ICCJ. Decizia nr. 6000/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6000/2011
Dosar nr. 1735/102/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 606 din 30 martie 2010, Tribunalul Mureş, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii C.D.E. şi O.M.O. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a echivalentului în lei la momentul plăţii, a sumei de 100.000 euro (câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant), cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că tatăl reclamanţilor, defunctul C.D., a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 82 din 27 februarie 1960 a Tribunalului Militar Cluj, la pedeapsa de 4 ani închisoare, 4 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art. 209 pct. 11 lit. a) C. pen., iar prin decizia M.A.I. nr. 50/1950 a fost încadrat într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 18 luni şi arestat la data de 10 iunie 1950, această măsură fiind ridicată la data de 7 ianuarie 1952.
S-a mai reţinut că, anterior condamnării prin sentinţa penală nr. 82 din 27 februarie 1960 a Tribunalului Militar Cluj, tatăl reclamanţilor a fost arestat la data de 8 septembrie 1959, după care a executat în detenţie sancţiunea aplicată până la data de 4 octombrie 1962.
Raportat la starea de fapt prezentată, Tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi, având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care au confirmat tratamentul abuziv la care a fost supus condamnatul, precum şi efectele negative resimţite de către familia acestuia, pe perioada detenţiei şi ulterior, a apreciat că, sub aspectul daunelor morale pretinse prin acţiune - respectiv suma de 250.000 EURO, cererea reclamanţilor este întemeiată în parte, fiind acordată astfel suma de 100.000 EURO (câte 50.000 euro pentru fiecare).
Apelul declarat de pârât împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 124 A din 22 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, instanţa de apel reţinând, în esenţă, următoarele:
Despăgubirile stabilite de către prima instanţă sunt exagerate şi nu răspund cerinţei proporţionalităţiî între valorile morale lezate şi întinderea compensaţiei băneşti acordate.
Astfel, sub aspectul menţionat, curtea a avut în vedere faptul că însăşi recunoaşterea caracterului politic al condamnării şi/sau al măsurii administrative luate împotriva unei persoane, este de natură a reprezenta – în planul percepţiei subiective a celor ce pretind o reparaţie morală, o acoperire cel puţin parţială a prejudiciului invocat.
Prin urmare, acordarea unei sume de bani în acelaşi scop nu se poate constitui decât într-o completare a celei dintâi modalităţi reparatorii şi, întrucât legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de apreciere a întinderii despăgubirii, revine instanţei de judecată sarcina cuantificării acesteia, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze deduse judecăţii.
În contextul celor anterior expuse, instanţa a recurs la utilizarea unui criteriu judiciar de evaluare, în sensul că s-a raportat atât la durata efectivă a privării de libertate, ca urmare a condamnării şi internării tatălui reclamanţilor într-o colonie de muncă, cât şi la condiţiile de detenţie şi tratamentul aplicat de organele de represiune ale perioadei de timp în care cele două sancţiuni aplicate au fost executate.
Cu referire concretă la situaţia din speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că – potrivit adresei din 30 noiembrie 1990, emisă de Ministerul de Interne, defunctul C.D. (antecesorul reclamanţilor) a fost încadrat timp de 19 luni într-o colonie de muncă, respectiv în perioada 10 iunie 1950-7 ianuarie 1952, iar din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 82/1960, a executat efectiv în regim de detenţie perioada 8 septembrie 1959 - 4 octombrie 1962, prin urmare, un interval de timp de 37 de luni.
Coroborând împrejurările anterior menţionate cu data naşterii reclamanţilor - 17 aprilie 1953, respectiv 27 decembrie 1956, Curtea a constatat că aceştia au resimţit în mod direct efectele condamnării penale a tatălui lor, în sensul că, pe durata executării efective a pedepsei închisorii, au fost privaţi de dreptul de a beneficia de ocrotirea părintească a acestuia. S-a reţinut totodată că nu poate fi ignorată, sub acelaşi aspect, nici perioada de după eliberare, când – potrivit datelor furnizate de martorii audiaţi în cauză, întreaga familie s-a confruntat cu serioase lipsuri materiale, generate de măsura confiscării totale a averii, evacuarea din propria locuinţă şi mutarea într-o altă localitate.
Cu referire, însă, la evaluarea întinderii prejudiciului moral invocat în cauză de către reclamanţi – prin raportare atât la condamnarea penală a tatălui lor, cât şi la măsura administrativă anterioară, constând în internarea acestuia într-o colonie de muncă, instanţa de apel a observat că persoana în cauză a beneficiat de măsuri reparatorii instituite prin Decretul – Lege nr. 118/1990, astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 6 din 17 ianuarie 1991 a Comisiei judeţene Mureş. Or, această împrejurare impune aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, preluate şi de art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, avute în vedere la determinarea despăgubirilor morale acordate reclamanţilor.
