ICCJ. Decizia nr. 5875/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5875/2011
Dosar nr. 214/117/2010
Şedinţa publică din 8 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 222 din 12 martie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 214/117/2010, a fost respinsă acţiunea civilă înaintată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro (echivalent în RON) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic în perioada comunistă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 337 din 09 iulie 1970 a Tribunalului Militar Cluj reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru infracţiunea de neprezentare încorporare, fiindu-i imputat faptul că în data de 25 iunie 1970, a refuzat să se prezinte la unitatea militară la care a fost repartizat, motivând că este adept al cultului religios M.L.I., credinţa sa împiedicându-l să îndeplinească orice obligaţie de natură militară.
De asemenea, prin sentinţa penală nr. 77 din 19 aprilie 1966 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul F.A. a mai fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru aceeaşi infracţiune, constatându-se starea acestuia de recidivă, potrivit art. 37 lit. a) C. pen.
Fapta pentru care reclamantul a fost condamnat penal nu se încadrează însă în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 şi nici în cele ale art. 2 alin. (1) al O.U.G. nr. 214/1999, nefiind vorba despre o condamnare cu caracter politic. Infracţiunea săvârşită de reclamant este una de drept comun ce vizează disciplina militară şi implicit, capacitatea de apărare a ţării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul F.A. iar prin decizia civilă nr. 239 din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul reclamantului pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 (ca prevedere legală invocată de către reclamant în fundamentarea acţiunii sale), constituie condamnare cu caracter politic, alături de acelea expres şi limitativ enumerate prin alin. (2) al art. 1, şi condamnarea pronunţată în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică;
b) militarea pentru democraţie şi pluralism politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;
d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Examinarea tuturor acestor prevederi legale, precum şi a aceleia cu valoare de principiu cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, conform căreia „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 06 martie 1984 - 22 decembrie 1983, pentru fapte (…) care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945”, trimite la concluzia că pentru a se putea socoti că o condamnare are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 este necesar ca aceasta să fi fost dispusă pentru fapte care, neechivoc, aveau semnificaţia opoziţiei faţă de regimul comunist.
O asemenea opoziţie poate fi constatată de către instanţa de judecată, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, numai sub condiţia ca faptele ce au atras condamnarea penală să fi fost săvârşite în considerarea cel puţin a unuia dintre scopurile arătate la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, sus-evocat.
Astfel fiind, instanţa de apel a reţinut că o condamnare precum aceea suferită de către reclamant, anume pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare prin refuzul prezentării acestuia la unitatea militară, nu poate fi considerată ca având caracter politic în sensul celor ce preced, căci fapta penală săvârşită a fost justificată de credinţa religioasă pe fondul apartenenţei la cultul religios M.L.I. a reclamantului, fără a semnifica însă opoziţie faţă de regimul comunist totalitar înţeles ca sistem politico-statal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.A. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
Astfel, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, întrucât refuzul de a primi arma în vederea satisfacerii serviciului militar a echivalat practic cu o apreciere neechivocă la principiile statului comunist totalitar care nu oferea alternativă la prestarea serviciului militar, fapta de neprezentare la încorporare fiind practic împotrivirea faţă de regimul comunist.
Reclamantul mai învederează că i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, iar instanţa a omis să se pronunţe cu privire la existenţa unui drept câştigat în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti irevocabile în baza Decretului-lege nr. 118/1990.
Din această perspectivă, susţine recurentul, nu sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 32/ dată în recurs în interesul legii de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instituirea serviciului militar nu are la bază raţiuni specifice regimului comunist şi această reglementare a privit pe toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără vreo discriminare pe motive religioase sau de altă natură.
O condamnare pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, astfel cum a reţinut şi în decizia nr. 32/dată în recurs în interesul legii de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu reprezintă o încălcare nici a dispoziţiilor art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.
Refuzul de a primi arma şi de a satisface serviciul militar era o consecinţă a convingerilor religioase şi nu a unor convingeri politice.
Astfel restrângerea libertăţii de conştiinţă în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial comunist ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada post comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi ca profesionist.
Astfel din perspectiva celor expuse, o eventuală represiune a serviciului de securitate prin raportare la refuzul de încorporare nu constituie o persecuţie de natură politică cât timp motivul represiunii nu s-a datorat opoziţiei reclamantului faţă de regimul comunist, în sensul menţionat în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, ci numai convingerilor sale religioase.
Refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu, afecta capacitatea de operare a ţării, indiferent de natura regimului politic, neputându-se considera ca o manifestare de protest sau ca act de rezistenţă faţă de orânduirea de la acea vreme.
Faptul că obligaţia de satisfacere a serviciului militar funcţiona faţă de toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nici o discriminare pe motive de ordin religios, se regăseşte de altfel şi în legislaţia altor state, şi reprezintă un argument în plus că refuzul de îndeplinire a unor astfel de obligaţii nu avea legătură cu regimul dictatorial.
Prin decizia nr. 32/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul – Lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele condamnate definitiv pentru infracţiune contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Condamnarea reclamantului la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentinţele penale nr. 77 din 19 aprilie 1966 şi nr. 377 din 29 iulie 1970 ale Tribunalului Militar Cluj a vizat infracţiunea de neprezentare la încorporare prevăzut de art. 354 C. pen.
Or, fapta pentru care reclamantul a fost condamnat nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 şi nici în cele ale art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 nefiind o condamnare cu caracter politic.
Din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentului sunt nefondate şi întrucât nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva deciziei nr. 239/A din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5871/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5883/2011. Civil → |
|---|
