ICCJ. Decizia nr. 5222/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5222/2011
Dosar nr. 2720/83/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1051/D din 14 decembrie 2009, Tribunalul Satu-Mare a admis în parte acţiunea reclamantului M.G.D., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 85.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate reclamantului prin ordonanţa de reţinere din 21 mai 2004 şi mandatul de arestare preventivă din 21 mai 2004, precum şi să plătească suma de 13.200 euro, echivalent în lei la data plăţii efective, pentru prejudiciul material efectiv cauzat.
A respins restul pretenţiilor reclamantului.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa de reţinere din data de 21 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dată în Dosar nr. 319/P/2002 s-a dispus reţinerea inculpatului M.G.D., reclamant în prezenta cauză, pentru o durată de 24 de ore, acesta fiind învinuit de săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente vamale falsificate, de către un grup constituit în bandă, prevăzută şi pedepsită de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, ulterior luându-se faţă de acesta măsura arestării preventive, conform mandatului de arestare preventivă 21 mai 2004.
S-a mai reţinut că ulterior, prin sentinţa penală nr. 10 din 11 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în Dosar nr. 13964/301/2004, schimbată în parte prin Decizia penală nr. 681/A din 23 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 352 din 09 martie 2009, faţă de inculpatul M.G.D. s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Totodată, s-a mai reţinut că în perioada 20 mai 2004–04 februarie 2005 reclamantul din prezenta cauză a fost arestat preventiv, ulterior pronunţându-se soluţia de mai sus.
Cu privire la starea de fapt descrisă anterior, prima instanţă a mai reţinut că s-a invocat de către reprezentantul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, împrejurarea că măsura preventivă dispusă faţă de reclamant a fost legală, cu respectarea prevederilor legale în materie.
Instanţa a apreciat că disp. art. 504-506 C. proc. pen. instituie o obligaţie în sarcina Statului Român de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane ca urmare a unei erori judiciare în materie penală, în temeiul unei obligaţii mai largi de garanţie, iar nu neapărat ca o consecinţă directă a unei greşeli imputabile magistratului care a dispus măsura preventivă în cauză, nici măcar ca urmare a unei eventuale conduite culpabile a acestuia din urmă, ci în temeiul obligaţiei de garanţie mai sus evocate.
În consecinţă, raportat la cele de mai sus, instanţa a apreciat că în speţă sunt întrunite ipotezele legale prev. de art. 504-506 C. proc. pen. privind luarea unei măsuri nelegale de arestare preventivă a reclamantului, pentru o perioadă de timp de 8 luni şi 15 zile (adică pentru intervalul 20 mai 2004–04 februarie 2005), astfel încât a constatat acţiunea reclamantului ca fiind întemeiată sub acest aspect şi în principiu admisibilă.
În ce priveşte cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de către reclamant, prima instanţă a reţinut din probatoriul administrat în cauză, în speţă din hotărârile judecătoreşti anterior menţionate, precum şi din rezoluţia din 01 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul-verbal din 16 iunie 2009, procesul-verbal din 20 mai 2004, procesul-verbal din 09 noiembrie 2004 şi procesul-verbal de predare-primire din 11 noiembrie 2004, coroborat cu adresa din 30 iunie 2009 a SC G.T. SRL Negreşti-Oaş, că ulterior reţinerii şi arestării preventive a reclamantului s-a dispus ridicarea unui număr de 3 autoturisme, indisponibilizate la data de 20 mai 2004 şi restituite abia în anul 2009 (un autoturism marca V.P., 1,9TDI şi un autoturism marca V.V., 1,9TDI), a căror valoare de circulaţie a scăzut semnificativ în această perioadă, pe întregul interval de timp de 5 ani de zile aceste autoturisme nefiind utilizate şi nici depozitate în condiţii adecvate, la adăpost de intemperii.
Din această perspectivă, Tribunalul a luat în considerare nivelul de devalorizare al celor două autoturisme, astfel cum rezultă din adresa din 30 iunie 2009 a SC G.T. SRL Negreşti-Oaş, rezultând astfel un cuantum total al prejudiciului material încercat de reclamant de 13.200 euro.
