ICCJ. Decizia nr. 5731/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5731/2011
Dosar nr. 2171/117/2008
Şedinţa publică din 05 iulie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către reclamanta B.E.M.R.H.J., decedată în cursul procesului, continuată de moştenitorul E.R.D., în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, s-a solicitat instanţei să dispună anularea, în parte, a dispoziţiei din 24 aprilie 2008, cu obligarea pârâţilor la restituirea, în favoarea reclamantei, a întregului imobil format din teren, înscris în C.F. Cluj-Napoca, în suprafaţă de 5.777,61 m.p., în suprafaţă de 78 m.p., în suprafaţă de 349,40 m.p. şi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele imposibil de restituit în natură.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 394 din 3 mai 2010, a respins excepţia tardivităţii contestaţiei, a admis, în parte, plângerea formulată de reclamantă, decedată în cursul procesului, continuată de moştenitorul E.R.D., a dispus anularea, în parte, a dispoziţiei din 24 aprilie 2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la restituirea unei suprafeţe totale de 5.328 m.p., conform raportului de expertiză efectuat de expert C.G., corectat de instanţă, cu menţiunea că suprafaţa reală a topograficului este de 4.091 m.p., conform raportului de expertiză.
S-a respins capătul de cerere referitor la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent - despăgubiri băneşti, în raport de valoarea din expertiza de evaluare efectuată în cauză pentru partea din imobil, teren şi construcţie, ce nu poate fi restituită în natură.
Au fost obligaţi pârâţii la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor parţiale de judecată în cuantum de 2.500 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu, situat în Cluj-Napoca, str. M., a fost proprietatea antecesorului reclamantei, U.Ş., conform certificatului de calitate de moştenitor din data de 03 aprilie 2000.
Acest imobil a fost înscris în C.F. Cluj. Ca urmare a unor dezmembrări succesive, s-a ajuns ca, în C.F. Cluj, să mai fie intabulat un imobil care a intrat în patrimoniul Statului Român.
Din nou, acest imobil a fost dezmembrat succesiv, în C.F. Cluj rămânând parcelele, acestea fiind parcelele la care face referire reclamanta în plângere.
Iniţial, prin prima dispoziţie emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus restituirea nr. top. nedezmembrat, iar prin a doua dispoziţie s-a restituit doar nr. top., cu o suprafaţă care nu corespunde, însă, cu suprafaţa înscrisă în C.F., 4.154 m.p. în loc de 5.777,61 m.p.
Având în vedere că reclamanta a invocat existenţa unor neconcordanţe între situaţia de C.F. şi situaţia imobilului restituit, aşa cum reiese din dispoziţia atacată, instanţa a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică.
Aşa cum rezultă din expertiză, suprafeţele ce se pot restitui în natură sunt cele înscrise, cu menţiunea că suprafaţa topograficului nu este de 5.777,61 m.p., ci de 4.901 m.p.
Referitor la expertiză, instanţa a constatat că expertul, în partea scrisă, a efectuat o serie de erori materiale cu privire la numerele topografice, însă acestea au fost corectate de către instanţă, în partea grafică, nr. topo fiind înscrise corect, existând şi corespondenţa cu numărul înscrierii şi suprafeţele din cartea funciară.
Prin urmare, referitor la aceste aspecte constatate, instanţa, în baza art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, a dispus restituirea, către reclamantă, în natură, a suprafeţei totale de 5.328 m.p., corespunzătoare.
Referitor la inadmisibilitatea invocată de către pârât, în sensul că nu mai este posibilă critica referitoare la suprafaţa restituită, această susţinere nu este întemeiată, deoarece, prin prima dispoziţie s-a dispus restituirea unui număr topografic nedezmembrat, cu o suprafaţă mai mare. La fel, prin dispoziţia atacată, s-a dispus restituirea topograficului care, în C.F., are o suprafaţă de 5.777,16 m.p., iar instanţa a dispus restituirea doar a unei suprafeţe totale de 5.328 m.p. Astfel, este posibilă analiza întinderii suprafeţei, atât timp cât aceasta este mai mică decât a numerelor topo menţionate în dispoziţiile emise în favoarea reclamantei.
