ICCJ. Decizia nr. 5415/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5415/2011
Dosar nr. 3754/2/2010
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 31 ianuarie 2008, reclamanţii O.P.G. şi O.P.M. au chemat în judecată pe pârâţii M.E., O.M. şi B.N.P., D.M. pentru a fi obligaţi la plata sumei de 21.000 de lei reprezentând preţul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în Bucureşti, sector 1; obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale şi la plata unor despăgubiri morale în valoare de 200.000 de lei.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că au cumpărat imobilul de la pârâta M.E., însă contractul de vânzare – cumpărare a fost anulat, întrucât vânzătoarea este schizofrenică, iar notarul care a autentificat actul cunoştea acest aspect.
Prin Sentinţa civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca fiind prescrisă cererea reclamanţilor, cu motivarea că sentinţa de anulare a actului autentic de vânzare cumpărare a rămas definitivă la data de 14 noiembrie 2003, iar prezenta cerere a fost formulată la data de 30 ianuarie 2008, deci la mai mult de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul reclamanţilor de a cere executarea sentinţei.
Apelul declarat de reclamanţi a fost admis prin Decizia civilă nr. 852 din 18 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis dosarul spre rejudecare la aceeaşi instanţă motivând că dreptul la acţiune al reclamanţilor nu este prescris, deoarece hotărârea de anulare a contractului de vânzare cumpărare nu era susceptibilă de executare silită.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii.
Recursul a fost admis cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterii dosarului spre rejudecare la instanţa de apel – prin Decizia civilă nr. 826 din 11 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – cu motivarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.N.P. D.M.D.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 392/ A din 1 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de reclamanţi, instanța reținând că pârâtul B.N.P., D.M. are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece reclamanţii au cerut despăgubiri notarului invocând reaua sa credinţă la încheierea contractului de vânzare, în sensul că ştia faptul că vânzătoarea este lipsită de discernământ, fiind schizofrenică. Având în vedere că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara şi, de asemenea, având în vedere că nu există nici o dispoziţie legală prin care notarii să fie exceptaţi de răspundere pentru rea – credinţă în îndeplinirea atribuţiilor lor, instanţa precizează că - sub condiţia dovedirii afirmaţiilor din cererea de chemare în judecată – notarul sau B.N.P., D.M.D., indiferent că a fost chemat în judecată notarul sau biroul său, calitatea procesuală pasivă a acestora există în speţă, atât din punct de vedere substanţial cât şi procesual, deoarece nici o dispoziţie legală nu declară biroul notarului public ca fiind lipsit de folosinţa drepturilor civile.
S-a mai reținut că, chiar dacă s-a dovedit calitatea procesuală pasivă, aceasta nu are nicio eficienţă în speţă, deoarece cererea reclamanţilor este prescrisă împotriva tuturor pârâţilor.
De la data la care reclamanţii au luat cunoştinţă de Decizia civilă nr. 2095 din 14 noiembrie 2003 - definitivă şi până la sesizarea instanţei cu prezenta cerere de despăgubiri au trecut cel puţin 4 ani, or cererea trebuia depusă la instanţă în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții O. și pârâtul B.N.P. D.M.
Reclamanții și-au încadrat criticile pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului și desfiinţarea sentinţei de fond, în sensul respingerii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P., D.M. și a prescripţiei dreptului material la acţiune, și pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. Arată că, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dispus admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că, instanţa de apel nu a motivat hotărârea în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
În rejudecare, instanţa trebuia să se limiteze numai la analizarea motivului de apel privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apăratei B.N.P., neputând sa repună în discuţie acea parte din hotărâre care, nefiind casată, respectiv respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, a intrat în puterea lucrului judecat.
Arată că instanțele au soluționat greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, deoarece, momentul de la care începe sa curgă prescripţia dreptului la acţiunea în restituirea preţului se determină potrivit regulii aplicabile acţiunii întemeiate pe îmbogățirea fără just temei, prevăzută de art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, adică data de la care cel sărăcit a cunoscut (sau trebuia sa cunoască) atât micșorarea patrimoniului său, cât și pe cel care s-a îmbogățit în detrimentul său.
