ICCJ. Decizia nr. 5161/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5161/2011
Dosar nr. 7825/1/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de contestaţie în anulare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 septembrie 2010 contestatoarea L.M.A. prin mandatar D.D.M. a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3119 din 20 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În fapt, s-a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de recurs (patru), ci numai două din acestea.
Contestatoarea a aratăt că a invocat patru motive împotriva deciziei nr. 910 din 02 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, şi anume:
Încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) prin nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat.
Încălcarea dreptului la un proces echitabil recunoscut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu au fost examinate considerentele nici unui motiv de apel şi nici o probă administrată (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Greşita validare, fără motivare temeinică, a interpretării eronate de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi a HG nr. 20/1996 şi a prevederilor contractelor de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 1996, şi din 26 martie 1997 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Neexaminarea probelor depuse în faza apelului, ceea ce a condus, prin validarea contractelor de vânzare-cumpărare, la o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul vădit al acestora (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a analizat numai primele două motive întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reducând 14 pagini de recurs la o pagină şi un sfert de considerente.
Nu se face nici o referire, a mai susţinut contestatoarea, la Legea nr. 112/1995 şi nici la cele două contracte de vânzare-cumpărare analizate pe larg în motivele de apel şi se ignoră de plano întreaga argumentare a recurentei fondată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Cu ocazia cuvântului în fond asupra contestaţiei în anulare, contestatoarea a precizat că din eroare a indicat drept an al deciziei atacate 2007, în realitate fiind vorba despre Decizia nr. 3119 pronunţată de Înalta Ccurte de Casaţie si Justiţie la 20 mai 2010.
2. Analiza contestaţiei în anulare.
Examinând Decizia nr. 3119 din 20 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivului prevăzut de art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., se constată că este nefondată contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:
Împotriva deciziei nr. 910 din 02 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta a formulat recurs, invocând două motive întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., dezvoltate prin cele patru critici expuse în prezenta contestaţie în anulare şi identificate în cadrul cererii de recurs astfel:
Primele două motive (numerotate I şi II) sub titulatura criticii făcute împotriva deciziei nr. 910/2008 şi sentinţei nr. 598/2008.
Motivul II din contestaţie cuprinde două subpuncte A (corespunzător motivului menţionat la pct. 1II în contestaţie) şi B motivul IV din recurs.
În Decizia nr. 3119 din 20 mai 2010, se identifică cele două motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi criticile ce compun aceste două motive (sub forma prezentată în contestaţie).
Instanţa de recurs în considerentele expuse, răspunde la toate criticile formulate, arătând de ce acestea nu au fost reţinute. Se face astfel trimitere în mod expres la autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 364 din 21 ianuarie 2003; la încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de recurs, cu referire la critica privind greşita interpretare a actului de proprietate, a constatat că această critică întemeiată pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. a fost formulată ca subpunct al motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În raport de limitele învestirii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa s-a oprit la examinarea aplicării legii de către Decizia Curţii de Apel, şi nu a procedat la reevaluarea probelor administrate în cauză, despre care, a făcut unele comentarii ca răspuns la criticile formulate, referindu-se expres la un raport de expertiză şi la înscrisuri cu valoare de titlu de proprietate.
Având în vedere aceste constatări, se observă că în contestaţia formulată sunt aduse critici care nu se mai pot cenzura prin această cale de atac, limitată strict la motivele prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.
În cazul de speţă se constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 318 teza a ll-a C. proc. civ. în dovedirea acestui motiv şi care să conducă la anularea deciziei atacate. Pentru considerentele arătate a fost respinsă ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea L.M.-A. împotriva deciziei civile nr. 3119 din 20 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5159/2011. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5158/2011. Civil → |
|---|