În plus, atâta timp cât este vorba de clarificarea situaţiei imobilului în litigiu în raport cu situaţia de C.F., analiza întinderii suprafeţei restituite nu poate fi considerată inadmisibilă.
În raport cu cel de-al doilea capăt de cerere formulat de către reclamantă, referitor la cuantificarea măsurilor reparatorii propuse pentru partea din imobilul revendicat care nu poate fi restituită în natură, acesta este neîntemeiat.
În practica judiciară, s-au admis acţiuni prin care a fost obligat Statul Român la plata unor despăgubiri pentru imobilele care nu puteau fi restituite în natură, practica fiind fundamentată pe împrejurarea ineficienţei procedurii de stabilire şi acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constatată inclusiv în hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului contra României.
În acest scop, s-au formulat acţiuni cu un cadru procesual diferit faţă de prezenta plângere, fiind chemate în judecată autorităţile Statului Român cu atribuţii în procedura de restituire, respectiv Ministerul Finanţelor şi A.N.R.P.
Instanţa a încuviinţat, în probaţiune, evaluarea imobilului, însă valoarea determinată nu poate fi folosită, în cauză, atâta timp cât autorităţile menţionate anterior nu au fost atrase în judecată.
Pentru motivele arătate, a respins al doilea capăt de cerere din plângerea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 252/A din 22 septembrie 2010, a admis apelurile declarate de pârâţi, a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a respins, în totalitate, plângerea formulată de reclamantă şi continuată de moştenitorul său, E.R.D.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia din 7 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a restituit, în natură, corpul II de clădire ocupat de grădiniţă, situat în Cluj-Napoca, str. M., în favoarea petiţionarei B.E.M.R.H.J.; i s-a restituit petiţionarei, în natură, ap., cu părţile indivize comune în cotă de 58,66/100 parte, şi ap., cu părţile indivize comune în cotă de 41,34/100 parte, din corpul III de clădire situat în Cluj-Napoca, str. M.; de asemenea, i s-a restituit petiţionarei, în natură, terenul în suprafaţă de 4.154 m.p., situat în Cluj-Napoca, str. M.;
Pentru corpul I de clădire, cu un apartament, care a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 şi pentru terenul aferent acestuia din imobilul situat în str. M., s-a propus acordarea de despăgubiri.
Această dispoziţie nu a fost contestată de către petiţionară, astfel că a rămas definitivă.
Ulterior, prin adresa din 27 martie 2008, petiţionara s-a adresat Municipiului Cluj-Napoca – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând îndreptarea unor erori materiale din dispoziţia sus-menţionată.
Urmare acestei cereri, prin dispoziţia din 24 aprilie 2008, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a modificat art. 1 al dispoziţiei din 7 noiembrie 2006, în sensul că s-a restituit petiţionarei în natură corpul II din clădire ocupat de grădiniţă, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., cu menţinerea afectaţiunii pentru o perioadă de 5 ani; i s-a restituit petiţionarei, în natură, terenul în suprafaţă de 4.154 m.p., situat în Cluj-Napoca, str. M. Această dispoziţie i-a fost comunicată petiţionarei la data de 6 mai 2008.
Împotriva ei, petiţionara a formulat, în termen, plângere în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la data de 26 mai 2008, la Tribunalul Cluj.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, plângerea reclamantei împotriva dispoziţiei primarului din 24 februarie 2008 a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, situaţie în care excepţia tardivităţii plângerii este nefondată. Faţă de dispoziţia din 7 noiembrie 2006, plângerea ar fi fost, într-adevăr, tardivă, numai că acea dispoziţie nu formează obiectul plângerii din dosarul de faţă.
