ICCJ. Decizia nr. 5883/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5883/2011
Dosar nr. 962/111/2010
Şedinţa publică din 8 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 401/R/2010 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor invocată din oficiu.
S-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de către revizuienta D.E., în contradictoriu cu intimaţii Primăria Comunei R. prin primar şi Consiliul Local al comunei R., în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa astfel, analizând excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor invocată din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
Întrucât, în speţă, hotărârile despre care se arata ca sunt potrivnice şi prin care s-a rezolvat fondul pretenţiilor au fost pronunţate de către Tribunalul Bihor, respectiv de către Judecătoria Beiuş, instanţa în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Astfel Curtea de Apel Oradea, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta D.E. reţinându-se următoarele considerente:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Hotărârile vizate prin cerere sunt decizia civilă nr. 1206/2006 a Curţii de Apel Oradea, respectiv, decizia nr. 58/2010 a Tribunalului Bihor.
Prin decizia civilă nr. 1206/2006 a Curţii de Apel Oradea, a fost admis recursul declarat de petenta D.E. şi a fost menţinută hotărârea instanţei de fond, prin care i s-au acordat petentei despăgubiri în sumă de 157.521.060 RON, pentru ocuparea fără drept a terenului proprietatea sa personală, despăgubirile fiind acordate pe perioada 2004-2005 şi până la eliberarea efectivă a terenului.
Prin aceeaşi sentinţă au fost obligaţi pârâţii şi la predarea terenului, respectiv la demolarea construcţiilor amplasate pe acesta.
Prin decizia nr. 58/2010 a Tribunalului Bihor a fost admis recursul petenţilor Primăria şi Consiliul local R. şi a fost modificată hotărârea Judecătoriei Beiuş în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei D.E., pârâta fiind obligată să plătească acesteia despăgubiri pe perioada 2006 – 2008, pentru folosinţa terenului în suprafaţă de 3.454 m.p.
Din examinarea celor două hotărâri, rezultă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că cele două hotărâri nu sunt potrivnice.
Astfel, prin prima hotărâre au fost acordate despăgubiri pentru folosinţa întregului teren în suprafaţă de 8.305 m.p. pe perioada 2004 – 2005, în timp ce prin a doua hotărâre – a cărei anulare se cere (decizia civilă nr. 58/2010) au fost acordate despăgubiri pentru suprafaţă de 3.454 m.p. (diferenţa de teren până la 8.305 m.p. restituită în baza primei hotărâri) pe perioada 2006-2008.
De altfel, este de observat faptul că ambele hotărâri au fost pronunţate ca urmare a unei acţiuni formulate de reclamanta - revizuentă, ele vizând perioade diferite şi suprafeţe diferite de teren.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta D.E. la 10 noiembrie 2010 solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Revizuenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În şedinţa publică de azi instanţa a invocat din oficiu inadmisibilitatea recursului faţă de dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel faţă de excepţia inadmisibilităţii recursului Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea formulată în revizuire este supusa căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, este şi ea susceptibilă de a fi atacata cu recurs.
Astfel ,este de reţinut că prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
Cum, obiectul revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., l-a constituit decizia nr. 58/12 din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor ca instanţă de recurs, sunt incidente dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ,constituie o încălcare atit a principiului legalităţii cit şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor ,astfel ca din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Din perspectiva celor expuse şi a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de revizuenţi urmeaza a fi respins ca inadmisibil
În ce priveste solicitarea intimatei Primaria comunei R., privind obligarea revizuientilor la plata cheltuielile de judecată reprezentind onorariul avocatial, instanţa urmează ca în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a dispune reducerea onorariului de avocat şi pe cale de consecinta a dispune obligarea revizuientei doar la plata sumei de 100 RON, faţă de cele ce preced.
Astfel, dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., permit instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţiale ori de câte ori se constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari ,faţă de valoarea pricinii ,sau de munca îndeplinită. Dispozitiile sus evocate sunt menite să împiedice astfel abuzul de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă juridică calificată pe parcursul procesului.
Or, la aprecierea cuantumului onorariului avocatial, instanţa are în vedere atit obiectul dedus judecatii , incidenta exceptiei de inadmisibilitate , cât şi proporţionalitatea onorariului ,cu volumul de muncă necesar pregătirii apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
De altfel, este de reţinut că în privinţa dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Curtea Constituţionala prin Deciziile nr. 493 din 29 mai 2007 publicată în M. Of. al României nr. 456 din 5 iulie 2007 Partea I şi respectiv prin Decizia nr. 313 din 3 martie 2009 publicată in M. Of. nr. 233 din 8 aprilie 2009, a statut ca prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului de avocat cuvenit,(prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse), este cu atât mai necesara, cu cât respectivul onorariu convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut in pretenţii, ceea ce presupune in mod necesar, ca acesta sa ii fie opozabil.
Din perspectiva celor expuse şi a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa urmează a dispune obligarea recurentei doar la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta D.E. împotriva sentinţei nr. 19/P din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Obligă recurenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Primăria comunei R., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5875/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5887/2011. Civil → |
|---|
