ICCJ. Decizia nr. 5468/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5468/2011
Dosar nr. 9017/1/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul 7240/3 din 27 februarie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, contestatoarea I.V.C. a formulat contestaţie împotriva deciziei din 30 ianuarie 2006 emisă de către intimata A.P.P.S.-R.A.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat în esenţă, că, prin Decizia contestată s-a respins cererea prin care contestatoarea a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 261,60 m.p. (din care 43,08 m.p. sunt ocupaţi de construcţia reprezentând pensiunea P.) situat în P.A., str. A.P., jud. Braşov.
A susţinut contestatoarea că a dovedit, prin actele depuse, faptul că acest teren a aparţinut bunicului său, defunctul G.I., făcând parte dintr-o parcelă cu o suprafaţă mai mare, că terenul a fost preluat în mod abuziv, în anul 1950, iar o parte a lui a reintrat în posesia moştenitorilor fostului proprietar ca urmare a formulării unor acţiuni în revendicare.
La data de 29 septembrie 2006, contestatoarea a formulat precizări la cererea de chemare în judecată, arătând că solicită anularea deciziei contestate şi emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă notificarea sa şi să fie pusă în posesie asupra imobilului a cărui restituire a cerut-o.
Prin sentinţa civilă nr. 929 din 22 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, a fost admisă contestaţia astfel formulată, dispunându-se anularea deciziei contestate şi obligarea intimatei la restituirea către contestatoare a terenului în suprafaţă de 261,6 m.p. situat în oraşul P.A., str. A.P., jud. Braşov, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reţinut instanţa că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în litigiu se întinde până la limita construcţiei reprezentând pensiunea P. şi cuprinde şi o construcţie (C1) în suprafaţă de 28.19 m.p., alte două construcţii de tip uşor (C2 şi C3) în suprafaţă de 4.81 m.p şi respectiv 5.96 m.p. precum şi două guri de canalizare despre care contestatoarea a afirmat că au fost construite de bunicul său în anul 1930. Cum aceste edificii sunt construcţii uşoare şi nu fac parte din structura efectivă a pensiunii P., a apreciat instanţa că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat de către contestatoare.
S-a mai reţinut că propunerea făcută de către expert, la solicitarea reprezentantului intimatei, privitoare la restituirea unei alte porţiuni de teren în compensarea celui care este afectat de construcţii, nu poate fi avută în vedere, nefiind legală, pentru că nu se poate dispune restituirea unui teren care nu a fost niciodată în proprietatea autorului contestatoarei.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a stabilit în sarcina intimatei obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata, care a susţinut că, autorul contestatoarei a deţinut în proprietate o suprafaţă de 870 m.p., iar prin sentinţa civilă nr. 1638/1995 pronunţată de Judecătoria Braşov au fost puşi în posesie, contestatoarea I.V.C. şi numitul I.M.G., cu imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 608, 4 m.p. din cel care a aparţinut autorului menţionat.
Susţine apelanta că, prin sentinţa apelată, s-a dat mai mult decât s-a cerut pentru că prin notificarea formulată de către contestatoare s-au cerut compensaţii pentru terenul care este ocupat de construcţiile reprezentând anexe ale pensiunii P. Instanţa, deşi a reţinut aplicabilitatea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu a avut în vedere şi prevederile din Normele Metodologice privitoare la aplicarea normei menţionate.
Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat, prin Decizia civilă nr. 33A din 21 februarie 2008, reţinând că prin normele juridice cu caracter special din Legea nr. 10/2001 se instituie regula potrivit căreia reparaţiile care se acordă pentru imobilele preluate abuziv trebuie făcută în natură, iar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se realizează numai în situaţii de excepţie, şi anume atunci când nu este posibilă reparaţia prin restituirea în natură a bunurilor respective.
Cum probatoriul administrat în cauză nu a relevat că respectiva porţiune de teren ar fi ocupată chiar de clădirea ce reprezintă ensiunea P., s-a constatat că pe această suprafaţă există numai anexe care nu fac parte efectiv din structura pensiunii, ci sunt construcţii uşoare, instanţa de fond s-a pronunţat în mod just asupra cererii de restituire, corespunzător solicitării concrete a contestatoarei -petente şi exigenţelor legii speciale menţionate care stabileşte cu precădere dreptul persoanelor prevăzute de art. 4 din lege de a beneficia de măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a bunurilor imobile preluate abuziv.
În ceea ce priveşte referirea apelantei la prevederile art. 10.3 în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Curtea a constatat că, deşi se susţine neobservarea lor de către instanţa de fond, nu se indică relevanţa acestei reglementări în raport de situaţia de fapt concret reţinută în speţă.
