ICCJ. Decizia nr. 5467/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5467/2011
Dosar nr. 324/89/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 1218 din 12 octombrie 2010, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a aceleiaşi instanţe, rămasă irevocabilă; a respins contestaţia formulată de reclamantul I.G.Ş. împotriva dispoziţiei din 11 ianuarie 2010 emisă de Primarul municipiului Bârlad.
A admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a I.P.J. Vaslui şi a A.N.R.P.
A respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Vaslui şi A.N.R.P., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa hotărârea, în soluţionarea excepţiilor şi pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 44 din 11 ianuarie 2010, Primarul municipiului Bârlad a dispus modificarea şi completarea dispoziţiei din 15 iunie 2007, în sensul că, pentru imobilul format din construcţie cu destinaţia de locuinţă, având suprafaţa utilă de 90,75 m.p., precum şi teren în suprafaţă de 410 m.p., s-au propus lui I.G.Ş. măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Asupra fondului notificării formulate de contestator, Primarul municipiului Bârlad s-a pronunţat prin dispoziţia din 15 iunie 2007, care a fost contestată de reclamant, în cea de-a doua contestaţie, acesta nemaiputând invoca motive de fond, ci doar aspecte ce ţin de modificarea primei dispoziţii.
Astfel, prin dispoziţia din 15 iunie 2007, Primarul municipiului Bârlad a propus contestatorului acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Dispoziţia a fost contestată de reclamant motivat de faptul că autorităţile implicate în aplicarea Legii nr. 10/2001 nu au respectat prevederile acesteia, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul că nu i-au făcut o ofertă reală de despăgubire corespunzătoare valorii imobilului, contestaţie ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui prin respingere, soluţia primei instanţe fiind menţinută în recurs.
Deoarece în contestaţia de faţă, reclamantul nu a invocat aceleaşi aspecte care au fost analizate, iniţial, prin sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera, în cauză, autoritatea de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. Astfel, sunt aceleaşi părţi, însă nu şi acelaşi obiect, în prima acţiune contestându-se dispoziţia din 15 iunie 2007 pentru anumite motive, iar în a doua acţiune s-a contestat dispoziţia din 11 ianuarie 2010 pentru alte motive.
În această fază, reclamantul nu poate invoca motive de fond în ceea ce priveşte soluţionarea notificării sale, respectiv acordarea unui alt teren în schimb, în intravilanul municipiului Bârlad, încălcarea art. 23 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, faptul că nu i s-a făcut o ofertă certă, obiectivă, nu a fost încheiat un proces-verbal de divergenţă, nu au fost respectate etapele administrative, aceste aspecte putând fi invocate, de reclamant, în prima contestaţie formulată în termenul prevăzut de lege. În această dispoziţie emisă ulterior de Primar nu s-a făcut decât o rectificare a primei dispoziţii în ceea ce priveşte formularea acordării de măsuri reparatorii.
În ceea ce priveşte Prefectul şi A.N.R.P., s-a reţinut că nu au calitatea procesuală pasivă în cauză în condiţiile în care contestaţia este formulată împotriva unei dispoziţii emise de Primarul municipiului Bârlad, legea conferindu-i calitate procesuală pasivă numai acestuia, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Faptul că legea le conferă şi acestora atribuţii în ceea ce priveşte faza administrativă a soluţionării notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, nu le conferă şi calitate procesuală pasivă în prezenta contestaţie.
