ICCJ. Decizia nr. 5724/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5724/2011

Dosar nr. 8549/40/2010

Şedinţa din camera de consiliu din 4 iulie 2011

Asupra conflictului negativ ivit între Tribunalul Botoşani şi Tribunalul Constanţa având ca obiect conflict de muncă în condiţiile art. 284 alin. (2) C. muncii Înalta Curte reţine următoarele:

Din termenii imperativi ai art. 284 alin. (2) C. muncii, rezultă că în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie teritorială reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul.

Rezultă că textul prin termenii imperativi pe care îi întrebuinţează a instituit în cazul conflictelor de muncă, un caz de competenţă exclusivă, astfel că părţile nu au posibilitatea de a stabili competenţa altei instanţe.

Or, în cauză aşa cum rezultă din chiar actul de identitate al reclamantului domiciliul acestuia este în satul P.A., judeţul Constanţa, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Constanţa.

Astfel, în temeiul art. 22 C. proc. civ. urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5724/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond