ICCJ. Decizia nr. 5537/2011. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5537/2011

Dosar nr. 3351/107/2008

Şedinţa publică din 28 iunie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia a transmis Dosarul nr. 3351/107/2008 la această instanţă – fiind înregistrat la 17 noiembrie 2010 – cu menţiunea că avocata reclamantului C.O. a declarat oral recurs – în Şedinţa publică din 28 octombrie 2010 împotriva încheierii de şedinţă de la aceeaşi dată prin care s-a respins cererea de suspendare a judecăţii.

Prin Încheierea din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţia României, invocată de reclamant.

Prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la judecarea acestei excepţii.

Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii următoarele menţiuni: a)numele, domiciliul sau reşedinţa pârâtului, b) indicarea hotărârii care se atacă, c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor şi d) semnătura.

Din economia art. citat se deduce fără îndoială în primul rând că cererea de recurs – înăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. – trebuia să se prezinte într-o formă scrisă cu menţiunile imperativ prevăzute la punctele a) – d).

Se constată că în cauză cererea făcută oral în şedinţă publică nu a fost materializată în forma prevăzută de lege, în termenul legal, împrejurare în raport de care s-a constatat nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul C.O. împotriva încheierii de şedinţă din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5537/2011. Civil