Împotriva hotărârii Tribunalului Vaslui a declarat apel reclamantul I.G.Ş.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 16 din 4 februarie 2011, a respins apelul declarat, pentru următoarele considerente:
Notificarea formulată de reclamant, soluţionată de Primarul municipiului Bârlad, prin dispoziţia nr. 2487 din 15 iunie 2007, şi contestaţia formulată împotriva acesteia au fost supuse controlului judiciar, în procedura instituită de Legea nr. 10/2001 într-un alt dosar, fiind pronunţate hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Prin dispoziţia sus-menţionată, emisă ulterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, Primarul municipiului Bârlad a dispus că, pentru imobilul notificat, format din construcţii cu destinaţia de locuinţă, precum şi teren în suprafaţă de 410 m.p., care nu poate fi restituit în natură, propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007, a respins contestaţia formulată de reclamantul I.G.Ş. împotriva dispoziţiei din 15 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Bârlad, pe care a menţinut-o. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 93/2007 a Curţii de Apel Iaşi şi irevocabilă prin Decizia nr. 40/2009 a Î.C.C.J. – secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Hotărârile judecătoreşti au statuat asupra:
- calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001;
- măsuri reparatorii prin echivalent în modalitatea prevăzută de legea specială în vigoare la data soluţionării notificării, aşa cum a fost modificată, despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 – regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv;
- a întinderii dreptului constând în despăgubiri pentru imobilul compus din construcţii cu destinaţie de locuinţă şi terenul aferent în suprafaţă totală de 410 m.p.
În conformitate cu art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, odată finalizată procedura în instanţa de judecată, entitatea învestită cu soluţionarea notificării, respectiv primarul municipiului Bârlad, are obligaţia de a înainta documentaţia Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În procedura stabilită prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu are obligaţia de a emite, pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, o altă dispoziţie, de modificare sau completare, în speţă a dispoziţiei nr. 2478/2007, ci doar de a înainta documentaţia Comisiei Centrale.
Prin dispoziţia nr. 44/2010, contestată în prezenta cauză, primarul municipiului Bârlad a completat art. 1 din dispoziţia nr. 2487/2007 numai sub aspectul individualizării construcţiei cu destinaţia de locuinţă, fiind precizată suprafaţa utilă de 90,75 m.p. Deşi nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1201 C. civ. pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat – identitatea de obiect – ceea ce au statuat instanţele în prima judecată, prin hotărâre, nu mai poate fi obiect al altei judecăţi, în speţă, în prezenta cauză.
Curtea a reţinut că principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute, într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces. Regula are două componente, autoritatea şi prezumţia de lucru judecat.
În consecinţă, dacă autoritatea de lucru judecat impune condiţia triplei identităţi, excepţie corect soluţionată de tribunal, prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis de alta. În considerente, hotărârea Tribunalului nu face referiri la „prezumţia autorităţii lucrului judecat expres", însă, prin reţinerea că reclamantul „nu putea invoca motive de fond în ceea ce priveşte soluţionarea notificării sale", a redat în altă modalitatea cea de a doua componentă a principiului analizat.
În cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, Curtea a constatat că Tribunalul s-a pronunţat asupra a ceea ce a fost învestit (art. 129 C. proc. civ.).
Hotărârea atacată cuprinde considerentele în fapt şi în drept ce au format convingerea instanţei în darea soluţiei şi îndeplineşte condiţiile cerute de art. 261 C. proc. civ.
Sentinţa trebuie să cuprindă alăturat redării obiectului judecăţii, a susţinerilor şi apărărilor părţilor, numai acele probe ce au format convingerea instanţei în susţinerea soluţiei şi nu analiza fiecărui mijloc de dovadă. În speţă sunt probe, respectiv hotărârile pronunţate între aceleaşi părţi, primarul municipiului Bârlad şi reclamant, cu privire la aceeaşi notificare, bun imobil preluat abuziv, a măsurii reparatorii prin echivalent–stabilită irevocabil–în modalitatea despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea a mai constatat că, atât dispoziţia prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării şi s-a propus acordarea de despăgubiri, cât şi dispoziţia prin care s-a modificat sunt emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, procedura contestării fiind aceea prevăzută de noile dispoziţii legale.
Pentru deciziile sau dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competenţa instanţei civile se păstrează doar în ceea ce priveşte procedura derulată în etapa prealabilă a entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în situaţia în care aceasta refuză să soluţioneze notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură.
