ICCJ. Decizia nr. 6001/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6001/2011
Dosar nr. 4043/115/2009
Şedinţa publică din 14 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 560 din 1 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 4043/115/2009 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul K.P. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Caraş-Severin; în consecinţă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului echivalentul în RON, la data efectuării plăţii a sumei de 75.000 euro.
În justificarea soluţiei, prima instanţă a avut în vedere că reclamantul a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, invocând condamnarea la 10 ani închisoare şi, ulterior, deportarea tatălui său, K.E., în C.B., acesta fiind supus la privaţiuni şi suferinţe.
Din cauza condamnării politice suferite de tatăl său, inclusiv reclamantul a avut de suportat, fiindu-i interzisă înscrierea la liceu şi facultate.
Tribunalul a reţinut că probele administrate atestă faptul că reclamantul este fiul lui K.E. care, prin sentinţa penală nr. 293 din 29 ianuarie 1951 pronunţată de Curtea Militară de Casare şi Justiţie, a fost condamnat la 8 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de agitaţie publică, la 10 ani închisoare corecţională pentru delictul de injurie contra elementelor armatei aliate şi 2 ani închisoare corecţională pentru deţinerea de armament militar. A executat efectiv pedeapsa închisorii timp de 10 ani în închisorile J., G., B.S., A. Conform declaraţiilor martorilor, faptele pentru care a fost condamnat au constat în injurii aduse regimului comunist şi armatei ruse. În închisoare, a suportat un an de carceră, izolare totală. După eliberare, tatălui reclamantului şi soţiei acestuia li s-a impus timp de cinci ani de zile domiciliu forţat în C.B.
Ca urmare a detenţiei, K.E. a avut de suferit o multitudine de dureri fizice şi psihice, cauzate de bătăile primite, de proasta alimentaţie, de lipsa de asistenţă medicală, de umilinţele suportate şi de muncile foarte grele la care a fost supus. Toate aceste suferinţe au avut consecinţe grave asupra fizicului şi psihicului său. După eliberare a rămas o persoană bolnavă, care nu a mai putut să muncească la capacitate normală pentru a-şi întreţine familia.
De asemenea, după eliberare, a fost în continuare persecutat, găsindu-şi foarte greu un loc de muncă şi acela inferior pregătirii sale şi mult mai prost plătit.
Strămutarea în C.B. a avut consecinţe negative pe plan psihic şi fizic asupra celor deportaţi, asupra situaţiilor materiale, precum şi asupra urmaşilor acestora, născuţi ulterior venirii din C.B.
Prin deportare şi condamnare, dreptul la imagine al lui K.E. şi al întregii familii a fost grav afectat, aceştia fiind excluşi din viaţa socială şi politică a comunităţii, accesul la educaţie şi la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu.
Date fiind gravitatea şi numărul încălcărilor constatate în cauză, persoanei strămutate trebuie să i se acorde despăgubiri morale.
Faţă de dispoziţiile art. 3, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 6, 8 C.E.D.O., jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Kudla vs Polonia), a respectării art. 1 din Protocolul nr. 1, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, instanţa a considerat că atât timp cât reclamantul a făcut dovada prejudiciului moral suferit are dreptul de a beneficia de o reparaţie echitabilă şi nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009.
S-a mai avut în vedere că din cauza condamnării politice suferite de tatăl său, accesul reclamantului la viaţa socială şi politică a comunităţii a fost restrâns iar accesul la continuarea educaţiei, la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat i-a fost interzis. Toate aceste restricţii au adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, valori ce se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la demnitate, onoare şi alte valori similare (printre care şi accesul la învăţătură), valori cuprinse în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamant instanţa de fond a reţinut că criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor şi cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.
Aşa cum s-a arătat, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, de ceea ce trebuie evaluat este despăgubire care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanţa prejudiciului moral prin aspectul importanţei valorii morale lezate.
În aprecierea instanţei asupra prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercursiunile acestuia asupra stării generale a sănătăţii, precum şi a posibilităţii individului de a se realiza deplin pe plan social, personal şi familial.
În aceste condiţii, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale, s-a apreciat că acordarea sumei de 75.000Euro este de natură să ofere reclamantului o satisfacţie cu caracter compensatoriu, fiind apreciată de instanţă ca echilibrată şi în deplină concordanţă cu practica instanţei europene şi a instanţei supreme.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri părţile care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând schimbarea sa.
Reclamantul a solicitat schimbarea hotărârii în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat, în esenţă, că daunele acordate sunt în cuantum necorespunzător raportat la suferinţele prin care a trecut tatăl său.
Pârâtul a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii.
În motivare, a redat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, a făcut aprecieri cu caracter general referitoare la criteriile de stabilire a daunelor morale şi a invocat cuantumul exagerat al daunelor acordate în cauză.
Prin decizia nr. 412 A din 02 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 5.000 euro; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În urma examinării sentinţei atacate, în raport de motivele invocate, Curtea a apreciat că apelul pârâtului este întemeiat, iar apelul reclamantei este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
S-a reţinut că instanţa de fond s-a referit în concret şi pe larg la toate împrejurările ce se constituie în criterii de evaluare a daunelor morale, aspect ce rezultă din considerentele sentinţei apelate însă nu a ţinut seama de faptul că O.U.G. nr. 62/2010 a modificat Legea nr. 221/2009, în sensul plafonării cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate, care prevăd că descendenţii de gradul I ai persoanelor ce au făcut obiect al condamnării cu caracter politic sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri de până la 5.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul K.P., şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş Severin.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către reclamant vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurentul reclamant susţine că instanţa de apel, deşi a menţinut starea de fapt corect stabilită de prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care despăgubirile stabilite, în sensul acordării unei sume 5.000 euro echivalentul în RON la data plaţii, nu reflectă suferinţele şi prejudiciile cauzate prin măsura condamnării la 10 ani închisoare a tatălui său şi apoi a deportării în C.B. împreună cu familia pe o perioadă de 5 ani.