S-a mai reţinut că, pe lângă prejudiciul material de mai sus constând în pierderea de valoare a celor două autoturisme, reclamantul a mai suferit şi un prejudiciu material constând în beneficiul nerealizat, ca urmare a privării sale de libertate, din actele şi lucrările dosarului nerezultând însă veniturile anterioare constante realizate de acesta.
Faţă de această stare de fapt, instanţa de fond a reţinut că aşa cum s-a pronunţat şi instanţa supremă prin mai multe decizii de speţă, în mod corect instanţele de judecată se raportează, în privinţa prejudiciului material suferit de subiectul unei arestări nelegale, la salariul mediu pe economie, situaţia de salariat ori de angajat în câmpul muncii fiind regula, iar situaţia unei persoane care nu lucrează deloc fiind excepţia, această din urmă situaţie neputând fi de altfel reţinută ca fiind imputabilă persoanei arestate nelegal, care nu are nicio vinovăţie în acest sens în situaţia dată. În acest sens, tribunalul s-a raportat, în calculul perioadei concrete pentru care reclamantul este îndreptăţit la despăgubirile civile reprezentând beneficiul nerealizat, la intervalul de timp de 8 luni şi 15 zile reţinut mai sus.
În ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate de către reclamant, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Asumarea răspunderii satului fundamentată în dreptul nostru prin disp. art. 504-506 C. proc. pen. prin raportare la art. 52 alin. (3) din Constituţia României asigură dreptul la libertate al persoanelor ca drept fundamental recunoscut de art. 3 şi 9 din Declaraţia universală a drepturilor omului din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (ratificată de România în Legea nr. 30/1994).
În consecinţă, pe lângă reţinerea îndreptăţirii reclamantului la daunele morale solicitate, instanţa de fond a avut în vedere, în stabilirea cuantumului lor concret şi la împrejurările de fapt care conturează această îndreptăţire, reţinând în acest sens o durată mare a arestului preventiv dispusă în mod nelegal (20 mai 2004–04 februarie 2005), impactul psiho-social produs atât în privinţa persoanei reclamantului, cât şi în privinţa familiei sale şi a celorlalţi cunoscuţi, precum şi starea de sănătate a reclamantului, care s-a depreciat în mod evident în această perioadă.
În schimb, în baza aceloraşi raţiuni şi raţionamente, Tribunalul a apreciat însă, că pretenţiile solicitate de reclamant sunt totuşi disproporţionat de mari, în privinţa daunelor morale, iar în privinţa despăgubirilor materiale a constatat că prejudiciul material cauzat în mod efectiv reclamantului constă în diferenţa de valoare de 13.200 euro evocată anterior, iar în privinţa cuantumului despăgubirilor solicitate, în total 975.000 RON, Tribunalul a reţinut că acestea exced veniturilor realizate de reclamant, în limita celor dovedite în cauză şi chiar cumulate cu venitul mediu pe economie, conform silogismului judiciar exprimat anterior, astfel încât a limitat cuantumul acestora în acord cu cele arătate mai sus.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul M.G.D., Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare.
I. Apelantul-reclamant M.G.D. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei în sensul majorării despăgubirilor morale şi materiale până la limita solicitării menţionate în cererea introductivă depusă la instanţa de fond.
În motivarea cererii de apel, apelantul-reclamant a formulat următoarele critici:
- instanţa de fond nu a apreciat în mod detaliat daunele morale suportate datorită detenţiei, iar cuantumul despăgubirilor nu este în concordanţă cu practica judiciară a altor instanţe din ţară, apelantul făcând trimitere la cauza C.I. din dosarul civil nr. 397/83/2007 în care Curtea de Apel Oradea, în apel, a dublat cuantumul despăgubirilor morale acordate;
- referitor la daunele materiale, instanţa nu a avut în vedere că, datorită arestării preventive, apelantul a pierdut locul de muncă şi salariul nerealizat în perioada celor 8 luni şi 15 zile;
- anterior cercetării şi arestării preventive apelantul a îndeplinit funcţia de merceolog la SC G.-C. SRL, Negreşti-Oaş, unde în anul 2005 avea un salariu de 4.500.000 RON;
- pentru deplasările la Bucureşti ale soţiei apelantului şi pentru achitarea onorariilor avocaţiale, apelantul a vândut un imobil astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 282-298, 274 C. proc. civ.