În consecinţă, cuantumul despăgubirilor acordate pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce a fost stabilit prin decizie, de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faptul că Tribunalul, prin dispozitivul sentinţei, a respins acţiunea în tot şi nu fiecare capăt de cerere în parte nu se sancţionează cu nulitatea hotărârii, soluţia fiind legală.
Considerentele sentinţei atacate cuprind motivele pentru care nu s-a stabilit o altă modalitate de măsură reparatorie, teren în schimb, ce se completează prin prezenta hotărâre, apelul fiind cale de atac devolutivă.
Solicitarea reclamantului, de acordare a daunelor în modalitatea menţionată în cererea de chemare în judecată, nu are temei în Legea nr. 10/2001, ce prevede doar termene procedurale pentru depunerea şi soluţionarea notificărilor, iar despăgubirea şi plata acesteia se stabilesc în cadrul altei proceduri, şi anume art. 16 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Curtea a avut în vedere că, prin modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii în echivalent la valoarea de piaţă, potrivit standardelor internaţionale, se asigură justa şi integrala reparaţie pentru reclamant, neimpunându-se acordarea altor daune.
Dintr-un alt punct de vedere, conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Sub aspectul cuantumului daunelor, pentru fiecare capăt de cerere nu au fost cerute dovezi în condiţiile art. 112 şi 132 C. proc. civ., astfel că nu pot fi cerute pentru prima dată în apel.
Trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă poate fi dispusă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, respectiv necercetarea fondului cauzei şi nelegala citare, ce nu s-au invocat ca motive în calea de atac, de către apelant. Cauza, în primă instanţă, a fost soluţionată în fond şi nu pe excepţie, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.G.Ş., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Instanţa de apel a refuzat să ia în consideraţie motivele de nelegalitate ale dispoziţiei primarului din 11 ianuarie 2010, deşi recurentul a invocat prevederile exprese şi imperative ale Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
2. În mod greşit, instanţa de apel a schimbat înţelesul vădit şi lămurit al actului juridic dedus judecăţii, rezumându-se să preia necritic aserţiunile instanţei de fond (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Mai mult, instanţa de apel eludează dispoziţiile legale, citând, în expunere, sentinţa civilă nr. 51/CA din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, prin care primarul era obligat să procedeze la emiterea unei dispoziţii motivate.
Or, anterior datei înregistrării acţiunii în contestarea dispoziţiei nr. 2487/2007, a deschis o procedură la Tribunalul Vaslui, privind obligaţia de „a face". Această procedură s-a finalizat prin emiterea noii dispoziţii, din 11 ianuarie 2010.
3. În mod greşit, instanţa de apel a constatat că, în cea de-a doua contestaţie, recurentul nu mai poate invoca motive de fond, ci doar aspecte care ţin de modificarea primei dispoziţii.
Or, este evident că, deoarece cea de-a doua dispoziţie a fost emisă ca urmare a unei hotărâri a tribunalului de contencios, prin care s-a dispus expres ca respectiva dispoziţie să fie motivată, aceste motive de fond trebuia luate în consideraţie şi judecate fiecare în parte.
Concluzionând, instanţa a practicat denegarea de dreptate, refuzând să judece cererea pe fond, soluţionând cauza numai pe excepţii şi depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).
4. Instanţa nu şi-a exercitat rolul său activ, deşi reclamantul i-a solicitat să verifice veridicitatea datelor puse la dispoziţie de către Primar. Instanţa nu a cerut lămuriri cu privire la cererile reclamantului, inclusiv cele privind daunele, încălcând, astfel, formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 129 alin. (4) şi art. 304 pct. 5.
Curtea a preluat necritic afirmaţiile nereale ale entităţilor administrative, acordând mai mult decât s-a cerut şi ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).