Deci se critică soluţia dată cât priveşte strict cuantumul daunelor morale acordate faţă de cuantumul daunelor solicitate de reclamant prin acţiune.
În susţinere, recurentul reclamant a mai arătat că decizia recurată a fost pronunţată la data la care dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, astfel încât soluţia dată de instanţa de apel este în prezent fără nici un suport legal.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a arătat următoarele:
Instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor fără a avea în vedere faptul că însăşi drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter obligatoriu pentru persoanele care au fost persecutate politic.
Pe de altă parte se susţine că suma de 5.000 euro, acordată cu titlu de despăgubiri morale este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi.
Mai mult, se susţine că faţă de perioada de 4 ani de domiciliu forţat în B. la care a fost supus tatăl reclamantului, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Examinând decizia recurată, în limitele criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de apel a dimensionat daunele morale de care poate beneficia reclamatul în raport de consecinţele negative produse asupra autorului acestuia, de suferinţele necontestate ale tatălui său prin prisma condamnării politice şi măsurilor represive luate după instaurarea regimului comunist, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate, care prevedeau că descendenţii de gradul I ai persoanelor ce au făcut obiect al condamnării cu caracter politic sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri de până la 5.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor.
Ulterior, Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 prin care prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale.
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate şi care, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, a relevat că autorul reclamantului, K.E. prin sentinţa penală nr. 293 din 29 ianuarie 1951 pronunţată de Curtea Militară de Casare şi Justiţie, a fost condamnat la 8 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de agitaţie publică, la 10 ani închisoare corecţională pentru delictul de injurie contra elementelor armatei aliate şi 2 ani închisoare corecţională pentru deţinerea de armament militar. A executat efectiv pedeapsa închisorii timp de 10 ani în închisorile J., G., B.S., A. În închisoare, a suportat un an de carceră, izolare totală. După eliberare, tatălui reclamantului şi soţiei acestuia li s-a impus timp de cinci ani de zile domiciliu forţat în C.B.
Ca urmare a detenţiei, K.E. a avut de suferit o multitudine de dureri fizice şi psihice, cauzate de bătăile primite, de proasta alimentaţie, de lipsa de asistenţă medicală, de umilinţele suportate şi de muncile foarte grele la care a fost supus. Toate aceste suferinţe au avut consecinţe grave asupra fizicului şi psihicului său.
După eliberare, a fost în continuare persecutat, găsindu-şi foarte greu un loc de muncă şi acela inferior pregătirii sale şi mult mai prost plătit.
Strămutarea în C.B. a avut consecinţe negative pe plan psihic şi fizic asupra celor deportaţi, asupra situaţiilor materiale, precum şi asupra urmaşilor acestora, născuţi ulterior venirii din C.B.
Prin deportare şi condamnare, dreptul la imagine al lui K.E. şi al întregii familii a fost grav afectat, aceştia fiind excluşi din viaţa socială şi politică a comunităţii, accesul la educaţie şi la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu.
Date fiind gravitatea şi numărul încălcărilor constatate în cauză, persoanei strămutate trebuie să i se acorde despăgubiri morale.
Caracterul politic al condamnării, stabilit de prima instanţă pe baza probelor administrate, în condiţiile Legii nr. 221/2009, nu a constituit obiect al criticilor formulate în căile de atac exercitate.
Împrejurarea că tatăl reclamantului a suferit o detenţie de 10 ani închisoare şi cinci ani de zile domiciliu forţat în C.B., sunt elemente care fără dubiu au cauzat un prejudiciu moral, constând într-o stare de frustrare şi demoralizare profesională.
Deşi este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost receptate consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială; aprecierea instanţei trebuie să fie rezonabilă şi echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.
Ori, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin condamnare şi apoi deportare autorului reclamantului i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de astfel de măsuri, precum şi consecinţele avute asupra familiei celui condamnat pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unei juste despăgubiri.
Sub aspectul întinderii despăgubirilor, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a raportat la ansamblul probelor administrate, cât priveşte consecinţele inerente pe plan fizic şi psihic suferite de tatăl reclamantului, afectarea reputaţiei acestuia şi a familiei lui în comunitatea din care făcea, atingerea adusă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, lipsirea de posibilitatea de a-şi continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare pentru el şi familia lui.
În verificarea legalităţii deciziei recurate, prin aplicarea criteriilor de evaluare a daunelor acordate în raport de dovezile administrate în cauză, Înalta Curte urmează a avea în vedere împrejurarea că reclamantul este fiul celui faţă de care s-a dispus condamnarea, că această măsură ce a avut consecinţe şi în viaţa reclamantului pe plan psihic, social şi profesional.
De aceea, prin raportare concretă la datele cauzei, în respectarea şi aplicarea efectivă a principiului proporţionalităţii şi al criteriilor exemplificate, faţă de durata pedepsei cu închisoare aplicată autorului reclamantului, ţinând seama şi de consecinţele produse şi ulterior în viaţa familiei, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă că suma de 75.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul K.P. împotriva deciziei nr. 412 A din 02 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă; va modifică în parte decizia atacată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş- Severin împotriva sentinţei civile nr. 560 din 01 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă pe care o va menţine.
În baza aceloraşi considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul K.P. împotriva deciziei nr. 412 A din 02 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş- Severin împotriva sentinţei civile nr. 560 din 01 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş- Severin împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6000/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6002/2011. Civil → |
|---|