Împotriva deciziei civile nr. 33A din 21 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă, a declarat recurs intimata R.A.A.P.S. care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate.
Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că petenta avea posibilitatea să îşi completeze dosarul de notificare cu acte prin care să îşi dovedească calitatea de persoană îndreptăţită; că R.A.A.P.P.S. a solicitat petentei aceste documentele prin adresa din 06 februarie 2003, acte care nu au fost depuse până la data emiterii deciziei.
Cu privire la identificarea imobilului, cu limite şi vecinătăţi, se susţine că numai contestatoarea trebuia să depună planurile terenului solicitat sau trebuia efectuată o expertiză topo care să stabilească poziţionarea şi vecinătăţile imobilului ce face obiectul notificării.
Printr-un alt motiv de recurs, se susţine că, instanţa de fond, dar şi cea de apel au dat mai mult decât s-a cerut. Astfel se susţine că petenta, prin notificarea formulată ce a fost soluţionată prin Decizia a cărei anulare a fost cerută, a solicitat ca pentru suprafaţa de 43,08 m.p. teren să-i fie acordate compensaţii, ori instanţa de fond a restituit în natură întreaga suprafaţă de 261,60 m.p. teren.
În mod greşit, faţă de construcţia şi gurile de canal existente pe terenul în litigiu, instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Se reiterează faptul că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au avut în vedere şi dispoziţiile de aplicare ale art. 10 alin. (3) cuprinse în Normele de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
În drept, se întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu pot fi primite pentru considerentele ce succed:
Motivul de modificare reglementat de art. 309 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă nu este incident în cauză. Atât prin notificarea din 03 august 2001 formulată, cât şi prin cererea de chemare în judecată şi, ulterior, prin precizarea din faţa primei instanţe, reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 261,6 m.p., făcând menţiunea că are cunoştinţă că o suprafaţă de 43,08 m.p. ar fi ocupată de clădirea pensiunea P., situaţie în care acceptă compensaţii pentru această suprafaţă.
Prin restituirea în natură a suprafeţei de 261,6 m.p. teren, instanţele de judecată nu au acordat mai mult decât s-a cerut, aşa cum susţine recurenta, ci s-au pronunţat asupra cererii de restituire, corespunzător solicitării concrete a reclamantei.
Nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În raport de expertiza tehnică efectuată în cauză, Curtea de Apel, a reţinut în mod just că, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea terenului solicitat în natură, măsură dispusă în mod legal de instanţa de fond.
Nu se verifică astfel susţinerile recurentei privind lipsa înscrisurilor care să ateste categoria juridică şi poziţionarea terenului în litigiu sau oportunitatea efectuării unei alte expertize topografice, câtă vreme această probă cu expertiză a fost administrată la instanţa de fond, a fost identificat terenul în suprafaţă de 261,6 m.p. ca fiind liber, acele anexe care se află pe acest teren fiind construcţii uşoare, ce nu fac part efectiv din structura pensiunea P.
Cum instanţa de apel a confirmat situaţia de fapt reţinută în considerentele sentinţei ale instanţei de fond, Înalta Curte va examina aplicarea dispoziţiilor legale de către instanţă.
Faţă de împrejurarea că acea porţiune de teren de 43,09 m.p. nu este ocupată de clădirea ce reprezintă pensiunea P., ci aşa cum s-a reţinut, acele construcţii anexe constituie construcţii uşoare, Înalta Curte constată că în mod just instanţele de fond au interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora imobilele se restituie de regulă, în natură, măsurile reparatorii prin echivalent acordându-se numai în situaţiile în care nu este posibilă restituirea în natură a unor asemenea bunuri.
De asemenea, dispoziţiile art. 10 pct. 3 din HG nr. 202/2007 prevăd că restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere, pentru a nu afecta căile de acces, iar existenţa, pe terenul respectiv, a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele, împiedică această modalitate de reparaţie.
Restituirea suprafeţei de teren în cauză nu încalcă aceste dispoziţii legale, deoarece acel teren nu este afectat de amenajări destinate nevoilor comunităţii, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, neputând fi primite criticile recurentei nici sub acest aspect.
Celelalte susţineri ale recurentei intimatei privind nedepunerea de către reclamantă a unor înscrisuri cu care să-şi completeze dosarul depus nu pot face obiectul analizei în faţa instanţei de recurs, motivul de netemeinicie reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. fiind abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În concluzie, Curtea de Apel, a procedat la o corectă aplicare a prevederilor legale incidente, ce reglementează regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în concordanţă cu principiul respectării dreptului de proprietate privată, conform art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei civile ca legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 33/A din 21 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5475/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5471/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
