ICCJ. Decizia nr. 5051/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5051/2011
Dosar nr. 2886/113/2009
Şedinţa de la 9 iunie 2011
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 11 iulie 2007, reclamanta T.P. a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin M.E.F., M.E.C.T. Bucureşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, aflat în posesia pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, precum şi restituirea sumei de 33.872,71 lei către Statul Român prin M.F.P., primită cu tidul de despăgubire, în baza Hotărârii nr. 2848 din 30 august 1999 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dreptul comun, reclamanta a arătat că, în calitate de soţie supravieţuitoare a lui T.P.I., descendent al lui P.N. şi N.C., s-a adresat autorităţilor române pentru restituirea imobilului, prin hotărârea sus menţionată acordându-i-se despăgubiri, imobilul fiind dobândit de autorul P.N., conform actului de vânzare-cumpărare din 26 ianuarie 1938, cu nr. stradal de la acea dată, 87 devenit ulterior 97.
Nemulţumită de această situaţie, reclamanta s-a adresat şi pârâtului Inspectoratul Judeţean Şcolar Brăila (deţinătorul imobilului), care prin adresa din 2 octombrie 2006 a răspuns că imobilul nu poate fi restituit în natură, deoarece face parte din domeniul public al statului, fiind actualul Palat al Copiilor şi Elevilor din Brăila.
Aceeaşi cerere de restituire a imobilului a fost adresată şi pârâtului M.E.C., care a răspuns prin adresa din 26 martie 2007 reclamantei, în sensul respingerii cererii acesteia, cu motivarea că notificarea este tardivă, nu a fost comunicată conform legii, prin executorul judecătoresc şi că nu şi-a dovedit calitatea de proprietară a imobilul.
Pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi M.E.C.T. au invocat, prin întâmpinări, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, după apariţia Legii nr. 10/2001 fiind obligatorie de urmat procedura legii speciale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila.
Prin sentinţa nr. 670 din 29 octombrie 2007, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare, reţinând în esenţă, că reclamanta a obţinut despăgubiri în sumă de 33872,71 lei, pe care le-a încasat, urmare cererii sale formulată în temeiul Legii nr. 12/1995, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului.
Astfel, prin considerentele sentinţei, instanţa de fond a mai reţinut că, reclamanta s-a adresat cu notificare, conform legii speciale, însă aceasta a fost tardiv introdusă, fapt care a determinat sesizarea instanţei de drept comun, cu o acţiune în revendicare.
S-a susţinut de către Tribunalul Brăila, că urmare pronunţării asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare, alte excepţii nu pot fi analizate.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost schimbată prin Decizia nr. 35/ A din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, care a admis apelul declarat de reclamanta T.P., a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că este greşită interpretarea instanţei de fond, potrivit căreia, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispoziţiile dreptului comun, art. 480 - 481 C. civ., rămân fără eficienţă cu privire la imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi, procedând ca atare, instanţa de fond a interzis reclamantei exercitarea unuia dintre drepturile fundamentale consacrate de Constituţia României, respectiv cel care priveşte accesul liber la justiţie.
Constatând că prima instanţă, în mod greşit, a rezolvat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare, făcând aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Hotărârea Curţii de Apel Galaţi a fost menţinută prin Decizia nr. 5397 pronunţată la 11 mai 2009, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care a respins recursurile declarate de pârâţii M.E.C.T. şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila împotriva Deciziei nr. 35/ A din 12 februarie 2008.
Instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că nu se poate aprecia, de plano, că existenţa Legii nr. 10/2001, exclude în toate situaţiile posibilitatea de a se recurge la acţiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acţiune să se poată prevala la rândul său de un „bun", în sensul art. l din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi trebuie să i se asigure accesul la justiţie.
În rejudecare, după desfiinţare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 2067/113/2007.
Pârâtul M.E.C.I. a depus întâmpinare (filele 7-10 dosar fond rejudecare) prin care a solicitat respingerea acţiunii, deoarece reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, care, în realitate nu a fost corect individualizat, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1938, rezultând că autorii N.P. şi N.C. au fost proprietarii imobilului situat în Brăila.
