ICCJ. Decizia nr. 5905/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5905/2011
Dosar nr. 1233/89/2009
Şedinţa publică din 8 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2392 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Iaşi, a respins contestaţia formulată de M.Ş. împotriva dispoziţiei emise de Primarul Municipiului Bârlad, reţinând că dispoziţia arătată a fost emisă în considerarea sentinţei civile nr. 948/2008 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului M.Ş. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul - teren în suprafaţă de 760 m.p. situat în Bârlad, sintagma „imobilul-teren” fiind folosită pentru a se evidenţia faptul că măsurile reparatorii au privit doar terenul, nu şi construcţia aflată pe acesta, pentru care, ca instanţa să fi acordat măsuri reparatorii, era necesar să se facă dovada demolării şi a autorului ei.
Faţă de cele arătate, Tribunalul a apreciat că dispoziţia a fost emisă în mod legal, în conformitate cu dispoziţiile sentinţei civile nr. 948/2008 a Tribunalului Vaslui.
Apelul declarat de reclamantul M.Ş. împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 20 din 19 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
S-a reţinut, totodată, că din adresa din 3 iulie 2002 emisă de Primăria Municipiului Bârlad rezultă că în evidenţele fiscale au figurat înscrişi M.G. şi B.S., în perioada 1966-1977 cu un teren construit şi neconstruit, în suprafaţă de 760 m.p., iar reclamantul, contrar prevederilor art. 1179 C. civ. şi art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, nu a produs nici o probă din care să rezulte demolarea imobilului de către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, formulând critici de nelegalitate, neîncadrate în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că recurentul – reclamant nu a făcut dovada că autorii săi nu au fost proprietarii imobilului ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, la dosar aflându-se copia titlului de proprietate încheiat în formă autentică, înscrisuri emise de Primăria Bârlad care atestă deţinerea în proprietate a imobilului compus din teren şi construcţie, demolată ulterior preluării de către stat, precum şi schiţe din care rezultă compunerea imobilului.
De asemenea, la dosar există declaraţia pe proprie răspundere a reclamantului, în sensul că autorii săi nu au primit nicio despăgubire pentru construcţia demolată.
Ulterior anulării Deciziei nr. 1552/2008 pe cale judecătorească, Primăria Bârlad avea obligaţia de a-l repune pe reclamant în drepturile solicitate prin notificare, cu atât mai mult cu cât hotărârea judecătorească este favorabilă nu numai din perspectiva restituirii terenului, ci şi a dezdăunării reclamantului pentru construcţia demolată.
În hotărârea judecătorească, termenul de „imobil” este folosit atât în sens de „teren”, cât şi de „construcţie”, instanţa constatând că imobilul a fost demolat, iar autorii reclamantului au fost proprietarii acestuia, cât şi ai terenului aferent.
La termenul de judecată din 8 iulie 2011, Înalta Curte a reţinut cauza spre soluţionare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului de soluţionare în primă instanţă a cauzei, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv contestaţie la executare.
Faţă de excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
După cum au reţinut ambele instanţe de fond în cauză, notificarea formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 1552/2008 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, iar această dispoziţie a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 948 din 16 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin nerecurare.
În aplicarea acestei sentinţe, Primarul Municipiului Bârlad a emis o nouă dispoziţie, din 3 aprilie 2009, împotriva căreia reclamantul a formulat contestaţia de faţă.
Rezultă că reclamantul a iniţiat şi epuizat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, mai mult, a exercitat şi dreptul la formularea contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ce a fost soluţionată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În aceste condiţii, noua dispoziţie emisă de unitatea deţinătoare nu are caracterul deciziei de soluţionare a notificării, prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, împotriva căreia reclamantul să poată formula contestaţia reglementată de art. 26 alin. (3) din acelaşi act normativ, ci reprezintă un act de executare a sentinţei civile nr. 948 din 16 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui, ce poate fi cenzurat de către instanţa de judecată, sub aspectul legalităţii, exclusiv pe calea contestaţiei la executare prevăzute de art. 399 şi următoarele C. proc. civ., pentru verificarea conformităţii cu titlul executoriu în baza căruia a fost emis.
Dată fiind finalitatea contestaţiei formulate în cauză, respectiv anularea deciziei emise, în opinia reclamantului, cu încălcarea titlului executoriu, urmează a se constata că s-a intenţionat promovarea unei contestaţii la executare propriu – zisă, ce se soluţionează, în conformitate cu dispoziţiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., de către instanţa de executare, identificată în raport de prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., respectiv judecătoria în circumscripţia căreia are loc executarea. Pe acest temei, Judecătoria Bârlad ar fi trebuit să soluţioneze în primă instanţă contestaţia de faţă, şi nu Tribunalul Vaslui, astfel cum s-a procedat în cauză.
Drept urmare, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu, cu consecinţa admiterii recursului, modificării în tot a deciziei, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantul M.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 2392 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
În aplicarea art. 297 alin. (2) teza I –a C. proc. civ., va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Bârlad.
Cu ocazia judecării cauzei, se va avea în vedere şi următorul aspect:
În motivarea în fapt a contestaţiei, reclamantul susţine, pe de o parte, că decizia contestată ar fi trebuit să se conformeze sentinţei civile nr. 948 din 16 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui iar, pe de altă parte, că respectiva hotărâre judecătorească, prin care s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, vizează nu numai terenul în suprafaţă de 760 m.p., astfel cum a interpretat unitatea deţinătoare, ci şi construcţia ce se afla pe teren la momentul preluării de către stat, reclamantului cuvenindu-i-se despăgubiri şi pentru această construcţie, în prezent demolată.
Urmează ca instanţa de judecată să clarifice, după dezbaterea în contradictoriu a acestui aspect, dacă reclamantul a intenţionat, odată cu contestaţia la executare propriu – zisă, şi o contestaţie la titlu, respectiv pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ori, considerând că titlul nu necesită nicio lămurire, urmăreşte doar anularea dispoziţiei emise în baza acestuia.
În primul caz, în măsura în care reclamantul înţelege să susţină în acest cadru procesual şi o contestaţie la titlu şi nu intenţionează formularea sa pe cale separată, se va da eficienţă dispoziţiilor art. 400 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei la titlu aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Faţă de considerentele deja expuse, Înalta Curte va admite recursul, în sensul celor arătate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Admite recursul declarat de reclamantul M.Ş. împotriva deciziei nr. 20 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamantul M.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 2392 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Anulează sentinţa apelată şi trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Bârlad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5887/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5906/2011. Civil → |
|---|