Pe de altă parte, câtă vreme, prin dispoziţia iniţială, din anul 2006, petiţionarei i s-a atribuit, în natură, teren în suprafaţă de 4.154 m.p., acea dispoziţie nefiind atacată, iar, prin dispoziţia din anul 2008, emisă ca urmare a unei simple cereri de îndreptare a erorilor materiale, terenul atribuit, în natură, petiţionarei a rămas tot în suprafaţă de 4.154 m.p., reclamanta nu putea ca, atacând această din urmă dispoziţie, să obţină pe cale ocolită, în instanţă, un plus de 1.174 m.p.
Obiect al plângerii este numai dispoziţia din anul 2008, iar nu şi dispoziţia din anul 2006, dispoziţie ce nu poate suferi modificări de fond în privinţa suprafeţei, pe calea cererii de îndreptare a erorilor materiale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul E.R.D., criticând-o pentru următoarele motive:
Prin Decizia recurată, s-au admis apelurile pârâţilor, respingându-se plângerea formulată, cu argumentaţia că „reclamanta nu putea obţine pe cale ocolită, în instanţă, un plus de 1.174 m.p."
Faţă de acest unic argument nefondat al instanţei de apel, în cauză, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Suprafaţa preluată, în mod abuziv, de către Statul comunist de la proprietarul deposedat, antecesor al revendicatoarei iniţiale, a fost de 8.808 m.p.
Ca urmare a dezmembrărilor ulterioare, efectuate în C.F. Cluj, suprafaţa menţionată în C.F. ,ca fiind liberă, totaliza o suprafaţă de 6.204 m.p.
Prin prima dispoziţie, din neconcordanţă, suprafaţa numărului topografic iniţial şi nedezmembrat, restituit în întregime, a fost menţionată ca fiind de 4.154 m.p., în contradicţie atât cu situaţia de C.F., cât şi cu situaţia de la faţa locului.
Ca urmare a memoriului formulat de reclamantă, în care se învedera intimaţilor situaţia creată şi imposibilitatea intabulării dispoziţiei de retrocedare, respectiv a ineficienţei acesteia, s-a procedat la emiterea celei de a doua dispoziţii, eronată de asemenea.
În acest sens, a fost promovată acţiunea ce face obiectul prezentului dosar.
Ca urmare a expertizei topografice efectuate în cauză, s-au clarificat atât situaţia de C.F., cât şi situaţia reală a suprafeţei libere, din totalul revendicat, de 8.808 m.p., rezultând că suprafaţa trecută eronat este de 5.328 m.p., corespunzător numerelor topografice, instanţa de fond dispunând anularea, în parte, a dispoziţiei din 24 aprilie 2008.
În aceste condiţii, argumentul reţinut de instanţa de apel, şi anume acela că reclamanta nu putea obţine, pe cale ocolită, un plus de 1.174 m.p., este surprinzător în contextul în care suprafaţa total revendicată iniţial era de 8.808 m.p.
Argumentaţia instanţei de apel este străină de natura pricinii şi tinde să schimbe natura şi înţelesul neîndoielnic al actului dedus judecaţii.
De asemenea, faptul că prima dispoziţie dispune restituirea topograficului iniţial, cu suprafaţa de peste 8.000 m.p., confirmă susţinerea recurentului.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor art. 304 pct. 9, instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii.
Fundamentul Legii nr. 10/2001 îl constituie restituirea imobilelor libere la momentul revendicării, în condiţii în care dispoziţia de restituire să constituie act apt de intabulare.
În acest sens, instanţa de apel trebuia să verifice, pe baza probatoriului administrat în faţa primei instanţe, în ce măsură reconstituirea dreptului de proprietate este reală şi efectivă.
Or, prin soluţia pronunţată, s-a dispus, în mod nelegal, validarea unei dispoziţii care nu poate constitui act apt de intabulare, validarea unei dispoziţii cu încălcarea principiului reconstituirii integrale asupra părţii libere din imobil, în ciuda menţiunilor din cartea funciară şi a situaţiei reale a imobilului.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâţi, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Intimaţii pârâţi nu au depus întâmpinare.
