ICCJ. Decizia nr. 5213/2011. Civil. Anulare act. Recurs

Decizii civile ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5213/2011

Dosar nr. 8282/105/2007

Şedinţa de la 16 iunie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, la data de 20 septembrie 2007, reclamanta U.E. a chemat în judecată pe pârâtele SC U.M. SA şi SC Y.L.T.S., solicitând: constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte, autentificat sub nr. 2151 din 3 octombrie 2001 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi F. şi T.; constatarea dreptului de proprietate al reclamantei la restituirea în natură a suprafeţei de 72 mp, teren situat în Ploieşti, şi obligarea pârâtelor la restituirea acestei suprafeţe; obligarea pârâtelor să-i permită accesul la proprietatea sa, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, întemeiată în drept de dispoziţiile art. 20 alin. (4) în Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că, în 2001 a notificat Primăria Ploieşti, cu cererea de restituirea a terenurilor în suprafaţă de 201 mp şi 309 mp, notificarea cu nr. 2603/2001 fiind trimisă de Primărie, spre soluţionare, pârâtei SC U.M. SA.

Reclamanta a susţinut că, anterior anului 1948, terenurile au fost expropriate, fără însă a primi despăgubiri, şi ulterior, date în administrarea U.M. Ploieşti, între cele două pârâte încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare, deşi pârâta SC U.M. SA nu avea calitatea de a înstrăina terenul şi construcţiile, ce alcătuiesc imobilul situat la adresa mai sus indicată.

Urmare procedurii jurisdicţionale demarată de reclamanta U.E., în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva pârâtei SC U.M. SA, reclamanta a obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a constatat dreptul său, de a beneficia de măsura restituirii în natură a terenului, doar cu privire la suprafaţa de 251, 5 mp, diferenţa neputând forma obiect de restituire, întrucât constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a cărui nulitate absolută, solicită reclamanta a se constata.

Acţiunii reclamantei, pârâtele SC U.M. SA şi SC Y.L.T.S. i-au opus întâmpinări, prima invocând excepţiile prescripţiei, inadmisibilităţii acţiunii şi autorităţii de lucru judecat, iar cea de-a doua pârâtă, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ambele pârâte solicitând, pe fond, respingerea acţiunii.

Ambele pârâte, prin întâmpinări, au invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Ploieşti, excepţie admisă, prin sentinţa civilă nr. 10156 pronunţată la data de 13 noiembrie 2007, cauza fiind declinată Tribunalului Prahova, secţia civilă, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel învestit, Tribunalul Prahova a înregistrat pricina sub nr. 8282/105/2007.

Pe rolul tribunalului, la termenul de judecată din 24 ianuarie 2008, urmare decesului reclamantei U.E., la 17 decembrie 2007, au fost introduşi în cauză, la cererea acestora, moştenitorii U.G. şi T.E., care s-au legitimat procesual, ca descendenţi ai autoarei reclamantei, conform certificatului de moştenitor nr. 10 din 15 ianuarie 2008 (fila 8 dosar Tribunal Prahova).

Cadrul procesual activ s-a configurat, prin transmiterea dreptului procesual al reclamantei, moştenitorilor acesteia, U.G. şi T.E., la aceeaşi dată, pârâta SC U.M. SA solicitând şi introducerea în cauză a A.V.A.S., succesor al A.P.A.P.S, ca urmare a faptului că notificarea depusă de autoarea reclamantă, a fost trimisă spre soluţionare către A.V.A.S.

La termenul din 2 aprilie 2009, reclamanţii U.G. şi T.E., au depus o precizare la acţiune (fila 112 dosar), solicitând:

- constatarea nulităţii absolute a contractului a aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare, indicat în acţiunea introductivă de instanţă;

- constatarea dreptului la restituirea în natură a suprafeţei de 65 mp teren (astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză I.N. - varianta 2) şi obligarea pârâtelor la restituirea acesteia;

- obligarea pârâtelor să le permită reclamanţilor, accesul la proprietatea reîntregită pe „drumul de indiviziune", cu acces din str. M.E. şi la plata cheltuielilor de judecată.

