ICCJ. Decizia nr. 4973/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4973/2011
Dosar nr. 708/105/2010
Şedinţa publică din 09 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 708/105 din 15 februarie 2010, reclamanta I.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 620.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic ce i-au fost aplicate ei înseşi şi autorilor săi, sau echivalentul în RON la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 15 iulie 1950 a fost ridicată împreună cu părinţii săi din domiciliu, noaptea, pe motiv că au participat la revolta ţărănească din 14 iulie 1950.
Reclamanta a precizat că tatăl său, I.M. a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executarea pedepsei, efectuând în final 5 ani, iar ea însăşi şi mama sa au fost deportate în localitatea Saligny, jud. Constanţa, unde a fost obligată să muncească în lagăr, un an de zile.
Ulterior, a arătat reclamanta, în perioada 1950-1954 a lucrat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cărând cu roaba pietre, deşi era învăţătoare, s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut să revină niciodată în învăţământ.
Prin sentinţa civilă nr. 854 s-a admis în parte acţiunea şi s-a constatat caracterul politic al măsurii aplicate reclamantei şi autorilor acesteia, constând în fapt în dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu, cât şi în condamnarea autorului său.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 40.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, carnetului de membru, cărţii de muncă depusă la dosar, sentinţei penale nr. 551 din 19 martie 1951 a fostului Tribunal Militar Bucureşti, deciziei nr. 3355 din 11 septembrie 1951 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, deciziilor nr. 409/1967, 3642/1969, 38/1957, adreselor nr. 54/2010, 4640/1950, la data de 15 iulie 1950, în timpul nopţii, reclamanta, împreună cu părinţii săi, au fost ridicaţi forţat din domiciliu, fiind acuzaţi că au participat la revolta ţăranilor din Ciuperceni, jud. Vlaşca, provocând instigarea ţăranilor pentru a-i convinge să se opună regimului comunist.
Pentru aceste motive, tatăl reclamantei, numitul I.M., de profesie învăţător, considerat chiabur, a fost condamnat pentru delictul de rebeliune la 9 ani închisoare, din care a executat efectiv 5 ani, beneficiind ulterior de o pensie modică până la deces.
Conform actelor sus-menţionate, a stabilit Tribunalul, reclamanta şi mama sa, I.E., au fost deportate în localităţile Saligny, jud. Constanţa şi, respectiv Cernavodă, ocazie cu care reclamanta, în vârstă de 19 ani la data respectivă, de profesie învăţătoare, a fost obligată să muncească timp de 1 an în lagărul din localitatea Saligny, după care în perioada 1950-1954 a avut domiciliul obligatoriu împreună cu mama sa în zona Canalului, fiind obligată să muncească în condiţii grele, neputând să mai profeseze vreodată ca învăţătoare.
S-a mai reţinut că, prin aplicarea măsurilor deportării şi domiciliului forţat mamei reclamantei, aceasta din urmă a suferit un prejudiciu moral constând în suferinţa fizică şi psihică la care a fost supusă în perioada domiciliului obligatoriu, întrucât este de notorietate că în cazul persoanelor deportate li se aplicau acestora diferite măsuri de constrângere fizică şi psihică, fiind obligate să suporte umilinţe, măsuri ce aduceau atingere integrităţii lor corporale, nu beneficiau de drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la circulaţie în mod liber şi neîngrădit, fiind private de a avea orice legătură cu familia şi cu cei rămaşi în alte părţi din ţară.
Mai mult chiar, condamnarea la cei 9 ani de închisoare a autorului său pentru infracţiunea de rebeliune, instigare a cetăţenilor împotriva regimului instaurat după 1945 la conducerea ţării, a avut un caracter politic, deoarece prin însăşi natura sa, o asemenea condamnare avea drept scop eliminarea tuturor persoanelor care nu erau de acord cu măsurile luate de regimul comunist, măsuri care încălcau drepturile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la proprietate, la libera exprimare, la gândire, la credinţă şi propria conştiinţă.
În acest context s-a stabilit că, cuantumul daunelor morale care se cuvin reclamantei este de 40.000 euro, sumă care corespunde suferinţelor fizice şi psihice la care au fost supuşi reclamanta şi membrii familiei sale, în perioada internării, a domiciliului forţat şi a condamnării, la această sumă ţinându-se cont şi de indemnizaţia, de 926 RON lunar, acordată reclamantei în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Apelantul Statul Român a susţinut că în cauză sunt aplicabile disp. OUG nr. 62/2010, prin care s-a realizat o limitare a cuantumului despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 221/2000, în scopul armonizării legislaţiei române cu cea europeană.