A încălcat şi dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 al C.E.D.O., principiul priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, prin aceea că nu a obligat pe pârâţi (primar/Primărie, prefect/Prefectură) să îşi execute lucrările prevăzute de lege, inclusiv controlul legalităţii dispoziţiei şi actelor premergătoare şi să angajeze răspunderea administrativă a acestora, în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi a Normelor de aplicare.
5. Instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al cererilor privind daunele, considerându-le „cereri noi", introduse pentru prima dată în apel, deşi au fost formulate încă la instanţa de fond (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Recurentul a solicitat casarea deciziei recurate şi soluţionarea tuturor capetelor de cerere din acţiunea introductivă.
La data de 24 iunie 2011, recurentul a înregistrat pe rolul acestei instanţe o cerere completatoare a motivelor de recurs depuse iniţial, arătând că pârâtul are în patrimoniu bunuri disponibile, care pot fi atribuite în compensare; legislaţia restituirii proprietăţilor preluate în mod abuziv este lipsită de efectivitate, instanţa a încălcat principiul egalităţii armelor în procesul civil, precum şi cel al imparţialităţii instanţei, hotărârea este nemotivată.
A evocat mai multe hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, precum şi ale C.E.D.O.
Intimatul pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Criticile formulate prin cererea de recurs completatoare nu vor fi analizate de această instanţă, mai puţin cea privind nemotivarea deciziei, deoarece au fost depuse cu depăşirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea recursului [art. 303 alin. (1) cu referire la art. 301 C. proc. civ., respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate], Decizia fiind comunicată recurentului la data de 22 februarie 2011şi motivele de recurs în completare fiind înregistrate, cum s-a arătat mai sus, la 20.06.2011. De asemenea, motivele respective, redate în precedent, nu constituie motive de ordine publică, astfel încât să poată fi primite şi analizate în afara termenului de motivare a recursului.
Cât priveşte critica referitoare la nemotivarea deciziei, întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta reprezintă un motiv de ordine publică, deoarece, în absenţa prezentării considerentelor pentru care instanţa a pronunţat o anumită soluţie, nu se poate exercita controlul judiciar.
Analizând Decizia civilă atacată din perspectiva criticilor formulate prin cererea iniţială de recurs, a motivului de ordine publică arătat, precum şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 şi 9, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Contrar susţinerilor recurentului, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi refuzat să verifice criticile formulate de acesta în legătură cu pretinsele nelegalităţi ale dispoziţiei atacate în prezentul Dosar, nr. 44 din 22 ianuarie 2010.
Instanţa şi-a motivat soluţia sub acest aspect, determinat de faptul că susţinerile reclamantului vizează chestiuni de fond ale soluţionării notificării pentru imobilul din prezentul litigiu, notificare care a fost deja rezolvată printr-o dispoziţie anterioară celei atacate în dosarul de faţă, respectiv prin dispoziţia din 15 iunie 2007 emisă de primarul municipiului Bârlad, în faza prealabilă administrativă, respectiv prin hotărâre judecătorească, în faza ulterioară a judecăţii, şi anume sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia nr. 93 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi şi irevocabilă prin Decizia nr. 40 din 7 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
De asemenea, s-a raportat la puterea de lucru judecat a hotărârilor sus-menţionate, precum şi la faptul că, prin cea de-a doua dispoziţie, contestată în litigiul de faţă, s-a procedat doar la individualizarea imobilului, acelaşi cu cel din procesul anterior, astfel încât numai sub acest aspect ar fi putut fi formulate critici ale dispoziţiei în prezentul dosar.
Prin urmare, nu se poate considera că „refuzul" instanţei de a verifica chestiunile de fond ale pretenţiilor reclamantului, bazate pe pretinsa încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 sau ale HG nr. 498/2003 (în prezent, abrogată), este nejustificat.
