ICCJ. Decizia nr. 5194/2011. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5194/2011
Dosar nr. 5261/118/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1141 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M. SA, fiind respinsă acţiunea faţă de această parte ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acţiunea reclamantei H.M.R. formulată în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiului Constanţa prin Primar, constatându-se că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri băneşti pentru imobilul teren în suprafaţă de 422,68 m.p., Lot AA, careul BB situat în Staţiunea M., judeţul Constanţa.
Instanţa a reţinut că prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Constanţa numita C.L. a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în suprafaţă de 422,68 m.p. situat pe plaja M., parcela CC, careul BB, notificarea nefiind soluţionată în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 până la data sesizării instanţei. Imobilul notificat a fost dobândit de la Primăria Municipiului Constanţa de N.M., prin actul de vânzare transcris din 11 aprilie 1935 la Tribunalul Constanţa, ulterior acesta înstrăinându-l către C.l. prin actul de vânzare transcris din 15 aprilie 1935 la Tribunalul Constanţa.
Notificatoarea C.L. s-a legitimat ca moştenitoare a numitei C.l., în calitate de nepoată de frate predecedat, potrivit certificatului de moştenitor din 10 februarie 1998 emis de B.N.P. C.R.; la rândul său, reclamanta s-a legitimat ca persoană îndreptăţită la restituire în calitate de unic moştenitor al numitei C.L., decedată la data de 08 mai 2007, potrivit certificatului de moştenitor din 23 mai 2007 emis de B.N.P. B.M. din Bucureşti, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
În perioada aferentă anilor 1942-1951, C.l. a figurat înscrisă la nr. matricol DD, deşi acelaşi teren identificat prin Lotul AA, careul BB, a fost trecut în proprietatea statului de la M.N., prin sentinţa civilă nr. 94/3554 din 31 ianuarie 1953 a Tribunalului Constanţa în aplicarea Decretului nr. 11/1951. Aşadar, terenul a fost preluat de la un neproprietar.
Cu privire la situaţia de fapt a terenului, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a reţinut că în prezent acesta este localizat sub construcţia Restaurantului V. şi se află în proprietatea SC C.H.V. SRL.
În speţă, fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi având în vedere că din lista de bunuri şi servicii întocmită potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 rezultă că la dispoziţia Municipiului Constanţa nu se află terenuri ori alte bunuri ce pot fi acordate în compensare persoanelor îndreptăţite, urmează ca măsurile reparatorii cuvenite reclamantei să îmbrace forma despăgubirilor băneşti.
Nu a fost luată în considerare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi în cadrul concluziilor scrise, în termenul de amânare a pronunţării, întrucât după închiderea dezbaterilor nu se mai pot formula apărări sau probe noi, iar pe de altă parte notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului Constanţa, fiind justificată astfel legitimarea procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii susţinând că nu au calitate procesuală în cauză pentru că terenul nu se mai află în proprietatea Municipiului Constanţa. De asemenea, au susţinut că soluţia s-a pronunţat cu ignorarea clauzelor contractuale.
Apelanţii-pârâţi au arătat succesiunea actelor de autoritate care au fundamentat şi precedat încheierea actului translativ al dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantei, susţinând că acesta din urmă avea obligaţia de a construi pe terenul înstrăinat în termen de 4 ani de la data vânzării (termen prorogat ulterior la 6 ani), sub sancţiunea desfiinţării contractului; că în aceste condiţii a fost emisă Decizia din 24 octombrie 1958 a fostului Sfat Popular al trasului Constanţa, prin care s-au declarat desfiinţate şi reziliate de plin drept toate actele de vânzare de loturi de pe plaja M. pentru neexecutarea clauzelor prevăzute în actele normative şi în contractele de vânzare, atât cu privire la plata preţului, cât şi cu privire la neefectuarea construcţiilor la termenele fixate.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 113C din 07 iunie 2010 a respins apelul reţinând că excepţia calităţii procesuale pasive a pârâţilor - autorităţi locale a fost evocată pentru prima dată în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de fond şi a fost generată de ridicarea aceleiaşi apărări de către SC M. SA, după depunerea documentaţiei ce atestă încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu SC C.H.V. SRL.