Cu referire la primul capăt de cerere, reclamanţii şi-au menţinut temeiul de drept al acţiunii, art. 20 alin. (4)1 din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.

Prin sentinţa nr. 994 din 7 mai 2009, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, autorităţii de lucru judecat si excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., invocată de aceasta si a respins acţiunea faţă de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis acţiunea precisţată. A constat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare perfectat între cele două pârâte si autentificat sub nr. 2151 din 3 octombrie 2001.

A constatat dreptul moştenitorilor reclamanţi, U.G. si T.E. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeţei de 65 mp, teren situat în Ploieşti, judeţul Prahova, identificat conform raportului de expertiză topografică I.N. - varianta a ll-a şi schiţa de plan anexă şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtele la restituirea acestei suprafeţei către contestatori.

A obligat pârâtele să permită accesul contestatorilor la proprietatea acestora pe „drumul în indiviziune" din schiţa de plan anexă (f. 104), cu acces din str. M.E.

A obligat pârâtele la câte 850 lei, cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2151/2001 se impune a fi respinsă, întrucât, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, care prevăd termenul de 1 an, pentru exercitarea acţiunii, calculat de la data intrării în vigoare a legii, deoarece vânzarea s-a perfectat, după ce, în prealabil, autoarea reclamanţilor formulase notificare, iar pârâta SC U.M. SA a tergiversat soluţionarea notificării.

Cum aceasta nu a fost soluţionată în procedura administrativă a legii, autoarea reclamanţilor a acţionat în judecată pârâta SC U.M. SA, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 6453/2003 al Tribunalului Prahova, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 510 mp, fosta proprietate a autorilor, expropriată.

Decizia nr. 52/30 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti (devenită irevocabilă prin Decizia nr. 984 din 5 februarie 2007 a I.C.C.J.) a admis apelul reclamantei U.E., a schimbat în parte sentinţa nr. 1045 din 17 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâtei SC U.M. SA, ia restituirea, în natură, către reclamantă a suprafeţei de 251,5 mp, restul terenului fiind deţinut de persoane juridice, ce nu sunt părţi în proces.

Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, potrivit cu care, reclamantul ar avea la îndemână o acţiune în realizarea dreptului, şi nu una în constatarea nulităţii absolute, Tribunalul Prahova a respins-o, apreciind că, în respectarea principiul disponibilităţii procesului civil, reclamantul are posibilitatea de a alege calea de urmat, şi acesta poate opta, pentru a se adresa instanţei printr-o procedură specială, respectiv cea a Legii nr. 10/2001.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă, cu motivarea că, în prezenta cauză nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 1201 C. civ., acţiunea neavând identitate de obiect, părţi şi aceeaşi cauză, cu pricina soluţionată în mod irevocabil, prin Decizia nr. 984 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta U.E. şi pârâta SC U.M. SA împotriva deciziei nr. 52/2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti, instanţa a admis-o, reţinând că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din OUG nr. 296/2000, în cadrul activităţii sale şi în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în procesul de privatizare, A.V.A.S. nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăţilor comerciale, ci doar aceea de acţionar în numele statului.

Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat ca nefondate apărările pârâtelor, conform cărora, contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, s-a încheiat anterior datei de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reţinând cu temei, că acesta a fost perfectat, la o dată ulterioară, 3 octombrie 2001.

Constatând că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la o dată ulterioară notificării pârâtei SC U.M. SA, cu cererea de restituire în natură a imobilului situat în Ploieşti, instanţa de fond, a admis acţiunea precizată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 2001 încheiat între pârâtele SC U.M. SA Ploieşti şi SC Y.L.T.S.

Instanţa de fond a reţinut că, din suprafaţa totală de 510 mp teren, ce le-a fost expropriată, prin Decizia nr. 52/2006 a Curţii de Apel Ploieşti a fost restituită suprafaţa de 251,5 mp, iar prin dispoziţia nr. 8986 din 15 octombrie 2008 emisă de Primarul municipiului Ploieşti - suprafeţele de 28 mp; 8.07 mp şi 146 mp, astfel că, tribunalul a constatat dreptul acestora la restituirea în natură a suprafeţei de 65 mp, identificat conform raportului de expertiză topografică I.N. - varianta a -II-a.

