ICCJ. Decizia nr. 5431/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5431/2011
Dosar nr. 315/114/2010
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 648 din 07 mai 2010 Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de C.P., în contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care reclamantul solicitase pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva sa în perioadele 01 august 1953-20 decembrie 1953, 01 septembrie 1954-13 septembrie 1954 şi 13 ianuarie 1959-15 septembrie 1959, precum şi obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de 100.000 RON pentru prejudiciul moral suferit.
În motivarea cererii, reclamantul a menţionat că a funcţionat în calitate de învăţător titular în perioada 01 septembrie 1945 până la 31 decembrie 1982 la şcoala generală de opt ani din com. M., jud. Buzău, perioadă în care a fost persecutat politic pe motiv că a fost fiu de chiabur, motiv pentru care s-a încercat îndepărtarea sa din învăţământ, mutarea la alte şcoli, la distanţe mari de localitatea de domiciliu. Astfel în perioada 01 august 1953-20 decembrie 1953 i-a fost desfăcut contractul de muncă, fiind reîncadrat în baza sentinţei civile nr. 740/1953 a fostului Tribunal Popular al raionului B. De asemenea, în perioada 01 septembrie 1954-13 septembrie 1954 a fost mutat abuziv în satul V.R., iar în perioada 13 ianuarie 1959-15 septembrie 1959 a fost mutat în com. S. la şcoala generala V.L.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că, prin adresa din 18 august 1952 a Sfatului Popular al raionului B. - secţia de învăţământ, s-a adus la cunoştinţa reclamantului faptul că s-a dispus mutarea sa disciplinară pentru anul şcolar 1952-1953 de la şcoala M., com. M. la şcoala B., com. M., precizându-se că neprezentarea la locul de muncă reprezintă o încălcare a legii şi se pedepseşte conform legii, iar în baza deciziei din 27 iulie 1953 a sindicatului salariaţilor din învăţământ - B. s-a hotărât îndepărtarea reclamantului din învăţământ, în urma studierii dosarului asupra activităţii şi comportamentului acestuia.
Cu adresa din 29 iulie 1953, sfatul popular al raionului B. îi face cunoscut reclamantului că prin Decizia comitetului executiv nr. 4563/1953 a fost desărcinat din serviciu ca element necorespunzător, începând cu 01 august 1953, în temeiul art. 20 alin. d) şi e) din C. muncii.
Secţiunea de învăţământ a raionului B. a introdus o acţiune judecătorească împotriva pârâtului C.P., prin care a solicitat îndepărtarea sa din învăţământ, iar prin sentinţa civila nr. 740 din 02 decembrie 1953 pronunţata de Tribunalul Popular al raionului B., a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei şi s-a dispus reîncadrarea lui C.P. în funcţia avută, hotărârea fiind definitivă.
Prin Decizia nr. 4128/85 din 13 octombrie 1958 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular raional B., s-a dispus detaşarea reclamantului C.P. în com. S., sat V.L. de la şcoala de 4 ani M., începând cu data de 01 octombrie 1958, reţinându-se în motivarea acesteia că s-a menţionat că detaşarea a avut în vedere consolidarea procesului instructiv-educativ la şcolile de 4 şi 7 ani şi întărirea muncii culturale de masă.
Martorii audiați în cauză au declarat că aproximativ 20 de persoane din învăţământ şi-au pierdut locurile de muncă din motivul originii sociale, respectiv făceau parte din originea chiaburi, iar după reîncadrare, reclamantul a fost mutat la alte şcoli ca sancţiune.
Este adevărat că prin Decizia din 27 iulie 1953 sindicatul salariaţilor din învăţământ a hotărât îndepărtarea reclamantului din rândul cadrelor didactice, dar în considerentele acestora s-a menţionat că s-au avut în vedere activitatea şi comportamentul acestuia, iar prin sentinţa civilă nr. 740 din 02 decembrie 1953 s-a respins ca nefondată acţiunea secţiei învăţământ a raionului B. şi s-a dispus reîncadrarea pârâtului C.P. în funcţia avută, hotărârea fiind definitivă. În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că, la desfacerea contractului de muncă, secţia de învăţământ s-a bazat pe un proces-verbal încheiat de un inspector de specialitate, la 21 mai 1953 prin care au fost evidenţiate o serie de lipsuri pe linie profesională în activitatea pârâtului C.P., lipsuri pe care acesta nu a căutat să le îndrepte în urma mutării sale disciplinare.
Pentru anul şcolar 1958 -1959, prin Decizia sfatului popular al raionului B. s-a hotărât detaşarea reclamantului C.P. în com. S., satul V.L., în vederea consolidării procesului instructiv-educativ şi pentru întărirea muncii culturale de masă.
