ICCJ. Decizia nr. 5214/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5214/2011
Dosar nr. 8252/1/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 12 octombrie 2010, S.M. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2405 din 22 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimaţii R.M. şi P.R., prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţi, pentru următoarele considerente.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, SC C. SA şi S.M., pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1996 încheiat între pârâţi privind apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, strada Dr. L., sector 5.
Prin sentinţa civilă nr. 4366 din 29 septembrie 2003, prima instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată şi cererea de chemare în garanţie precizată formulată de pârâta S.M., ca rămasă fără obiect.
Prin Decizia civilă nr. 1461 din 13 iulie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor.
Prin Decizia civilă nr. 1095 din 11 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, recursul reclamanţilor.
S-a constatat în mod irevocabil că S.M. a fost cumpărător de bună-credinţă şi că titlul său de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare din 25 decembrie 1996 încheiat între SC C. SA în calitate de vânzătoare şi S.M. în calitate de cumpărătoare privind apartamentul nr. 1, este valabil.
Reclamanţii nu s-au mai adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului în termenul prevăzut de 6 luni pentru a contesta Decizia irevocabilă privind buna sa credinţă.
Prin urmare, se aplică în cazul ridului de proprietate sus-menţionat Protocolul nr. 1 art. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult decât atât, prin Legea nr. 1/2009, acest titlu de proprietate constituie act autentic şi este opozabil oricărui alt titlu de proprietate.
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosar nr. 2888/2004, reclamanţii R.M. şi P.R. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi S.M., să se constate, în acţiune de revendicare, prin comparare de titluri, nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului in litigiu şi să le fie lăsat, în deplină proprietate şi liniştită posesie, apartamentul nr. 1.
Prin sentinţa civilă nr. 305 din 28 martie 2005, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul menţionat. Prin Decizia civiă nr. 595 din 13 decembrie 2006, apelul a fost respins.
Prin Decizia civilă nr. 2405 din 22 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins, ca nefondate, ambele recursuri.
Până la pronunţarea deciziei de recurs, au fost adoptate Decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Legea nr. 1/2009 - adoptată de Parlament, confirmată de Curtea Constituţională, promulgată de Preşedintele României şi publicată în M. Of. partea I nr. 63/03.02.2009.
La data de 13 septembrie 2010, în conformitate cu HG nr. 923/2010, au fost publicate în M. Of. al României, partea I, nr. 640 Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 1/2009.
Instanţa de recurs nu a aplicat prevederile Legii nr. 1/2009 pe motiv că nu au fost publicate normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor acestei legi.
Pronunţarea deciziei de recurs s-a făcut pe data de 22 aprilie 2010, la peste un an întârziere de la data la care normele metodologice trebuiau să fie publicate.
Astfel, revizuenta a fost lipsită de aplicarea legii în vigoare, pentru că nu fuseseră emise normele de aplicare a legii, în sensul esenţial în care proprietarii pe Legea nr. 112/1995, cu decizii irevocabile de bună-credinţă, nu mai pot fi obligaţi să cedeze locuinţa proprietate persoanelor îndreptăţite la moştenire.
Art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că revizuirea deciziei nr. 2405 din 22 aprilie 2010 se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...)".
Această împrejurare o constituie întârzierea exagerată şi mai presus de voinţa părţilor în publicarea normelor metodologice cu mult peste cele 30 de zile prevăzute legal. Această obligaţie a fost îndeplinită pe data de 13 septembrie 2010.
Dreptul de proprietate garantat de Constituţie şi considerat prioritar de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost astfel negat, cu consecinţe devastatoare: 1. a fost scoasă de pe rolul fiscal înainte de epuizarea căilor legale de atac şi este acum expusă evacuării ilegale; 2. se forţează evacuarea sa pentru a vinde apartamentul astfel eliberat samavolnic pentru noul cumpărător al întregului imobil; 3. se respinge până şi suspendarea executării pentru a aduce moştenitorilor avantajul evacuării înainte de 01 decembrie 2010, când intră în vigoare interdicţia evacuării pe timp de iarnă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 02 iunie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia contradictorie a părţilor condiţia de admisibilitate a cererii de revizuire referitoare la evocarea fondului, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 2405 din 22 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondate, ambele recursuri, inclusiv recursul revizuentei din dosarul de faţă.
Conform dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi şi hotărârile date de instanţa de recurs atunci când acestea evocă fondul.
Evocarea fondului, ca expresie a uneia din condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune, in esenţa, stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare sau aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite.
În mod evident, hotărârea instanţei de recurs, al cărei dispozitiv a fost redat anterior, nu a evocatfondul pricinii, împrejurare care conduce în mod inevitabil la soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă, în conformitate cu dispoziţiile exprese ale art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Pe temeiul de drept sus-menţionat, coroborat cu dispoziţiile art. 326 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
Pe temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa va obliga revizuenta la 300 RON cheltuieli de judecată către intimaţii R.M., P.M. şi C.P.S., luând în considerare, pe de o parte, ideea că dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile in raport de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, şi, pe de altă parte, faptul că în analiza culpei trebuie să se aibă în vedere prejudiciului real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată.
În contextul cauzei de faţă, trebuie reţinut şi faptul că pentru a statua asupra cheltuielilor de judecată, onorariul de avocat, trebuie avute în vedere, atât dispoziţiile de drept intern, dispoziţiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. Civ, cât şi principiile stabilite de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care au impus ideea că onorariul avocatului poate fi încuviinţat de instanţa de judecată, ca şi cheltuială de judecată, dacă este necesar (activitatea desfăşurată de avocat este utilă instanţei de judecată), real şi într-un cuantum rezonabil (cuantumul cheltuielilor de judecată trebuie pus în relaţie directă cu natura litigiului şi complexitatea cauzei deduse judecăţii).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2405 din 22 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuienta S.M.
Obligă pe revizuenta la 300 RON, cheltuieli de judecată către intimaţii R.M., P.M. şi C.P.S., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5197/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5196/2011. Civil → |
|---|
