ICCJ. Decizia nr. 5186/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5186/2011
Dosar nr. 11411/63/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 01 octombrie 2009 reclamantul I.N.I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a acestuia şi a tatălui său, respectiv 200.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea reclamantului şi 50.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui său.
În motivare, a arătat că în anul 1952 a fost arestat, deşi era minor, a fost condamnat la trei ani închisoare de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin sentinţa nr. 244 din 11 noiembrie 1952, conform art. 209 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 304 şi 463 din C.J.M. pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale".
Prin Decizia nr. 434 din 24 iunie 1953 Tribunalul Militar a redus pedeapsa la un an şi lase luni, fiind pus în libertate la data de 15 martie 1954, după executarea pedepsei.
În anul 1958, tatăl său, I.P.N., a fost arestat şi condamnat la 10 ani închisoare de către Tribunalul Militar Craiova, prin sentinţa nr. 577 din 27 noiembrie 1958, conform art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. pentru delictul de „deţinere în vederea răspândirii de publicaţii interzise". A fost pus în libertate la data de 22 septembrie 1963, după executarea a 5 ani de închisoare, fiind graţiat de restul pedepsei pe baza Decretului nr. 551/1963 al Consiliului de Stat al R.P.R.
Reclamantul a precizat că sentinţa nr. nr. 577 din 27 noiembrie 1958 a fost casată prin Decizia nr. 1224 din 28 aprilie 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Menţionează că în perioada 1950-decembrie 1989 reclamantul şi familia sa au fost permanent marginalizaţi social şi defavorizaţi în şcoală şi la locul de muncă, situaţie cu efecte grave asupra sănătăţii.
După decembrie 1989, atât reclamantul şi tatăl său au fost recunoscuţi ca foşti deţinuţi politici prin hotărârile din 12 decembrie 1995 şi din 04 ianuarie 1994 ale Comisiei Judeţene de Aplicare a Decretului-.Lege nr. 118/1990, în prezent reclamantul beneficiind de o indemnizaţie de 300 RON/lună.
Prin sentinţa civilă nr. 74 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Dolj a fost admisă acţiunea şi a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 30.000 euro reprezentând despăgubiri civile sau echivalentul în lei calculat la cursul oficial comunicat de B.N.R. la data plăţii efective, precum şi suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată (contravaloare onorariu de avocat).
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că reclamantul, a fost arestat la data de 15 septembrie 1952 pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, fiind condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni închisoare corecţională şi pus în liberate la data de 15 martie 1954.
Tatăl său, I.P.N., a fost condamnat la 10 ani de închisoare prin sentinţa nr. 577 din 27 noiembrie 1958 a fostului Tribunal Militar Craiova, fiind pus în libertate la data de 22 septembrie 1963, după executarea a 5 ani de închisoare.
S-a arătat că prin deţinerea reclamantului în închisoare timp de 1 an şi 6 luni ca urmare a condamnării sale politice, prin exmatricularea din facultate după arestarea tatălui său, prin confiscarea averii familiei, marginalizarea socială şi inechitatea la locul de muncă la care a fost supus pe toată perioada regimului comunist, a suferit un prejudiciu în plan psihic de proporţii considerabile care l-a marcat, ceea ce justifică acordarea de daune morale.
Cuantumul daunelor morale s-a stabilit, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţelor negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
S-au avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fiind apreciat ca îndestulător un cuantum al daunelor morale de 30.000 euro.
Prin Decizia nr. 261 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat de pârât şi a redus cuantumul despăgubirilor la 15.000 euro respingând ca nefondat apelul reclamantului.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Tribunalul Dolj a considerat în mod corect că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de daune morale, în nume propriu, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării sale politice la o pedeapsă privativă de libertate de un an şi şase luni şi în calitate de moştenitor al tatălui său, care a executat o pedeapsă privativă de libertate timp de 5 ani.
Legea nr. 221/2009, modificată prin OUG nr. 62/2010, are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora, având caracter de complinire faţă de actele normative anterioare, Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în timpul regimului politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.
Caracterul de complinire rezultat din cuprinsul legii şi expunerea de motive ce au dus la adoptarea acestui act normativ presupune că nu se poate refuza acordarea daunelor morale sau materiale celor care au obţinut deja o reparaţie în temeiul actelor normative anterioare, legea prezumând existenţa unui prejudiciu ce se cere a fi reparat.
La stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa s-a raportat atât la prejudiciul suferit de autor, prin condamnarea politică, dar şi la prejudiciul suferit de reclamant, condamnat în timpul minorităţii, ceea ce evident, a avut un impact negativ asupra sa şi asupra întregii sale familii.
Condamnarea şi executarea unei pedepse privative de libertate, într-un regim deosebit de restrictiv, de strict, în condiţii inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea de familie, de societate, ca şi imposibilitatea unei reintegrări totale după eliberare, produc suferinţe pe plan moral, social şi profesional. Astfel de măsuri au lezat demnitatea şi onoarea, dar şi libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale şi nepatrimoniale ocrotite de lege şi au avut drept consecinţe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Întinderea acestei compensaţii a fost stabilit pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanţei, cum ar fi durata măsurii abuzive, precum şi consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preţ al durerii, ci o reparaţie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanţa ţinând seama de aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
Instanţa de apel a apreciat că Tribunalul a acordat o sumă prea mare pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, care a fost privat de libertate timp de un an şi jumătate, adică o perioadă mică de timp. Deşi suferise o condamnare politică, reclamantul a terminat cursurile liceale, s-a înscris la facultate, impactul asupra carierei sale profesionale fiind resimţit doar ca urmare a condamnării tatălui său, pentru că a fost împiedicat o perioadă de 6 ani să urmeze cursurile facultăţii, după care a fost reînmatriculat.
S-a avut în vedere şi faptul că reclamantul beneficiază de indemnizaţie în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
În atare condiţii, instanţa de apel a apreciat că se justifică acordarea de daune morale într-un cuantum de 10 000 euro, echivalent în lei, despăgubiri pentru reclamant, în nume propriu şi 5.000 euro în calitate de moştenitor al tatălui său, sumele pretinse de reclamant fiind nejustificat de mari.
Împotriva acestei decizii a declarat la data de 18 octombrie 2010 recurs reclamantul I.N.I., depunând ulterior la data de 18 mai 2011 un memoriu prin care a invocat şi dezvoltat motivele de recurs.
La termenul din 15 iunie 2011, instanţa din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia vizând nulitatea recursului, consecinţă a nemotivării lui în termenul legal.
Astfel, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform alin. (2) al aceluiaşi text, termenul limită de depunere a motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În cauză, termenul de depunere a motivelor de recurs era în raport cu data comunicării hotărârii (07 octombrie 2010 sau chiar data de 18 octombrie 2010 dată la care a solicitat consultarea dosarului pentru a declara recurs), data de 23 octombrie 2010 sau dacă socotim data depunerii cererii, 04 noiembrie 2010.
Deoarece recursul a fost motivat în afara termenului legal socotit de la data comunicării hotărârii, 18 mai 2011, recursul astfel promovat este nemotivat şi urmează a fi constatat nul, în condiţiile art. 306 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul I.N.I. împotriva deciziei nr. 261 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5190/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5162/2011. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
