ICCJ. Decizia nr. 5828/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5828/2011
Dosar nr. 3792/121/2010
Şedinţa publică din 7 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1108 din 19 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a fost respinsă cererea formulată de D.P.E.P.A.B.D. Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul B.F.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că, măsura returnării cetăţeanului român dispusă de autorităţile italiene nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca instanţa română să interzică dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat.
Nu există dovezi că pârâtul prin conduita sa ar constitui o ameninţare serioasă la adresa valorilor ocrotite de norma comunitară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că pârâtul a avut o activitate infracţională pe teritoriul statului italian, a adus atingere ordinii şi siguranţei publice, astfel că se justifică măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei, potrivit legislaţiei naţionale şi normei comunitare art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă prin decizia din 26 august 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D.P.E.P.A.B.D. împotriva sentinţei civile nr. 1108 din 19 mai 2010 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reţinut că, aşa cum rezultă din Decretul Prefectului Regiunii Udine, pârâtului i s-a interzis dreptul de a mai intra pe teritoriul Statului Italian pe o perioadă de 5 ani.
În atare condiţii o sancţiune aplicată potrivit legislaţiei menţionate de interzicerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei ar însemna o dublă sancţiune pentru aceeaşi faptă ceea ce contravine principiilor dreptului românesc.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală întrucât, pârâtul B.F. a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 26 martie 2010 conform Decretul Prefectului Regiunii Udine pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravant, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Măsura restrângerii dispusă de autorităţile italiene se justifică din perspectiva încălcării atât a ordinii publice a statului italian cât şi a ordinii de drept a Statului Român, faptele reţinute în sarcina pârâtului fiind suficiente pentru a se putea aprecia că există temeiuri că acesta ar putea săvârşi pe viitor fapte de natură ce ar aduce atingere ordinii publice pe teritoriul Italiei.
Recurenta a invocat art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, art. 36 lit. b) din Legea nr. 248/2005 şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi fundamentale din cadrul pieţei interne a U.E.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie între cetăţenii statului membru şi cetăţenii altor state, care îşi desfăşoară activităţile pe teritoriul acestuia.
Reglementarea legală comunitară a liberei circulaţii a persoanelor o reprezintă dispoziţiile art. 18(8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetăţenilor Uniunii de a circula şi de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabileşte restricţionarea dreptului la liberă circulaţie numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Dispoziţiile legale sus-menţionate sunt parţial neconcordante cu legislaţia naţională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenţei dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabileşte situaţii de excepţie în care operează restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
De altfel chiar dispoziţiile constituţionale statuează că, ori de câte ori dispoziţia legală internă contravine dispoziţiei legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea şi armonizarea celor două categorii de norme.
În cauză nu s-a făcut dovada incidenţei vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanţele de fond şi apel în mod corect au stabilit că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate şi raportate la legislaţia comunitară.
Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin D.G.P. sau, după caz, I.N.E.P. (în prezent D.P.E.P.A.B.D.), către instanţe, a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziţia comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, rezultă că şi această prevedere trebuie circumscrisă aceleiaşi norme, înaintarea dosarului instanţei de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligaţie de a se pronunţa în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat.
De altfel, prin Decretul Prefectului Regiunii Udine s-a luat deja măsura interzicerii intimatului – pârât de a se mai afla pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Având în vedere această împrejurare şi principiul proporţionalităţii aplicarea unei noi sancţiuni ar echivala cu o dublă sancţiune a intimatului.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.P.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva deciziei civile nr. 214 A din 26 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5827/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5832/2011. Civil → |
|---|
