ICCJ. Decizia nr. 5525/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5525/2011
Dosar nr. 39949/3/2008
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă la data de 23 octombrie 2008 şi precizată ulterior, reclamanţii B.E., B.G., B.M. şi B.E. au chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. şi C.I.A.N. din cadrul Primăriei A., solicitând anularea parţială şi respectiv completarea deciziei din 10 septembrie 2008 emisă de A.V.A.S. cu obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor pentru terenul aferent clădirii înscrise în C.F., în suprafaţă de 132 m.p. şi completarea deciziei atacate cu obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor pentru construcţiile demolate: o casă de piatră cu trei apartamente şi anexe gospodăreşti-magazie de lemne, W.C. şi grajd pentru cai şi vaci, conform evaluării aflate în Dosarul nr. 2789/2003 al comisiei de analiză pe Legea nr. 10/2001 din cadrul primăriei A.
Prin sentinţa civilă nr. 1353 din 23 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.I.A.N. din cadrul Primăriei A. şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceasta pârâta; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a fost modificată în parte dispoziţia atacată, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor şi pentru terenul aferent construcţiei (magazie) înscrisă iniţial în C.F., transcrisă, în suprafaţă de 132 m.p., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale actului atacat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia din 21 septembrie 2010, a respins, ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei sus-menţionate, respinge, ca inadmisibilă în apel, cererea contestatorilor având ca obiect emiterea unei noi dispoziţii de către Primăria A. sau completarea dispoziţiei nr. 362/2001, pentru considerentele ce urmează.
Curtea a constatat corectă soluţia tribunalului de recunoaştere a dreptului reclamanţilor de persoane îndreptăţite la masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 132 m.p., deoarece potrivit extraselor C.F. depuse la dosar, imobilul înscris iniţial,compus din casă de piatră şi curte intravilan, în suprafaţă totala de 432 m.p., a fost proprietatea numiţilor B.F., B.A., B.F., I.B. şi B.V., şi a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 119/1948.
Prin încheierea nr. 97 din 16 ianuarie 1997, imobilul a fost parcelat în -construcţie formată dintr-o magazie, în suprafaţă de 132 m.p., intabulându-se dreptul de proprietate în favoarea SC B. SA şi curte în suprafaţă de 300 m.p., în proprietatea Statului Român.
Reclamanţii au calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari ai imobilului în litigiu, aşa cum rezultă din certificatele de calitate de moştenitor X din 25 februarie 2003, Z din 25 februarie 2003, W din 25 februarie 2003, Y din 25 februarie 2003 şi Q din 25 februarie 2003 eliberate de B.N.P. D.M.
Dezmembrarea proprietăţii de 432 m.p. în două numere topografice nu a produs o "dispariţie" a celor 132 m.p., după cum nu operaţiunea de dezmembrare a produs un transfer al proprietăţii, pentru a se interpreta că, deşi anterior dezmembrării autorii reclamanţilor au fost proprietarii întregului teren de 432 m.p., totuşi după dezmembrare, ca efect al acestei dezmembrări, cei 132 m.p. nu ar mai fi fost parte a aceleiaşi proprietăţi iniţiale.
De aceea, susţinerile făcute de apelanta A.V.A.S. în sensul că la soluţionarea notificării prin Decizia atacată a avut în vedere imobilul astfel cum era înscris în C.F. ca fiind magazie de 132 m.p., nu poate fi primită în sensul pe care apelanta îl urmăreşte.
Suprafaţa de teren de 132 m.p. se află evidenţiată în patrimoniul SC B. SA, societate integral privatizată, astfel că în mod corect a fost reţinut de tribunal faptul că A.V.A.S., în considerarea art. 29 din Legea nr. 10/ 2001, avea a soluţiona prin Decizia atacată şi această pretenţie a reclamanţilor.
În ce priveşte apelul formulat de reclamanţi, Curtea a constatat că reclamanţii au învestit instanţele cu o contestaţie împotriva deciziei din 10 septembrie 2008 emisă de pârâta A.V.A.S., solicitând în mod expres prin cererea de chemare în judecată precizată la filele 13-16 dosar fond: „anularea parţială şi respectiv completarea deciziei atacate cu obligarea intimatei la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul (…) în suprafaţă de 132 m.p.); completarea deciziei atacate cu măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate, cu obligarea intimatei la acordarea de măsuri reparatorii: o casă de piatră cu 3 apartamente şi anexe gospodăreşti (magazie de lemne, W.C., grajd pentru cai şi vaci)". Şi în motivarea acestei precizări reclamanţii au arătat în mod expres că „A.V.A.S., prin Decizia atacată din 10 septembrie 2008 soluţionează în mod greşit dosarul: a) acordând masuri reparatorii doar pentru construcţia magazie în suprafaţa de 132 m.p., lăsând afară terenul aferent; b) ignorând acordarea masurilor reparatorii pentru construcţiile demolate (casa de piatră, magazie de lemne, W.C., grajd pentru cai şi vaci)".
Or, în raport de acest obiect, pretenţia de obligare a pârâtei A.V.A.S. la acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate a fost corect soluţionată de instanţa de fond în sensul respingerii, pentru motivul că, potrivit art. 32 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a acestei pretenţii de despăgubire pentru construcţiile demolate revenea Primăriei Municipiului A., iar nu A.V.A.S.
Curtea a înlăturat reţinerea instanţei de fond în sensul că prin notificarea nr. 586/2001 reclamanţii nu au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate şi referirea la incidenţa dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest argument poate fi cercetat; a considerat Curtea, numai în contradictoriu cu entitatea competentă legal să soluţioneze notificarea pentru construcţiile demolate, un asemenea considerent rămânând străin cauzei atâta timp cât în mod prioritar s-a constatat că A.V.A.S. nu avea competenţa legală să soluţioneze notificarea sub acest aspect.
În ce priveşte cererea făcută de reclamanţi în apel, prin precizările depuse, prin care aceştia au arătat că pretenţia de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate o formulează de fapt în contradictoriu cu Primarul A., solicitând obligarea Primăriei A. la emiterea unei noi dispoziţii sau la completarea dispoziţiei nr. 362/ 2001 în acest sens, Curtea a considerat că aceasta este formulată pentru prima oară în apel şi este în consecinţă inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamanţii nu au făcut dovezi din care să reiasă dreptul de proprietate al autorului lor asupra suprafeţei de teren de 132 m.p.
Reclamanţii, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând Decizia sub aspectul criticii formulate – calitatea de persoană îndreptăţită a reclamanţilor la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafaţa de teren de 132 m.p. – a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Notificarea reclamanţilor a vizat fostul imobil înscris iniţial în C.F.,compus din casă de piatră şi curte intravilan, în suprafaţă totală de 432 mp., în întregul său, astfel că această pretenţie cuprinde şi actualul imobil cu număr topo 1330/1, construcţie magazie, dar în mod logic şi evident şi terenul ocupat de aceasta.
Faptul că terenul ocupat de această magazie în suprafaţă de 132 mp. a fost proprietatea autorilor reclamanţilor este dovedit fără dubiu cu extrasele de carte funciară menţionate, referitoare la imobilul în întregul sau înscris iniţial în cartea funciară 615 A., nr. top 1330, cu suprafaţa totală de 432 mp., din care, prin scăderea suprafeţei de 300 mp. care a primit număr topografic 1330/2, rămâne suprafaţa de 132 mp. obiect al cauzei.
Înalta Curte, reţinând că dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (4) alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost aplicate corespunzător situaţiei de fapt pe deplin lămurite, va respinge, recursul declarat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 531A din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5532/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5473/2011. Civil → |
|---|