II. Apelantul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Satu-Mare a solicitat în principal modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor acordate şi totodată reducerea proporţională a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel, s-au formulat următoarele critici:
- raportat la acordarea daunelor materiale, în speţă nu-şi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile privind acordarea acestora, întrucât reclamantul nu realiza venituri constante şi nu s-a făcut dovada prejudiciului real în acest sens;
- raportat la acordarea daunelor morale, apelantul a arătat că speţa de faţă nu satisface exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului;
- pe fondul cauzei apelantul a arătat că în cauză nu este incident art. 504 alin. (1) C. proc. pen., prin hotărârile penale pronunţate faţă de reclamant dispunându-se achitarea, respectiv încetarea procesului penal, fără însă ca acesta să fie vreodată condamnat definitiv;
- este adevărat că în timpul urmăririi penale faţă de reclamant s-a luat măsura reţinerii şi arestării preventive, însă nu suntem în prezenţa unei achitări pronunţate ca urmare a unei rejudecări după o condamnare definitivă, iar pe de altă parte, nu suntem nici în prezenta unei achitări totale, fiind de observat că faţă de inculpatul M.G.D. s-a luat măsura arestării preventive cu mult înainte de a se împlini termenul de prescripţie pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceasta intervenind abia în judecarea apelului;
- în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în mod greşit instanţa de fond a admis în întregime cheltuielile de judecată în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în parte, nefiind astfel avute în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
III. Apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în totalitate a sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii acţiunii, apelantul invocând următoarele:
- în prezenta cauză nu sunt întrunite condiţiile legale cu privire la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângeri de libertate în mod nelegal prevăzut de art. 504 alin. (1) şi urm. C. proc. pen.;
- nu ne aflăm nici în ipoteza prevederilor art. 504 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.;
- măsura reţinerii şi arestului preventiv luată faţă de reclamant a fost legală fiind luată cu respectarea prevederilor din Titlul IV Capitolul I C. proc. pen., la data luării măsurii preventive în cauză existând suficiente probe şi indicii temeinice care justificau luarea măsurilor menţionate.
În drept, au fost invocate disp. art. 45 alin. (5) şi art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 504 C. proc. pen.
Prin întâmpinare, M.G.D. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că cererea sa se încadrează în prevederile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., el fiind în perioada 20 mai 2004-04 februarie 2005 arestat preventiv în mod nelegal, pentru o faptă pe care nu a comis-o, faptă pentru care s-a dispus arestarea preventivă, şi pentru care ulterior instanţele de judecată au dispus achitarea printr-o hotărâre rămasă definitivă.
Prin Decizia civilă nr. 73 din 13 iulie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis ca fondat apelul declarat de apelantul-reclamant M.G.D., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare şi apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare împotriva sentinţei civile nr. 1051/D din 14 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 160.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 2.240 RON pentru prejudiciul material efectiv cauzat, alături de suma de 13.200 euro, acordată cu acelaşi titlu.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare şi apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, Judeţul Satu-Mare, împotriva aceleaşi sentinţe.
A obligat partea intimată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească părţii apelante M.G.D. suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în cauză criticile aduse hotărârii atacate de către apelantul-pârât, precum şi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare nu pot fi primite. Susţinerile în sensul că reclamantul nu s-ar putea prevala de prevederile art. 504 C. proc. pen., dat fiind temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea acestuia, fiind nefondate.
Reclamantul din cauză a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi respectiv în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 10 pronunţată la data de 11 ianuarie 2008 de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă la data de 09 martie 2009, prin Decizia penală nr. 352/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Anterior pronunţării hotărârii de achitare, reclamantul s-a aflat în stare de arest preventiv în perioada 20 mai 2004 până la data de 04 februarie 2005.