Această apărare, fiind de ordine publică, poate fi ridicată şi în faţa instanţei de apel, în acord cu dispoziţiile art. 292 C proc. civ., însă în speţă este nefondată, iar soluţia judecătorului fondului a fost corect statuată în raport de situaţia reţinută pe acest aspect.
Astfel, notificarea transmisă în termenul legal de autoarea reclamantei şi care viza restituirea în natură a terenului ce a constituit Lotul AA careul BB din planul de parcelare şi sistematizare a plajei M., nu a primit o soluţionare în condiţiile art. 21 şi 25 din Legea nr. 10/2001 r., autoritatea locală necomunicând conform art. 27 datele privind actualul deţinător al terenului; mai mult, pasivitatea sa a permis înstrăinarea imobilului dobândit de SC M. SA.
În consecinţă, autoritatea locală rămâne obligată faţă de notiflcator (în speţă, faţă de succesorul legal al acestuia) în ce priveşte soluţionarea cererii sale.
Fiind aşadar irelevantă împrejurarea că în prezent terenul ocupat aparţine unei terţe persoane juridice în baza actului translativ al dreptului de proprietate invocat - acest aspect rezultând din înseşi evidenţele administraţiei locale (cu trimitere la adresa din 11 aprilie 2006 a SPITVBL Constanţa) - criticaformulată în apel de apelanţii-pârâţi pe aspectul greşitei soluţionări a cauzei în raport de aceste entităţi este nefondată.
În ce priveşte pronunţarea hotărârii cu neluarea în considerare a situaţiei juridice a imobilului din perspectiva pactului comisoriu inclus în titlul intimatei-reclamante, instanţa de apel a reţinut că şi această critică este nefondată devreme ce imobilul a trecut în proprietatea statului în condiţiile Decretului nr. 111/1951, prin sentinţa civilă nr. 94 din 31 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular al Oraşului Constanţa (depusă şi în apel de Arhivele Naţionale-Serv. Jud. Constanţa). Prin urmare, nu-şi găsesc relevanţa în speţă discuţiile legate de efectele juridice ale deciziei din 1958 a Sfatului Popular, bunul fiind preluat abuziv [astfel cum a stabilit art. 2 lit. e) din lege] anterior momentului emiterii actului administrativ.
A fost înlăturată şi critica privind nerespectarea de către cumpărător a obligaţiei privind edificarea unei construcţii în termen de 4 ani. Pactul comisoriu de gradul IV nu operează însă, de plin drept, la momentul împlinirii termenului până la care debitorul obligaţiei urma să o execute, el putând fi valorificat prin manifestarea de voinţă a creditorului, care astfel cum s-a arătat în cauză, a fost apreciată de apelanţii pârâţi ca intervenind prin emiterea deciziei din anul 1958. Or, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în aprilie 1935, iar până în anul 1951 când autorităţile statului au înţeles să aplice prevederile Decretului nr. 111/1951, vânzătorul imobilului nu s-a prevalat de conţinutul pactului comisoriu.
După pronunţarea deciziei reclamanta H.M.R. a formulat o cerere de completare a dispozitivului acesteia cu menţiunea obligării apelanţilor la plata cheltuielilor de judecate dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 194C din 20 septembrie 2010 a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei din apel reţinând că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată nedepunând nici o chitanţă în acest sens. Facturile proforme depuse nu fac dovada achitării onorariului de avocat de 2.000 euro.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta H.M.R. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că este posibilă acordarea altui teren în compensare întrucât, începând cu anul 2010 au fost identificate astfel de terenuri ce pot fi acordare persoanelor îndreptăţite. Astfel, expertul desemnat de prima instanţă a identificat două loturi în vecinătatea terenului în litigiu pentru care pârâţii nu au depus situaţia juridică.
