ICCJ. Decizia nr. 5752/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5752/2011
Dosar nr. 400/115/2010
Şedinţa publică din 5 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 24 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş – Severin, a fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta D.G. şi a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraş Severin să-i plătească reclamantei suma de 200.000 euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 18 iunie 1951, părinţii reclamantei, bunica şi mătuşa sa au fost obligaţi să-şi părăsească domiciliile, fiind deportate în B., loc unde s-a născut reclamanta şi unde au locuit în condiţii grele până în anul 1956 şi că pentru prejudiciul moral suferit, reclamanta este îndreptăţită la daune morale, în condiţiile Legii nr. 221/2009.
Apelul declarat de pârât a fost admis, prin Decizia nr. 306/A din 23 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost schimbată în parte sentinţa Tribunalului în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 2.000 euro şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, prin recursul declarat că OUG nr. 62/2010, pe ale cărei prevederi şi-a întemeiat soluţia Curtea de Apel, a fost declarată neconstituţională şi că raportat la prejudiciul moral suferit era îndreptăţită a-i fi acordate despăgubirile stabilite de instanţa de fond.
Prin recursul încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că raportat la prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată şi completată, sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt plafonate, în cazul reclamantei la suma de 10.000 euro, că reclamanta şi familia sa nu au suferit o condamnare cu caracter politic, că au fost acordate măsuri reparatorii în baza Decretului – lege nr. 118/1990 şi că este exagerat cuantumul daunelor stabilite de instanţa de apel, cu nerespectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi a criteriului echităţii.
Recursul reclamantei este, în parte fondat, iar cel al pârâtului nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale este ulterioară datei pronunţării deciziei Curţii de Apel, dată la care OUG nu era declarată neconstituţională, însă instanţa de apel s-a încadrat în limita maximă stabilită prin această ordonanţă.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât şi din întregul conţinut al acesteia.
Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor având acelaşi caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a fi acordate despăgubiri persoanelor persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945 – 1989.
Conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, prevederile acestei legi se aplică şi persoanelor beneficiare ale Decretului – lege nr. 118/1990 şi ale OUG nr. 214/1999.
În privinţa cuantumului daunelor morale, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.
Instanţa are obligaţia de a stabili un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirilor acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Curtea va constata că suma de 5.000 euro, reflectă menţinerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamantă prin măsura administrativă cu caracter politic.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârât, a fi admis recursul reclamantei, a fi modificată, în parte, Decizia atacată, în sensul stabilirii daunelor morale la echivalentul în RON al sumei de 5.000 euro şi a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 306/A din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Admite recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că stabileşte cuantumul daunelor morale acordate reclamantei la echivalentul în RON al sumei de 5.000 euro.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 05 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5755/2011. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5751/2011. Civil → |
|---|
