ICCJ. Decizia nr. 5723/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5723/2011
Dosar nr.3965/62/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu din 4 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta F.S.T.F., în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat, a solicitat obligarea pârâtei S.N.T.F.C. SA la plata către fiecare membru a tichetelor de masă, pe perioada aprilie - septembrie 2009, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe anul 2006 - 2008.
În şedinţa publică din 06 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererilor formulate în numele membrilor de sindicat care nu domiciliază în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, formulând două dosare separate, în care s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Dosarul cu nr. 1273/LM/2011, având ca obiect acţiunea formulată în numele membrilor de sindicat A.V., A.G., V.A., A.D., A.Ş., A.C., D.A., B.I., B.I.D., B.G.C., B.K., B.J., B.M., B.I., B.G., B.D., B.V., V.B., B.V.S., I.B., B.V.A., B.N., B.C., C.I.A., C.C., C.C.D., C.N., C.M., C.C.A., C.R., C.L.I., D.R., D.D., D.E., G.A., G.G., H.R., H.C., H.C.N., H.P., I.N., I.N.G., I.O., I.M., I.D., J.A., K.B., L.O., L.S.G., L.F., L.N., M.S., M.N., M.D., M.G., M.C.L., M.V., M.A., M.L.L., M.A., M.M., M.G., G.M., A.M., M.L., N.R., N.V.D., N.Ş., N.E., O.L.D., O.O., O.C.V., P.D., P.M., P.O., P.L., D.L., P.P., P.G., P.R., P.M.D., P.F., P.N.S., P.O.J., P.S., P.I., P.I.A., P.P.A., R.V., S.C., S.V., S.M., S.M.A., S.M.E., C.S., S.A., S.C.A., S.G., S.D., S.M.A.A., T.I., I.T., T.M., T.T., T.D., T.G., T.S.I., T.I.A., U.C., U.M., V.T., V.R., V.M.I., Z.C.D. a fost declinat în favoarea Tribunalului Braşov, conform sentinţei civile nr. 98 din 6 ianuarie 2011, pe motiv că membrii de sindicat domiciliază în judeţul Braşov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 3965/62 din 10 martie 2011.
Faţă de practica în materie în soluţionarea conflictelor de competenţă ivite între instanţele judecătoreşti, sesizate cu soluţionarea unor acţiuni promovate de sindicate şi federaţii în numele membrilor săi, care domiciliază în raza teritorială a unor instanţe diferite, a fost invocată excepţia de necompetenţă teritorială, reţinându-se următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, două sau mai multe organizaţii sindicale constituite la nivelul unor unităţi diferite, din aceeaşi ramură de activitate sau profesiune, se pot asocia în vederea constituirii unei federaţii sindicale. Art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte că federaţiile şi confederaţiile constituite prin asociere, potrivit art. 41 alin. (2) şi (3) dobândesc personalitate juridică potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
Rezultă din textele anterior enunţate că federaţia sindicală reclamantă este persoană juridică proprie, distinctă de cea a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă. Chiar dacă acţiunea în pretenţii este promovată în numele membrilor săi, nu aceştia dobândesc calitate de reclamant, ci ea revine federaţiei ce a promovat acţiunea.
Având în vedere că reclamanta are sediul în Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul, instanţa reţine că Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 98 din 06 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, reţinând că reclamanţii sunt membrii de sindicat, salariaţi în calitate de personal contractual în cadrul Regionalei R.T.F.C. – C.F.R. Braşov, persoane care lucrează şi au domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a Tribunalului Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 757/M din 10 mai 2011 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a fost trimisă cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală pentru soluţionarea acestui conflict.
S-a reţinut că, federaţia sindicală reclamantă este persoană juridică proprie, distinctă de cea a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă şi că, chiar dacă acţiunea în pretenţii este promovată în numele membrilor săi, nu aceştia dobândesc calitatea de reclamant, această calitate revenind federaţiei care a promovat acţiunea.
Avându-se în vedere că reclamanta are sediul în Bucureşti, raportat la disp. art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, Tribunalul Bucureşti ar fi instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Înalta Curte, sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă intervenit, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, pentru considerentele ce urmează:
Competenţa de soluţionare a litigiilor având drept obiect conflicte de drepturi aparţine, potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul sau domiciliul reclamantul.
În vederea determinării competenţei teritoriale exclusive, legea prevede două criterii alternative de stabilire a competenţei, în sensul că, reclamantul are alegerea între competenţa domiciliului sau reşedinţei, iar în cazul persoanelor juridice competenţa este atrasă de localitatea în care se află sediul acestora.
Având în vedere cererea adresată instanţei, se reţine că reclamant în prezenta cauză nu este F.S.T.F., ci aceasta a formulat acţiunea în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat indicaţi în listele anexate la dosar, menţionând chiar în cerere că acţionează în numele şi pentru membrii săi de sindicat.
Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr. 54/2003 „(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) în exercitarea atribuţiunilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată."
De asemenea, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., „părţile pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar", coroborate cu cele ale art. 70 C. proc. civ., din a cărui interpretare rezultă faptul că dreptul de reprezentare poate să izvorască din mandat sau din lege.
Atât prevederile din norma specială, cât şi C. proc. civ., referindu-se la drepturile de dispoziţie ale părţilor, au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislaţia muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau este convenţional, reclamant şi titular al drepturilor procesuale şi al drepturilor deduse judecăţii este cel reprezentat şi, în nici un caz persoana reprezentantului.
De altfel, chiar art. 28 din Legea nr. 54/2003, referindu-se la exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi la actele de dispoziţie, foloseşte expresiile „din partea celor în cauză" şi „cel în cauză", expresii din care rezultă fără dubiu că, în cauză, calitatea de reclamanţi o au numai membrii de sindicat şi nu organizaţiile sindicale ce acţionează în numele membrilor săi.
În speţă, organizaţia sindicală nu este ea însăşi partea reclamantă, întrucât nu sunt în discuţie drepturile sale, ci drepturile membrilor săi de sindicat, context în care titularii dreptului subiectiv, cât şi a dreptului la acţiune sunt salariaţii, iar organizaţiile sindicale au numai calitatea de reprezentanţi ai părţilor reclamante, cu menţiunea că , în cazul de faţă dreptul de reprezentare izvorăşte din lege.
Cu toate acestea, indiferent de natura sau izvorul reprezentării din convenţie, lege sau dispoziţie judecătorească, în privinţa competenţei instanţei, atunci când aceasta este atrasă de domiciliul părţilor, se are în vedere totdeauna domiciliul părţii reprezentate şi nu domiciliul reprezentantului, textele din legile speciale şi din C. proc. civ., care instituie norme de competenţă, referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz, reprezentanţii părţilor neputând determina instanţa competentă.
Faţă de cele arătate, în cauză reclamanţii fiind membrii de sindicat, salariaţi în calitate de personal contractual în cadrul Regionalei R.T.F.C. –C.F.R. Braşov, persoane care îşi desfăşoară activitatea şi au domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a Tribunalului Braşov, rezultă indubitabil că în această situaţie competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine Tribunalului Braşov ca instanţă de la domiciliul sau reşedinţa reclamanţilor.
Acest lucru este întărit de faptul că, în cauza de faţă calitatea de reclamanţi o au membrii sindicali care îşi au domiciliul sau reşedinţa pe raza pendinte Tribunalului Braşov.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5713/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5705/2011. Civil → |
|---|