Raportat la ansamblul considerentelor anterior expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul pârâtului Statul Român şi a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor la suma de 5.000 EURO (câte 2.500 EURO pentru fiecare), restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs reclamanţii C.D.E. şi O.M.O., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., au susţinut că în mod greşit s-a făcut aplicaţiunea dispoziţiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 întrucât, prin decizia din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că aceste prevederi legale sunt neconstituţionale, context în care reducerea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de la 100.000 euro la 5.000 euro este greşită, fiind dată cu încălcarea legii.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel în sensul respingerii apelului pârâtului cu consecinţa menţinerii sentinţei Tribunalului.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor cer succed:
Într-adevăr la data pronunţării hotărârii atacate erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 prin care despăgubirile morale reglementate ca modalitate de reparaţiune prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au fost cuantificate în anumite limite, dispoziţii în a căror aplicare a procedat instanţa de apel la determinarea despăgubirilor stabilite ca fiind cuvenite reclamanţilor.
Însă, ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354 din 21 octombrie 2010, prevederile legale enunţate au fost declarate neconstituţionale, ceea ce înseamnă, potrivit art. 147 din Constituţia României şi art. 31 din Legea nr. 47/1992, încetarea efectelor actului normativ sau dispoziţiei legale declarate neconstituţionale.
Deciziile Curţii Constituţionale nu abrogă şi nici nu modifică prevederi legale, ci împiedică producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale.
În acest context, dat fiind că dispoziţia legală ce a constituit temeiul redimensionării cuantumului despăgubirilor morale reţinute legal a fi cuvenite reclamanţilor în limitele prevăzute de această normă astfel cum au fost acestea plafonate, a fost declarată neconstituţională şi în raport de considerentele mai sus reţinute, se reţine ca fondată critica din recurs privind inaplicabilitatea acestei norme consecinţă a lipsirii sale de efecte juridice în urma exercitării controlului de constituţionalitate a posteriori.
Totodată se reţine că la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale instanţa de apel a făcut o evaluare a acestora şi din perspectiva celorlalte criterii prevăzute de actul normativ incident cauzei, Legea nr. 221/2009, atât prin raportare la măsurile reparatorii acordate prin alte acte normative de reparaţiune Decretul-Lege nr. 118/1990, cât şi în raport de circumstanţele particulare ale cauzei, privind condamnarea suferită de antecesorul reclamanţilor şi a consecinţelor sale asupra acestuia şi a părţilor însăşi.
Din această perspectivă se constată că, astfel cum legal a reţinut instanţa de apel, se impune redimensionarea despăgubirilor astfel cum au fost stabilite de prima instanţă, întrucât aprecierea unor asemenea daune se realizează în echivalent şi cu respectarea principiului proporţionalităţii, scopul acordării daunelor morale constând în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, moral, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale (a unei restituiri în sens delictual).
Natura nepatrimonială a prejudiciului apare a fi incompatibilă cu acoperirea/repararea sa prin echivalent bănesc, întrucât viaţa, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani.
Din acest motiv se impune ca în aprecierea unor asemenea daune să se dea eficienţă principiilor legale enunţate, de natură să asigure păstrarea justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, care nu trebuie, în acelaşi timp, să se constituie în amenzi excesive pentru debitorul obligaţiei astfel stabilite.
Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă înseamnă că nu se poate ignora natura valorilor încălcate, dar şi că ea nu poate constitui temei al îmbogăţirii întrucât, în caz contrar, s-ar deturna însăşi finalitatea acordării unor asemenea daune.
Or, în speţă, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, cel ce a pretins despăgubirile morale nu este victima directă, nemijlocită a condamnării politice, ci descendenţii celui care a suferit condamnarea, astfel încât, dincolo de puternicele relaţii de afecţiune, de resimţirea în plan emoţional a acestei măsuri, efectele sale nu pot fi aceleaşi ca şi în situaţia persoanei asupra căreia acestea s-au produs în mod direct.
În raport de aceste considerente ce vizează titularul acţiunii, de intervalul mare de timp scurs de la momentul condamnării, de natură să atenueze suferinţa morală, de faptul că autorul lor a beneficiat şi de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi reţinând că suma stabilită de instanţa de apel (astfel cum a fost diminuată, pe baza unor coordonate constatate a fi rămase fără efecte juridice) nu corespunde criteriilor legale enunţate, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii să fie admis.
Urmare a rejudecării cauzei, pentru cele expuse şi statuând în echitate cu respectarea totodată a principiului justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, se constată ca întemeiată critica reclamanţilor privind cuantumul despăgubirilor cuvenite şi primind recursul acestora, să se modifice în parte decizia atacată în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 50.000 euro, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii C.D.E. şi O.M.O. împotriva deciziei nr. 124 A din 22 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 606 din 30 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că reduce cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de la suma de 100.000 euro la suma de 50.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii efective.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5998/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6001/2011. Civil → |
|---|