2. Susţinerile privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, nu pot fi analizate, deoarece motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, recurentul nearătând care este actul juridic, în sens de convenţie sau de act unilateral, care a fost interpretat în mod greşit şi în ce au constat greşelile instanţei.
În ceea ce priveşte trimiterea instanţei de apel la sentinţa civilă nr. 51 din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, un astfel de considerent nu se regăseşte în Decizia atacată, singura hotărâre la care a făcut referire Curtea fiind sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a aceleiaşi instanţe, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamant împotriva dispoziţiei din 15 iunie 2007 emisă de primarul municipiului Bârlad.
Oricum, pronunţarea sentinţei civile nr. 51/CA din 27 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, nu prezintă relevanţă în sensul modificării deciziei recurate în prezentul dosar, deoarece, prin această hotărâre, s-a dispus doar obligarea primarului municipiului Bârlad să emită dispoziţie motivată în legătură cu notificarea formulată de reclamant pentru imobilul din litigiul de faţă, fără ca, prin această hotărâre, să se dea o rezolvare pe fondul pretenţiilor din notificare.
Prin urmare, invocarea sentinţei civile sus-menţionate nu este de natură să justifice posibilitatea reclamantului de a relua, în litigiul de faţă, aspecte ce vizează fondul cererii sale în legătură cu imobilul din Bârlad, B-dul R. şi care au făcut obiectul unei judecăţi anterioare, finalizate printr-o altă hotărâre, respectiv sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă.
3. Susţinerile din cadrul acestui motiv de recurs pun în discuţie posibilitatea recurentului de a invoca, în prezenta cauză, aspecte ce ţin de fondul notificării sale, mai precis, de forma de reparaţie cuvenită pentru bunul imposibil de restituit în natură, şi care vor fi analizate din perspectiva existenţei unei hotărâri anterioare rămase irevocabile, care a soluţionat aceste aspecte, şi a incidenţei principiului puterii de lucru judecat în sensul art. 1200 pct. 4 şi 1202 C. civ.
Prin urmare, prezenta instanţă va avea în vedere motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu pe cel reglementat de art. 304 pct. 4 din acelaşi cod.
Chiar dacă recurentul invocă, în legătură cu acest aspect, denegarea de dreptate de care se face vinovată instanţa, în opinia sa, problema în discuţie nu poate fi analizată ca reprezentând o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti. Aceasta din urmă presupune, prin definiţie, un act comisiv, şi anume ca instanţa, prin soluţia pronunţată, să fi intrat în sfera atribuţiilor unei alte puteri, respectiv cea executivă sau cea legislativă.
Denegarea de dreptate, în sensul art. 3 C. civ., implică un refuz de judecată, în consecinţă, o chestiune contrară depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, care presupune, cum s-a arătat deja, o activitate din partea instanţei care nu se circumscrie, însă, celei de judecată.
Cât priveşte critica în sine, Curtea de Apel a considerat în mod corect că, în prezentul litigiu, nu mai pot fi supuse dezbaterii părţilor chestiuni de fond ale modalităţii de rezolvare a notificării formulate de reclamant în legătură cu imobilul în litigiu, inclusiv din perspectiva formei de reparaţie cuvenită acestuia, deoarece aceste aspecte au format obiectul unui alt litigiu, finalizat prin hotărâre rămasă irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui, menţionată mai sus.
Prin această hotărâre s-a respins contestaţia formulată de reclamantul din dosarul de faţă împotriva dispoziţiei din 15 iunie 2007 emisă de Primarul municipiului Bârlad, prin care s-a rezolvat notificarea părţii menţionate pentru imobilul din Bârlad, B-dul R., construcţie şi teren în suprafaţă de 410 m.p., în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Unitatea deţinătoare a reţinut că imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece construcţia a fost demolată, iar terenul este ocupat de blocuri de locuinţe şi lucrări de sistematizare aferente acestora, forma de restituire în echivalent dispusă de Primar fiind confirmată de instanţe, în toate fazele procesuale ale litigiului anterior. Instanţele au reţinut, din perspectiva restituirii în natură a imobilului pretins, aceleaşi impedimente redate în dispoziţia Primarului, iar cât priveşte reparaţia în echivalent sub forma compensării cu alte bunuri, au reţinut că reclamantul nu a optat pentru bunurile disponibile din patrimoniul unităţii deţinătoare, în lipsa acordului acestuia, forma de reparaţie respectivă neputând fi acordată.