Pârâtul sus menţionat a susţinut că imobilul nu este individualizat decât cu nr. cadastral, iar individualizarea s-a realizat, prin referire la un alt act, respectiv cel autentificat sub nr. 7668 din 16 octombrie 1881, din acesta rezultând că o parte din imobilul vândut face obiectul unui contract de închiriere, astfel că, din înscrisurile depuse nu a rezultat că autorii reclamantei au în proprietate imobilul situat în Brăila, şi că acest imobil ar fi ieşit din patrimoniul autorilor, nelegal.
Prin sentinţa civilă nr. 227 pronunţată la 1 martie 2010, Tribunalul Brăila a admis acţiunea reclamantei T.P. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P. (fost M.E.F.) reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, M.E.C.I. (fost M.E.C.T.) precum şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.
A dispus obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei, imobilul situat în municipiul Brăila, jud. Brăila format din construcţie S+P+E şi teren în suprafaţă de 950 mp.
A dispus obligarea reclamantei să restituie pârâtului Statul Român prin M.F.P. suma de 338.727.120 RON, respectiv 33.872,71 RON, încasată în baza Hotărârii nr. 2848 din 30 august 1999 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru imobilul mai sus individualizat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de rejudecare a reţinut că imobilul este în prezent administrat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, instituţie aflată în subordinea M.E.C.T., datele tehnice existente în fişa imobilului, corespunzând cu cele din fişa tehnică şi de calcul, a despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 112/1995.
Cu privire la dovada dreptului de proprietate, instanţa de fond a susţinut că reclamanta a făcut dovada, atât la Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995, cât şi în acţiunea în revendicare a dreptului de proprietate al autorilor săi, din probele administrate, rezultând că imobilul revendicat a aparţinut autorilor reclamantei, P.N. şi C.P., fiind naţionalizat de stat, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Tribunalul Brăila a reţinut că, dacă nu ar fi fost identitate între imobile, reclamanta nu ar fi putut beneficia nici de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Aceeaşi instanţă a stabilit că, dacă au fost îndeplinite condiţiile în procedura prevăzută de legea specială cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, precum şi dovada calităţii de moştenitor, nu se poate susţine în acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, contrariul, chiar dacă temeiul de drept pe baza căruia se solicită restituirea imobilului este diferit.
În rejudecare, instanţa a constatat că are calitate procesuală pasivă în cauză Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, deoarece pe tărâmul acţiunii în revendicare, raportul juridic se configurează pasiv cu posesorul neproprietar.
S-a mai reţinut şi că, astfel cum rezultă din adresele înaintate de Unitatea administrativ teritorială Brăila prin primar, imobilul revendicat nu face parte din domeniul public şi privat al statului, fiind deţinut fără titlu.
Ca atare, instanţa de rejudecare a constatat că se impune obligarea reclamantei la restituirea sumei încasată cu titiul de despăgubiri, în baza Legii nr. 12/1995, întrucât, în sens contrar, s-ar realiza o îmbogăţire fără justă cauză, în condiţiile în care s-ar restitui imobilul în natură, posibilitatea restituirii despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 12/1995, fiind reglementată şi de Legea nr. 10/2001, care are caracter reparator.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâţii Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, M.E.C.T.S. precum şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în esenţă, în toate apelurile se regăsesc critici comune privind nelegalitatea sentinţei tribunalului, cu privire la:
- nedovedirea dreptului de proprietate al autorului reclamantei cu privire la imobilul solicitat, instanţa de fond apreciind eronat că nr. stradal 87, fost 79 a devenit 97;
- restituirea despăgubirilor este greşit motivată pe îmbogăţirea fără justă cauză, în temeiul prevederilor art. 992 C. civ.;
Prin Decizia civilă nr. 181/ A din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, M.E.C.T.S. precum şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.
Pentru a decide ca atare, instanţa de control judiciar şi-a motivat soluţia, apreciind că înscrisurile depuse de reclamantă care fac dovada dreptului de proprietate sunt: referatul Comisiei Locale pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995; adresa din 10 iulie 2008 emisă de Consiliul Local Municipal Brăila, în conţinutul căreia se arată expres că, în conformitate cu nomenclatorul stradal, fostei artere, îi corespunde adresa actuală; anexă pentru imobilele naţionalizate în Brăila la Decretul nr. 92/1950, poziţia nr. 288, în care se indică faptul că au fost naţionalizate patru apartamente proprietatea lui P.N.; schiţe şi fotografii ale imobilului, care coincid cu fişa tehnică avută în vedere la momentul acordării despăgubirilor.