Tribunalul a obligat pârâtele să permită reclamanţilor accesul la proprietatea acestora, pe drumul în indiviziune din schiţa de plan anexă (fila 104), cu acces din str. M.E.

Împotriva sentinţei civile nr. 994 din 7 mai 2009 a Tribunalului Prahova au declarat apel pârâtele SC U.M. SA şi SC Y.L.T.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, pârâta SC U.M. SA a susţinut critici, potrivit cărora:

- în mod eronat a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, motivat de faptul că, primul petit trebuia formulat în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001;

- a arătat că, pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în cauză;

- cu privire la fondul litigiului a criticat soluţia instanţei de fond, cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, solicitând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;

- a susţinut că terenul în litigiu nu poate fi restituit reclamanţilor, acesta fiind un drum de acces, deţinut în indiviziune de pârâte;

- a arătat că, în mod greşit, pârâta SC U.M. SA a fost obligată la restituirea terenului, întrucât aceasta este o societate comercială, care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, era integral privatizată, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 26 din 12 septembrie 2000 încheiat cu F.P.S. Bucureşti, actual A.V.A.S.;

În motivele sale de apel, pârâta SC Y.L.T.S. SRL a invocat nelegalitatea sentinţei tribunalului, întrucât, în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa pronunţând un plus petita, dispunând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în integralitatea sa, când, în realitate obiectul pricinii viza doar suprafaţa de 65 mp.

Prin Decizia nr. 9 din 22 ianuarie,2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de pârâtele SC U.M. SA şi SC Y.L.T.S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 994 din 7 mai 2009 a Tribunalului Prahova.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a înlăturat, ca nefondate, criticile privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, având în vedere că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 20 alin. (4)1 din Legea nr. 10/2001, text ce nu prevede un termen special pentru introducerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, şi nu pe prevederile art. 50 (fost art. 45) din acelaşi act normativ, cu un alt regim juridic, care instituie termenul special de prescripţie, de 1 an de la data intrării în vigoare a legii sus menţionate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a A.V.A.S., instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, faţă de împrejurarea că s-a solicitat numai restituirea în natură a suprafeţei de teren, nu şi măsuri reparatorii prin echivalent, situaţie în care ar fi avut calitate procesuală pasivă, A.V.A.S.

A mai reţinut instanţa de apel că, această instituţie nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2151 din 3 octombrie 2001, a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, iar în litigiul anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, cu putere de lucru judecat, că A.V.A.S. nu a avut şi nu are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că apelurile pârâtelor sunt fondate, faţă de împrejurarea că temeiul juridic al acţiunii, respectiv art. 20 alin. (4)1 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speţă, deoarece dispoziţiile legale sus citate, vizează regii autonome, societăţi sau companii naţionale, o societate comercială la care statul este acţionar sau asociat majoritar.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, societăţile comerciale privatizate nu sunt entităţi învestite cu soluţionarea notificărilor şi nici nu pot fi obligate la restituirea în natură, persoanele îndreptăţite având dreptul la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri propuse de instituţia publică care a efectuat privatizarea.

Instanţa de apel şi-a motivat soluţia de admitere a apelurilor şi în raport de respectarea principiului „tempus regit actum", temeiul juridic invocat de reclamanţi neexistând la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (anume 14 februarie 2001) şi nici la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 2001.

În raport de aceste considerente, instanţa de control judiciar a apreciat că actul de vânzare-cumpărare este valabil, pentru că, la data încheierii lui, nu exista interdicţia de înstrăinare, iar potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării".

A reţinut că actul a fost încheiat cu bună-credinţă şi că nu se identifică vreo cauză de nulitate absolută, din respingerea primului petit, decurgând şi respingerea capetelor de cerere, având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 65 mp şi obligarea pârâtelor de a permite accesul reclamanţilor pe „drumul în indiviziune".

Restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la excepţiile invocate în cauză au fost menţinute în apel.

La data de 9 martie 2010, petenta SC U.M. SA Ploieşti a formulat, în temeiul art. 2811 şi 2812 C. proc. civ., o cerere privind lămurirea fi completarea dispozitivului Deciziei nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin admiterea apelurilor şi schimbarea sentinţei tribunalului, a fost respinsă acţiunea, cheltuielile de judecată, revenind în sarcina reclamanţilor.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu, la data de 30 martie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei sus menţionată, în sensul că nu au fost menţinute dispoziţiile sentinţei civile nr. 994 din 7 mai 2009 a Tribunalului Prahova, privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, către contestatori.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, urmare admiterii apelurilor declarate de pârâtele SC U.M. SA Ploieşti SA şi SC Y.L.T.S. SRL şi respingerii acţiunii, cheltuielile de judecată cad în sarcina intimaţilor-reclamanţi, instanţa de control judiciar reţinând că a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei Tribunalului Prahova, numai în ceea ce priveşte excepţiile invocate şi arată că, această menţiune nu a vizat şi cheltuielile de judecată.

I. împotriva Deciziei nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti au declarat recurs, reclamanţii T.E. şi U.G., indicând, ca temeiuri de drept, prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Criticile aduse acestei hotărâri se referă la aprecierea eronată, dată de instanţa de apel, raportului juridic descris în cauză, în sensul că acesta nu se întemeiază pe prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, întrucât acest text vizează alte entităţi la care statul este acţionar majoritar, iar art. 29 din acelaşi act normativ, interzice restituirea în natură a imobilelor şi permite acordarea de măsuri reparatorii.

Se arată de către recurenţii-reclamanţi că, pentru imobilele preluate abuziv, nu se aplică prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă bunul era evidenţiat în patrimoniul societăţii comerciale privatizată integral sau parţial prin cumpărarea pachetului de acţiuni.

Se susţine că, întrucât în cadrul procesului de privatizare, deţinătoarea imobilului a cumpărat acţiuni, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 46 din acelaşi act normativ.

Se aduc critici, potrivit cărora, în speţă, vânzătoarea nu a acţionat cu bună-credinţă, deşi cunoştea situaţia juridică a imobilului, ce fusese notificat, şi se susţine că imobilul era indisponibilizat, acesta fiind unul dintre efectele depunerii notificării prin care se solicită restituirea.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au rezumat cronologic cursul litigiului de faţă, în toate fazele procesuale, inovcând şi un demers judiciar anterior acestuia, ce a format obiectul unui alt dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 6453/2003, între reclamanta U.E. şi pârâta SC U.M. SA cu referire la restituirea unei suprafeţe de 251,5 mp teren, prin Decizia nr. 52 din 30 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 984 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel, întrucât, prin respingerea contestaţiei, li s-a nesocotit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Ploieşti, referitor la suprafaţa de 65 mp, nerestituită.

Cu privire la respingerea capătului de cerere privind accesul la „drumul în indiviziune", recurenţii-reclamanţi arată că, în mod nelegal li se îngrădeşte accesul, deoarece autorii proprietari aveau liber acces, pe Aleea L.D., conform actelor de proprietate şi schiţelor de plan.

Recurenţii-reclamanţi T.E. şi U.G. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel Ploieşti,în sensul respingerii apelurilor şi menţinerii, ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 994 din 7 mai2009 a Tribunalului Prahova, cu cheltuieli de judecată.

Recurenţii-reclamanţi au declarat recurs şi împotriva încheierii pronunţată în camera de consiliu, la data de 30 martie 2010 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, criticând-o sub aspectul greşitei aplicări a legii, în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii, în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei, şi în subsidiar, admiterea cererii de înlăturare a cheltuielilor numai pentru apelanta-pârâtă SC U. SA şi menţinerea obligaţiei în sarcina celeilalte apelante-pârâte.

Împotriva Deciziei civile nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs şi pârâta SC U.M. SA, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.

