ICCJ. Decizia nr. 6009/2011. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6009/2011

Dosar nr. 6218/101/2010

Şedinţa publică din 14 septembrie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 461 din 13 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul cu nr. 6218/101/2010, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta D.G.E.P.A.B.D., în contradictoriu cu pârâtul B.D., ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă.

În justificarea soluţiei, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Mehedinţi la data de 24 august 2010, D.E.P.A.B.D. a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a pârâtului B.D.

În motivarea cererii, întemeiată pe disp.art. 5, 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 s-a arătat că, pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 26 iunie 2010 în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi Franţa, ratificat prin Legea nr. 173/1977 şi că prevederile acestui acord stabilesc ca fiecare parte contractantă să readmită la cererea celeilalte părţi fără formalităţi, persoana care nu a îndeplinit condiţiile de intrare sau nu îndeplineşte condiţiile de şedere. A arătat reclamanta că pârâtul a părăsit teritoriul României la data de 13 aprilie 2007 a fost arestat de autorităţile italiene, judecat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Din oficiu, instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, faţă de care a reţinut următoarele:

Prin H.G. nr. 1347/2007 s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

La obiectivul nr. 2 lit. d) al acestui plan, se prevede înaintarea de către M.I.R.A. D.G.P. sau, după caz,de I.N.E.P. către instanţă a dosarului de îndepărtare.

Demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români se poate dispune cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.

Competenţa sesizării instanţei în cazul prevăzut de art. 38 lit. b) aparţine, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituţiei cu competenţe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate.

Deşi se află în subordinea M.A.I., I.N.E.P., având personalitate juridică, poate exercita doar atribuţiile ce-i sunt date în competenţă prin lege, respectiv de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă a persoanelor. Aceste competenţe nu pot fi asimilate celora prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, şi anume, în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale.

Faţă de competenţa limitată a reclamantului, obligaţia stipulată la obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 de înaintare în instanţă a dosarului de îndepărtare, poate fi interpretată în sensul că reclamantului îi revine sarcina probaţiunii în privinţa existenţei condiţiilor care ar justifica, în situaţia fiecărei persoane în parte, luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.

Prin H.G. nr. 1367/2009 art. 1 alin. (2) D.E.P.A.B.D., se înfiinţează prin comasarea prin fuziune a I.N.E.P. şi C.N.A.B.D.E.P., care se desfiinţează şi evident preia toate atribuţiile specifice I.N.E.P.

Prin art. 39 din Lege, pentru situaţia reglementată la art. 38 lit. a), se desemnează în mod expres D.G.P. ca fiind organul care are calitatea de a sesiza instanţa de judecată. Pentru situaţia prevăzută la art. 38 lit. b), Legea prevede că măsura se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate.

Or, D.E.P.A.B.D. (prin comasare preluând atribuţiile I.N.E.P.) nu are astfel de competenţe. Aşa cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, reclamantul are atribuţii ce ţin exclusiv de organizarea şi coordonarea activităţii de evidenţă a persoanelor.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamanta D.E.P.A.B.D. prin care a criticat în esenţă, faptul că, prin hotărârea atacată instanţa de fond, în mod eronat a reţinut că Direcţia are atribuţii limitate ce ţin exclusiv de organizarea şi coordonarea activităţii de evidenţă a persoanelor, neavând calitate procesuală activă în cauză.

Prin deciziei nr. 376 din 08 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a hotârî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea D.E.P. şi A.B.D., Direcţia face parte din structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea M.A.I., fiind parte componentă a D.O.S.P..

Dar, din analiza dispoziţiilor legale care stabilesc atribuţiile Direcţiei, deci competenţele, rezultă că aceasta are atribuţii cu privire la organizarea şi coordonarea activităţii de evidenţă a persoanelor, precum şi la gestionarea şi administrarea la nivel naţional a bazelor de date privind evidenţa persoanelor, cărţilor de identitate, paşapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare a vehiculelor şi a altor documente necesare persoanelor în relaţiile cu statul.

Deci, această instituţie nu deţine, în sensul la care se referă legea, date cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate, astfel că, această cerinţă legală nu este îndeplinită şi apelanta reclamantă nu apare ca titular al dreptului de a sesiza instanţa pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în cazul prev. de art. 38 lit. b) din lege.

Înaintarea „dosarului de îndepărtare” de către o structură a acestuia, nu echivalează cu atribuirea unei competenţe de sesizare a instanţei, neexistând identitate între „deţinătorul” dosarului de îndepărtare şi instituţia care solicită restrângerea dreptului în sensul Legii nr. 248/2005.

Instanţa judecătorească nu este sesizată cu îndepărtarea persoanei, ci cu luarea unei măsuri de limitare prin restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie, iar „dosarul de îndepărtare” furnizează doar probe în susţinerea solicitării.