Se reţine că dacă nu ar fi fost corect identificat imobilul autorilor reclamantei, nu au fi fost acordate despăgubirile, în temeiul Legii nr. 112/1995 prin Hotărârea nr. 2848 din 30 august 1999 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti(la baza acesteia fiind documentaţia tehnică întocmită de Comisia pentru aplicarea acestei legi).
Se susţine totodată că documentaţia cuprinde şi înscrisurile care atestă evoluţia imobilului, sub aspectul numerotării acestuia, precum şi modalitatea de trecere în proprietatea statului, de la foştii proprietari.
Cât priveşte respingerea criticilor privind greşita motivare a îmbogăţirii fără justă cauză, instanţa de apel şi-a motivat soluţia, arătând că, în condiţiile acordării despăgubirilor pentru imobilul revendicat, instanţa de fond a reţinut corect că restituirea despăgubirilor este posibilă, întrucât este reglementată prin Legea nr. 10/2001, care are acelaşi caracter reparatoriu.
A mai reţinut aceeaşi instanţă că, deşi indicarea art. 992 C. civ. este greşită, în principiu însă, este vorba de o îmbogăţire în condiţiile în care se restituie în natură imobilul pentru care s-au primit despăgubiri, printr-o lege specială cu caracter reparatoriu.
Prevederea restituirii despăgubirilor primite în condiţiile Legii nr. 112/1995 este reglementată şi de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text însuşit de reclamantă, în conţinutul concluziilor scrise, depuse în apel (fila 31 Dosar nr. 2886/113/2009 al Curţii de Apel Galaţi).
Împotriva Deciziei nr. 181/ A din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, au declarat recurs, pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, M.E.C.T.S., precum şi Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., toţi recurenţii solicitând admiterea recursurilor, modificarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii formulată de reclamanta T.P., ca nefondată.
1. Criticile comune celor trei recursuri, potrivit cărora „hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii" se referă, sub un prim aspect, la faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, întrucât din actele depuse la dosar nu există identitate asupra imobilului, în raport cu înscrisurile depuse.
2. Sub cel de-al doilea aspect, criticile comune numai recursurilor declarate de pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Brăila, vizează nelegalitatea deciziei atacate, în sensul că, instanţa de apel a dat o greşită interpretare dispoziţiilor art. 992 C. civ., întrucât în cauza dedusă judecăţii, nu sunt incidente aceste prevederi.
Recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, M.E.C.T.S., precum şi Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila sunt fondate şi urmează a fi admise în limitele şi pentru considerentele ce succed:
l. Potrivit primei critici de nelegalitate, comună tuturor recursurilor declarate de pârâţi se arată că, în cadrul procesual reglementat de dispoziţiile dreptului comun, reclamanta nu a făcut dovada că imobilul situat în Brăila, se identifică cu cel dobândit de autorii C.T.P. şi N.P., astfel cum este individulizat în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938 (fila 12 Dosarul nr. 2067/113/2007 al Tribunalului Brăila).
Se susţine de către recurenţii-pârâţi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila (fila 3 motive recurs), Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Brăila (fila 7 motive recurs), că imobilul revendicat este folosit în prezent de către P.C.E. Brăila, aflat pe str. A.I.C. şi se arată că anterior, a aparţinut întreprinderii de Gospodărie Orăşenească fiind folosit cu această destinaţie, încă din anul 1936, deci înainte de anul 1938, când autorii reclamantei ar fi cumpărat un imobil pe aceeaşi stradă, dar la nr. 87.
Recurentul - pârât M.E.C.T.S. susţine că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut ca „dovezi" ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat: „referatul Comisiei Locale pentru Aplicarea Legii nr. 12/1995; adresa din 10 iulie 2008 emisă de Consiliul Local Municipal Brăila, „schiţe şi fotografii", înscrisuri care nu pot fi considerate acte doveditoare ale dreptului de proprietate, împrejurarea că s-au acordat reclamantei despăgubiri în temeiul Legii nr. 12/1995, neconstituind o dovadă irefragabilă a dreptului de proprietate.
Recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila şi M.E.C.T.S. sunt fondate şi urmează a fi admise în limita şi pentru considerentele ce succed:
Reclamanta T.P. a învestit instanţa de judecată, cu o acţiune în revendicare de drept comun, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 - 481 C. civ., apreciată ca admisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În cazul concret dedus judecăţii, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, aflat în posesia Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, sub condiţia restituirii sumei primită cu titlul de despăgubire, conform Hotărârii nr. 2848 din 30 august 1999 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 12/1995, către pârâtul Statul Român prin M.F.P.
Acţiunea în revendicarea, caracterizată ca o acţiune reală, petitorie imprescriptibilă, care apără dreptul de proprietate, ca drept sacru şi inviolabil, presupune ca titularul acestuia să-şi dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind ştiut că, în materia revendicării imobiliare de drept comun, reclamantul are obligaţia să dovedească că este titularul dreptului real de proprietate (art. 1169 C. civ.).
Or, reclamanta, prin acţiunea sa se prevalează de următoarele înscrisuri: certificatul de moştenitor nr. 39 din 16 aprilie 1997; certificatul de moştenitor suplimentar nr. 10 din 29 august 2006; certificatul de moştenitor nr. 37 din 5 martie 1998, iar certificatul de moştenitor nu constituie titlu de proprietate şi nici nu poate fi opus terţilor cu această semnificaţie, în raporturile cu terţii, certificatul de moştenitor nefacând dovada întinderii drepturilor aflate în patrimoniul defunctului la momentul decesului acestuia.
Aceste înscrisuri sunt menite să confere reclamantei T.P., doar calitatea de persoană îndreptăţită, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, iar nu calitatea de proprietar asupra imobilului revendicat, acesta din urmă fiind temeiul legal al învestirii instanţei.
Reclamanta T.P. s-a legitimat procesual în calitate de soţie supravieţuitoare a lui T.I. (T.P.I.), imobilul situat în Brăila, fiind dobândit prin cumpărare de P.N., tatăl soţului acesteia, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938.
Autorul N.T.P. a fost autorizat a construi pe terenul proprietatea sa, două corpuri de clădire, astfel cum rezultă din înscrisul emis sub nr. 364 din 08 iulie 1938 de Primarul Municipiului Brăila, terenul aparţinând familiei P.T.N. şi P.T.C. (fila 38 dosar fond).
Conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938, autorii C.N.P. şi N.T.P. au dobândit „imobilul din B-dul C. în întregime", în conţinutul acestuia, imobilul fiind identificat, astfel: "intră în obiectul prezentei vânzări imobilul împreună cu toate construcţiile şi împrejmuirile aflătoare pe el", acest imobil fiind determinat prin actul de vânzare autentificat de Tribunalul Brăila din 16 octombrie 1881 şi transcris în registrele aceluiaşi tribunal, din 16 octombrie 1891" (filele 12-13 dosar fond).
Conform autorizaţiei nr. 364 emisă la data de 08 iulie 1938 de Primarul Municipiului Brăila (fila 14 dosar fond), proprietarului N.T.P. i s-a aprobat construirea pe terenul din Brăila unui corp de clădire - subsol, parter şi mansardă, compus din 33 de încăperi cu destinaţie de locuinţă, precum şi a unui corp de clădire în fundul curţii, compus din 4 încăperi cu destinaţie de dependinţe, gard din beton şi fier în lungime de 10 m.
