ICCJ. Decizia nr. 5827/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5827/2011
Dosar nr. 934/62/2010
Şedinţa publică din 7 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03 februarie 2010, reclamantul M.Z. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia să constate caracterul politic al condamnării sale prin sentinţa penală nr. 249/1967 a Tribunalului Militar Timişoara şi să îi achite suma de 15.000 EURO în echivalent RON cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 29 aprilie 2010, Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamantul M.Z. cu domiciliul ales la Cabinet avocat C.E.A. din Bucureşti, str. C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov cu sediul în Braşov, B-dul M.K. ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.Z., arătând că Legea nr. 221/2009 nu defineşte noţiunea de condamnare politică ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic.
Din sentinţa penală de condamnare rezultă că reclamantul a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor sale religioase, acesta fiind membru al cultului religios M.I.
Refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponenţă neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar.
Condamnările suportate de credincioşi ai diverselor culte religioase care şi-au exprimat în mod fraudulos convingerile religioase şi au suportat rigorile legii penale au un evident caracter politic.
Intimatul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov a formulat în cauză întâmpinare, considerând apelul neîntemeiat.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia nr. 115 din 28 septembrie 2010 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că Legea nr. 221/2009 nu defineşte noţiunea de condamnare politică, însă enumeră în conţinutul său condamnările care au de drept un conţinut politic.
Condamnarea apelantului reclamant, ca urmare a sustragerii de la încorporare nu are un caracter politic şi nu se circumscrie situaţiilor strict enumerate de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Fapta apelantului, care din motive de conştiinţă a refuzat satisfacerea serviciului militar obligatoriu determinat de apartenenţa la organizaţia religioasă M.I. a fost încadrată juridic în dispoziţiile art. 354 C. pen.
Întrucât instituirea obligaţiei de exercitare a serviciului militar a privit toţi cetăţenii fără discriminare pe motive religioase, nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice orânduirii comuniste şi ca atare nu se poate pune problema existenţei unei infracţiuni cu caracter politic.
Condamnarea apelantului pentru infracţiunea analizată nu a fost dispusă pentru apartenenţa la un cult religios ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de o normă penală ce vizează legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Condamnarea pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare nu reprezintă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori o nerespectare a drepturilor civile şi politice, deoarece în perioada respectivă Constituţia garanta atât libertatea conştiinţei, dar prevedea la art. 40 şi obligativitatea serviciului militar. Aşadar, restrângerea libertăţii de conştiinţă în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu ţine de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
Decizia nr. 32/2009 invocată de instanţa de apel în motivarea deciziei de respingere a apelului vizează aplicarea unitară a Decretului – Lege nr. 118/1990 şi nu aplicarea Legii nr. 221/2009 potrivit cu care, instanţa este ţinută să administreze întreg probatoriul pentru dovedirea caracterului politic al condamnării.
Aprecierea caracterului politic al condamnării nu trebuia să se analizeze prin raportare la obligaţiile constituţionale sau legislaţia în vigoare ci scopul urmărit prin săvârşirea ei.
Schimbările preconizate de legiuitor prin adoptarea acestui act normativ au avut în vedere ştergerea ope legis a tuturor consecinţelor condamnărilor cu caracter politic. Atingerea acestui obiectiv presupune calificarea drept condamnări cu caracter politic a tuturor condamnărilor referitoare la anumite categorii generale de infracţiuni, infracţiuni ce au fost utilizate cu predilecţie pentru a reprima opozanţii regimului totalitar comunist.
Infracţiunile săvârşite de reclamant au vizat afirmarea respectiv recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie acela de a-şi exercita liber cultul religios.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed.
Referitor la raportarea, în motivarea soluţiei instanţei de apel, la considerentele deciziei în interesul Legii nr. 32/2009, de aplicare unitară a Decretului – Lege nr. 118/1990, aceasta nu reprezintă o interpretare sau aplicare greşită a legii şi nu exclude analiza pretenţiilor reclamantului din perspectiva actelor normative indicate ca temei juridic, şi anume, Legea nr. 221/2009 şi OUG nr. 214/1999.
Prin evocarea considerentelor deciziei în interesul legii arătate, s-a reţinut calificarea naturii infracţiunii de refuz la încorporare pe motiv de conştiinţă religioasă, respectiv, a condamnări9i dispuse pentru această infracţiune, în condiţiile în care Legea nr. 221/2009 nu defineşte o asemenea faptă ca fiind infracţiune de natură politică şi s-a făcut aplicarea principiului conform căruia în situaţii identice şi soluţiile trebuie să fie identice.
Astfel, refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a ţării indiferent de natura regimului politic şi nu poate fi apreciat drept o manifestare de rezistenţă sau de contestare a legitimităţii puterii politice de la un anumit moment.
Obligaţia de satisfacere a serviciului militar subzistă faţă de toţi cetăţenii apţi care îl efectuează fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură, iar sancţionarea neîndeplinirii acesteia nu este aferentă unei orânduiri anume, ci reprezintă expresia dreptului suveran al unui stat de a reglementa participarea cetăţenilor săi şi formele de participare la îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, regăsindu-se de altfel şi în legislaţia statelor comunitare.
În aceste condiţii nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice regimului comunist, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată, iar în absenţa unui asemenea scop nu se poate vorbi de existenţa unei infracţiuni cu caracter politic şi pe cale de consecinţă, a unei condamnări cu un asemenea caracter.
Condamnarea pentru refuzul la încorporare nu poate fi înţeleasă nici ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum eronat susţine reclamantul, întrucât nu a fost dispusă pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală care priveşte organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, iar practica comunitară în materie a stabilit că „art. 9 din C.E.D.O., interpretat în lumina prevederilor art. 4 parag. 3 lit. b) nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conştiinţă” (Bayotyan contra României Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Problemele de practică judiciară evocate de reclamant nu constituie argumente viabile în conturarea soluţiei din prezenta cauză, iar constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă într-o procedură administrativă, în speţa dedusă judecăţii, sau în orice altă speţă similară, nu influenţează legalitatea hotărârii unei asemenea fapte este atributul organului judiciar, căruia îi revine obligaţia, conform legii, de a face propriile verificări şi a statua în drept asupra aspectelor deduse judecăţii.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte în baza art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.Z. împotriva deciziei civile nr. 115 Ap din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5826/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5828/2011. Civil → |
|---|