Pe de altă parte, măsura îndepărtării din învăţământ adoptată de comisia de litigii a sindicatului salariaţilor B., a fost cenzurată, la epoca respectivă, de către Tribunalul Popular al raionului B., care, prin sentinţa civilă nr. 740 din 02 decembrie 1953 a dispus reîncadrarea acestuia în funcţia avută, ceea ce reprezintă o reparaţie echitabilă.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat apel reclamantul, arătând că în cauză au fost administrate probe suficiente din care să rezulte faptul că înlăturarea sa din învăţământ a avut un caracter politic, iar instanţa de fond nu a avut în vedere sentinţa civilă nr. 2585 din 24 noiembrie 1994, irevocabilă, prin care s-a constatat măsura înlăturării din învăţământ a unei colege, pe motiv că era fiică de chiabur.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a acţiunii, iar instanţa de fond a agreat faptul că măsura luată împotriva sa are caracter politic, potrivit art. 4 alin. (2) din lege.
Prin Decizia civilă nr. 177 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul declarat de reclamant, cu motivarea că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în cauză mutarea reclamantului la alte unităţi şcolare, nu s-a realizat în considerarea faptului că tatăl său a fost considerat ca făcând parte din categoria chiaburi, astfel încât nu poate fi reţinut faptul că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 4 alin. (2) din lege, respectiv persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative.
Invocarea de către reclamant a unei sentinţe civile dată în favoarea unei colege, nu poate fi reţinută ca şi temei al admiterii cererii sale întrucât practica judiciară nu reprezintă izvor de drept.
De asemenea, nu poate fi reţinut nici faptul că intimata nu a contestat dreptul său ci numai cuantumul despăgubirilor, întrucât soluţia pronunţată în cauză este dată ca urmare a analizării întregului material probator, neputându-se avea în vedere exclusiv susţinerile pârâtei din întâmpinare, după cum nu poate fi avută în vedere, cu caracter obligatoriu, nici opinia reprezentantului Parchetului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța nu a analizat întregul material probator administrat în cauză atunci când a concluzionat că mutarea la diferite unități școlare nu s-a produs ca urmare a împrejurării că a fost fiu de chiabur. Susține că înșiși martorii audiați au declarat că înlăturarea din învățământ s-a făcut pe criterii politice, iar susținerile autorităților vremii în sensul că mutarea la alte școli s-a făcut disciplinar, au fost înlăturate prin sentința civilă nr. 740/1953.
Reiterează critica susținută în fața instanței de apel potrivit căreia prin sentința civilă nr. 2585/1994 a Judecătoriei Râmnicu Sărat s-a constatat că motivul înlăturării unei colege de-a sa din învățământ a avut la bază categoria de chiaburi din care aceasta făcea parte.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel s-a pronunţat asupra caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva reclamantului, soluţia de respingere a apelului fiind rezultatul interpretării corecte a dispoziţiilor legale incidente pe acest aspect – art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 defineşte măsura administrativă cu caracter politic ca fiind „orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (...)".
După cum corect au reţinut instanțele anterioare, în speţă, aceste dispoziţii legale sunt inaplicabile, în condiţiile în care reclamantul nu a dovedit a fost supus unor măsuri având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, întemeiate pe unul dintre actele normative expres prevăzute în cuprinsul art. 3.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de asemenea, instanţei de judecată constatarea caracterului politic al acestora, sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 1 alin. (3), „constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999."
Scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 sunt: „a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; b) militarea pentru democraţie şi pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau de opinie politică, de avere ori de origine socială."
Rezultă că, în interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, măsura aplicată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru fapte prin a căror săvârşire s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a pretins că a fost supus unor mutări la diferite unități de învățământ, ca urmare a faptului că era fiu de chiabur, fără a invoca şi săvârşirea unor fapte pentru înlăturarea acestor măsuri discriminatorii, constând în acţiuni sau inacţiuni de oponenţă la regimul politic al vremii, şi pentru care i s-a aplicat o sancţiune administrativă, aşa cum impune art. 2 lit. e) din O.U.G .nr. 214/1999 la care face trimitere art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește critica ce privește extrapolarea situației reclamantului la împrejurarea că, printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat caracterul politic al înlăturării din învățământ al unei colege, motivat de faptul că aceasta aparținea categoriei de chiaburi, aceasta nu poate fi primită, întrucât, așa cum a reținut și instanța de apel, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept.
Hotărârea judecătorească de reîncadrare în muncă a reclamantului nu a constatat caracterul politic al excluderii, așa cum tinde să afirme recurentul, ci a constatat că acesta a avut un comportament didactic corespunzător, iar măsura înlăturării din învățământ putea fi înlocuită cu alte măsuri de îndreptare, mai ușoare.
În aceste condiţii, nefiind întrunite exigenţele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod legal instanţa de apel a concluzionat că reclamantul nu a fost supus unor măsuri administrative cu caracter politic, cu consecinţa confirmării soluţiei fondului de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se reţine că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, astfel că nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva deciziei civile nr. 177 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5435/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5422/2011. Civil → |
|---|