În aceste condiţii, instituţia la care se referă disp. art. 38 lit. b) din lege, cu competenţe în domeniul ordinii publice, se apreciază ca nefiind o structură a ministerului care preia şi înaintează „dosarul de îndepărtare”, fie şi cu personalitate juridică, cum este reclamanta. În caz contrar, s-ar admite ideea ca astfel de cereri, (în cazul ordinii publice, iar nu apărării sau siguranţei naţionale), să nu fie formulate întotdeauna de aceeaşi instituţie cu competenţe în domeniu, ci fie de D.G.P. (când documentul de călătorie a fost paşaportul), fie de reclamantă (când documentul a fost cartea de identitate).

În orice caz, atunci când legiuitorul a intenţionat să stabilească expres atribuţii în sarcina unor structuri ale ministerului – D.G.P. sau I.G.P.F., din perspectiva legitimării procesuale active în privinţa solicitării de limitare a exercitării dreptului la libera circulaţie, a făcut-o prin disp. art. 39 alin. (1) cu referire la cazul prev. de art. 38 lit. a) din lege, sau prin art. 42 alin. (1) rap. la art. 40 lit. d), iar prin H.G. nr. 1367/2009 şi H.G. nr. 1347/2007, nu este prevăzută o asemenea atribuţie în sarcina reclamantei – ca structură a M.A.I.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta D.E.P.A.B.D. din cadrul M.A.I. prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru următoarele considerente:

Prin H.G. nr. 1367/2009 a fost înfiinţată D.E.P.A.B.D., (denumită în continuare Direcţia), în urma desfiinţării I.N.E.P. iar cauzele în care acesta avea calitatea de reclamant, respectiv pârât au fost preluate de Direcţie.

Acţiunea principală are ca temei legal dispoziţiile art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 cu privire la măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, măsură, care se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranţei naţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1367/2009, aceste competenţe sunt date Direcţiei.

Conform lit. b) din Obiectivul nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007 D.E.P.A.B.D. (I.N.E.P.), are obligativitatea de a înainta instanţei teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetăţenilor români expulzaţi din Italia, întrucât aceştia au folosit, ca şi document de călătorie, cartea de identitate.

Dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiaşi act normativ prevăd faptul că autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi, în Italia pe o perioadă determinată.

În speţă, D.E.P.A.B.D. a înaintat instanţei documentele de îndepărtare de pe teritoriul Italiei a numitului B.D. solicitând restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, şi nu suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie, astfel cum se menţionează în mod eronat în cuprinsul sentinţei.

În final s-a apreciat că în mod eronat instanţa de apel a reţinut faptul că recurenta nu are calitate procesuală activă, câtă vreme Direcţia, îndeplineşte toate atribuţiile stabilite de actele normative în competenţa sa, aplică şi respectă întocmai dispoziţiile legale invocate.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, pe de o parte, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea D.E.P. şi A.B.D., publicată în M. Of. la data de 25 noiembrie 2009, „D.E.P.A.B.D., se înfiinţează prin comasarea prin fuziune a I.N.E.P. şi C.N.A.B.D.E.P., care se desfiinţează";.

Potrivit dispoziţiilor acestei hotărâri, Direcţia preia patrimoniul instituţiilor publice care se desfiinţează iar cauzele în care I.N.E.P. are calitatea de reclamant respectiv pârât sunt preluate de D.E.P. şi A.B.D.

Prin dispoziţiile art. 38 lit. b) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranţei naţionale.

Or, faţă de aceste dispoziţii, chiar instanţa de apel reţine în considerentele hotărârii atacate, că potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, D.E.P.A.B.D., face parte din structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea M.A.I., fiind parte componentă a D.O.S.P.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte lit. b), a Obiectivului nr. 2 din H.G. nr. 1347/2007 I.N.E.P. în prezent D.E.P.A.B.D. are obligativitatea de a înainta instanţei teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetăţenilor români expulzaţi din Italia, întrucât aceştia au folosit, ca şi document de călătorie, cartea de identitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 24 august 2010, deci după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1367/2009, D.E.P.A.B.D. a înaintat acestei instanţe documentele de îndepărtare de pe teritoriul Italiei a numitului B.D. solicitând restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, ceea ce potrivit textului menţionat, intră în atribuţiile sale.

Obligaţia Inspectoratului de a înainta dosarul de îndepărtare este totuna cu sesizarea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de limitare a liberei circulaţii a persoanei din dosarul de îndepărtare.

Aşa cum rezultă din art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, Direcţia este o parte componentă a D.O.S.P. şi nu poate fi interpretat altfel, în sensul că nu are competenţă cu privire la situaţia prevăzută de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin urmare, în raport de textul legal menţionat şi obiectul acţiunii principale D.E.P.A.B.D. (fost I.N.E.P.) avea calitate procesuală activă.

Pentru aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunţate în apel şi la fond şi se va trimite cauza pentru rejudecare la instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. din M.A.I. împotriva deciziei nr. 376 din 08 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I –a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 461 din 13 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă.

Trimite cauza spre rejudecare Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6009/2011. Civil