Prin dispoziţia din 11 ianuarie 2010 emisă de primarul municipiului Bârlad, ce formează obiectul dosarului de faţă, s-a dispus completarea art. 1 din dispoziţia anterioară, din 15 iunie 2007, în sensul individualizării imobilului pentru care s-a formulat notificare şi s-a propus acordarea despăgubirilor în echivalent în condiţiile legii speciale, respectiv „construcţie cu destinaţia de locuinţă, având suprafaţa utilă de 90,75 mp, precum şi teren în suprafaţă de 410,00 m.p."
Prin acest act nu s-a stabilit o altă formă de reparaţie decât cea dispusă prin dispoziţia nr. 2487/2007 şi nici nu s-ar fi putut proceda în acest sens, faţă de cele stabilite în litigiul anterior, în mod irevocabil.
Din această perspectivă, Curtea de Apel, a reţinut în mod corect puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1358/2007 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă, care a confirmat, în condiţiile arătate mai sus, forma de reparaţie în echivalent sub forma despăgubirilor acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De asemenea, a reţinut în mod corect şi efectele hotărârii rămase irevocabilă din litigiul anterior, în sensul că aceasta nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre pronunţată într-un proces ulterior.
Acest efect este rezultatul aspectului pozitiv al lucrului judecat, care implică, astfel cum a reţinut şi Curtea, înlăturarea posibilităţii contrazicerii a două hotărâri judecătoreşti.
În raport de forma de reparaţie stabilită în mod irevocabil, în litigiul anterior, şi de efectele puterii de lucru judecat, în sensul art. 1202 C. civ., precum şi de conţinutul dispoziţiei nr. 44/2010, în mod corect, Curtea de Apel a considerat că, în litigiul de faţă, nu se mai poate rediscuta reparaţia cuvenită reclamantului, cu consecinţa imposibilităţii schimbării acesteia, astfel cum încearcă să obţină partea menţionată.
De asemenea, necercetarea susţinerilor reclamantului în legătură cu chestiunea în discuţie nu este rezultatul unui refuz de judecată, în sensul art. 3 C. civ., ci al efectelor puterii de lucru judecat a hotărârii rămase irevocabilă în procesul anterior.
4. Pentru argumentele prezentate mai sus, nu trebuia ca instanţa de apel să verifice relaţiile furnizate de pârât în legătură cu existenţa sau nu a unor bunuri disponibile în patrimoniul său, care să poată fi acordate în compensare, deoarece acest aspect vizează necesitatea unui anumit probatoriu ce trebuie administrat. Or, probatoriul se circumscrie dovedirii unor aspecte ce pot forma obiect al judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă în ceea ce priveşte forma de reparaţie cuvenită reclamantului pentru imobilul în litigiu.
Ca atare, nu se poate reţine încălcarea rolului activ, de către instanţa de apel, astfel cum este reglementat acest principiu în dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
Cât priveşte necesitatea solicitării de lămuriri cu privire la cererile formulate de reclamant, inclusiv a celor în despăgubiri, critica este imprecisă, recurentul nearătând în mod concret ce aspecte, care nu au fost avute în vedere de instanţă, ar fi condus la pronunţarea unei alte soluţii în cauză.