Analizând Decizia atacată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod greşit, Curtea de Apel, a reţinut că suprafaţa de teren restituită reclamantei B.E.M.R.H.J., potrivit dispoziţiei din 7 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, nu putea fi modificată, în ceea ce priveşte întinderea sa, în cadrul prezentului litigiu, ca urmare a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva dispoziţiei din 24 aprilie 2008, de modificare a primei dispoziţii.
Atât timp cât unitatea deţinătoare a acceptat să emită o nouă dispoziţie, de modificare a celei iniţiale, prin care să îndrepte erorile strecurate în prima dispoziţie, în legătură cu nr. topografic menţionat greşit în cuprinsul acesteia, era obligată, dacă susţinerile petentei erau întemeiate, să îndrepte şi celelalte erori strecurate în dispoziţia din 2006, mai precis în legătură cu întinderea suprafeţei de teren cuvenită părţii. Aceasta, bineînţeles dacă suprafaţa de teren trecută în dispoziţia iniţială, respectiv 4.154 m.p., era rezultatul unei greşeli materiale.
Nu se poate reţine că, printr-o astfel de modificare, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a primei dispoziţii emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, necontestată de reclamantă, sau că aceasta din urmă ar fi încercat să obţină o suprafaţă de teren în plus faţă de cea restituită prin dispoziţia din 2006.
Câtă vreme cererea de îndreptare a erorilor materiale viza acelaşi imobil cu cel restituit în 2006, pretinsele greşeli materiale strecurate în dispoziţia din 2006 puteau fi înlăturate prin dispoziţia ulterioară, emisă în acest scop, de Primar.
De altfel, nu rezultă argumentele pentru care, emitentul dispoziţiei de restituire a acceptat să modifice, prin dispoziţie ulterioară, nr. topografic la care era înscris imobilul, indicat greşit în dispoziţia iniţială, dar nu şi suprafaţa de teren reală, cuvenită reclamantei, deşi nici aceasta nu corespundea realităţii de la faţa locului, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.
S-ar fi putut reţine puterea de lucru judecat a dispoziţiei din 2006, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren înscrisă în cuprinsul său, dacă aceasta nu ar fi fost rezultatul unei greşeli materiale, ci al unei activităţi de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt privind terenul cuvenit reclamantei.
Cu alte cuvinte, din conţinutul primei dispoziţii, nu rezultă, faţă de datele C.F., care indicau, la nr. topografic avut în vedere de emitent, o suprafaţă superioară celei restituite prin dispoziţie, respectiv 6.362 m.p. pentru imobilul din C.F., motivul pentru care s-a menţionat suprafaţa de doar 4.154 m.p., pentru a fi restituită în natură.
În condiţiile în care această suprafaţă, mai mică decât cea înscrisă în C.F. respectivă, ar fi rezultat în urma imposibilităţii restituirii în natură a întregii suprafeţe de teren solicitate de notificatoare, atunci s-ar fi putut pune problema puterii de lucru judecat a dispoziţiei din 2006 pe aspectul întinderii terenului restituit, cu consecinţa imposibilităţii modificării acestei dispoziţii, ceea ce nu este, însă, cazul în speţă.
În realitate, emitentul a indicat greşit atât nr. topografic al imobilului restituit, cât şi suprafaţa de teren aferentă acestuia.
Astfel, prin dispoziţia din 7 noiembrie 2006, printre altele, s-a restituit, în natură, terenul în suprafaţă de 4.154 m.p., înscris în C.F., situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., în favoarea solicitantei B.E.M.R.H.J.
La data emiterii dispoziţiei, nr. topografic indicat în cuprinsul său era greşit, deoarece imobilul înscris sub acest număr, fusese dezmembrat anterior în patru corpuri funciare, unul înscris în C.F. Cluj, teren în suprafaţă de 349,4 m.p., teren în suprafaţă de 78 m.p., teren în suprafaţă de 5.777,61 m.p.