Hotărârea de achitare a reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de acte falsificate a fost dată în considerarea temeiului prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. instanţa stabilind că fapta nu a fost săvârşită de reclamant, iar achitarea pentru săvârşirea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în considerarea temeiului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., reţinându-se că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
Situaţia reclamantului cade, fără îndoială, sub incidenţa textului art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., în condiţiile în care, în mod expres, textele de lege aflate în discuţie prevăd că are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate în mod nelegal, dacă aceasta a fost stabilită „prin hotărâre definitivă de achitare". Textul enunţat face vorbire, pe de o parte, despre hotărâre de achitare sau de încetare a procesului penal, iar aceasta din urmă să se fi pronunţat pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j), pe de altă parte. În speţă, suntem în prezenţa primei ipoteze enunţate, respectiv a unei hotărâri definitive de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) pentru două dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)–e), prin urmare, susţinerile apelantului-pârât, rezultat al unei interpretări trunchiate a textelor de lege aflate în discuţie, se dovedesc a fi lipsite de temei.
S-a constatat că în mandatul de arestare preventivă emis în ziua de 21 mai 2004 de Tribunalul Bucureşti s-a reţinut că fapta inculpatului M.G.D. constituie infracţiunile de folosire la autoritatea vamală de documente vamale falsificate, de către un grup constituit în bandă, prevăzute de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, pedepsite cu închisoarea de la 5 ani la 15 ani, însă ulterior, în legătură cu fapta reţinută în sarcina inculpatului, prin sentinţa penală nr. 10/2008 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiune prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 în infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006.
Faptul că în apel, prin Decizia penală nr. 681/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de reclamantul din prezenta cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând intervenită prescripţia răspunderii penale, s-a apreciat irelevant în soluţionarea prezentei pricini, câtă vreme dispoziţiile instanţei de apel au vizat fapte care nu au constituit temeiul arestării preventive, iar pentru faptele în raport cu care s-a luat măsura preventivă aflat în discuţie instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului, dispoziţia de achitare fiind păstrată în tot de către instanţa de apel prin Decizia penală sus-menţionată.
Referitor la prevederile art. 505 C. proc. pen. s-a apreciat că reclamantul este îndrituit la o reparaţie morală pentru prejudiciul încercat în perioada de 8 luni şi 15 zile sub durata căreia s-a aflat în regim de detenţie, sens în care este necesar a se aduce în discuţie trauma suferită de acesta, în perioada respectivă fiind nevoit a locui departe de familia sa, neputând fi ignorat nici oprobiul public la care acesta a fost supus, atât el cât şi familia sa. Însă la fel de important este a se face vorbire şi despre stresul şi starea de tensiune psihică în care s-a aflat apelantul-reclamant şi familia acestuia sub durata celor 5 ani de zile, pe care s-a întins procesul penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.
S-a apreciat că despăgubirile acordate de instanţa de fond reprezintă o acoperire insuficientă a prejudiciului moral încercat de partea reclamantă, sens în care se impune majorarea acestora la suma de 160.000 RON de la 85.000 RON, stabilită de instanţa de fond.
Cât priveşte daunele materiale, soluţia Tribunalului de obligare a pârâtului la plata sumei de 13.200 euro pentru prejudiciul material încercat de reclamant s-a apreciat ca fiind corectă, însă acest prejudiciu trebuie să înglobeze şi beneficiul nerealizat ca urmare a privării reclamantului de libertate. În apel au fost dovedite veniturile anterioare realizate în mod constant de către reclamant în calitate de merceolog până la data de 20 mai 2004, când contractul de muncă al acestuia a fost suspendat conform art. 50 lit. b) C. muncii. În lunile premergătoare arestării sale, reclamantul a realizat lunar un venit de 28.000.000 ROL, astfel că acesta este îndrituit la majorarea daunelor materiale stabilite de instanţa de fond, în sensul adăugării la acestea a sumei reprezentând beneficiul nerealizat, în perioada detenţiei, în cuantum de 2.240 RON.