Recurenta-pârâtă SC U. SA susţine că iniţial, prin sentinţa civilă nr. 994 din 07 mai 2001, Tribunalul Prahova a admis acţiunea precizată şi a dispus obligarea pârâtelor SC U.M. SA Ploieşti SA şi SC Y.L.T.S. SRL la câte 850 lei, cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Apoi, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 9 din 22 ianuarie 2010, urmare admiterii apelurilor pârâtelor, schimbării sentinţei sus menţionată, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, în mod eronat, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, fără a înlătura, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I. Recursurile declarate de reclamanţii T.E. şi U.G. împotriva Deciziei nr. 9/2010 şi încheierii de şedinţă din 30 martie 2010 ale Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă sunt nefondate şi urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

Este de observat că, în ceea ce priveşte temeiul juridic al acţiunii, şi iniţial, şi urmare precizării acesteia, reclamanţii au invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, cu modificările aduse ulterior prin Legea nr. 247/2005, aşa încât, este evident că, interpretarea dată de instanţa de apel acestor prevederi, în sensul neaplicării lor, în litigiul dedus judecăţii este legală.

Contractul de vânzare-cumpărare din 03 octombrie 2001 a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata este un act perfect valabil, ce a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, la momentul perfectării acestuia, fiind incidente sub acest aspect, prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în procesul de privatizare având ca obiect imobilele care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării", pârâta SC U.M. SA Ploieşti, îndeplinind măsurile impuse de F.P.S. la acea dată, determinate de accelerarea procesului de privatizare.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată, trebuia formulată în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este de precizat că, potrivit prevederilor art. 45 alin. (5) - conform numerotării actuale - din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 12 februarie 2001, iar termenul stipulat de textul de lege evocat, în forma sa iniţială, art. 46 alin. (5) a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni prin OUG nr. 109/2001, respectiv OUG nr. 145/2001 şi s-a împlinit la data de 14 august 2002.

În raport de aceste aspecte, s-a avut în vedere că, legiuitorul a permis titularului dreptului, exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate abuziv, în intervalul 14 februarie 2001 - 14 august 2002.

În raport de data înregistrării acţiunii, 20 septembrie 2007 a fost depăşit termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din actul normativ special. Nerespectarea termenului atrage decăderea din dreptul de a mai obţine o cercetare pe fond asupra legalităţii actului juridic a cărui desfiinţare se solicită pe cale nulităţii absolute, considerentele pentru care instanţa de apel, constatând prescris dreptul la acţiune, a interpretat corect dispoziţiile legale mai sus evocate.

Nefondată este şi critica recurenţilor-reclamanţi privind greşita aplicare, de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că pârâta SC U.M. SA este o societate comercială, care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era integral privatizată, situaţie ce rezultă indubitabil, conform contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 12 septembrie 2000, încheiat cu fostul F.P.S., actual A.V.A.S.

Cum, corect a reţinut instanţa de apel, în situaţia unei societăţi comerciale integral privatizată la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispoziţiile art. 29 alin. (3) din acest act normativ sunt, fără echivoc, în a stabili că măsurile reparatorii în echivalent, se propun de către instituţia de stat, care a efectuat privatizarea, iar societăţile privatizate nu sunt entităţi învestite cu răspunsul la notificări şi, nici nu pot fi obligate, la restituirea în natură.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a cărui nulitate absolută s-a solicitat, nu exista nicio interdicţie de vânzare, dobândirea bunului imobil realizându-se cu bună credinţă, deoarece anterior încheierii acestuia, respectiv în anii 1999-2000, între SC Y.L.T.S. SRL şi SC U.M. SA, s-au încheiat trei contracte de leasing imobiliar, în conformitate cu Legea nr. 99/1999 şi a HG nr. 450/1999 şi, raportat la această împrejurare, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, la data încheierii acestor contracte, neexistând notificare.

Aşa fiind, unei societăţi comerciale cu capital integral privatizat, încă din anul 2000, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, care, au alt domeniu de reglementare şi, se referă strict, la imobilele aflate în patrimoniul societăţilor şi companiilor la care statul este acţionar majoritar.

