ICCJ. Decizia nr. 5475/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5475/2011
Dosar nr. 9360/1/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data 15 noiembrie 2010 de contestatoarea M.M.a formulat prezenta contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2437 din 22 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut că deşi s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanţa de judecată nu le-a acordat. Pe de altă parte, în motivarea contestaţiei s-a susţinut că, instanţa a săvârşit şi o altă eroare materială, constând în atribuirea unei alte suprafeţe de teren, cauzată de insuficienta analiză a expertizei şi a schiţei întocmite de expert.
Analizând prezenta contestaţia în anulare, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 2437 din 22 aprilie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de reclamanta M.M.şi pârâţii primarul oraşului Z. şi Primăria Z. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 82/A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa atacată îh sensul că a obligat pârâtul primarul oraşului Z. să emită o nouă dispoziţie prin care să propună C.C.S.D. acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul se stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, îh suprafaţă de 158,5 m.p., înscris în C.F. P. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată intimata să plătească reclamantei suma de 1.524 RON cheltuieli de judecată în apel.
Primul motiv de recurs împotriva deciziei civile nr. 82/2009 formulat de recurenta-reclamantă a vizat întinderea dreptului de proprietate în limita căruia este îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 10/2001.
Pornind de la premisa că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a dispune restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar nu de a crea o îmbogăţire fără just temei şi că restituirea acestor imobile presupune stabilirea prealabilă a existenţei dreptului de proprietate asupra bunurilor în patrimoniul notificatorilor sau al autorilor lor, Înalta Curtea a apreciat ca nefondate criticile formulate de reclamantă sub aspectul dovedirii întinderii dreptului de proprietate în cauză.
Al doilea motiv de recurs vizează greşita interpretare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenta considerând că este îndreptăţită la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în prima fază procesuală.
Nici această critică nu a fost primită, deoarece, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, pe parcursul desfăşurării litigiului în primă instanţă, reclamanta nu a formulat o astfel de cerere. Acordarea cheltuielilor de judecată în aceste condiţii ar fi însemnat o încălcare a principiului disponibilităţii şi a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce ar fi atras nelegalitatea hotărârii pronunţate.
Nici recursul promovat de pârâţii primarul oraşului Z. şi Primăria oraşului Z. nu a fost primit, deoarece în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, prin art. 21 alin. (4), primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire.
Potrivit acestor dispoziţii legale, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, primăria era entitatea obligată la restituire, având, în calitate de unitate deţinătoare notificată, calitate procesuală pasivă în contestaţia formulată împotriva dispoziţiei emise.
Prin urmare, nefiind persoana juridică deţinătoare, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, C.N.A.D.N.R SA nu poate fi obligată la emiterea unei dispoziţii în soluţionarea notificării formulate de reclamantă în temeiul acestei legi.
Nici motivul de recurs ce vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 274 C. proc. civ. nu a fost considerat ca fiind fondat, deoarece prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, iar Înalta Curte a apreciat că, prin Decizia recurată, fiind admis apelul declarat de reclamantă, a existat o culpă procesuală în sarcina intimaţilor, instanţa de apel făcând o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Pe fondul contestaţiei în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată.
Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia.
Susţinerile contestatoarei M.M., vizează, pe de o parte neacordarea cheltuielilor de judecată, iar pe de altă parte, neanalizarea de către instanţa de recurs a raportului de expertiză întocmit în cauză, contestându-se, în esenţă, întinderea suprafeţei de teren cu privire la care ar exista, în opinia contestatoarei, unele inadvertenţe.
Aceste critici privesc exclusiv fondul cauzei în legătură cu aprecierea unor probe administrate şi cu soluţia pronunţată pe fond, critici ce nu pot fi primite, întrucât contestaţia în anulare nu implică reexaminarea sau reaprecierea fondului.
Faţă de cele ce preced, se constată că, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ., astfel că se impune respingerea contestaţiei în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.M.împotriva deciziei nr. 2437 din 22 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5473/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5468/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