Şi în ceea ce priveşte întinderea terenului, chiar greşit indicat deoarece acesta încetase să existe, în urma dezmembrării imobilului în patru corpuri funciare, suprafaţa de teren corespunzătoare acestui nr. topografic era de 6.362 m.p., potrivit datelor de C.F., şi nu de 4.154 m.p., cum s-a trecut în dispoziţia iniţială, de asemenea, în mod greşit.
Atât eroarea nr. topografic înscris iniţial, respectiv al imobilului nedezmembrat, cât şi suprafaţa de teren indicată greşit, puteau fi modificate prin noua dispoziţie emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, ambele chestiuni având aceeaşi natură juridică, şi anume de erori materiale.
În plus, cum s-a arătat deja, poziţia emitentului dispoziţiei iniţiale, care a acceptat să modifice greşelile de nr. topografic din aceasta prin emiterea unei noi dispoziţii, constituie un drept câştigat pentru reclamantă şi, ca atare, noua dispoziţie trebuia să vizeze toate greşelile materiale strecurate în cea emisă în anul 2006.
De altfel, deşi emitentul dispoziţiei de modificare a indicat nr. topografic actual al terenului restituit prin dispoziţia iniţială, suprafaţa de 4.154 m.p., menţinută prin această dispoziţie, nu corespunde nici suprafeţei de teren înscrise la acest nr. top. în C.F., care este de 5.777,61 m.p. nici suprafeţei reale, reţinute de expert, care este de 4.901 m.p.
Prin urmare, nici în urma emiterii celei de-a doua dispoziţii, reclamanta nu a obţinut un titlu de proprietate susceptibil de intabulare şi, ulterior, de executare prin punerea în posesie asupra imobilului restituit, în condiţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, din moment ce suprafaţa indicată în dispoziţia din 2008 nu corespunde nr. topografic menţionat în aceasta.
De asemenea, Curtea a considerat, în mod greşit, că modificând suprafaţa de teren indicată iniţial, reclamanta ar obţine nejustificat o suprafaţă de teren mai mare.
Reclamanta, solicitând modificarea suprafeţei de teren potrivit datelor reale, în legătură cu acelaşi imobil care a fost restituit prin dispoziţia din 2006, nu obţine o suprafaţă în plus faţă de cea restituită prin dispoziţia iniţială, ci doar îndreptarea unor erori, cu consecinţa stabilirii unei corespondenţe între imobilul restituit şi datele de C.F., respectiv suprafaţa reală a terenului.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că nu este posibilă modificarea suprafeţei de teren indicate în dispoziţia din 2006, în baza dispoziţiei emise de Primar în anul 2008.
Pe de altă parte, în urma admiterii apelurilor declarate de pârâţi, cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii, Curtea a ignorat alte critici aduse dispoziţiei din 24 aprilie 2008, şi anume cele privind înscrierea în cuprinsul acesteia a tuturor numerelor topografice sub care este înscris, în prezent, imobilul restituit în 2006.
Astfel, imobilul restituit prin dispoziţia sus-menţionată, era dezmembrat în patru corpuri funciare, unul dintre acestea fiind înscris în C.F. Cluj, iar celelalte fiind reînscrise la numerele topografice, teren în suprafaţă de 349,4 m.p.; teren în suprafaţă de 78 m.p., teren în suprafaţă de 5.777,61 m.p.
Reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei inclusiv din această perspectivă, în sensul de a se menţiona în acest document restituirea imobilelor de la toate cele trei numere topografice corespunzătoare C.F., nu numai celui corespunzător nr. top., astfel cum s-a trecut în această dispoziţia Primarului.