În acest context, apelantul a precizat că daunele acordate cu acest titlu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se situează între 1.000 şi 5.000 euro, pentru a se evita o îmbogăţire fără justă cauză.
La rândul său, apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a formulat două motive de apel, prin care a criticat sentinţa, susţinând, sub un prim aspect că, cuantumul daunelor morale acordate de judecătorul fondului este nejustificat de mare, solicitând să fie avute în vedere disp. OUG nr. 62/2010 şi disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În cel de al doilea motiv de apel s-a susţinut că instanţa de fond nu a respectat disp.art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, în dosar nefiind depuse decât copii ale unor hotărâri, acte pe care le apreciază ca insuficiente pentru dovedirea acţiunii.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 160 din 06 septembrie 2010 a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 20.000 euro.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, în cauză nu se poate discuta despre o eventuală încălcare la instanţa de fond a disp.art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a pretins apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, actele aflate la dosarul de fond şi anume sentinţa penală nr. 551 din 19 martie 1951 a Tribunalului Militar Bucureşti, Decizia nr. 3355 din 11 aprilie 1951 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 409/1967 a Sfatului Popular Bucureşti nr. 3642/1964 a Casei de Pensii Teleorman, nr. 38/1957 a Ministerului Sănătăţii, adresele nr. 54/2010 a Ministerului Apărării Naţionale, nr. 4640/1950 a Direcţiunii Generale a Miliţiei, carnetul de membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi victime ale Dictaturii din România şi cartea de muncă a intimatei-reclamante dovedind pe deplin temeinicia acţiunii promovate de intimata-reclamantă şi permiţând judecătorului să îşi formeze convingerea cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
S-a înlăturat ca nefondată şi critica formulată de apelantul Statul Român, referitoare la faptul că la stabilirea prejudiciului trebuia avut în vedere că autorul acesteia şi nu intimata-reclamantă a fost cea condamnată, întrucât, potrivit disp. art. 3 din Legea nr. 221/2009, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei Miliţii sau Securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu."
Raportat la textul de lege menţionat, care defineşte expres stabilirea de domicilii obligatorii şi internarea în lagăre de muncă, ca măsuri administrative cu caracter politic, a constatat instanţa că, prin actele depuse la dosar, intimata a probat această împrejurare, actele menţionate atestând că în perioada 13 iulie 1950-10 august 1951 a fost internată în lagărele de muncă de la Cernavodă, ulterior având domiciliul obligatoriu în perioada 10 august 1951-01 martie 1953 în localitatea Saligny, aflată în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră.
De asemenea, prin art. 5 din acelaşi act normativ, legiuitorul român a recunoscut persoanelor aflate în situaţia reglementată de art. 3, la care s-a făcut referire în precedentul paragraf, dreptul de a obţine despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Curtea apreciază însă ca fondate motivele de apel comune ale celor doi apelanţi, referitoare la modificarea cuantumului daunelor morale, în raport de disp. OUG nr. 62/2010.
Se impune a se preciza, sub acest aspect că prin actul normativ menţionat, legiuitorul român a modificat disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, plafonând cuantumul despăgubirilor acordate beneficiarilor acestei legi la maxime de 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnare cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, respectiv de 5.000 euro pentru soţul/soţia sau descendenţi de gradul I şi 2.500 euro pentru descendenţii de gradul II.
Curtea constată că acest act normativ modificator, deşi intrat în vigoare ulterior datei de pronunţate a sentinţei, se aplică şi în speţa dedusă judecăţii, întrucât prin art. 2 din ordonanţa menţionată, legiuitorul român a prevăzut expres că „dispoziţiile Legii nr. 221/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă, se aplică proceselor (…) pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe".
În acest context, Curtea a dat eficienţă dispoziţiilor actului normativ modificator, sens în care a micşorat cuantumul daunelor morale acordate intimatei-reclamante, de la 40.000 euro, la 20.000 euro.
Pentru a stabili acest nou cuantum, s-a avut în vedere plafonul maxim stabilit de art. 5 lit. a) pct. 1 şi 2 în forma modificată de OUG nr. 62/2010, acordând intimatei o sumă de 10.000 euro pentru măsurile administrative cu caracter politic pe care le-a suferit în nume propriu şi câte 5.000 euro, în calitate de descendentă directă de gradul I a părinţilor săi, pentru măsurile politice suferite de aceştia (condamnarea tatălui la 9 ani închisoare, respectiv deportarea şi stabilirea unui domiciliu forţat pentru mamă).