Deşi se susţine de către recurenţii-reclamanţi că, într-un alt dosar, respectiv în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 6453/2003 al Tribunalului Prahova, s-a solicitat şi obţinut obligarea pârâtei SC U.M. SA la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 251,5 mp, conform deciziei nr. 52/2006 a Curţii de Apel Ploieşti, (devenită irevocabilă prin Decizia nr. 984 din 5 februarie 2007 a I.C.C.J.) este de observat că, în pricina sus redată, în limita suprafeţei restituită, imobilul nu era afectat, iar în ceea ce priveşte litigiul de faţă, situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 65 mp teren, este diferită, astfel cum rezultă din expertiza efectuată, care a stabilit că această suprafaţă se identifică ca un drum de acces, deţinut în indiviziune de pârâtele SC U.M. SA SA şi SC Y.L.T.S., a cărui destinaţie nu poate fi schimbată, întrucât s-ar bloca accesul în zonă.

De altfel, este de observat şi că, din totalul suprafeţei de teren de 510 mp solicitaţi de reclamanta U.E., autoarea reclamanţilor T.E. şi U.G., în urma procedurilor de retrocedare, s-au restituit cei 251,5 mp, prin Decizia nr. 52 din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti (devenită irevocabilă prin Decizia I.C.C.J.); 27 mp şi 8,07 mp şi aceea de 146 mp, conform dispoziţiei nr. 18986 din 15 octombrie 2008 a Primarului municipiului Ploieşti.

Faţă de cele expuse, nu se poate reţine, astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, că prin respingerea contestaţiei, reclamanţilor le-a fost nesocotit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Ploieşti.

În concluzie, nu se poate retine incidenţa art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., critici potrivit cărora hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori curprinde motive străine sau contradictorii de natura pricinii şi nici, încălcarea sau aplicarea greşită a legii, astfel că înalta Curte va respinge recursul reclamanţilor împotriva Deciziei nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.

Cât priveşte recursul declarat de aceleaşi părţi, ce vizează nelegalitatea încheierii de şedinţă pronunţată de aceeaşi instanţă, la data de 30 martie 2010, prin prisma motivului reglementat de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, referitor la intrerpretarea greşită a prevederilor art. 274 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu, la data de 30 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei sus menţionată, în sensul că nu au fost menţinute dispoziţiile sentinţei civile nr. 994 din 7 mai 2009 a Tribunalului Prahova, privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, către contestatori.

Această deoarece, urmare admiterii apelurilor declarate de pârâtele SC U.M. SA Ploieşti SA şi SC Y.L.T.S. SRL şi respingerii acţiunii reclamanţilor, cheltuielile de judecată cad în sarcina acestora din urmă, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Recursul declarat de pârâta SC U.M. SA privind nelegalitatea Deciziei civile nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti este circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă SC U.M. SA arată că, din cuprinsul deciziei sus menţionate, nu rezultă că dispoziţiile menţinute de instanţa de apel, sunt cele referitoare la excepţiile invocate de părţi sau la cheltuielile de judecată, aşa încât, solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei, în sensul de a nu fi menţinute dispoziţiile referitoare la obligarea acesteia, la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost stabilite de instanţa de fond.

Critica este nefondată şi urmează a fi înlăturată, deoarece, prin încheierea pronunţată la 30 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă a dispus lămurirea şi completarea dispozitivului Deciziei nr. 9 din 22 ianuarie 2010, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Aşa fiind, faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va considera ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii T.E., U.G. şi de pârâta SC U.M. SA Ploieşti împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti, precum şi recursul exercitat de reclamanţi împotriva încheierii de şedinţă din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care le va respinge, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii T.E., U.G. şi de pârâta SC U.M. SA Ploieşti împotriva Deciziei nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii T.E. şi U.G. împotriva încheierii de şedinţă din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 5292/2011. Civil. Expropriere. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 5142/2011. Civil. Marcă. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5213/2011. Civil. Anulare act. Recurs