În aplicarea acestei reguli, în practică s-a decis că, odată ce a fost constatată ineficiența actului juridic, se naşte dreptul la restituirea sumei plătite cu titlu de preţ. Constatarea ineficienței actului juridic este data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, întrucât atunci imobilul a reintrat în patrimoniul vânzătorului; la data rămânerii irevocabile se produc toate efectele specifice, inclusiv de a avea putere de lucru judecat; niciunul dintre efectele hotărârii judecătoreşti nu se produce în cazul hotărârilor definitive, cu excepţia caracterului executoriu al acestora; totuşi și acest caracter – executoriu - este înlăturat în cazul acţiunilor în constatare care nu sunt susceptibile de a fi puse in executare.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate şi respingerea motivului de apel privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului B.N.P., ca nefondat, şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei de fond, întrucât, în raport de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 36/1995, numai notarul poate răspunde civil pentru pagubele pricinuite, astfel încât biroul în care funcţionează acel notar nu are capacitate de folosinţă a drepturilor civile şi nu poate fi obligat a răspunde civil pentru acesta.
Analizând recursurile declarate, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora.
În ce privește recursul declarat de către reclamanți, critica ce vizează greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată, pentru considerentele ce succed:
Prin Sentința civilă nr. 11219/2002 pronunțată de Judecătoria sect. 1 București, definitivă prin Decizia civilă nr. 2095/2003 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 262 din 22 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a constatat nulitatea absolută a procurii autentificate din 2000 de B.N.P., D.M., precum și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 9 martie 2001.
Prin urmare, acţiunea cu care a fost învestită instanţa a fost o acţiune în constatare, supusă regulii prevăzute de art. 111 C. proc. civ., finalizată prin Sentința civilă nr. 11219/2002, hotărâre judecătorească nesusceptibilă de executare silită.
Potrivit art. 7 din Dec. nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiunea în restituirea prețului se determină potrivit regulii aplicabile acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără just temei, prevăzută de art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Conform art. 376 alin. (1) C. proc. civ., se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, în cazuri anume prevăzute de lege.
Din coroborarea premiselor logice ce se desprind din aceste texte legale, rezultă că, în speța supusă atenției, prescripția dreptului de a solicita restituirea unor prestații efectuate în baza unui act ce a fost declarat nul printr-o hotărâre judecătorească, curge de la data la care Sentința civilă nr. 11219/2002 a Judecătoriei sector 1 București a rămas irevocabilă, respectiv 22 februarie 2005, dată la care a fost constatată ineficiența actului juridic – contractului de vânzare-cumpărare, iar bunul s-a reîntors în patrimoniul vânzătorului.
Cum acțiunea introductivă de instanță a fost formulată la data de 25 ianuarie 2008, se constată că cererea reclamanților nu este prescrisă, aceasta fiind formulată în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
În ce privește recursul declarat de pârâtul B.N.P., D.M.D., instanța constată următoarele:
Calitatea procesuală, într-un proces civil, presupune existența unei identități între părțile procesului civil și persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv.
Așadar, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificării calității procesuale active și a celei pasive, în procesul civil, revine reclamantului, iar instanța este datoare, odată sesizată, să verifice ambele calități.
Potrivit Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, notarii publici au obligația să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte, spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. Același act normativ reglementează răspunderea civilă a notarului public, stabilind că aceasta poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu; în cazul în care actul solicitat este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.
Mai mult, potrivit art. 24 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, răspunderea civilă a notarului public pentru prejudiciile cauzate prin modul în care își exercită obligațiile profesionale ce-i revin este garantată prin casa de asigurări, iar potrivit art. 37 alin. (1) din aceeași lege, în cazul în care, în cadrul biroului notarial funcționează mai mulți notari publici asociați, fiecare își exercită personal profesiunea și răspunde individual pentru activitatea sa.
Așadar, în speța de față, instanța reține că biroul notarial public nu are calitate procesuală, întrucât, conform art. 38 din Legea nr. 36/1995, răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu.
Constatând astfel că, urmare a stabilirii unui cadru procesual greșit și a nesoluționării pricinii pe fondul ei, ci doar pe baza excepției prescripției, s-a ajuns la o aplicare și interpretare greșită a legii, în virtutea respectării principiului contradictorialității și al dreptului la apărare (soluționarea cauzei în contextual menționat impunând citarea notarului care răspunde civil), dar și a respectării principiului dublului grad de jurisdicție, și acesta o garanție a respectării dreptului la apărare, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate, cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea soluționării cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii O.P.G., O.P.M. şi pârâtul B.N.P., D.M.D. împotriva Deciziei civile nr. 392/ A din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează decizia atacată şi Sentinţa civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5361/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5423/2011. Civil → |
|---|