Au mai declarat recurs şi pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. arătând că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, întrucât terenul nu se mai află în proprietatea Municipiului Constanţa. De asemenea, nu au fost respectate clauzele contractuale inserate în contractul de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu.
Reclamanta H.M.R. a declarat recurs şi împotriva deciziei civile nr. 194C din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa arătând că a dovedit cheltuielile de judecată efectuate cu extrasul de cont eliberat de bancă.
Recursurile nu sunt fondate.
În ce priveşte recursul reclamantei împotriva deciziei instanţei de apel este de precizat că pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii este necesară administrarea tuturor dovezilor pentru a se demonstra, atât existenţa bunurilor disponibile, cât şi identificarea lor prin individualizare concretă şi situaţie juridică. Simpla indicare a existenţei unor suprafeţe de teren libere de construcţii, posibil a fi restituite în natură, se constituie într-o afirmaţie căreia instanţa nu poate să-i dea eficienţa juridică impusă de lege.
De altfel, lista de bunuri şi servicii întocmită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, depusă la dosarul de fond atestă că toate terenurile libere au fost acordate în compensare persoanelor îndreptăţite. Ca atare, pârâţii nu mai deţin alte terenuri ce pot fi acordate reclamantei.
Referitor la recursul pârâţilor trebuie precizat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect respinsă de instanţă, atât timp, cât pârâţii, din culpă nu au comunicat notificatoarei deţinătorul imobilului, fapt ce a permis înstrăinarea imobilului către SC C.H.V. SRL în anul 2002. Vânzătorul terenului, respectiv SC M. SA l-a deţinut în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Turismului la data de 10 iulie 2001.
Având în vedere succesiunea acestor acte de înstrăinare se poate deduce că la data apariţiei Legii nr. 10/2001 terenul se afla în proprietatea Municipiului Constanţa.
Nu se poate reţine nici cea de-a doua critică inserată în recursul pârâţilor.
Terenul în litigiu a fost dobândit de autoarea reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 15 aprilie 1935, în care a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV în favoarea vânzătoarei Primăria Municipiului Constanţa, ce viza rezolvarea de drept, fără somaţie, notificare sau altă formă de punere în întârziere şi fără cerere de chemare în judecată, în cazul în care cumpărătoarea nu edifică o construcţie pe teren de 6 ani de la data încheierii contractului.
Partea în favoarea căreia este stipulat pactul comisoriu are dreptul de a renunţa la acest beneficiu, chiar fără consimţământul celeilalte părţi. Această renunţare se poate face în mod expres sau tacit, dacă rezultă neîndoielnic din acte, fapte sau împrejurări care demonstrează intenţia de a renunţa.
În speţă, termenul de 6 ani pentru edificarea construcţiei a expirat în anul 1941, statul emiţând Decizia prin care s-a declarat desfiinţat şi reziliat de drept contractul abia în anul 1958.
Conduita statului, respectiv aceea de a emite Decizia după 17 ani de la expirarea termenului stipulat în contract, demonstrează pe deplin că vânzătorul a trecut peste pact în mod tacit. În consecinţă, nu se poate reţine că terenul a revenit în proprietatea Municipiului Constanţa ca urmare a nerealizării condiţiei rezolutorii.
În realitate, acest teren a fost preluat abuziv prin sentinţa civilă nr. 94/1953 a Tribunalului Popular Constanţa în aplicarea Decretului nr. 111/1951 şi intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Nu va fi reţinută nici critica formulată de reclamantă şi inserată în recursul declarat împotriva deciziei nr. 194C din 20 septembrie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere în faţa instanţei trebuie să o şi dovedească. Or, în speţă, achitarea onorariului de avocat nu a fost dovedită, întrucât din extrasele de cont depuse la dosarul de apel nu rezultă că sumele respective au fost folosite ca plată a onorariului de avocat.
Având în vedere aceste considerente recursurile se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta H.M.R. şi de pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 113C din 07 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Respinge ca nefondat recursul declarat reclamanta H.M.R. împotriva deciziei nr. 194C din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale şi de pârâţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5196/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5190/2011. Civil → |
|---|
