ICCJ. Decizia nr. 5471/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5471/2011
Dosar nr. 1450/99/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1214 din 02 iunie 2010 a Tribunalului Iaşi, s-a admis în parte acţiunea reclamantului M.I.J. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro echivalentul în RON la data plăţii cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a respins cererea de constatare a caracterului politic al condamnării şi a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:
Prin hotărârea nr. 390/1991 comisiei de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 s-a constatat că reclamantul a fost privat de libertate pe motive politice în perioada 16 martie 1950-22 aprilie 1953.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute de art. 258-261, 268, 323-329 C. pen. din 1936 republicat în 1948, cu modificările şi completările ulterioare.
La stabilirea cuantumului daunelor morale pretinse, s-au avut în vedere perioada arestării de 3 ani, afectarea reputaţiei condamnatului şi a familiei sale în comunitate şi stigmatul de condamnat politic, atingerea adusă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, lipsirea de posibilitatea de a-şi continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare pentru el şi familia sa, precum şi faptul că reclamantul nu a primit despăgubiri băneşti sau de altă natură de la stat conform Decretului-Lege nr. 118/1990.
În raport de aceste considerente, Tribunalul a admis acţiunea în parte şi a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 10.000 euro în echivalent în RON la data plăţii efective cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit şi a respins restul pretenţiilor ca nefondate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul M.I.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul cuantumului daunelor acordate, doar de 10.000 euro în raport de trauma suferită în plan fizic şi psihic, precum şi repercusiunile în planul vieţii private chiar şi după momentul eliberării sale.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât sentinţa pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conţine motive contradictorii, în sensul că, deşi admite în parte acţiunea reclamantului în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, totuşi respinge ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării.
Apelurile au fost respinse de Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 126 din 22 septembrie 2010, instanţa de apel reţinând următoarele:
Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamantul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 381/1950 a Tribunalului Militar Iaşi la pedeapsa de 3 ani închisoare corecţională pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 327 alin. (3) şi art. 261 C. pen., coroborat cu Decretul-Lege nr. 856/1938, acesta fiind arestat la data de 16 martie 1950 şi liberat la 22 aprilie 1953. Incontestabil privarea de libertate a reclamantului în perioada 1950-1953 i-a adus o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestuia, lezându-i demnitatea, onoarea şi libertatea individuală, a produs suferinţe pe plan moral şi social, însăşi dispoziţiile Legii nr. 221/2009 prin domeniul său de aplicare, recunoscând posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În cauză, ca urmare a faptului că reclamantul a produs acel minim de argumente şi indicii din care a rezultat măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin condamnarea sa politică, în mod corect şi legal instanţa de fond a cuantificat despăgubirile acordate ce urmează să compenseze prejudiciul moral suferit de reclamant, la 10.000 euro.
Susţinerile apelantului M.I.J. că în speţe similare s-au acordat despăgubiri mult mai substanţiale decât cele ce i-au fost acordate lui, au fost apreciate ca nefiind de natură a schimba sentinţa fondului.
În ceea ce priveşte apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel, a apreciat că hotărârea primei instanţe este motivată în fapt şi în drept, eventualele inadvertenţe ale motivării au fost suplinite prin motivarea deciziei de instanţa de apel, astfel încât cauza nu a fost fi trimisă spre rejudecare la tribunal.
Împotriva deciziei civile nr. 126 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, a declarat recurs reclamantul care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate.
Decizia Curţii de Apel Iaşi, este nelegală fiind dată cu aplicarea şi interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Se susţine că daunele acordate sunt prea mici, raportat la suferinţa pe care a îndurat-o, fiind calculate la 9 euro pentru fiecare zi de detenţie, instanţa de apel aplicând în mod eronat criteriile legale în aprecierea cuantumului despăgubirilor.
Recurentul mai consideră că se creează o discriminare între persoanele care deja au beneficiat de efectele Legii 221/2009, obţinând prin sentinţe judecătoreşti daune de peste 500.000 euro şi reclamantul care a primit despăgubiri într-un cuantum modic.
Se consideră că există, totodată, o evidentă discriminare (încălcându-se art. 14 din C.E.D.O.) în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce se poate acorda foştilor deţinuţi politici şi despăgubirile neplafonate ce se pot acorda în condiţiile art. 504 C. proc. pen. condamnaţilor pe nedrept din perioada contemporană.
Recurentul susţine că lipsirea de libertate a avut repercusiuni şi în planul vieţii private, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989, viaţa familială, imaginea şi chiar sursele de venit.
Această critică vizează lipsa de temei legal a hotărârii instanţei care nu a ţinut seama, în evaluarea prejudiciului cauzat, de daunele provocate în perioada detenţiei, cât şi de consecinţele ireparabile pe care hotărârea de condamnare le-a lăsat asupra întregii vieţi, analiză în cadrul căreia o atenţie deosebită trebuia acordată torturii la care a fost supus pe perioada detenţiei reclamantul.
Analizând Decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea recurată trebuie să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii.
În cauza pendinte, instanţele de judecată au avut în vedere în mod just, la stabilirea întinderii compensaţiei acordate pentru condamnarea politică suferită în perioada regimului comunist, criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, acest text de lege fiind interpretat şi aplicat în mod legal.
Este de netăgăduit că orice condamnare şi lipsire de libertate pe nedrept produce celui în cauză suferinţe în plan psihic şi fizic, asemenea măsuri lezează demnitatea şi onoarea, sănătatea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, astfel că reclamantul, care se găseşte într-o asemenea situaţie, incontestabil a suferit un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Criticile recurentului reclamant ce vizează, în esenţă, acordarea de despăgubiri într-un cuantum prea mic, în opinia sa, nu pot fi primite, deoarece, la stabilirea acestui cuantum (de 10.000 euro), instanţele de judecată au avut în vedere consecinţele negative suferite pe plan psihic şi fizic de reclamant ca urmare a condamnării sale din motive politice, prin raportare la importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care victima a perceput consecinţele vătămării, luând în considerare şi durata privării de libertate.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei, aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie – o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi refuzată nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru victimă, şi aceasta pentru că, cuantumul daunelor morale acordate de instanţe nu este stabilit în mod arbitrar, ci este rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei prin raportare la intensitatea şi durata suferinţelor psihice şi fizice încercate de victimă, determinate de gravitatea vătămărilor ce i-au fost aduse cinstei, onoarei, demnităţii, sănătăţii şi libertăţii individuale, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.
Repararea daunelor morale este şi trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nu e posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop e acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare pe căi indirecte oarecum – pentru suferinţele îndurate.
Cuantumul despăgubirilor băneşti acordate de instanţa de fond respectă principiul proporţionalităţii cu intensitatea şi gravitatea suferinţelor psihice încercate de reclamant, precum şi jurisprudenţa C.E.D.O. care a statuat în echitate şi în raport de circumstanţele cauzei, adoptând o poziţie moderată prin sumele rezonabile acordate.
Legalitatea hotărârii recurate se confirmă sub acest aspect al stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate, ceea ce face inoperant cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţinerile recurentului reclamant privind practica instanţelor de judecată în materia acordării despăgubirilor, în condiţiile art. 504 C. proc. pen., şi practica neunitară a instanţelor de judecată nu pot fi primite, ele nu constituie critici de nelegalitate a deciziei recurate, ce ar putea atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.I.J. împotriva deciziei nr. 126 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5468/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5467/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
