile cuprinse într-o hotărâre judecătorească vizează numai părţile din acel proces, nu şi terţe persoane, mai ales într-o procedură specială cum este procedura Legii nr. 10/2001.
Greşit susţine recurentul în ultimul motiv de recurs că, potrivit Legii nr. 10/2001, după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care se dispune restituirea în natură a unei suprafeţe de teren, unitatea deţinătoare este obligată să emită o nouă dispoziţie.
Contrar acestor susţineri, hotărârea judecătorească, după rămânerea definitivă a acesteia, urmează ultima fază a procesului civil, şi anume punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, iar părţile indicate în hotărârea judecătorească trebuie să respecte obligaţiile stabilite de instanţă în dispozitivul acestei hotărâri.
Dar, trebuie reamintit că reclamantul este terţ faţă de hotărârea ce a fost pusă în executare.
Aşadar, în raport de cele sus-arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 60 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4967/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4935/2011. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