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Cuantumul daunelor morale stabilite excede cadrului legal în sensul că reclamantei i s-au acordat 10.000 euro pentru măsurile administrate suferite în nume propriu şi câte 5.000 euro în calitate de descendentă de gradul I pentru prejudiciul moral cauzat autorilor săi contrar dispoziţiilor legale, respectiv Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010.
- S-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în sensul că speţele trebuie analizate, fiecare în parte şi să se ajungă la un cuantum corect bine determinat de circumstanţe, nu să se acorde fără nicio deosebire suma maximă arătată de textul de lege.
- Faţă de reclamantă nu a fost dispusă măsura condamnării politice şi nici nu sunt dovezi care să ateste temeiul de drept în baza căruia aceasta împreună cu autoarea sa au fost internate într-o colonie de muncă, iar strămutarea a intervenit ca urmare a acţiunilor întreprinse de autorul reclamantei care a şi fost condamnat politic.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul în considerentele celor ce succed:
Prin demersul judiciar reclamanta solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice a autorului său, I.M. la pedeapsa de nouă ani închisoare din care a executat în total cinci ani închisoare, fiind acuzat că a participat la revolta socială din data de 14 iulie 1951.
Despăgubirile solicitate sunt în cuantum de 620.000 euro cu precizarea că şi faţă de autoarea sa, I.E., s-a dispus o măsură cu caracter administrativ în sensul că a fost deportată în localitatea Saligny, iar reclamanta în acea perioadă avea vârsta de 19 ani, fiind dusă în localitatea Cernavodă la Canal.
Prin motivele de recurs se critică cuantumul despăgubirilor acordate, fiind prea mare, având în vedere că despăgubirile se solicită, referitor la condamnarea politică, de un descendent de gradul I, iar faţă de reclamantă s-a dispus doar măsura administrativă.
Condamnarea penală, executarea unei pedepse în închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, de strict, în condiţii inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea de familie, de societate, produc suferinţe pe plan moral, social şi profesional.
Astfel de măsuri au lezat demnitatea şi onoarea, dar şi libertatea individuală, drepturile personale şi nepatrimoniale ocrotite de lege şi au drept consecinţe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Întinderea acestei compensaţii se stabileşte pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanţei, cum ar fi durata măsurii abuzive, condiţiile de viaţă ale autorului, precum şi consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preţ al durerii, ci o reparaţie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanţa ţinând seama de aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
Un ghid în aplicarea acestor criterii îl poate constitui practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situaţii similare de condamnare pe nedrept, deşi situaţiile juridice nu pot fi echivalente.
În plus instanţa trebuia să aibă în vedere şi faptul că despăgubirile pentru condamnare politică nu s-au cerut personal de către cel care a fost victima abuzurilor regimului comunist, ci de un descendent de gradul I.
Repararea daunelor morale trebuie să fie considerate ca un complex de măsuri patrimoniale, al căror scop să fie acela de a da o anumită satisfacţie celor cărora regimul comunist le-a impus condiţii deosebit de grele de viaţă, fără a constitui o compensare materială, care este, practic, imposibilă sau un mijloc de îmbogăţire.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor, realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
Deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa a avut în vedere o serie de criterii, printre care, consecinţele negative suferite de reclamantă pe plan fizic şi psihic, dar a neglijat măsura în care au fost lezate aceste valori şi nici întinderea cu care au fost percepute consecinţele vătămării având în vedere că nu reclamanta a fost victima condamnării cu caracter politic, ci a fost dusă în localitatea Cernavodă şi drept urmare nu poate avea în niciun caz dreptul la cuantumul maxim al despăgubirilor, la fel ca un deţinut politic.
Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene care este obligatorie în egală măsură ca şi normele Convenţiei, întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenţionalitate, s-a constatat că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în echitate, ţinând seama de circumstanţele cauzei, în acest sens, de exemplu, în cauza Vitan împotriva României, hotărârea din 25 martie 2008, au fost alocate 2.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral, iar în cauza Petrea împotriva României, hotărârea din 29 aprilie 2008, au fost acordate 7.200 euro cu acest titlu.
În speţă, o statuare în echitate, care să asigure reparaţia morală (şi nu una având exclusiv scop patrimonial), impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că, în stabilirea întinderii daunelor morale se va lua în consideraţie consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic de reclamantă ca urmare a măsurilor dispuse de vechiul regim, atât personal, cât şi în calitate de descendent de gradul I şi dându-se eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile cererea va fi admisă în limita sumei de 5.000 euro.
Aşa fiind, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica hotărârea în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la 5.000 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 160 din 06 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică, în parte, Decizia atacată în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la 5.000 euro.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4974/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4970/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