Imobilul individualizat prin actul de proprietate iniţial, conform căruia, autorii au dobândit proprietatea, cum a fost descrisă, de la proprietarii O.S., G.S., L.L.S., W.W.S., M.S. şi O.S., nu se identifică cu proprietatea aceluiaşi autor, N.P., situată pe B-dul C., naţionalizată conform Decretului-Lege nr. 92/1950 (adresa din 30 noiembrie 1967 emisă de fostul Sfat Popular al Oraşului Regional Brăila, fila 9 dosar fond),
Potrivit Hotărârii nr. 2848/30 august 1999 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 12/1995 s-a acordat reclamantei suma de 338.727.120 lei, cu titlul de despăgubiri pentru imobilul format din construcţie S+P+E şi teren în suprafaţă de 950 mp, situat în Brăila, jud. Brăila.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurenţilor-pârâţi în ceea ce priveşte nedovedirea dreptului de proprietate, sub aspectul identificării corecte a imobilului ce formează obiectului litigiului.
În acest sens, este de observat că, prin acţiune se solicită restituirea imobilului situat în A.I.C., din conţinutul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938, rezultă că autorii C.C.N.P. şi N.T.P. au dobândit „imobilul din B-dul C. în întregime", iar imobilul pentru care reclamanta a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 12/1995 este individualizat în Hotărârea nr. 2848/1999, ca fiind situat pe aceeaşi stradă, A.I.C., astfel că din actele depuse la dosar de către reclamantă, nu se poate reţine cu exactitate identitatea imobilului.
De altfel, inadvertenţele şi neclarităţile privind identificarea imobilului în litigiu, rezultă şi din conţinutul autorizaţiei nr. 364 emisă la data de 08 iulie 1938 de Primarul Municipiului Brăila, în care se face referire la două corpuri de clădire, în neconcordanţă cu individualizarea imobilului conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938, precum şi cu autorizaţia nr. 537 din 23 decembrie 1938 (fila 27 Dosar nr. 2886/113/2009 al Tribunalului Brăila), în care autorul reclamantei, N.T.P. este proprietarul terenului situat în Brăila, pe care se autoriză construirea unui cop de clădire compus din patru încăperi cu destinaţie de dependinţe.
Întemeiate sunt şi criticile formulate de recurentul-pârât M.E.C.T.S., conform cărora, instanţa de apel a atribuit unor înscrisuri o forţă probantă, care nu poate fi reţinută sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate pe tărâmul acţiunii în revendicare, date fiind particularităţile ce caracterizează această acţiune reală, în care, dovada dreptului de proprietate incumbă reclamantului, care, pretinzând că este proprietarul bunului imobil revendicat este obligat să o dovedească, în temeiul art. 1169 C. civ.
Pornind de la regula generală aplicabilă în materia probatoriilor, este de menţionat că, într-o acţiune în revendicare de drept comun, dovada dreptului de proprietate se realizează cu exigenţele specifice acestei acţiuni, nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite.
Sub acest aspect, în mod greşit instanţa de apel a dat o relevanţă probatorie unor înscrisuri, cu privire la care, a reţinut că acestea fac dovada dreptului de proprietate, respectiv: referatul Comisiei Locale pentru Aplicarea Legii nr. 12/1995; adresa din 10 iulie 2008 privind nomenclatorul stradal, schiţe, fotografii.
Apreciind că există neconcordanţe evidente şi cu privire la data dobândirii imobilului, folosit în prezent de către P.C.E. Brăila, situat în B-dul. C., şi care, anterior s-a aflat în folosinţa întreprinderii de Gospodărie Orăşenească Brăila, având această destinaţie încă din anul 1936, deci anterior anului 1938, când autorii reclamantei au cumpărat un imobil pe str. C., Înalta Curte va admite recursurile.
Constatând că nu s-a realizat corecta identificare a imobilului, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va casa Decizia instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Instanţa de trimitere va administra probatorii, respectiv o expertiză tehnică de specialitate, care să identifice corect imobilul în litigiu în raport de numărul stradal şi de o eventuală modificare a acestuia, să stabilească şi să individualizeze construcţiile edificate pe terenul situat în str. A.I.C.
În rejudecare, instanţa de apel va administra probe utile şi concludente, sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate referitor la momentul dobândirii acestuia şi va analiza criticile referitoare la lipsa de incidenţă a dispoziţiilor art. 992 C. civ.
Aşa fiind, înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi va admite recursurile declarate de pârâţi, va casa Decizia curţii de apel şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, M.E.T.S. precum şi de Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila împotriva Deciziei nr. 181/ A din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia menţionată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5142/2011. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4718/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