În plus, cu privire la cererile de despăgubiri formulate în dosarul de fond, instanţa de apel a considerat, faţă de modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv la valoarea de piaţă a imobilului, conform standardelor internaţionale, că se realizează o justă şi integrală reparaţie pentru reclamant, astfel încât nu se impune acordarea altor daune. Faţă de acest considerent, nu erau relevante lămuriri suplimentare în ceea ce priveşte daunele solicitate, din moment ce, potrivit instanţei, reparaţia în echivalent, acordată reclamantului, în condiţiile Legii nr. 10/2001 era integrală şi nu i se cuveneau alte despăgubiri. În consecinţă, nu se poate reţine lipsa rolului activ, astfel cum pretinde reclamantul, şi nici încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nefiind, astfel, întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5.
Afirmaţia privind depăşirea limitelor de învestire, de către instanţa de apel, sub forma lui plus petita (mai mult decât s-a cerut) şi, respectiv, extra petita (ceea ce nu s-a cerut), este nefondată, deoarece acest motiv de modificare presupune ca hotărârea recurată, în urma admiterii apelului, să soluţioneze fondul cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este cazul în speţă, prin Decizia atacată în prezentul dosar fiind respins apelul declarat de reclamant. În consecinţă, nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Referitor la încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din C.E.D.O. şi a priorităţii dreptului comunitar, susţinerile recurentului în acest sens nu se circumscriu încălcării principiilor enunţate.
În contextul obiectului speţei de faţă, nu rezultă, din expunerea criticilor formulate, la ce fel de acte se referă recurentul, atunci când pretinde că, prin soluţia pronunţată, pârâtul primarul municipiului Bârlad ar fi trebuit să fie obligat să le efectueze şi în ce sens, în cauză, este afectat dreptul la un proces echitabil. Acest din urmă drept se referă, în esenţă, la respectarea principiilor ce guvernează procesul civil şi a garanţiilor procesuale, şi nu implică o anumită soluţie pe fondul cauzei, pretinsă de parte.
Referitor la obligarea prefectului să-şi exercite controlul de legalitate asupra dispoziţiilor emise de primar, obiectul litigiului de faţă nu permite verificarea criticilor în legătură cu acest aspect, astfel cum s-a arătat, dosarul vizând o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în raport de care s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a I.P.J. Vaslui.
În ceea ce priveşte încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, nici această critică nu poate fi analizată, deoarece recurentul nu a precizat care dispoziţie din legislaţia naţională a fost aplicată cu încălcarea dreptului comunitar şi, corelativ, ce normă comunitară, ignorată de instanţe, ar fi permis ca reclamantul să obţină câştig de cauză în procesul de faţă.
5. Susţinerile privind greşita concluzie a instanţei cu privire la cererile de despăgubiri ca reprezentând cereri noi în condiţiile art. 294 C. proc. civ. nu vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece textul respectiv nu are în vedere încălcarea dispoziţiilor de procedură civilă, astfel cum susţine partea în cadrul acestui motiv de recurs, ci interpretarea greşită a actelor juridice civile, a actelor de drept substanţial.
Analizând aceste susţineri din perspectiva art. 304 pct. 5 din acelaşi cod, caz de casare căruia i se circumscriu, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a considerat că cererile în despăgubiri sunt cereri noi, în sensul art. 294 C. proc. civ., ci că dovezile în legătură cu cuantumul despăgubirilor nu au fost solicitate la fond, ceea ce împiedică încuviinţarea lor direct în apel.
Motivarea Curţii pe acest aspect este subsidiară argumentului de fond privind respingerea cererilor în despăgubiri, redată mai sus, astfel încât nu se impune a fi analizată, cu atât mai mult cu cât recurentul nu precizează de ce i s-ar datora asemenea despăgubiri, în plus faţă de reparaţia acordată în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la nemotivarea deciziei, critica este nefondată, hotărârea Curţii cuprinzând argumentele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, astfel cum au fost redate mai sus, corespunzător cerinţelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din acelaşi cod.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.G.Ş. împotriva deciziei nr. 16 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5471/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5464/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