Cum imobilul restituit iniţial, potrivit datelor actuale de C.F., este reînscris în C.F., la trei nr. topografice, iar, în dispoziţia din 24 aprilie 2008, a fost trecut doar imobilul, nu rezultă argumentele pentru care instanţa de apel a înlăturat hotărârea primei instanţe sub acest aspect, prin sentinţă reţinându-se, în mod corect, că reclamanta este îndreptăţită la restituirea suprafeţei de teren înscrisă sub toate nr. topografice în care a fost dezmembrat imobilul.
În consecinţă, soluţia instanţei de apel este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii, în ceea ce priveşte reţinerea imposibilităţii modificării suprafeţei de teren trecută în dispoziţia de restituire, astfel încât aceasta să corespundă realităţii.
De asemenea, nu cuprinde motivele pentru care nu a menţinut soluţia Tribunalului în ceea ce priveşte înscrierea tuturor nr. topografice din C.F. Cluj la care este înscris, în prezent, imobilul restituit în 2006.
Sunt întrunite, ca atare, cerinţele art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., ceea ce determină ca, în baza art. 312 alin. (1)-(3), Înalta Curte să admită recursul declarat de reclamantul E.R.D., continuatorul reclamantei B., decedată pe parcursul procesului.
Soluţia nu va fi, însă, cea corespunzătoare celor două motive de nelegalitate reţinute, şi anume modificarea deciziei şi soluţionarea apelurilor de către prezenta instanţă, ci cea de casare, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi Curte de Apel, această instanţă urmând a lămuri un aspect care implică verificări de fapt, ce nu au putut fi efectuate de către Înalta Curte, fiind incompatibile cu structura recursului.
Astfel, prin raportul de expertiză întocmit în dosarul primei instanţe, s-a propus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5.328 m.p., raport însuşit de Tribunal, care a constatat că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului respectiv.
Cu toate acestea, în raport, se arată că „terenul de sub cele două corpuri – corpul I, aferent apartamentului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, şi corpul III, cu două apartamente, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca – face parte tot din terenul ce s-a restituit reclamantului".
Nu rezultă, din modalitatea de exprimare a expertului, dacă terenul aferent corpului I de clădire, ce cuprinde apartamentul înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, a fost restituit prin vreuna dintre dispoziţiile emise de Primar sau este cuprins în suprafaţa de 5.328 m.p. teren, propusă spre restituire în natură, de către expert, şi cu privire la care instanţa a constatat că reclamanta este îndreptăţită la această formă de reparaţie.
În orice caz, suprafaţa de teren aferentă corpului I de clădire, ce cuprinde apartamentul înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, nu poate fi restituită în natură către reclamant, pentru aceasta, ca şi pentru apartamentul respectiv, propunându-se, prin dispoziţia emisă de Primar, acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 .
Ca atare, în cazul în care expertul a inclus în suprafaţa de teren de 5.328 m.p., propusă de acesta a fi restituită în natură reclamantului, terenul aferent corpului I de clădire, acest teren trebuie exclus de la forma de reparaţie enunţată, urmând a fi individualizată suprafaţa de teren ce poate fi restituită, potrivit celor menţionate mai sus.
În acest scop, instanţa de apel va proceda la completarea probatoriului pentru a lămuri ce suprafaţă de teren poate fi restituită în natură recurentului şi care sunt datele de C.F. actuale ale imobilului.
Instanţa de recurs nu a avut în vedere, la soluţionarea cauzei, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat formal de către recurent, deoarece criticile sale nu se pot încadra în acest motiv de recurs. Recurentul nu a făcut referire la interpretarea greşită a instanţei de apel asupra unui act juridic dedus judecăţii, în sens de convenţie sau act unilateral, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pentru ca recursul să fie susceptibil de analiză şi din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de recurentul reclamant, asupra acestei cereri se va pronunţa instanţa de rejudecare, în raport de soluţia ce urmează a o pronunţa asupra apelurilor cu care a fost învestită şi de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de reclamantul E.R.D. împotriva deciziei nr. 252/A din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia civilă recurată şi trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor, la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5743/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5730/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
