ICCJ. Decizia nr. 5697/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5697/2011
Dosar nr. 21413/3/2009
Şedinţa publică din 4 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 278 din 25 februarie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins acţiunea reclamantului N.M., reţinându-se următoarele:
Prin notificarea din 3 mai, reclamantul N.M. a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, Str. C., imobil trecut în proprietatea statului.
Prin dispoziţia din 17 aprilie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a modificat art. 2 al dispoziţiei Primarului General din 25 aprilie 2007 şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 229,33 m.p. reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafaţă de 334 m.p. şi pentru 65,33 m.p. ce reprezintă 2/3 din construcţia demolată în suprafaţă de 98,00 m.p. din Bucureşti, Str.C., în favoarea persoanei îndreptăţite N.M.
Persoana îndreptăţită a formulat contestaţie, fiind aceeaşi persoană îndreptăţită care a formulat şi notificarea în baza Legii nr. 10/2001, adică doar reclamantul, nu şi soţia acestuia, N.I., cu atât mai mult cu cât nu s-a învederat, cu ocazia formulării notificării, calitatea acestuia de mandatar pentru aceasta din urmă (o soluţie contrară ar putea fi admisă doar în situaţia când o persoană distinctă de cea care a formulat notificarea ar contesta tocmai neindicarea sa în dispoziţia emisă, ceea ce nu este cazul în speţă).
Aşadar, în regimul juridic determinat de aplicarea Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală activă în acţiunea prin care s-a contestat actul de autoritate prin care s-a finalizat procedura administrativă aparţine persoanei menţionate în acest act, care a înregistrat notificarea în baza legii arătate, fără ca acest aspect să aibă consecinţe asupra regimului juridic al bunului restituit sau despăgubirilor acordate (bun propriu sau comun).
Pe fondul pricinii Tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 noiembrie 1967, numita R.A. a înstrăinat imobilul din Str.C., către R.A.A. căsătorit cu R.I., către R.T. şi către reclamantul N.M., căsătorit cu N.I., în indiviziune şi în cote egale de 1/3 fiecare. S-a mai reţinut că reclamantul a invocat faptul că a cumpărat de la părinţii săi R.A.A. şi R.I. încă o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, Str.C.
Prin dispoziţia din 17 aprilie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a modificat art. 2 al dispoziţiei Primarului General din 25 aprilie 2007 şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 229,33 m.p. reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafaţă de 334 m.p. şi pentru 65,33 m.p. ce reprezintă 2/3 din construcţia demolată în suprafaţă de 98,00 m.p. din Bucureşti, Str.C., în favoarea reclamantului N.M.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din actul normativ menţionat profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
În cauză, nu s-a putut reţine incidenţa acestor prevederi legale, întrucât situaţia premisă pentru aplicarea art. de mai sus este aceea în care imobilul este deţinut, la data preluării de către stat, de una sau mai multe persoane, iar numai o parte dintre moştenitorii acestora formulează cerere în temeiul Legii nr. 10/2001 beneficiind în consecinţă de dispoziţiile menţionate.
S-a reţinut că textul nu se aplică în cazul în care cel care a formulat cererea în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat recunoaşterea unui drept pentru întregul imobil, dar deţinea anterior preluării de stat doar o cotă parte din dreptul de proprietate asupra bunului în indiviziune cu altă persoană care nu a depus notificare.
Acesta nu are calitatea de moştenitor al persoanei îndreptăţite, ci este chiar persoana îndreptăţită, care nu poate dobândi însă prin efectul Legii nr. 10/2001 mai mult decât deţinea la data trecerii imobilului în proprietatea statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul N.M., iar prin Decizia civilă nr. 490 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, sectia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul anulării în parte a dispoziţiei din 17 aprilie 2009 şi înlăturării art. 1 al acestei dispoziţii, fiind menţinută dispoziţia din 25 aprilie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie au fost reţinute următoarele:
Prin dispoziţia din 25 aprilie 2007, Primarul General al Municipiului Bucureşti, a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, Str.C., formulată de reclamantul N.M.
Totodată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil compus din teren în suprafaţă de 344,00 m.p. şi construcţie demolată, în favoarea persoanei îndreptăţite N.M.
Deşi această dispoziţie a fost comunicată reclamantului, după aproximativ doi ani, respectiv la data de 17 aprilie 2009, aceeaşi instituţie a modificat-o şi a propus acordarea de despăgubiri numai pentru suprafaţa de 229,33 m.p. ce reprezintă cota de 2/3 din suprafaţa de 344,00 m.p. şi pentru 65,33 m.p. ce reprezintă cota de 2/3 din construcţia demolată în suprafaţă construită desfăşurată de 98,00 m.p. din Bucureşti, Str.C., reţinând că reclamantul este îndreptăţit numai la o cotă de 2/3 din imobil.
Ca atare, s-a constatat că această din urmă dispoziţie este nelegală, deoarece a fost emisă cu încălcarea principiului securităţii circuitului civil.
Din acest motiv instanţa de apel a constatat că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea sentinţei că prima decizie intrase în circuitul civil şi nu mai putea fi modificată unilateral de emitent.
Motivul de apel privind constatarea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei N.I. a fost găsit întemeiat întrucât aşa cum a reţinut corect instanţa de fond, aceasta nu a formulat în termen legal notificarea conform Legii nr. 10/2001.
Pentru a avea calitatea de a ataca în justiţie o dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuia să urmeze calea prevăzută de această lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea legii în condiţiile în care actele doveditoare trebuiau anexate la notificare, iar restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea terenului sau construcţiei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Notificarea reclamantului depusă în condiţiile Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin dispoziţia din 25 aprilie 2007, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul teren de 344,00 m.p. şi construcţia demolată.
Art. 3 din această dispoziţie prevede că dispoziţia se comunică secretariatului C.C.S.D. de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, notificatorului, Primarului s 6, Direcţiei de Investiţii, Direcţiei Achiziţii, Concesionări şi Contracte, Direcţiei de Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală şi Administraţiei Fondului Imobiliar.
La 2 ani de la soluţionarea notificării se emite o nouă dispoziţie din 17 aprilie 2009, prin care se modifică art. 2 al primei dispoziţii emise la 25 aprilie 2007.
Or, această revocare şi modificare din anul 2009 a primei dispoziţii emise în anul 2007 nu putea opera în cauză în condiţiile în care dispoziţia sus evocată are natura juridică a unui act civil, ce putea fi supus cenzurii instanţei sub aspectul condiţiilor de validitate, în situaţia în care se aprecia că la emiterea ei au fost nesocotite dispoziţiile legale.
Ca atare, este de reţinut că o dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu poate avea regimul juridic al actelor administrative în raport de prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001.
Astfel, singura modalitate de modificare sau anulare a unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001, act intrat în circuitul civil, este promovarea unei acţiuni în justiţie, şi nu emiterea unei noi dispoziţii de revocare (sau modificare) de către organul emitent.
Aşadar, organul emitent nu poate şi nu are nici prerogative şi nici atributul legal de desfiinţare pe cale unilaterală a dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Din perspectiva celor expuse criticile recurentului sunt nefondate şi nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul fiind nefondat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 490A din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5699/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5695/2011. Civil → |
|---|