Referitor la pretenţia apelantului-reclamant de majorare a daunelor materiale pentru acoperirea pretinsului prejudiciu constând în cheltuielile făcute de familia sa în perioada detenţiei prin utilizarea în acest scop a preţului obţinut conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 2002, este de subliniat că, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a dovedit că preţul obţinut pe casa de locuit ce a făcut obiectul vânzării ar fi fost cheltuit în perioada în care apelantul a fost arestat preventiv, pentru acoperirea eventualelor cheltuieli ocazionate de starea sa de detenţie.
S-a apreciat că se impune menţinerea cheltuielilor de judecată, de 4.000 RON, neimpunându-se a se reduce cuantumul acestora, astfel cum, fără temei, pretinde apelantul-pârât, cheltuielile respective reprezentând valoarea onorariului avocaţial, onorariu care se poate reduce doar atunci când se constată motivat că este nepotrivit de mare, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, or în speţă este de observat că litigiul de faţă a parcurs 4 termene de judecată, sub durata cărora au fost administrate dovezi, activitate care a reclamat prezenţa şi implicarea activă a avocatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare,criticând-o ca nelegală, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că în cauză s-a făcut dovada că în lunile premergătoare arestării reclamantul a realizat venituri de 28.000.000 ROL, fiind angajat ca merceolog şi că astfel acesta este îndrituit la majorarea daunelor materiale stabilite la instanţa de fond.
Pe fondul cauzei, s-a criticat Decizia în ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., susţinându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele angajării răspunderii pentru erori judiciare, întrucât în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, achitarea reclamantului în procesul penal fiind pronunţată în căile de atac, iar pentru o faptă s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei.
S-a criticat Decizia şi în ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 274-276 C. proc. civ., susţinându-se că în condiţiile care acţiunea a fost admisă în parte şi cheltuielile de judecată trebuiau acordate doar în parte.
Recursul nu este fondat.
Se constată că prima dezvoltare a motivelor de recurs, privind greşita reţinere a instanţei de apel a faptului că s-a făcut dovada că reclamantul a fost angajat ca merceolog anterior arestării sale şi că realiza venituri de 28.000.000 ROL, impunându-se majorarea cuantumului daunelor materiale, nu constituie o critică de nelegalitate a hotărârii ci o critică de netemeinicie a hotărârii, urmare a unei greşite aprecieri a probelor, critică care însă nu mai poate constitui motiv de recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 şi 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen. este nefondată, această critică fiind invocată şi în apel şi a fost motivată de către instanţa de apel.
Obiectul judecăţii în recurs îl reprezintă analiza hotărârii date în apel, din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate de titularul recursului.
Se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs, din această perspectivă, recurentul nu aduce argumente la o eventuală greşită interpretare a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen. de către instanţa de apel, ci reia prin reproducere textele de lege incidente, susţinând în esenţă că, întrucât în cauză nu a intervenit faţă de reclamant o hotărâre de condamnare definitivă, urmată de o hotărâre de achietare, în urma rejudecării nu poate fi angajată răspunderea statului.
Mai susţine recurentul că privarea sau restrângerea de libertate, în mod nelegal, trebuia să fie stabilită prin hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, ceea ce nu s-a produs în cauză.
Se constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., reţinând că în cauză achitarea reclamantului s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) şi d) (fapta nu a fost săvârşită de reclamant şi respectiv nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii), fiind astfel incidente dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit art. 504 alin. (4) C. proc. civ. are dreptul la repararea pagubei şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Prescripţia trebuie să intervină în cursul procesului penal, şi nu trebuie să fi fost împlinită la momentul arestării preventive, pentru că prescripţia constituie o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitare a acţiunii penale, art. 9 C. proc. pen.
În mod legal a reţinut instanţa de apel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 274 alin. (4) C. proc. civ. şi că nu se impune micşorarea onorariului avocatului raportat la valoarea pricinii şi volumul de muncă îndeplinit.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare împotriva deciziei nr. 73A din 13 iulie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5223/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5221/2011. Civil → |
|---|
